Prea târziu

Posted: 12/05/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , ,

„Mai bine mai târziu decât niciodată”

” Niciodată nu e prea târziu să faci ce e bine”

Pe aceeași idee a zilei de ieri, dar privită din alt unghi. Oare să fie valabile aceste zicale, scrise la început, în toate situaţiile, să mă pot „scoate” în ultimul moment, indiferent de contextul dat? Sau, „aplecatul pe o ureche” mă poate costa uneori, „prea târziu” să fie chiar „prea târziu”? Suntem inoculaţi cu această metodă a ultimului moment pentru a fi încurajaţi că totul se poate salva pe ultima suflare sau pentru a pierde momentul propice pentru un anumit lucru? Dorim noi să lăsăm pe ultima clipită unele lucruri sau chiar avem aşa de multe de făcut încât unele chiar ajung să fie făcute în al „n-şpelea” ceas?

Din păcate, oricât de încrezători am fi în „ultimul moment”, sunt cazuri  când chiar e prea târziu!

–  prea târziu sa spui „te iubesc” când sicriul celui drag e în faţa ta

–  prea târziu să duci flori celor dragi  când mai pot fi puse  doar pe mormântul lor

– prea târziu să-ţi săruţi părinţii când te desparţi de ei la poarta azilului

– prea târziu să îţi educi copiii la 30 de ani

– prea târziu să îţi respecţi părinţii  doar după ce au murit

– prea târziu să-ţi mai schimbi locul veşnic după ce eşti în cimitir

–  prea târziu să auzi şi să crezi în Dumnezeu după moarte

Meteahna mea, poate şi a voastră, de a lăsa anumite lucruri nefăcute până în ultimul moment, e uneori primejdioasă,  periculoasă. Timpul e, de cele mai multe ori, vrăjmaşul nostru, nu aliatul nostru. Azi sigur nu e prea târziu să facem ce trebuie făcut, mâine…

Comentarii
  1. Călin spune:

    sunt lucruri pentru care mâine e prea departe şi, pentru a nu regreta apoi poate o viaţă întreagă că nu le-am făcut la vremea lor, ar trebui să profităm de ziua de azi. cea de mâine nu se ştie ce ne poate aduce…

    • Marius Bota spune:

      Sa fim intelepti sa stim a face lucrurile care trebuie a fi facute, la momentul in care trebuie facute, asa cum trebuie facute

      • Dudas Danut spune:

        Intelepciunea ,momentul si lucrul care trebuie facut ni le da DUMNEZEU si totdeauna ne da gandul cel bun si la momentul potrivit. Intotdeauna trebuie sa-ti cunosti limitele, sa faci lucrul asa cum trebuie pentru ca odata numai un lucru poti face si de ce sa-l faci rau si cum nu trebuie adica in zadar de mantuiala. Asa procedeaza cei nepriceputi fac lucrurile cum nu trebuie doar sa fie.

      • Marius Bota spune:

        Sa ne ajute Dumnezeu sa fim priceputi cand vine vorba de dramuirea corecta a timpului si alegerilor!

  2. incaunipocrit spune:

    Reblogged this on ATA MOTEK.

  3. pandhoraa spune:

    exista un timp pentru toate…
    Calin are dreptatea lui cand spune,totusi,”ar trebui sa profitam de ziua de azi”…

  4. Nicu Lupsa spune:

    Intradevar, sunt total de acord cu ce spui, Marius. Zicalele cu care incepi, “Mai bine mai târziu decât niciodată”, ” Niciodată nu e prea târziu să faci ce e bine” au desi valabile pana la un anumit punct devin prea usor scuze emblematice pentru neputinta si indolenta noastra. Constatam apoi ca intram in criza de timp si te miri ce scuze inventam pe langa aceste zicale. Nu trebuie amanat nimic din ceea ce poate fi facut astazi. Un gand frumos, o vorba pe masura, o fapta crestineasca sunt lucruri marunte care insa cantaresc greu. Nu pot sa uit cum zilele trecute ocupandu-ma cu tunsul ierbii acasa, am facut acelasi lucru si in fata portii vecinilor mei aproape octogenari. In cateva minute, cu o banala masina de tuns iarba, am adus fericire pe chipul acestor oameni care nu pridideau sa-mi multumeasca. „Maine” ar fi fost prea tarziu, pentru ca vecinul s-a confesat spunandu-mi ca avea de gand sa faca acel lucru, cu banala coasa, in dimineata urmatoare.

    Trebuie sa nu amanam nejustificat lucrurile. Ireversibilitatea timpului nu scuza ci acuza. Facand asta o sa avem tot timpul destul timp. Pentru ca cei care nu mai au timp….”vorba” cantecului:

    • marian spune:

      @Nicu Lupsa ! Prietene…ai uitat ca sintem…oameni ? Doar oameni ,a caror „putere ” este limitata totusi de insasi …aceasta conditie .Dragostea fata de cineva anume sau fata de semenii nostrii se poate manifesta si altfel nu neaaparat …an fanfar .Iar aceia pe care-i iubim stiu si fara sa le aratam explicit ca-i…iubim .Accepta rogu-te parerea unui om care chiar stie { sau crede ca stie } cum stau ” lucrurile ” .

      • Nicu Lupsa spune:

        Accept orice parere din partea oricui. Niciodata n-am considerat ca sunt detinatorul adevarului absolut. Nimeni nu e. Cine ma cunoaste stie ca nu-mi cocolosesc gratuit apropiati . Imi pare rau daca ai inteles altceva decat am vrut a transmite prin ceea ce-am scris.

        Doar bine, Marian prietene!

    • Marius Bota spune:

      Nicu, mai ales faptele bune nu sunt de amanat, daca putem sa facem un bine astazi, si nu il facem, sigur gresim!

  5. E un fel de joc cu viața prelungirea asta a timpului pe care încercăm să o facem. Poate chiar un joc cu timpul, vrem să fim omnipotenți și să-l determinăm pe timp să se oprească în loc.

  6. marian spune:

    Prietene Marius Bota…niciodata nu este prea tarziu…pentru nimic ! faptu , simplul fapt ca-ti exprimi regretul { cu conditia sa fie din toata inima , fireste , adica , sa simti sicer acest sentiment al parerii de rau pentru fapta } poate insemna imens in ” documentele ” ce te vor insotii….acolo ! Sti si singur …unde . Spune Domnul : ” Si-n ceasul al doisprezecelea { in unele traduceri : SI-n ultima clipa }ma voi indura de tine !” Te poti indoii de asta ???

  7. L.uzu spune:

    de multe ori este prea tarziu, de aceea unele lucruri trebuie facute acum, nu maine, nu mai tarziu…
    frumos articol!

  8. vienela spune:

    Eu am invatat lectia asta de mult. Rar mi se intampla sa aman lucrurile importante care trebuie facute. Daca aman sa spal vasele nu este chiar asa grav…

  9. Andreotti spune:

    conform: „nu lăsa pe mâine ce poți face AZI”!!!…să facem asta măcar cu lucrurile importante din viața noastră!!!!…asa cam așa e!!!!

    • Marius Bota spune:

      Sa inteleg ca iar am dreptate?))) Eu cred ca tu ma menajezi, de asta tot esti de acord cu ce scriu!)))

      • Andreotti spune:

        nu știu ce să fac, marius!…chiar sunt de acord cu tine și cu tot ceea ce spui/scrii…ceea ce înseamnă că suntem cam pe același drum!:)…nu te menajez ci doar susțin că ai dreptate!
        …dar dacă „bate la ochi” cumva eu de-acum voi fi gică contra! asta ca să nu creadă oamenii aceștia că ne vorbim pe la spate și facem în așa fel încât să….știi tu:))))))))))

  10. timpul..timpul e cea mai importanta resursa a noastra. din pacate nu stim sa o folosim la capacitate maxima,caci avem impresia ca suntem Nemuritori…dar ce palma in moalele capului primim cand de fapt intelegem si constientizam ca acest lucru e asa ..neadevarat…;)

Lasă un comentariu