Archive for the ‘Știri mioritice’ Category

Campania electorală scoate la iveală ”românismul” din participanți, adică din candidaţi, ducându-l spre cotele cele mai înalte, uneori la limita dintre penibil și vulgar. Și când în această luptă dură și vulgară, cu limbaj jenant și murdar, mai sunt implicate și doamne, atunci avem în mărime naturală dimensiunea ciolanului pentru care se luptă. Totuși există și o parte distractivă în toată această alergătură după funcții și acest aspect vreau să  îl subliniez. Prin una din comunele județului, își face campanie electorală, o doamnă sau domnișoară, ce o fi, care candidează la funcţia de primar, din partea unui partid mov ( dar nu vă spun numele partidului) și al cărei slogan electoral este ceva de genul ” alegeţi pe unul dintre ai voștri”. Și până aici, totul pare a fi în regulă, doar că… Se întâmplă că trecând prin această comună, să întâlnești o mașină înaintaşă, care are la purtător sloganul cu pricina, prins pe geamurile laterale şi lunetă,  iar ulterior să vezi apărând și candidata. Si bineînțeles, că fiind ”una dintre ai noștri”, cu ce credeți că îşi face apariţia? Cu un Q 7, așa cum au toți cei ” ai nostri” sau ” ai ei” din comuna cu pricina. Și atunci se ridică o întrebare pertinentă, poate chiar obraznică: dacă tot o duc așa bine, toți cei din comuna respectivă, la fel ca și candidata cu pricina,  dacă toţi „ai lor” au Q7 sau chiar  ” Q 8 , „cred că avem de a face cu una din cele mai prospere localități din România; și atunci chiar nu cred că ar trebui să schimbe primarul actual, care le-a adus atât de multă prosperitate.

Treaba e cât se poate de serioasă: dacă cei care conduc treburile țării, ajung să aibă venituri de ”n” ori mai mari , unde „n” este de ordinul zecilor, decât cei pe care îi conduc, atunci ceva e clar în neregulă. E normal ca cei cu responsabilitatea mai mare, cu treburi importante pentru urbe sau ţară,  să aibă și venituri mai mari, dar până unde poate merge această diferenţă? „Toţi suntem egali, doar că unii sunt mai egali ca ceilalţi”, îşi are din plin înţelesul în politică, aşa încât nu ne miră că dreptatea umblă în căruţă, iar minciuna în „Q n”!.

Am văzut în săptămâna care s-a scurs şi în cea în care suntem, iaraşi o mostră de civilizaţie politică românească, în persoana domnului Becali, iar apoi l-au urmat cu declaraţii, care mai de care mai obraznice, Solomon şi Ponta. Becali     a lovit o ziaristă şi a făcut circ cu reporterii, pe când ceilalţi doi , au fost, sau sunt gata, să omoare pe X sau Y; şi mi-a venit instantaneu în minte întrebarea din titlu: oare chiar asta merităm, oare chiar aşa de în ultimul hal am ajuns noi, ca şi cetăţeni, încăt trebuie să suportăm astfel de oameni, care să ne conducă, ba la Bucureşti, ba la Parlamentul Europei, ba la nivelul autorităţilor locale? Şi aici nu e vorba de jolly joker-ul televiziunilor din România, indiferent că aduce vorba despre politică, religie ori fotbal, adică, doar despre Gigi Becali, ci despre din ce în ce mai mulţi. Parcă pe zi ce trece, măsura de tupeu, de obrăznicie, de răutate, atinge praguri din ce în ce mai mari; nu contează pe ce funcţie politică e persoana, nu contează că azi e acolo şi mâine nu mai e, trebuie dovedită grosolănia până la capăt, cu orice ocazie. Fie că e un oarecare minuscul om politic de judeţ ori oraş, ori mare demnitar, nu se poate să nu îşi probeze limbajul, ori mimica, ori acţiunile, negative, pe niscai colegi , ori chiar pe cei cărora le-a promis că o să îi servească şi să le apere interesele. Nu e generală chestiunea, dar e de amploare, pe scară largă.

Se prea poate să nu mai pot privi eu circul ăsta, sau să fie prea mult; se prea poate ca unora chiar să le placă să vadă jigniri de tot felul la TV, făcute de către oamenii politici, şi apoi să spună cu mândrie: „eu pe ăsta l-am votat, mă reprezintă 100%”. Nu merg pe ideea  „sfântului” politic, pentru că nu e candidat sau absolvent de teologie, dar de la a vorbi politicos, şi până la  a arunca cu jigniri, în dreapta şi stânga, în alegători şi în adversari politici,  e cale lungă. Poate am eu o altă concepţie despre comportamentul si limbajul pe care trebuie să îl aibe o persoană publică, poate s-a schimbat sensul expresiei „noblesse oblige”, poate chiar aşa o fi limbajul oamenilor politici şi prin alte ţări civilizate, poate, poate!

Oricum ar fi , eu cred că nu merităm să fim părtaşi la aşa ceva, şi asta nu în sensul de a schimba canalul când auzim aşa ceva. Ci nu mai trebuie să avem de a face cu astfel de oameni în funcţii de conducere şi reprezentare politică, în posturi publice.. Sau poate, fiind urmaşi de-ai romanilor, chiar ne place circul şi pâinea, chiar vrem sânge, chiar şi  verbal, doar să fie! Şi atunci, chiar merităm! Din plin!

” Știu că ai impresia că totul e de vânzare pe lumea asta, chiar crezi că totul are un preț și nimic nu rezistă în fața voastră. Dar iacă nu e așa cum crezi tu; de data asta o să fie cum vreau eu. În lumea mea, lupta e dură, nu putem să avem jumătăți de măsură, nu putem să ne încredem în cei pe care nu îi cunoaștem, sau care doar ne întind mâna vrând să se împrietenească cu noi. Nouă ne trebuie timp pentru a lega o relație, ne trebuie afecțiune, nu ne e de ajuns doar un osuţ, sau OS, așa ca altora, pentru a ne cumpăra. Noi vrem mai mult de atât, vrem dragoste și sinceritate, o privire caldă și fără ascunzișuri. Vă ştiu pe toţi, nu sunteţi unul cu intenţii mai bune ca altul: ne întindeţi o momeală, în speranţa că o vom muşca.  Dacă cu alții ți-a mers , cu mine nu îți merge, o să te aranjez, așa cum  i-am aranjat pe toți cei care au încercat sa ia ceva pe nedrept, ceva doar pe șmecherii. Aici e locul meu, țara mea, curtea mea; când pășești aici, trebuie să știi că eu sunt șeful și eu fac regulile, oricine te-ar fi invitat, ai de a face și cu mine. Dacă alții nu pot să îți vină de hac, lasă că te rezolv eu, să vezi cum e să fii la cheremul meu și să știi frică de mine. Iar, când o să fii și tu căzut, și în praf, cum sunt cei cărora le e frică de tine, o să realizezi, că nu tu ești stăpînul absolut; că nu poți să ai chiar tot ce vrei și pe cine vrei, că mai suntem și noi pe lumea asta, NOI cărora nu ne e frică de VOI. Pentru că VOI sunteți doar o sală, și aia plină, când și când; pe când NOI suntem peste tot, putem să ne unim si să vă stăm împotrivă. Și mai ales, putem să îi învățăm și pe stăpânii noștri să facă același lucru, să nu se mai lase călcați în picioare de voi. Dar până un alta, e o luptă între mine şi tine, aşa că…păzea că vin”

Semnează,

al vostru  câine de Vâlcea. incoruptibilul

P.S

Sper ca domnul senator Dorel Jurcan, să nu aibă resentimente față de mine;  eu îmi fac doar meseria, cea pe care o știu de la facerea lumii; iar dumnealui își face tot meseria, una care intră în aceeași categorie cu cea mai veche meserie din lume. Vă aștept cu drag și de altădată!! Îmi plac toate culorile, şi mai ales le şi port ca  trofeu!

Nu sunt fan al lui Dan Diaconescu, şi cu atât mai puţin al postului de televiziune OTV. Nu mă declar un susţinător politic al numitului anterior, sau vreunul care îmi pierd nopţile urmărind minunatele „nici nu ştii ce pierzi” emisiuni. Ce să pierd decăt timpul şi eventual somnul. Însă, de când am auzit despre posibila închidere a postului OTV, m-am gândit din nou la libertatea de opinie pe care o avem în România, şi la diferitele aspecte care ar putea precede un astfel de eveniment. Şi iată, că ziua cea mare a deciziei CNA, tatăl tuturor  televiziunilor şi posturiloi de radio, nu a întârziat să apară: tăierea la jumătate a perioadei de valabilitate a licenţei postului OTV, adică suspendarea  licenţei acestuia începând cu luna octombrie 2012. Şi ca să îl parafrazez pe Constantin Tănase, ” şi cu asta ce-am făcut”?  „Am respectat legea, şi am făcut dreptate”, vor spune unii. „Li s-a dat un exemplu  celor ce vor face ca el, că aşa vor păţi şi ei”,  se vor  auzi glasurile altora. ” Bine au făcut că l-au închis că numai prostii spunea şi inducea lumea în eroare”, vor striga opozanţii acestuia. Eu cred că noi, românii, fugim după cai verzi pe pereţi şi prindem nici un iepure din doi. E ca şi cazul Boldea deunăzi, când parcă doar acest deputat ar fi oaia neagră a parlamentului, si pentru el neparat Băsescu trebuie să facă o conferinţă de presă. E clar, dreptatea se face pas cu pas, dar cât priveşte libertatea de opinie, consider că ea nu se îngrădeşte prin tăieri de licenţe şi închiderea gurii  OTV în felul acesta. La OTV se uitau doar cei care doreau, nu îi forţa nimeni să privească acolo, cu zi cu noapte.  Erau doar cei care îl admirau pe Dan Diaconescu, sau care încă mai sperau să apară Elodia. Cu acest eveniment, se va crea din nou o vâltoare în jurul prigonitului Dan Diaconescu, iar acesta va mai aduna câteva mii de simpatizanţi, care şi ei la rândul lor sunt opresaţi ori pe scara blocului unde locuiesc , sau la locul de muncă, sau la birtul din colţ.

Dar oare de ce nu se închid acele posturi care prezintă mâncare „greţoasă”, reţete care mai de care mai carnivore, pe timpul perioadei de post creştin? Ori posturile de televiziune care prezintă non stop filme erotice şi pornografice, chiar când copiii sunt singuri acasă?  Ori cele care 24 de ore fac reclama la tot felul d produse , când noi nu avem bani să ne plătim întreţinerea locuinţei? Ori de ce nu se închid acele televiziuni care au emisuni denigratoare, care atentează asupra demintăţii umane?  Nu se închid, pentru că toate cele enumerate, au doar adepţii care preferă aşa ceva, doar cei care dacă nu se vor mai putea uita acolo, vor căuta alte resurse pentru a îşi stăpâni foamea de privit asemenea emisiuni. Aşa că problema nu se rezolvă, ci se acutizează, prin libertăţi îngrădite de opinie.

E greu, pe zi ce  trece tot mai greu să pricepi cu adevărat ce se întâmplă în această ţară, care cu cine e, împotriva cui ori de partea cui este. Logica lucrurilor e ceva ce ţine de haos mai mult decât de logică, de principii total inexistente!. Cum percepeţi voi acest drept la liberă exprimare, dar cu îngrădiri impuse? Este obligatoriu, judecând strict obiectiv, ca un post de radio ori televiziune privat, să se încadreze în anumite norme, sau e libertate totală?  Există dreptul la a spune orice, sau la a spune ceea ce te lasă alţii să spui?

Mare grădină e România!!

Nu ştiu de unde a pornit expresia de ” fascinanta Românie”, dar e foarte adevărată, poate neaşteptat de potrivită. Din păcate însă, fascinaţia e una de natură negativă, de care nu mai conteneşti a te mira, privind înciudat la cât de „neagră” e fascinaţia. Dacă aveaţi impresia că, aşa ca din spusele glumei,  WC-urile la olteni, sunt făcute din doi pari – unul pentru echilibru şi altul pentru apărare-  atunci să ştiţi că nu toate bancurile sunt adevărate. În şcolile din Gorj, toaletele sunt mult mai evoluate: au pereţi, acoperiş şi sunt chiar îngrădite… cu gardul şcolii, pentru că sunt în exterior, nu în interiorul clădirii şcolii. Aşa sunt peste 100 de şcoli din judeşul Gorj, dar chiar nu e nici un pericol. Pericolul mare, conform credinţei Ministerului, vine din interior,  din clasele şcolilor, pentru că acolo trebuie să se monteze camere de supraveghere pentru examenele ce bat la uşă. Aşa sună o hotărâre a onoratului Minister. Astfel, cu toate că sute de elevi riscă ca în urma unei vizite la o asemenea toaleteă, să nu se mai întoarcă întregi la ore,, fondurile sunt orientate spre calitatea actului de învăţământ, respectiv pentru a alunga hoţia din ţară. Şi tocmai cu elevii s-au găndit să înceapă, ei sunt cei mari „hoţi” ai ţării, iar acest fenomen al furtului intelectual, trebuie eliminat din „faşă”. „Toaletele mai pot aştepta, pentru ă nu avem fonduri de aruncat pe …mizerii”, pare a spune ministerul.

Poate doar achiziţionarea de computere  pentru şcolile ce nu au electricitate ar mai putea întrece o asemenea investiţie inteligentă a autorităţilor din Ministerul Educaţie i( oare chiar, de ce se numeşte al „educaţiei”, când sunt luate astfel de deizii?). Sau nu, greşesc, mai ar putea fi o investiţie şi mai „glorioasa”;  achiziţionarea de panouri solare penttru prepararea apei calde menajere, în toate şcolile unde nu există sursă de apă menajeră. Nu vreau însă să dau sugestii pentru că, după cum se vede, la acest capitol al investiţiilor profitabile, în orice minister, există un servicu, cel puţin, specializat în dirijarea banilor spre binele cetăţenilor, fie ei oameni mari, pensionari ori copii. Până una alta, din spusa uni stimabil , se pare că mai nou alte afaceri au devenit mai profitabile decît cele cu … cele cu… ( ca în „cele două cuvinte”, mi-e greu să rostesc) ra…offf, cele cu… ra-hat. Sau mai concret spus: chiar dacă scopul camerelor de supravegere e acela de a nu lăsa pe unii „să fure”, adică pe  numiţii elevi de la bacalaureat, cu ajutorul lor se poate , ca alţii „să fure” ( nu dau nume, că sunt prea multe) din bugetele şcolilor. Scuza-ţi-mi concluzia , cam dură!

Dacă până acum ceva vreme, ori chiar doar  zile, credeam că „tata” sfaturilor  alimentare şi nutriţioniste este Gheorghe Mencinicopschi, ei, iată că a a mea părere a fost dovedită ca fiind una greşită. Şi asta nu din cauză că sus numitul nu ar mai fi bun ci pentru că în urmă cu două-trei zile, am descoperit că sunt alţii şi mai buni când vine vorba de sfaturi alimentare:  Federaţia Patronatelor din Turism, care prin preşedintele lor, au declarat următoarele: „pentru că sunt medic de profesie ( Mohammad Murad se numeşte) vă pot spune că sistemul all inclusive dăunează grav sănătăţii. El duce la obezitate, consum mare de alcool şi risipă“. Domnul care a făcut acestă declaraţie, pe lângă profesia de medic , o are şi pe cea de patron al câtorva hoteluri de pe litoral. Această replică a venit ca răspuns la solicitarea ministrului de turism de a introduce serviciile „all inclusive” la hotelurile de pe litoral.

Acum, că noi suntem mai catolici decât Papa, cu toate că suntem ortodocşi, atunci când ne cade nouă bine, nu e ceva nou. Dar a ascunde dorinţa lor de câştig  şi lăcomia, sub pretextul „facerii de bine” pentru „clientul nostru, stăpânul nostru”, mi se pare una din cele mai mârşave scuze. E ca şi cum mi-ai spune mie, căruia nu îmi place să beau, că dacă mă duc într-un hotel de pe litoral care oferă servicii „all inclusive”, o să devin alcoolic, stând un sejur de sapte zile, de când o să ajung acasă , vecinii nu o să mai recunoască de alcoolic ce am devenit.  De ce şi mai ales până când o să se tot ascundă după degete, atunci când e vorba să spună adevărul gol-goluţ. autorităţile responsabile cu luarea diferitelor decizii? De ce oare nu se poate spune „verde în faţă”: „băi românilor, noi vrem să ne îmbogăţim rapid, aşa peste noapte, sau chiar peste jumătate de noapte; nu avem timp şi nu vrem să facem investiţii prea mari, pentu că ne reduc beneficiul, şi atunci unde mai e rentabilitatea noastră; dacă vreţi all inclusive, mergeţi la bulgari, turci, egipteni, pentru că noi nu vrem să fim responsabili pentru obezitatea voastră şi pentru căderea în patima băuturilor alcoolice”.

După acest model, nu m-ar mira ca în viitorul apropiat , să apară alte sugestii şi sfaturi de genul celui invocat de domnii din turism:

– noi nu construim autostrăzi pentru că aţi văzut ce caramboluri şi accidente grave se produc în alte ţări

–  suntem nevoiţi să scumpim benzina şi motorina pentru a determina lumea să nu mai umble cu maşina şi să ia amenzi de la Poliţie

– emiterea şi aprobarea unor legi corecte si respectarea lor ar duce la lipsa „obiectului muncii” in tribunale şi judecătorii

Sunt foarte curios să aflu, câţi dintre patronii de hoteluri din România, şi-au petrecut concediile în străinătate, beneficiind de sejururi all inclusive. Atunci ne-am da seama ce înseamnă adevărata grijă pe care o poartă românilor, pentru a nu deveni „beţivi, bolnavi şi graşi”.

Nu ştiu cum e prin alte oraşe, acum în prag de alegeri, acum în momente de criză financiară, acum când bugetele sunt limitate drastic ( doar pentru unele chestiuni). Dar, în oraşul meu natal şi de reşedinţă actuală, adică Deva ( cel cu cetatea, vă mai aduceţi aminte sper), încep tot mai mult să fie asemănătoare serile, nopţile de acum, cu cele de acum 30 de ani, să zicem. Adică, aşa cum pe vremea comunismului românesc târziu, al anilor 80, seara nu prea se aprindeau lumini pe stradă, astfel încât erai nevoit să umbli cu lanterna „la purtător”, pentru a vedea pe unde calci, tot aşa este şi acum, adică beznă. Si acest fapt nu se întâmplă aşa „din întâmplare”, ci în mod repetat. Nu vă gândiţi că e chiar una totală, generală, ci e una pe zone, exact cum era şi pe acele vremuri. Sincer să fiu , nu prea ştiu ce se întâmplă. şi s-ar prea putea ca nici cei de la ENEL să nu prea ştie, din moment ce i-am sunat, dar nu erau în temă cu ceea ce ar putea genera această pană de curent stradală. Acum ,nici nu vreau să mă gândesc că domnul nostru primar ar face economii, aidoma lui Ceauşescu, pentru a plăti datoriile oraşului, şi asta cu ajutorul „orbecăielilor” noastre, ori că e criză aşa mare de energie electrică, încât oraşul nu mai poate beneficia, decât secvenţial de lumină stradală.

După ani şi ani, mai sunt şi alte similitudini  din vremurile actuale care vă stârnesc amintiri ale vremurilor de comunism? Ce evenimente, personaje, atitudini cu iz de „parfum  comunist” se mai regăsesc şi în zilele noastre? Sau de ce vă e dor din acele vremuri? Ce aţi mai pune în democraţia actuală, din comunismul de atunci?

Între timp, au trecut ceva minute bune de când am sunat la deranjamente, dar e tot beznă pe „uliţa” mea. Noroc cu lămpile solare din grădina vecinului, vecin care nu cheltuie bani pe lucruri scumpe, că aşa mai mă pot orienta şi eu cam pe unde mă aflu. Oricum s-a mărit ziua considerabil şi probabil pe asta se mizează, că prin unele zone din oraş, chiar la ora 20 o fi încă ziuă! Dar nu e, vă spun eu sigur! Şi nu e nici lună plină măcar!

Update ora 22: Se pare că şi prin zona lor, a ENEL-ului e beznă, că altfel nu îmi explic cum de nu au găsit echipa de intervenţie pe care a zis, doamna de la deranjamente, că o să o trimită pentru remediere!  Trăiască capitalismul cu iz de comunism iluminat!

Sosirea primăverii şi încălzirea vremii, nu aduce doar apariţia ghioceilor, dezgheţarea zăpezilor şi aerul proapăt din natură, ci face să reapară şi vechile obiceiuri politice de pe meleagurile româneşti. Astfel, la Ineu, oraş din judeţul Arad, zilele trecute a fost inaugurat, cu tăieri de panglică şi cu tot alaiul aferent unui asemenea eveniment, adică ministru, politicieni şi de un fel şi de altul, şi de o culoare şi de alta, şi de o limbă şi de alta, un spital care era funcţional din primăvara anului trecut,  Nu doar că era funcţional de ceva timp, dar mai mult, fusese început în urmă cu 15 ani. Oare ce dotări are de a durat atât de mult construirea lui, sau câte alte case s-au mai făcut  din banii alocaţi acestui spital, în decursul acestor 15 ani, ori nu cumva ceea ce s-a construit la început deja e în pragul prăbuşirii? Nu vreau să mă gândesc prea mult, care să fi fost motivul acestei inaugurări aşa târzii, aşa că la prima vedere îmi vin în minte câteva motive căt se poate de întemeiate:

– criza mondială a produs şi o  criză de panglici ori foarfeci pe piaţa internaţională de profil

– comunicarea defectuoasă între autorităţi şi guvern, asta deoarece sunt necesare traduceri numeroase  ale corespondenţei dintre cele două părţi, una română, cealaltă maghiară

– condiţiile meteo nefavorabile, vară foarte secetoasă precum şi iarnă foarte geroasă, precum şi perioada concediilor de vara şi de iarnă, astfel încât inaugurarea  era imposibil de realizat, la evenimentul actual asistând peste 200 de persoane politice şi autorităţi locale

– bolnavii nu au mai acceptat să fie trataţi şi internaţi într-un spital care nu avea panglica tăiată, astfel încât toate operaţiile şi tratamentele care se desfăşurau, trebuiau făcute „la negru” adică cu mici atenţii; de acum se speră ca totul să intre în normalitate

– în aceeaşi idee a ilegalităţii în funcţionare, prin netăierea panglicii, medicii nici nu veneau să se angajeze, astfel încât erau secţii care funcţionau fără medici, doar cu pacienţi; şi acest lucru acum se va rezolva, o dată cu tăierea panglicii, medicii acceptând să lucreze chiar fara salariu

Nu mă mai hazardez în găsirea altor motive, lăsându-vă ţi pe voi să descoperiţi altele şi să vă minunaţi de lucurile minunate care le aduce primăvara.. Un lucru e sigur, acum dacă tot s-a găsit furnizorul de panglici şi de foarfeci: ne aşteaptă inaugurări peste inaugurări, atât a edificiilor care au fost construite cât şi a celor  la care se va pune doar piatra de temelie. Viitor de panglici, ţara noastră are!

Vă mărturisesc că nu am fost pe Naţional Arena, am văzut cum arată doar în imagini la TV, când mă mai uit pe la meciuri. Dacă e să dăm ascultare la unii, e o bijuterie arhitecturală; dacă e să  îi ascultăm pe alţii, încă nici acum nu e gata. Acelaşi sentiment de neterminat, negata, l-au avut şi ziariştii olandezi prezenţi la meciul dintre Steaua şi Twente, că doar nu degeaba au întrebat, văzând „bijuteria”: „voi când terminaţi stadionul?”. Or fi invidioşi, or fi răutăcioşi, or fi fost băuţi, nu ştiu ce să zic, dar adevărul e că am ieşit iar în lumea largă cu ale noastre investiţii neterminate. Cu banii terminaţi şi cu lucrarea neterminată. Suntem noi, românii, experţi în aşa ceva, în lucruri şi lucrări care le începem şi pe undeva, din diverse motive , ne împotmolim, sau spunem că e gata, tăiem panglica, dar de fapt mai e mult şi bine de lucru. Aici ne referim în mare măsură la istoria recentă, post 1989, istorie care permite să termini banii toţi, când ai ajuns la jumătatea proiectului şi să nu te ia nimeni la întrebări. Totul a început de la revoluţia din 1989, cu morţi, împuşcaţi şi răniţi, procese începute dar…neterminate până în zi de azi, cu adevăr neştiut nici măcar în 2012. Tot cam de pe atunci a început şi tranziţia spre ceva, spre democraţie , dar nici măcar profeţia lui Silviu Brucan nu s-a adeverit, cum că în 20 de ani românii vor învăţa democraţia; aşa că tot în tranziţie ne aflăm şi normal că dacă e tranziţie e tot … neterminată. Şi am continuat cu punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara, pe care iarăşi am oprit-o la nivelul…neterminat. Am fost consecvenţi în începuturi cu autostrăzi, trenuri pentru transportul TIR-urilor pe teritoriul ţării, diguri şi baraje, blocuri şi mall-uri; ca să nu mai vorbim de micile edificii locale: parcuri, şcoli, case de cultură, etc. Şi după cum consecvenţa e răsplătită, aşa a fost şi în cazul nostru, mai bine zis al lor, al celor care au fost răsplătiţi regeşte pentru toate aceste lucrări…neterminate.

Una din dorinţele mele de trecător român pe pământ, ar fi să pot cicula pe autostrada Deva – Nădlac – Budapesta – Viena, dar îmi e teamă, că nu voi apuca acea zi pentru că mă voi „termina” eu înaintea ei.

De ce aşa? C-aşa-i românul, veşnic în tranziţie. Şi nici măcar nu le e ruşine celor cărora ar trebui să le fie!

Unii dintre voi ştiţi, alţii poate aflaţi acum, că eu fac parte din fosta mare „a doua armată a ţării”, adică sunt ” cheferist”. Nu sunt din acela cu chipiu, uniformă, steguleţ sau paletă, dar tot ceferist mă consider. Acum, ştiu că muţi aveţi un „ochi dur”, aşa cum îl am şi eu pe alocuri, împotriva a ceea ce a devenit CFR-ul. Poate pentru cei din afara fenomenului ceferistic o sa spun un lucru nou, cu toate că e cam valabil în toate domenile româneşti, dar  e de ştiut că de la CFR ” se fură domnule”. Şi pentru că nu mai găseşti prea multe să furi, pentru că au luat alţii, rând pe rând, acum se fură fier vechi, sau mai bine zis tot ceea ce poate fi valorificat în cebtrele de fier vechi. Datele problemei fiind expuse, vă prezint în continuare soluţia Ministerului de resort, adică în domeniu ( chiar o fi de resort?), la această situaţie: Angajaţii CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă vor avea dreptul să aplice amenzi pentru achiziţia, de la persoane fizice, a metalelor feroase şi neferoase utilizate în activitatea feroviară, a anunţat, marţi, Ministerul Transporturilor

Încă nu ştiu dacă citesc şi interpretez  bine sau dacă ştirea e corectă ori ba! Adica (bineînţeles că nu orice ceferist) ceferistul şef cu legitimaţia în mână, va  merge la poarta colectorului de fier vechi, se legitimează şi spune: ” am venit să caut şi eu 10 metrii liniari de şină furată de la Săruleşti, două bucăţi  de bobine de joantă luate de la Feteşti şi 120 m de fir de contact dispărut azi noapte de la Dragoş Vodă; nu sunt cumva la dumneavoatră în curte?”. ” Ba da, chiar am vrut să vă anunţăm, dar nu am ştiut pe cine să sunăm , dar oricum le-am pus bine acolo, după colţ. Cât trebuie să plătesc pentru această infracţiune?!” Sau dacă nu găsesc la primul „colecţionar” de fier vehi, atunci bat drumul la al doilea, al treilea, până găsesc ceva metal de provenienţă ceferistică..

Oameni buni, cred că e una din cele mai bune veşti, care mi se dă mie, nouă, celor ce suntem  ceferişti. Acum nu mă gândesc că o să am şi eu o asemenea legitimaţie, dar deja simt cum reîncep să fac parte din armată, c-o fi prima, că o fi a doua, chiar nu mai mă interesează. Ca mâine, aştept ca ministrul să împartă pistoale la toţi angajaţii din calea ferată, astfel încît hoţii de fier vechi să fie somaţi încă de la locul faptei. Apoi, nu departe în timp, prevăd cum fiecare dintre noi, vom avea chitanţier la noi, astfel încît să putem amenda orice călător fraudulos. Şi Doamne, câte nu o să mai vină la calea ferată!

Aş vrea să mă invidiaţi puţin , că lucrez la o societate aşa serioasă, sau chiar să fiţi supăraţi pe mine că m-am scos cu un asemenea ministru ( apropo, îl cheamă Nazare, dar nu cred că are de a face cu verbul „năzări”). Dar sincer, nu cred că e loc de invidie, ci mai degrabă de compasiune, pentru situaţia în care a ajuns calea ferată.

Doamne , ai milă de noi, că noi nu avem deloc!