Archive for the ‘Imagini care vorbesc’ Category

Chiar de-ar fi să cazi, nu uita ce ești

Apa nu devine tină doar când baltă e

Fii mereu ca apa, veșnic răcoros

Nu uita prin viață, cu folos să treci

Anunțuri

Aș vrea să cred că există o mare deosebire între a fi cu capul în nori și a fi cu nori în cap. Prima dintre variante implică apropierea de cer, doar o ridicătură și ești acolo, dincolo de nori, părtaș la frumusețea seninului, a luminii. A doua, presupune apropierea norilor de minte, implică pericolul de a nu mai putea vedea clar ceea ce se întâmplă dincolo de tine, de lumea ta. Și aș mai vrea să cred că prin oricât de mulți nori vom trece în viață, vom scoate capul deasupra lor, vom reuși să răzbatem prin ei spre lumină, și nicidecum nu vom lăsa ca aceștia să ne ajungă la minte, să ne-o obtureze și să nu mai putem vedea soarele care ne așteaptă la capătul celălalt!

Drâmboici buzaţi, săpuniţi bine şi cu ochii în lacrimi sau cu privirea înspre zări – totul e COPILĂRIE, e farmec, e minunăţia vieţii.

” Stai cu ochii mari deschisi,,te rog, până mănânc eu din astă iarbă verde, gustoasă şi grasă. Uită-te  bine să nu vină vreun vânător ori alţi prădători, pentru a  ne alunga din acest loc minunat ori mai rău,  a ne  prinde chiar. Apoi va fi rândul meu să te păzesc, până îngurgitezi şi tu din iarba grasă și frumoasă. Sătui fiind, o să ne luăm zborul de aici, şi o să ne bucurăm de …noi doi, fără a mai avea vreo grijă;  suntem doi, suntem unul al celuilalt, e aşa frumoasă casa noastră – pădurea şi cerul- încât nu ne mai pasă de nimic și de nimeni. Vă pupăm. Doi îndrăgostiţi frumoşi”

Fiecare pitic, chiar şi cei de grădină, visează să crească oameni mari; pechinezii  visează să se facă dulăi , iar orice broască se visează a fi prinţesă într-o bună zi; aşa că noi, de ce să nu visăm, zi de zi!

” Când o să ajungem noi doi mari, să ştii că o să te iau cu mine la plimbare prin pădure. Tu, ca şi  prietenul cel mai bun al omului, o să asculţi cum cântă păsărelele şi o să alergi după veveriţe, prinzându-le de coada şi blana lor pufoasă, aşa ca a a ta,  dar, păzindu-mă în acelaşi timp de animalele pădurii ; iar eu, cu toporaşul meu, care şi el se va deveni un topor pe cinste,  o să tai  şi cioplesc lemne pentru a face … pitici; pitici ce o să se facă mari la rândul lor. Să nu îţi fie frică cum că ne-am rătăci, pentru că eu, deşi acum mă vezi aşa de mic, o să pot privi de la înălţimea mea , peste toţi copacii din pădure. Ai doar răbdare şi aşteaptă… să creştem mari.”

Keep dreaming!