Archive for the ‘Poezie’ Category

Ne zbatem, ne chinuim căutând soluții economice, sociale, dar mai puțin căutăm soluții spirituale, sufletești. Când , se prea poate, ca toate eșecurile pe care le trăim ca și indivizi, ca și nație, să provină din interior, din inimă. din suflet. Dar pentru astea nu prea avem timp, nu prea suntem preocupați! Și continuăm alergarea , zi de zi, iluzie după iluzie. Și ajungem să ne obosim inima și sufletul tot mai mult , tot mai tare. Poate e timpul pentru un ”HO”, lăsând inimii timp să respire în voie, să se ocupe cu ale ei, nu cu ale noastre, să ne aducă pe drumul cel bun.
” Orice defecțiune sufletească
poate fi reparată- strigă duhovnicul;
orice anvelopă
poate fi făcută să nu mai răsufle
– spuse vulcanizatorul;
orice ogor bătut de grindină poate fi reînsămânțat
– spuse fermierul;
pot face din orice cel putin un ce-
-spuse decis recondiționerul;
vacile sunt un bun teren de investiție- spuse
bancherul veterinar
și toti, în afară de primul,
aveau perfectă dreptate ”

Orice – Lucian Avramescu

 CIOARA
Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă…
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!
Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.
Iar gloata i-a şi pus probleme:
– Pe unde-ai fost?
– La ce ospăţ?
– Am fost şi eu peste coline…
– Dar cu ce gând?
– După ce pradă?
– Aşa… ca mă mai uit de coadă…
– Ei, şi-ai uitat?
– Şi-a fost mai bine?
– Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine…
MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.
Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!
Costache Ioanid

Ce-ar fi fãptura-mi fãrã Tine, Mântuitorul meu slãvit
Ce-aș fi, de n-ai fi Tu în mine cu harul Tãu nemãrginit
Aș fi un bulgãre de gheațã, un chip de humã fãrã viatã,
O stâncã-nvãluitã-n ceațã și-o noapte fãrã dimineatã.

Aș fi un far fãrã luminã, pustie de nisipuri plinã,
Cu vânturi fãrã de odihnã, cu șerpi și scorpii ce-nveninã;
Aș fi o albie uscatã pe unde-a fost un râu odatã,
O frunzã smulsã și purtatã fãrã de scop, prin lumea toatã.

Așa aș fi, dar, slavã Ție, Tu-mi ești a vieții bogãție,
Comoara harurilor vie ce mã inundã pe vecie;
Eu n-aș ști azi ce-i strãlucirea vieții-n mii și mii de fețe,
Și n-aș fi cunoscut iubirea cu-nfiorãri și frumusețe.

De n-ai fi fost, Tu, Bunãtate, Începãtorule-a-toate,
Cu taine-adânci și minunate, ce totul vrea și totul poate;
Tu m-ai suit în slãvi divine din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine, și-acum, și-n veacul care vine!

Într-o lume a realizărilor proprii, a meritelor personale asumate din belșug, din când in când e bine să ne întoarcem privirea spre Cel care ne dăruiește totul spre Dumnezeu de la care primim ceea ce avem. Dacă suntem e pentru ca El este, dacă existăm e pentru că El dorește!

E   GREU !

E greu să urci pe cărăruie
Şi totuşi să rămâi
Pe calea-ngustă, unde suie
Iubirea cea dintâi.

E greu să urci, când toţi coboară
Şi totuşi, să cobori
La cei căzuţi sub grea povară,
La cei ce plâng în zori!

E greu s-arunci, când lumea strânge
Şi totuşi, să aduni
Durerea lumii care plânge
Şi-a urei mari furtuni.

E greu să taci, când ai dreptate
Şi totuşi, să vorbeşti
Aceluia care te bate
Spunându-i că-l iubeşti.

E greu să ierţi, să ierţi într-una
Şi totuşi, să nu ierţi
Păcatul, pofta rea, minciuna,
Prin anii cei deşerţi.

E greu să crezi, când îţi e teamă,
Şi totuşi, să nu crezi,
Ispitelor ce te îndeamnă:
Să vii, s-asculţi, să vezi.

E greu să rabzi făcând doar bine
Şi totuşi, scumpul meu:
Dacă Hristos trăieşte-n tine,
Nimic nu este greu.

TĂCEM DIN GURĂ

Din tot, ne-a mai rãmas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecați în piatrã durã
cu pumnii strânși, tãcem din gurã.
Tãcem, parc’am tãcea de veacuri
ca niște funduri vechi de lacuri.
Și ferecat în bezna surã,
de mii de ani, tãcem din gurã.
Ei: ziduri, lanțuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tãcerii.
Ei, biciuri cu bãtãi și urã,
noi, uriaș îngheț pe gurã.
Deasupra vremii și genunii,
tãcem ca spinii si tãciunii.
Tãcem ca lama de custurã,
tãcem mereu, tãcem din gurã.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie și ciocane
și orice zi e-o mușcăturã.
Scrâșnind din dinți, tãcem din gurã.
Tãcem ca lacãtul pe ușe,
tãcem ca focul sub cenușe,
tãcem… dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesãtule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmã parcã ziduri sparte
si parcã lanturi cad în zgurã.
Noi așteptãm, tãcem din gurã.

  Radu Gyr

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe

Să sune scrâşnetul hain

Și mii de lacăte la uşe

Eu tot ceea ce-am fost rămân.

Surpaţi asupră-mi munţi şi ape

Puteţi chiar să mă spânzuraţi

Cu grele, negre târnăcoape

Credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă de vreţi sub şanţuri

Și îngropaţi-mi trupul stins

Eu sorb ca Făt-Frumos din lanţuri

Puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul

Ca să mă frângă până-n miez

Eu stau în viscole ca bradul

Și tare, tare ca un crez.

Radu Gyr

În ultima perioadă de timp, mă gândesc din ce în ce mai mult la marea responsabilitate a cuvintelor, promisiunilor ori simplelor vorbe pe care le rostesc. Oare chiar cred ceea ce spun, chiar trăiesc ceea ce declar sau ceea ce spun o fac doar de fațadă, de impresie?

Aș vrea să cred că putem fi atât de înțelepți încât să spunem ceea ce facem și să trăim ceea ce rostim, nu doar o anume zi, ci toate zilele vieții noastre. A trăi e un crez, e mai mult decât cuvinte, e viață arătată în faptele de zi cu zi!

P.S

Se poarta rosu, dar crezul nu e de al lor. Pentru ca nu stiu daca au asa ceva in dictionar majoritatea politicienilor!

Avem timp pentru toate.
Să dormim, sa alergăm în dreapta și-n stânga,
să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
Avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin
cenușa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiții și boli,
sa învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.

Octavian Paler

Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi
Am învăţat că nu conteaza ce ai in viaţă
Ci pe cine ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cam 15 minute
După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învăţat că nu conteaza ce li se întâmplă oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învăţat că oricum ai taia
Orice lucru are două feţe
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învăţat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învăţat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu şi rău
Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă
Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten
Oricum te va răni din când in când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este intotdeauna de ajuns să fi iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea
Dar că tu  eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Şi nu faptele sale
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Şi pot vedea ceva total diferit
Am învăţat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul
Ca şi vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
Îţi sunt luaţi prea repede …
Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit

Octavian Paler

Minciuna este o prințesă ce poartă scumpe rochi de aur,
Dar aurul ce-o poleiește, e cel mai pieritor tezaur,
Căci dacă adevăru-n zdrențe își spune-n fața ei cuvântul,
Cum soarele topește ceața, minciunii el îi ia veșmântul ;
Și adevărul, deși-n zdrențe, își poartă zdrențele cu fală,
Pe când minciuna se ascunde, căci ea se rușinează goală!

Când te-a ridicat minciuna, te dărâma orice râmă;
Adevărul când te-nalță, nimeni nu te mai dărâmă!

Adevărul și lumina sunt puteri ce-n veci unite,
Printre toți biruitorii trec mereu nebiruite,
Fiindcă oricât de-ntuneric le-ar sta-n temnița de pază,
Din izvorul de lumină iese-afară câte-o rază.
Și-acea rază strigă lumii, – cu puterea ei adâncă,
Pân-ce temnița se sparge, chiar de-ar fi săpată-n stâncă!

În grădinile minciunii, pururi e de aur mărul,
Dar în zgură se preface când îl taie adevărul!

Pentru unii adevărul în a vieții lor cărare,
Nu-i decât un pom netrebnic și cu fructele amare.
Dar din gloata omenirii, doar acela este om,
Care gustă cu plăcere fructele acestui pom!

Lingușirea-i ascultată totdeauna cu nesaț,
Dar ea pururea întinde lingușitului un laț.
Așadar, mai sincer este omul ce-ti arată ura,
Decât cel ce poartă pururi lingușirea-n a lui gură!

Vasile Militaru

Fă-ţi timp

Posted: 29/04/2012 in Poezie
Etichete:, , , , , , , , ,

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

Ideea acestei poezii, mi-a fost data de Luna Pătrata şi a ei meditaţie. Nu pot să spun mai mult despre poezie decât a spus însuşi autorul Traian Dorz : ” fă-ţi timp căci viaţa trece şi când nu faci nimic”

P.S

Vă las cu imaginea timpului care trece, dar sperăm cu folos.