Archive for the ‘Diverse’ Category

Așa a fost la început

Posted: 15/07/2012 in Diverse

” Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.”- Epistola lui Pavel către Efeseni 4:5

DAcă privim în istoria diferitelor domenii,  putem observa că după existența unui început idealist, a urmat, din diverse motive,  un moment sau perioadă, în care ștacheta performanțelor, valorilor, principiilor, a fost sau este în continuare lăsată din ce în ce mai jos, până ce , mai ales noi românii, ajungem să spunem ” merge și așa” ( această expresie se pare , în glumă fiind vorba, am reușit, noi românii, să o insuflăm multor echipe în cadrul schimbului reciproc de idei). Fie că e vorba de sporturi de echipă, unde fair-play-ul era ceva la ordinea zilei, fie că vorbim de idealiștii politicii inițiale, fie că ne referim la creștinism, acest lucru se observă din plin! Iar dacă la sport și religie sau ce alte domenii mai descoperim o diferență între pornire și actual,  aceste deraieri, nu influețează chiar așa de mult, defășurarea activităților, când vine vorba de creștinism, se prea poate să tragem așa de mult de  ” merge și așa” încât chiar să nu mai meargă.

De ce credeți că am deraiat așa de puternic de la principiile inițiale ale învățăturii lui Hristos și ale Bibliei, încât am ajuns să fim mai mult dezbinați în jurul învățăturilor decât uniți ăn jurul lui Hristos? Toate au pornit de la definiția de unitate, de la strângerea tuturor creștinilor în jurul unor principii și valori clare, în jurul unor cuvinte care nu lasă loc de interpretare. Și cu toate astea, noi ca și meseriași interpreți ai Scripturii, întoarcem Biblia și pe o parte și pe alta, doar – doar găsim ceva care să ne justifice acțiunile. Astfel am ajuns sa facem acțiuni, fapte și să rostim cuvinte și apoi să cautăm în Biblie versete prin care să ne justificam , nouă înșine și altora, ceea ce am făcut. În loc să privim la Scriptură și să ne clădim faptele și acțiunile, pe ceea ce e scris acolo!

Nu știu când ar trebui repornit de la zero cu trăirea Bibliei, dar cu siguranță ar trebui. Pentru că altfel există riscul să avem impresia că facem ceea ce e scris în Biblie, când de fapt noi facem ceea ce interpretăm noi de fapt. Dar acest ” moment zero” e cel mai greu de realizat, pentru că înseamnă să ne recunoaștem noi greșiți în unele aspecte, înseamnă să ștergem cu buretele toate concepțiile eronate pe care le avem , înseamnă să luăm Biblia așa cum este și mai aes înseamnă să vrem a  face astea!

DINTRE SUTE DE CATARGE

Dintre sute de catarge
Care lasã malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre pasãri cãlãtoare,
Ce strãbat pãmânturile,
Câte-o sã le ‘nnece oare
Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul
Fie idealurile,
Te urmeazã în tot locul
Vânturile, valurile.
Ne ‘nțeles rãmâne gândul
Ce-ți strãbate cânturile,
Sboarã vecinic, îngânându-l
Valurile, vânturile.

Mihai Eminescu

Că fiecare dintre noi avem ale noastre obiceiuri și tradiții pe care nimeni nu poate să ni le schimbe, e ceva normal și ține de personalitatea fiecăruia dintre noi. Unii nu acceptă să fie puse lucrurile în casa lor decât în poziția și starea în care ei o desemnează conform opisului existent la intrare. Alții, își bibilesc mașina, pe interior și exterior, de zici că în fiecare zi, ar duce pe regina Marii Britanii cu ea sau că în fiecare zi s-ar căsători. Alții, așa ca mine, cu toate că încep serviciul la o anumită oră ajung cu jumătate de oră sau chiar o oră mai repede ( chiar nu găsește nimeni o explicație la asta). Doamnele, la fel ca și cea pe care am observat-o întruna din călătoriile cu trenul,  au obiceiul de a șterge praful din cinci în cinci minute, cum văd că se așează un firicel, cum” hai pe el” ( doamna din tren avea un laptop si la fiecare două minute scotea un șervețel și îl curăța cu atenție).

Nu știu care sunt ale voastre ”fixuri” și mai ales cum le percepeți ? Dar alții care ne văd făcând astfel de acțiuni, cum ne  cataloghează! Chiar aș fi curios să văd ce părere are un japonez despre faptul că ajung cu o oră înainte de începerrea programului de lucru!! Cred că ar fi invidioși pe acest ”fix” al meu, dar eu cu siguranță nu aș fi invidios pe ei, tinând cont de faptul că uită să mai plece de la servici!!

Ce astfel de tradiții, ticuri sau fixuri ați întâlnit sau auzit, și mai ales care sunt ale voastre ( cele care vă permiteți să le expuneți)!

Zi ploioasă de Florii,  o vreme de nici câinii să nu îi scoţi afară din cuşcă, motiv pentru care era un somn puternic pe capul a lor mei dulăi. Zi de duminică, zi de întâlnire la Biserică, cu Dumnezeu, cu semenii. Ne-am urcat în maşină şi am pornit la locul de închinare. Intrând pe hol, ce să vezi, sau pe cine să vezi: echipa PDL împreună cu preşedintele Băsescu,  aduşi probabil de cineva. Stăteau pe hol, nemişcaţi, pe un fundal portocaliu. Ne-am mirat puţin, am făcut ochii mari, nu ştiam ce să credem. Am trecut pe lângă ei, intrând în sala principală a  Bisericii, ei rămânând pe loc, în acelaşi hol.  Mi-ar fi plăcut să intre şi ei, nu neaparat cu mine, dar să fie prezenţi la vestirea cuvântului lui Dumnezeu. Poate , aşa cum eu încerc să îmi dau seama, şi-ar fi dat şi dumnealor seama, de unele lucruri, care se pare, că le uităm uneori:

1. chiar dacă suntem jucători, altul e Antrenorul, altcineva are decizia finală

2. nu deţinem adevărul absolut,  Adevarul e Unul singur; noi spunem cuvinte şi vorbe, Cuvântul e Dumnezeu

3. nu suntem şefi peste alţi semeni de ai noştri, ci toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu

4. pentru a deveni mari, trebuie să ne facem mici, penttru a conduce, trebuie să învăţăm să slujim

5. nu putem învinge prin ură, ci doar prin dragoste, nu putem aduce pacea prin dezbinare, ci doar prin unitate

6. oricât de tari am fi, suntem trecători, orice funcţii am avea, e un Altul mai mare ca noi, înaintea căruia suntem răspunzători

7. astăzi putem fi regi, mâine se poate să fim daţi la răstignire, azi suntem aclamaţi, mâine  huduiţi

8. chiar dacă pe oameni îi putem păcăli, în faţa lui Dumnezeu, nimic nu e ascuns

Şi ar mai fi fost de învăţat multe, şi mai sunt de învăţat multe când ne apropiem de Dumnezeu şi de cuvântul Său. Dar au ratat această ocazie. La plecare, nu mai erau acolo, plecaseră înaintea mea; cine îi adusese îi luase înapoi cu el. Se pare că se folosea de ei, de întreaga echipă: erau plimbaţi pe unde avea nevoie şi mai ales când avea nevoie, persoana respectivă. Toţi, echipă plus preşedinte, erau doar o unealtă, erau… lipiţi pe o umbrelă, umbrelă de ploaie, de campanie electorală. Ajunseră să fie folosiţi, să stea în ploaie pentru ca altcineva să nu fie udat, să sufere ei, pentru ca altul să fie liniştit. Era umbrela însă cea care slujea de ajutor, nu erau ei cei deveniţi slujitori.

Dar fuseseră la Biserică, cum din păcate,  cred că doar aşa ajung. Pentru că, dacă ar ajunge în persoană în faţa lui Dumnezeu, alta ar fi atitudinea lor, a tuturor politicienilor, a celor care conduc ţara. Pentru că din faţa lui Dumnezeu nu poţi pleca decât cu atitudinea Lui, cu dragostea şi bunătatea Lui,  cu iertarea,  principiile şi valorile Sale.

Pietre

Posted: 30/03/2012 in Diverse
Etichete:, , , , , , ,

Dintr-o inimă de piatră, poţi să scoţi doar… pietre

Dintr-o inimă de carne, poţi clădi iubiri din… pietre

Cu un pumn de pietre, plin, geamuri poţi să spargi fărâme

Cu-ale tale mâini ca  piatra, pe oricine poţi susţine

Dacă vrei să dai cu pietre, poţi găsi-n oricine vină

Dacă vrei s-araţi iubire, pietre nu vor fi deloc în tine

Fii deci piatră pentru alţii, doar s-ajuţi l-a lor zidire

Întărind pe cei mai slabi, arătând iubire.

În anii copilăriei, exista un joc, „prinsa”, un joc  aiurea, de copii, în care fiind mai mulţi copii, alegeam unul, care să fugă după ceilalţi, până reuşea să atingă cu mâna pe un altul, care trecea în locul lui la alergat. În ziua de azi, probabil se joacă acelaşi joc, dar în mediul virtual, alergând unul după altul în reţea, cu un hot-dog ori shaorma  în faţa computerului. Nu o să fac referire la jocurile copilărie,  nici la stilul de mâncare sănătos sau nociv din ziua de azi;  ci  vreau să ajung  la „ce” ori „cine” ne prinde zilnic sau ce  anume sau pe cine prindem, în viaţa pe care o trăim. Subiectul, mi-a fost inspirat de Teo Negură, prin a lui postare despre nimicuri, despre lucruri care ne prind şi ne ocupă viaţa, când de fapt sunt doar umpluturi. În acest context, mi-am adus aminte de modul în care vânătorii din Africa capturează maimuţele. Deşi sunt animale greu de prins, ele cad într-o capcană aşa de banală. La baza unui copac, legat de tulpina lui, se pune un borcan sau o cutie, a cărei deschidere are dimensiunea unei mâini de maimuţă. În interiorul borcanului, se pune o portocală sau alune sauportocală, ori  altceva cu un miros care să atragă maimuţele. Mirosul fiind puternic, maimuţele sunt atrase spre locul momelii, şi introducând mâna în borcan, încearcă sa scoată, cu pumnul închis, pentru a nu scăpa prada,, mâna afară din borcan. Dimensiunea fiiid doar încât să permita introducerea mâinii deschise, maimuţele prinse cu pumnul strâns, stau acolo ore întregi, nelăsând prada din mână, până vânătorii vin şi le capturează, aruncând o plasă peste ele.

Viaţa e o cutie a Pandorei, care are în ea lucruri valoroase, de preţ dar şi nimicuri, ciurucuri. S-ar prea putea ca fiecare să avem „portocala” noastră, pe care o strângem în mâini cât putem de tare, fără a ne da seama că de fapt ea ne-a prins pe noi şi nu noi am prins-o. Acesta e riscul nimicurilor, că în loc să le prindem noi şi să renunţăm la ele, aruncându-le din viaţa noastră, ne prind ele şi ne fură libertatea, încetul cu încetul. Cu siguranţă, sunt frumos mirositoare, au aspect deosebit, gust de milioane, că altfel cine ar aduna „nimicuri” urâte în viaţa sa; dar sunt cu inscripţia, nepusă la vederea ochilor de ” pericol de moarte prin înnăbuşire”. Asta fac cu noi, ne iau timp, ne sufocă , ajungem să depindem de ele, neglijând valorile şi lucrurile importante, ne fură identitatea.

Fiecare ştim ce „portocale ori alune” ţinem şi strângem în mâini; şi doar noi putem sa deschidem mâinile pentru a le da drumul,  până nu e pre târziu, astfel încât să putem prinde ceea ce contează cu adevăat, lucrurile importante din viaţă.

Fochist de intervenţie

Posted: 17/03/2012 in Diverse
Etichete:, , , , , , ,

Când vine vorba de făcut focul în sobă, aşa cum spune vorba din popor, trebuie „să fii pupat multe ţigănci” pentru a îl aprinde din prima. Dacă cu ” pupatul ţigăncilor” se pare că am stat destul de bine la viaţa mea din moment ce în proporţie covârşitoare reuşesc să îl aprind din prima, în relaţia cu focul, mai apare un aspect important: reaprinderea jarului atunci când de abia mai sclipeşte. Încă nu am descoperit în „tradiţia românească” pe cine sau cum trebuie să pup ca să îmi reuşească, dar astă operaţie e mult mai grea. Necesită insistenţă, răbdare, tehnică de suflare şi aşezare a lemnelor. Nu e uşor , dar satisfacţia reuşitei e maximă, când vezi cum un firicel de jar e transformat într-un foc care face vâlvătaie roşiatică. Cu siguranţă mulţi ştiţi despre ce vorbesc, pentru că românul e un fan înrăit al grătarelor, al focului în mijlocul naturii.

Acelaşi foc puternic, urmat de un firicel de jar care abia mai e vizibil, e adeseori viaţa noastră sau a semenilor noştri. Ardem puternic de parcă niciodată nu ne-ar dispărea puterea, şi… dintr-odată, din te miri ce motive întemeiate sau mai puţin întemeiate, ne stingem, pălim, ne transformăm în jar, mai mult stins decât arzând. Vedem asemenea oameni în fiecare zi, sunt dintre ai noştri prieteni sau cunoştinţe, oameni care o dată erau plini de elan, de zel, de avânt în a muta şi munţii; iar acum, nu îi mai interesează nimic şi nimeni. Cum ne raportăm la asemenea „jar” care abia mai fumegă, la asemenea oameni care trăiesc doar pentru a nu muri, dar nu îi mai mână nimic în viaţă? Cum pot să reaprind la viaţă, la speranţă un asemenea prieten? E de datoria mea să mă „bag” în viaţa lui sau „nu mă interesează, e viaţa lui, face ce vrea cu ea”?

Într-o societate din ce în ce mai egoistă, centrată pe „eu”,  pe mine şi nevoile mele, unul câte unul , focurile din viaţa noastră sau a semenilor, se transformă în jăratec, se apropie a deveni scrum. Cineva, poate eu, poate tu, mai putem şi vrem să ne oprim lângă astfel de oameni, mai putem să avem răbdare cu ei, mai putem să le reaprindem flacăra speranţei, a unui nou început. E muncă grea, e sacrificiu care cere timp şi dăruire; dar e şi satisfacţie, e bucurie, e mulţumire lăuntrică.

Pentru a avea principii sănătoase şi solide , trebuie să ştii în ce crezi, în cine crezi şi mai ales să ştii daca ceea ce crezi şi pe cine crezi sunt  lucruri şi persoane demne de crezare, credibile. Dacă eu nu sunt convins că principiile în care cred sunt demne de a crede în ele, cum ar putea altcineva să creadă în ceea ce îi spun eu?  Unul din exemplele cele mai bune despre principii, l-am găsit exprimat, poate în cuvinte mai mult decât adevăruri, prin cântecul celor de la Boyzone : „No matter what they tell us”.  Întotdeauna ascultă ceea ce spun alţii, dar nu te lăsa influenţat de ei, nu te speria de unde eşti dus de alţii sau cum eşti etichetat, drumul tău are o destinaţie clară, nu contează ce cred alţii atât timp cât tu ştii că ceea ce crezi e adevărat. Principiile noastre trebuie să vobească despre noi mai mult decît vorbim noi despre principii, cel mai mult se vede viaţa trăită după principii, nu principiile vorbite şi expuse. Ceea ce credem, principiile vieţii noastre,  sunt cele care nu pot fi tăgăduite sau dezminţite de viaţa pe care o trăim. Principiile pot avea acoperire în viaţa pe care o trăim sau viaţă trăită poate fi trădată de principiile pe care le expun altora. Duplicitatea noastră, principii-viaţă, va fi demascată mai devreme ori mai târziu. Dacă le spun colegilor mei să nu întârzie la servici, iar eu vin cu întârziere, pot să am prestanţă în faţa lor când le spun despre punctualitate? Nu există principiu mai puternic expus decît viaţa însăşi. Uneori, eu şi principiile mele, plus Dumnezeu de partea mea, formăm o majoritate!!

Dincolo de muzica melodioasă a celor de la Boyzone, avem ocazia să ne bucurăm  de versurile cu adevărat deosebite, dar mai ales putem să ne reanalizăm principiile pe care spunem că le avem.

Ştiaţi că şi cei mai calmi ori blânzi oameni se mai şi enervează? Moise, omul lui Dumnezeu, din vechiul testament, ni se spune că era cel mai blând om de pe faţa pământului, de pe vremea sa; şi cu toate blândeţile adunate în el, a venit momentul când a azvârlit o dată cu pietrele pe care erau scrise cele zece porunci, de ţăndăti le-a făcut. Aşa că dacă el, „number 1” în topul blândeţii, a avut de a face cu nervii, doar nu oi fi eu mai ceva ca Moise, şi să nu mă enervez deloc?. Cu toate că era evreu, mulţi ar zice că ardelenii sunt urmaşi de ai lui!!! De la enervare  gen „o data în viaţă” la enervare gen „mod de viaţă” e o mare diferenţă totuşi. Care sunt acele mici ori mari necazuri, probleme, situaţii, care ne fac să ne pierdem cumpătul şi să ne enervăm poate chiar zilnic? Nu mă refer la acel tip de nervi care să ne determine să azvârlim cu ce prindem în cale, perne, pisică, vază, etc, ci la acei nervi, uşori, drăguţi, dar care, dacă suntem sinceri cu noi, ne dăm seama că liniştit putem să îi catalogăm „nervi”. Oare e vreo metodă depistabilă prin care pot să evit acele situaţii care îmi provoacă nervi? Sau asta ar însemna prea mult, adică: să nu mai circul cu maşina ( prin România), să nu mai merg la serviciu, să nu mai privesc la ştiri, să nu mi dau ochii cu …, să nu mai aud vorbind pe…? Mă gândesc de multe ori, că enervarea provine din lucruri  pe care oricum nu am posibilitatea să le schimb; mă enervez pe şoferul din faţa mea căruia oricum nu am ce să îi fac, mă enervez pe o persoană anume, pe care nu am cum să o schimb orice i-aş face sau i-aş spune, mă enervez pe cel de la ştiri, care exact nu mai poate de nervii mei.

Şi atunci, dincolo de ” eliiberare şi descătuşare”, aşa cum ne place să ne motivăm  ieşirile nervoase, care ar fi logica nervilor, a „ieşirii din pepeni”? Avem vreo logică sau…”aşa sunt eu, ce vrei, mă enervez şi gata!”? Orice am face când ne enervăm, în primul rând aceşti nervi ne afectează pe noi, nu pe cei împotriva cărora ne îndreptăm nervozitatea, ne întunecă nouă găndirea nu îl orbesc pe „enervantul” de lângă noi. Nerviii ne pot „ucide” doar pe noi, pe nimeni altcineva!!

Ehei, dacă am putea, la nervi, câte permise de conducere am lua sau câte roţi am sparge, pe câţi semeni nu i-am mai lăsa să deschidă gura sau să iasă pe stradă, la câţi le-am confisca averile şi i-am pune să muncească în cariere, ori la câţi i-am băga direct la puşcărie!! Dar aşa, rămânem , doar cu nervii!! Ai noştri nervi, ce ne afectează doar pe noi!!

Unele lucruri, oricât de lungă şi grea ar fi iarna, friguroasă şi cu multă zăpadă, apar la viaţă primăvara, ca şi când acolo ar fi fost şi-n toiul iernii. Altele, o data cu iarna, duse -s şi ele, trecute de la noi.

AŞA CĂ…

Oricât de îngheţată-i apa, un pic de soare şi luceşte-n dată

Oricât de veştejită-i iarba, de-i primăvară, verde-i iarăşi

Oricât de fără viaţă-i floarea, dă-i niscai soare, sus răsare

Oricât de mut-ar fi pădurea, când dă puţin căldura, răsună iar de-a păsărilor glasuri

Oricăt de frig ar fi în plină iarnă, doar soarele-ţi zâmbească şi-i simţi  din plin căldura

Oricât de alb pământu-i de zăpadă, stai doar puţin că iarba iar răzbate

DAR…..

Oricât de mult ai consumat să te-ncălzeşti, aşa rămâne, înapoi nu mai primeşti

Oricăt de multe haine groase-ai cumpărat, rămân luate pentru iarna care vine

Oricât şi orice fel de combustibil ai luat, pentru maşină să nu-ngheţi mergând pe jos, e dus pe veci şi banii-s la… PETROM

Oricâte pârtii-ai vizitat în sus şi-n jos, cum s-a topit zăpada, aşa sunt duşi şi banii

Oricât de mult omăt ai dat deoparte, doar sport făcuta-i, că oricum ai parte de noroi

Oricăt de mult ne costă iar deszăpezirea, e doar un fleac, la câte gropi vor trebui plombate

Şi aşa, ca în orice poveste, happy-end total şi perfect , e doar pentru cititori; pentru noi, participanţii direcţi la povestea de primăvara ce va să vină, ochiul care râde de bucuria primăverii, e acolo, nedspărţit de ochiul care plânge de urmările iernii!