Archive for the ‘Călătorului îi şade bine cu drumul’ Category

Astăzi nu o să mai îmi dau cu părerea, depsre una, despre alta, ci o să vă cer părerea vouă, celor care pășiți prin acest colț de lume. Pentru că e vremea vacanțelor, a concediilor, și pentru că, chiar dacă, unii dintre noi nu vom putea să ne petrecem concediile în mod real, poate reușim măcar pe plan virtual, să aflăm ceva destinații deosebite pentru a ne petrece câteva zile odihnitoare. Dar aici apare și pare poate puțin atipică rugămintea și cererea mea, fiindcă constă în a vă da cu părerea despre locuri de vis românești, care v-au cucerit , fie prin farmecul naturii, fie prin oamenii locului, fie prin condițiile de cazare, fie prin absolut tot! Sunt sigur că există și astfel de locuri în România, și nu trebuie să ne deplasăm până în Austria sau Slovenia ori Italia ca să putem avea un concediu sau o vacanță minunată.

Se prea poate să fim așa de sătui de viața din România și de infrastructura rutieră sau de locurile de cazare din diferite hoteluri și din acest motiv să alegem ca măcar în concedii să evadăm de pe aici. Totuși, consider că încă sunt locuri în țara noastră    nevalorificate indeajuns, care nu sunt prezentate destul, și care ar trebui să fie expuse mai mult celor interesați.

Concedii plăcute să avem și locuri frumoase românești să vizităm!!

Sunt în fața unei mari dileme cu privire la petrecerea zilei de 10 iunie 2012. Am varianta participării la alegeri în calitate de alegător, de om cu ștampila, pregătit ori ba, a pune în dreptul vreunui candidat preferat, dacă există așa ceva, sau a pune pe toți ștampila, în semn de protest fața de cei puși pe listă. Sau… am varianta de a mă face că  uit că sunt alegeri și să mă duc spre locurile mirifice situate in Hawai. Totuși, ca un bun cetățean, cred că o să aleg a merge la vot, cu speranța că vor câștiga doar oameni cinstiți, corecți, integri, demni. Cam aceeași speranță pe care o am de  ajunge vreodată în Hawai. Așa că sunt plin de speranțe!

Dacă mă fascinează ceva când e vorba de excursii, plimbări sau concedii, nu sunt atât de mult locurile pe care urmează să le vizitez, ci mai ales drumurile pe care le parcurg până a ajunge la destinaţie,. E o minunăţie să vizitezi un anume loc , să îi descoperi istoria şi povestea, dar mai grozav, e ca, pe traseu să te poţi bucura de şosele perfecte ( oare există aşa ceva?), de peisaje care să îţi bucure privirea şi inima; pentru că de fapt, fiecare punct prin care treci, e o destinaţie intermediară, un tranzit minunat, spre finalul călătoriei

Unele drumuri, cu siguranţă, le vom putea parcurge doar virtual, de altele ne vom bucura de ele, în mod real. Viaţa nu e decăt o călătorie, şi ea, şi dincolo de farmecul şi satisfacţia de a ajunge la o anumită destinaţie, la a atinge un anumit scop sau ţel în viaţă, există pasiunea cu care petreci şi călătoreşti fiecare zi, până la punctul final. Nu vom putea să vedem şi să gustăm fiecare experienţă în mod personal, ci unele din lucrurile minunate ale vieţii, le vom vedea, ca prin vis, cu ajutorul celor spuse de alţii şi prin ochii celor de lângă noi.

Până a ne putea bucura din plin şi pe viu de o nouă drumeţie demnă de ţinut minte, vă invit la o călătorie virtuală, aşa ca la un aperitiv, care să ne deschidă pofta de drum şi drumuri bune

Eu unul când mă gândesc la Austria , îmi vine în minte verdele atât de crud al ierbii, încât devine „obositor” de verde, liniştea şi calmul locuitorilor şi al locurilor,  de parcă nu ar avea probleme şi grijuri, dar mai ales munţii care, fie iarnă, fie vară, au ceva special de spus. Dacă ar fi adusă vorba despre o evadare într-un loc de linişte, de netulburată relaxare, atunci aş alege orice zonă din Austria, fără a sta pe gânduri. Aproape de noi, geografic, şi totuşi atât de departe din alte puncte de vedere; cu natură superbă, ca a noastra, dar îngrijită ca la ei; şi cu altele care ne fac „mai oameni”,  ne aduc mai aproape de starea normală.

Hai că nu mai continui cu povestirea, că sunt  zilelecălduroase înaintea noastră, ba chiar vin concediile, şi mă prea „arde” gândul  de linişte, de relaxare totală, de uitare a tot ce e româmesc, măcar pentru o perioadă de timp! Dar pentru că „rana din coastă” nu mă lasă, aleg să privesc, să mă transpun, cel puţin cu gândul, pe marginea unei ape limpezi, şi cu ochii spre verdele pădurilor şi albul zăpezii de pe vârful munţilor.

Călătorie plăcută să avem!

Unul din oraşele ,cel mai puţin plăcute mie, din punct de vedere al şofatului, este Cluj Napoca. Şi asta nu din cauză că e chiar aşa mare circulaţia, şi aglomeraţie implicit, cu toate că, dacă o compar cu Deva, e, ci mai ales din punct de vedere al celor multe străzi cu sens unic; străzi care te fac, străin fiind , să încerci unele senzaţii tari, văzând ca toate maşinile se îndreaptă spre tine din sens opus, în timp ce tu mergi singur , singurel spre ele!! În astfel de oraşe, pe astfel de străzi , te trezeşti că pentru a ajunge la un obiectiv care e „drept înaintea ta”, trebuieşte să faci la dreapta, apoi la stânga, apoi să dai peste un sens giratoriu, şi abia apoi să ajungi la punctul aflat, la un moment dat, chiar înaintea ochilor tăi.

Cam acelaşi lucru, se prea poate să ne întrebăm uneori în viaţă, de ce trebuie să facem atât de multe ocolişuri şi evitări, pentru a ajunge la o anumită destinaţie, la un anumit punct al existenţei noastre, când totul ne indica un drum drept. Drumul care ni se părea aşa de simplu la început , ajunge să facă nu ştiu câte curbe şi cotituri şi devieri, pentru ca în cele din urmă să ajungem unde voiam. Cred că acelaşi sentiment de nedumerire, l-am avea şi dacă am păşi în pădurea de lângă oraşul polonez Gryfino, unde majoritatea copacilor cresc drept, în sus, după ce fac o cotitură. Nu e de Photoshop făcută prelucrarea, ci după cum se crede, e făcută de oameni, pentru a folosi ulterior lemnul rezultat, la mobilier curbat sau fabricarea bărcilor. Dar cu siguranţă, mai multe detalii putem afla de la cei care locuiesc în acea zonă, aşa că… vara e aproape,  deşi Polonia e cam departe puţin.

Uneori e greu să înţelegem de ce, în viaţă, calea cea mai bună , nu e neaparat cea mai scurtă, de ce pentru mersul înainte e nevoie uneori să deviem de la traseu. Dar poate o vizită până la locul faptei, până în Polonia ne-ar ajuta să vedem şi altfel lucrurile, să vedem că putem să ne înălţăm spre cer chiar dacă uneori zburăm în zig-zag, şi că putem să mergem tot înainte, chiar dacă uneori drumul o coteşte la dreapta, ori la stânga.

Dacă cineva ne-ar spune că drumul înspre Dumnezeu, e unul îngust, cu peripeţii, cu porţiuni stâncoase şi foarte riscante, mulţi am zice că renunţăm, că nu are  rost să ne riscăm viaţa, că mai bine fără Dumnezeu decât cu o mânâ ruptă , ori cu un ochi scos. Totuşi, când am vrea să mergem spre Manastirea_Huasan, drumul cu siguranţă ni s-ar părea mult mai greu, nu ştiu câţi dintre noi ne-am încumeta să păşim pe un asemenea drum. Stânci abrupte, escaladări  riscante, totul făcut parcă pentru profesionişti sau pentru cei ce au curajul dus spre limita de sus. Cred, în acelaşi timp, că ar fi o minunăţie să poţi păşi pe un asemenea traseu, să vezi pământul sub tine, la o mare depărtare, şi cerul mai aproape decât oricând .

Într-o zi de plimbare, merită să ne luăm inima în dinţi şi măcar cu gândul să pornim înspre inălţimi, înspre culmile de neatins. Totuşi stau să gândesc bine, care drum e mai greu şi mai riscant: cel spre mănăstirea Huasan sau cel spre Dumnezeu. Pe drumul spre Dumnezeu, posibil să ne mănânce sfinţii, pe cel spre mănăstire, se prea poate să ne omoare frica.

Dacă cineva îmi spunea cu câteva zile în urmă, că apa din Marea Baltică, nu se poate combina cu apa din Marea Nordului, îi spuneam clar că face mişto de mine; sau dacă eram întrebat la vreun concurs de cultură generală care ape nu se pot amesteca, te miri ce răspuns aş fi oferit!! Dar, pentru cei care ca şi mine nu ştiaţi că există un asemenea loc, în staţiunea daneză Skagen, cea mai nordica zonă din Danemarca. apele celor două mări, având densităţi diferite, nu se pot contopi.

V-as invita pe toţi să mergem să vedem acest loc deosebit, dar mi-e că o să speriem locuitorii micului oraş danez, sau chiar apele o să fie surprinse de aşa mulţi vizitatori şi o să se dea valma una peste alta!

Oricum concluzia e una clară: nici apele nu mai sunt ce erau o dată!! Nu mai acceptă să se amestece cu orice altă apă!

Când spui Japonia, te gândeşti parcă doar la tehnologie, trenuri cu mers la secundă, aglomeraţie, muncă şi conştiinciozitate. Dar  japonezii mai au ceva… cireşul japonez. Aşa, cum se cade, oricărei frumuseţi, şi florile cireşului sunt o apariţie rară, doar o singură dată pe an, şi asta pentru aproximativ şapte zile. Farmecul aparte, te duce cu gândul la „ducă”, la concediu de primăvară şi la relaxare totală. Să vezi albul zăpezii, alături de cireşii înfloriţi, parcă ţine de altceva decăt de lumea pămantească, ci mai degrabă de cer şi vise. Cu toate că e un copac, face parte din familia trandafirilor , şi pe acest motiv, florescenţa  lui e aşa bogată şi aşa scurtă, aidoma trandafirilor.

O celebră legendă japoneză povesteste de ce cireşii din orasul Nago din Okinawa sunt cei dintâi din lume care înfloresc în fiecare primăvară …În vremuri străvechi, un ţăran sărac îşi ducea zilele de azi pe mâine alături de soţia sa şi de căţelusul lor , numit Chintin („micuţul”). Acest câine foarte credincios , ( nu ştiu dacă era Akita ca şi ai mei) care îl însoţea pretutindeni pe ţăran , era iubit atât de stăpânul său cât şi de nevasta lui.. Intr-o zi , Chintin , aflat în curtea stăpânului său , a inceput să latre zgomotos şi să sape pământul cu lăbuţele. Ţăranul s-a uitat la el  şi a zis  ” Aha , ai găsit ceva şi vrei să te ajut să îl dezgropi” ; apoi , şi-a luat sapa şi a răscolit pământul până când , în tărână , a început să strălucească o mulţime de aur. Desigur , stăpânul lui Chintin a fost în culmea fericirii, iar vecinul a văzut tot ce s-a întamplat…
A doua zi , lacomul vecin a bătut la uşa ţăranului , şi  l-a rugat pe acesta  să îi dea cu împrumut câinele , iar cererea i-a fost îndeplinită. Vecinul l-a dus pe căţel în curtea lui şi ,  sub ameninţarea bătăii,  i-a poruncit câinelui să îi găsească aur. Chintin a adulmecat cu atenţie peste tot , iar după o vreme a început să latre şi să scormonească pământul.Vecinul şi-a luat pe dată sapa şi a adâncit-o în pământ până când a dat peste o grămadă de… gunoi urât mirositor. Înnebunit de furie , omul a bătut căţelul cu sapa pâna  l-a omorât.
Cand ţăranul s-a dus să îl recupereze pe Chintin , vecinul i-a zis că i-a omorât câinele. Îndurerat , ţăranul a luat trupul  căţeluşului şi l-a îngropat , după care a plantat peste mormânt un arbore de pin. Soţii au îngrijit pinul , iar acesta , odată cu anii, a devenit mereu mai înalt. Într-o zi, ţăranul i-a spus soţiei lui : „Îţi mai aduci aminte ce mult îi plăceau lui Chintin prăjiturile din orez ? Ce-ar fi să tăiem pinul şi să facem din lemnul lui o piuă mică în care să poţi prepara orezul?  Zis şi făcut. Când piua a fost gata , iar nevasta a început să fărâmiţeze orezul pentru prăjituri , a inceput să iasă din piuă nimic altceva decât aur ; pe măsură ce femeia bătea mai mult orezul în piuă, cu atât mai mult aur ieşea la ăiveală. Desigur, furişat la fereastră , vecinul a vazut tot ce se întâmplase, aşa că , după o vreme , a venit să ceară cu împrumut piua.  Ajuns acasă , vecinul i-a spus soţiei sale că aceasta era o piuă fermecată; cei doi au pus în ea orez , după care au început să îl macine cu râvnă ,îinsă, în locul aurului, a apărut un gunoi puturos. Plin de mânie, vecinul a aruncat piua în soba din bucătărie şi a lăsat-o să ardă.
Când ţăranul a venit să îşi ia bunul înapoi, vecinul i-a marturisit ce făcuse. Ţăranul i-a cerut, atunci, să îi dea măcar cenuşa în care se transformase piua. Întors acasă , el şi-a găsit nevasta în grădină şi i-a zis : „Îţi mai aduci aminte cât de mult îi plăceau lui Chintin pomii de cireş ? Cum se mai juca sub ei şi se odihnea la umbra lor ? ” Ţăranul a contemplat cireşii , apoi a presărat o parte din cenuşă la rădăcinile lor, iar pomii au înflorit , ca prin minune , dintr-o dată.
Zvonul despre cireşii ţăranului , care infloriseăa înaintea tuturor celorlalţi , s-a răspândit peste tot. Prinţul care stăpânea acele meleaguri , mâhnit că cireşii din livada lui nu dăduseră încă floare , s-a dus la ţăran şi l-a rugat să îi dea ajutor. Fără să stea pe gânduri, ţăranul a aruncat restul de cenuşă în livada stăpânului său , şi toţi cireşii au înflorit. Recunoscător, prinţul l-a înnobilat pe ţăran şi l-a făcut şi mai bogat decât era.
Din acea zi , cireşii din Nago sunt cei dintâi din lume care înfloresc primăvara.

Învăţăturile legendei pot fi multe dar nu acesta e scopul, şi oricum vă rog pe voi să le observaţi. Aşa că trec spre altă latură a „cireşilor”: nu ştiu dacă în acest an o să mai avem posibilitatea fizică de a merge şi a surpinde acest „fenomen” al înfloririi cireşilor; dar tocmai din acest motiv, am vrut să fiu timpuriu în prezentare, pentru ca la anul să nu mai avem nici un motiv în a rata momentul.

Minunăţia fiordurilor norvegiene te lasă fără respiraţie, te lasă cu gura uscată; îţi pun în suflet o dorinţă puternică de a vizita acele dumnezeieşti cărări, făcute de apele limpezi, albastre ori verzi, nici nu ştii cum sunt, printre munţii ce străjuiesc luciul apei.

Norvegia e o ţară cu contraste;

– unul din primii  exportatori de petrol din lume, dar cu unul din cele mai mari preţuri la combustibil;

– deşi e o ţară bogată, cu venituri mari pe cap de locuitor, mulţi norvegieni se stabilesc în apropierea graniţei cu Suedia, pentru a putea trece graniţa şi a-şi face cumpărăturile , care sunt mai ieftine;

–  prieteni cu suedezii când vine vorba de a face cumpărături la ei, „duşmani” cu ei când vine vorba de sport, muzică sau orice întrecere între ei; bancurile şi glumele spuse de norvegieni, îi au de cele mai multe ori, în prim plan, pe „prietenii” lor suedezi

– chiar dacă tările nordice sunt cunoscute ca fiind mari iubitoare de libertăţi pentru cetăţenii lor, în Norvegia , dacă eşti prins conducând maşina sub influenţa băuturilor alcoolice, ajungi direct la închisoare pentru 30 zile

–  cu toate că face parte din „lumea” civilizată, să nu vă mire faptul dacă nu sunteţi salutaţi pe stradă sau nu vi se răspunde la un salut, ori dacă , fiind în supermarket sunteţi lovit din greşeala fără a vi se cere scuze; aceste lucruri mu sunt considerate un act de impoliteţe

– cu un număr mic de locuitori, ai putea crede că învăţând norvegiana te vei putea înţelege cu toţi locuitorii; poţi să uiţi acest aspect, pentru că, din cauza numeroaselor dialecte, până şi norvegienilor, le e greu uneori să se înţeleagă între ei

Dar cu toate ciudăţeniile lor de norvegieni, îi invidiez pentru fiordurile cu care i-a hărăzit Dumnezeu; aşa că, dacă ar fi să încep o afacere, cred că m-aş apuca de „fabricat” fiorduri, pentru că, chiar m-am îndrăgostit de ele!!