Arhivă pentru Ianuarie, 2012

Cu câteva luni în urmă, ultimul obiect descoperit ( până șa acel moment) ca provenind de pe vasul Titanic, a fost o vioară, care se pare, aparținea conducătorului de grup instrumental angajat pentru a performa pe vas. Încă se fac investigații și cercetări științifice, pentru a se dovedi autenticitatea instrumentului, dar cu siguranță, dacă se va dovedi că vioara este cea originală, va fi scoasă la licitație pentru o sumă enormă. Nu vă gândiți că scriu acest articol pentru a vă pune în gardă să strângeți bani pentru a participa la licitație, e treaba voastră dacă veți participa ori ba!! Motivul scrierii e cu totul altul: la acea vioară, în momentul scufundării Titanicului, șeful orchestrei,împreună cu ceilalți membrii ai formației, a decis să cânte un imn religios – Nearer my God to Thee ( Mai aproape Doamne înspre Tine). Dacă până atunci, voia bună, distracția, veselia, a fost repertoriul ales, din acel moment ceva s-a schimbat. Nu  a ales iarăși cântec de bucurie pentru  a da impresia că totul e sub control, nu  a fost de jale deoarece mai existau șanșe de scăpare, ci  a ales un cântec de speranță, de năzuință, de îndreptare a ochilor și inimii înspre Dumnezeu. Cutremurător, pentru el , cunoscător al piesei muzicale, să asiste la un asemenea contrast: știi ca ceea ce a fost declarat 100% sigur, se scufundă, dispare în apă, văzând cu ochii, însă, să știi că Dumnezeu e în control, că orice ar fi și s-ar întâmpla, nimic nu Îl ia prin surpindere și când totul se dărâmă în jur, la Dumnezeu este ajutor.

Fiecare avem Titanicul nostru, tăria noastră, ceva ce e mândria noastră și pe care ne bazăm .Cănd va incepe să apună, să dispară acel ceva, pentru ca nimic omenesc nu durează pentru totdeauna, ce voi alege să cânt la ”vioară”, care va fi cântecul meu de lebădă?

Anunțuri

Doi tineri se plimbau printr-un cimitir, citind cu voce tare inscripțiile de pe pietrele funerare ale celor înmormântați. La un moment dat, unul dintre ei, vădit mirat in glas, citi următoarele: ” Aici odihnește un om cinstit și politician de frunte”. „Ce părere ai de acest citat?” , îl întrebă pe prietenul său. ” Hmm… cred că au locuri insuficiente în acest cimitir și au inceput să așeze oamenii decedați unul peste altul”

De râs, sau real, există sau nu , nu doar despre România vorbind, politicieni cinstiți? Politicieni care , aleși fiind , să iși ducă mandatul până la capăt, cu cinste și corectitudine, servind intereselor oamenilor și nu ale lor personale. Sau altfel spus, dacă intri cu acest vis in politică,  acela de a fi corect, poți să  îl  îndeplinești sau vei bate în retragere cu prima ” momeală” ce ți se va arunca? Sau mai dur spus, pot fi aleși, în diferite funcții, politicieni corecți sau aceștia nu sunt „împinsi’ în față de partid? Dacă totul în politică se face doar prin șiretlicuri  și alte metode din zona gri, de ce nu e trecută la „meserii murdare” această profesie? Iar daca nu există ( sau există puțini) astfel de politicieni cinstiți, de ce , noi, care vrem sa trăim într-o societate corectă si cinstită, le dăm girul să conducă , prin votul nostru?

E curios cum la inceputuri, cuvântul ”politică” , provenit din greacă, exprima un proces prin care un grup de oameni luau decizii in favoarea cetațenilor, iar acum, dacă privim in DEX, acest cuvant de ”politician”, înfățișeaza o persoană care activează în politică,, urmărind interese personale. De unde am pornit și unde am ajuns!

Oamenii cinstiți, vor alege politicieni cinstiți, iar politicienii cinstiți se vor forma doar daca noi vom cere asa ceva.Dacă ne mulțumim cu ce avem, asta vom și avea!

Cu toții sau marea majoritate, știm salutul șoferilor de pe drumurile României, și nu numai, acela de a semnaliza cu farurile atunci cand există un pericol pe șosea sau altfel spus,  mai la subiect, cand e radarul pe direcția de mers a celui semnalizat. Noi, cei avertizați, ridicăm măna in semn de mulțumire și începem sa rulăm cu grijă. Există aceasta solidaritate rutieră, făcută cu scopul  de a-l ajuta pe semenul meu să nu pățeasca ceva, eu văzând pericolul înaintea lui,  eu deja trecând pe unde urmează el să treacă.

Cum s-ar transpune această solidaritate , la nivel uman, nu doar rutier, pe plan local, național și de ce nu internațional, atunci când ar fi vorba să ii fac un bine semenului meu, ajutându-l să nu pățeasca ceva în locul sau împrejurarea prin care eu am trecut deja? Cum ar fi să semnalizez, să  atenționez pe cel de lânga mine, atunci cînd știu că poate va trece și el pe drumul pe care eu am trecut? Mai concret,  incepând de la cele mai  mici lucruri  până la cele mai mari, cum ar fi să spun a lor mei, celor din grupul meu de prieteni și cunoscuți;

– să nu mergi să cumperi de acolo produsul X  sau să nu cumperi acel produs pentru că….

–  să nu te duci la doctoul X sau la spitalul Y să te operezi, fiindcă…

– să nu mergi să te cazezi la hotelul de pe strada…. că nu …

– ai grijă dacă iei medicamentul cutare ca provoacă ….

– să fii atent dacă ai de a face cu acea persoană fiindcă…

– dacă poți, să trimiti copilul la școala nr. … pentru că…

– să eviți a face acest lucru deoarece eu l-am făcut și….j

Și exemplele ar putea continua cu nesfârșitele, pentru că fiecare avem experiențe plăcute sau neplăcute prin care am trecut, prin care posibil să treacă și alții. Dacă am face acest lucru, dacă am avetiza, în primul rând ne-am ajuta unul pe celălalt, în grupul nostru de prieteni și cunoscuți, dar apoi am si promova doar acele produse, obiecte, magazine, persoane, care sunt calitative și oferă servicii de calitate. Asta, însă, înseamnă sa ne pese de cel de lângă noi, să vrem să îl ajutăm atunci când avem posibilitatea și mai ales ănseamnă să fim corecți, cinstiți și deschiși în fața altora pentru a da informații adevărate.

Știu, pot, vreau ! În aceste  cuvinte stă secretul ajutorării semenului meu.

,

Intr-o comunitate de munte, cu satele raspandite pe numeroase culmi si vai, isi duceau menirea la indeplinire doi preoti          ( episcopi, pastori, clerici, numiti-i cum vreti). Cel mai instarit dintre ei avea un cal frumos , impunator si bine ingrijit, cu care duminica de duminica mergea la slujba;  celalalt slujitor al lui D-zeu, mai modest, se multumea sa mearga la intalnirea cu enoriasii, cu un magar. Duminica de duminica, cei doi se intalneau, isi dadeau binete si se incurajau pentru slujba pe care fiecare dintre ei urma sa o tina. Intr-o dimineata de duminica, slujitorul ” calaret”, in loc sa mearga la biserica, pe cal , fu nevoit sa plece pe jos. Intalnindu-se cu celalalt preot, ii marturisi acestuia, ca este pus intr-o situatie jenanta pentru ca i s-a furat calul si nu vrea sa acuze sau sa puna intr-o lumina proasta pe nimeni din parohia lui si de aceea nu vrea sa anunte autoritatile. Slujitorul nostru cu magarul ii spuse atunci : ” te sfatuiesc sa predici duminica viitoare la slujba, despre cele zece porunci; vei incepe cu cea dintai , vei urma firul Bibliei si cand vei ajunge la cea de a opta- sa nu furi-sa te uiti in sala, printre enoriasi; cel care va lasa capul jos, cu siguranta e cel care ti-a furat calul; dupa slujba  sa il iei deoparte , sa vorbesti cu el, si astfel nu o sa afle altcineva iar tu iti vei recupera calul”. Incantat de idee, cel pagubit de cal,  ii multumi si il imbratisa pe colegul lui, plecand amandoi spre sjujba de duminica. La intalnirea de peste doua saptamani, preotul instarit reaparu bucuros pe cal, spre umirea si satisfactia celuilalt, mandru ca ideea lui a dat rezultate. ”Ei, cum a fost? Ai aplicat metoda mea si a dat rezultate?”, il intreba cel care daduse ideea. ” E o poveste mai lunga; am aplicat metoda ta, am inceput sa predic din cele zece porunci, si pe masura ce ma apropiam de porunca a opta, emotile cresteau.Incepusem sa privesc prin sala, sa depistez mai repede posibilul vinovat. Dar sa vezi…nu a mai fost cazul , sa ajung la porunca cu furatul, pentru ca la porunca a saptea  ( sa nu fii desfranat), mi am adus aminte unde mi-am lasat calul”

Morala

Poruncile lui D-zeu sunt pentru oameni. Nu implica si caii in ele!

V-ati intrebat vreodata de ce emisiunile de la televiziuni se numesc ” talk-show”? Cu siguranta, cei care v-ati pus aceasta intrebare, ati gasit si raspunsul: pentru ca se vorbeste, nu se faptuieste, nu se actioneaza. Veti spune ca e normal sa existe asa ceva pentru ca altfel de unde si-ar mai castiga acei ”talk-show-people” banii si noi unde ne-am mai uita in fiecare seara, mai mult sau mai putin. Nu stiu daca exista vreo statistica in acest domeniu, dar cu siguranta noi, romanii, ne=am afla pe locurile fruntase daca s-ar face un clasament privind numarul de talk-show-uri pe cap de locuitor, raportat la numarul de televiziuni

Dar in acelasi timp, va dati seama ce s-ar intampla si ce efecte ar avea acest tip de emisiuni daca ele s-ar numi „act- show’,’ adica in acele emisiuni s-ar  gasi solutii pentru a se faptui actiuni, si nu s-ar vorbi vorbe! Atunci, cu siguranta, in loc sa se discute de oamenii amarati din Romania, s-ar gasi modalitati de ajutorare a lor; in loc sa se prezinte situatia dezastruoasa din spitale si scoli, oamenii prezenti in emisiuni ar veni cu solutii palpabile, viabile pentru rezolvarea problemelor; in loc sa se analizeze derapajele financiare si politice, specialistii ar aduce solutii pentru remedierea situatiei. Dar atunci, la aceste emisiuni, ar trebui sa participe doar cei care stiu sa faca ceva, nu cei care doar stiu sa vorbeasca, cei care au si dau solutii, nu doar cei care sunt observatori. Probabil lucrurile s-ar  misca mai bine, ar incepe unele roti sa se invarte si posibil sa apara si rezultate.

P.S

Daca vreo televiziune ar dori sa introduca in grila acest tip de emisiuni, promit ca nu voi cere nici un drept de autor!!

Am reauzit zilele trecute, o expresie din Biblie, cartea lui Iov ( o carte plina de cuvinte intelepte, spuse de diferite personaje in momentele de criza din viata lui Iov): … ”zilele omului pe pamant sunt ca ale unui muncitor cu ziua”.

Teribil adevar, spus cu multe veacuri in urma si pe care nu il realizam cu adevarat nici dupa atat timp. Munca cu ziua, munca zilierului, nu e altceva decat o nazuinta de a exista si maine o sansa de a lucra, de a aparea la orizont o noua lucrare la care sa participe si el; e speranta ca maine va mai putea sa aiba de lucru , ca nu va trebui sa moara de foame fiindca nu mai gaseste nimic  sa munceasca. Zilierul e sigur doar pe ziua de azi, pe banii care ii agoniseste astazi,  ziua de maine pentru el e doar speranta si dorinta, pentru ca depinde de angajator, de cel care poate sa ii ofere de lucru si maine . Viata noastra e similara: traim doar ziua de azi cu siguranta, de fapt doar clipa de acum, ”carpe diem”, altceva dupa aceasta , nu mai atarna de noi, e in mana ” Angajatorului Divin”, Dumnezeu. Toate urarile de ” multi ani sa iti daruiasca D-zeu”, se reduc de fapt la ” multe clipe, una dupa alta, sa iti dea D-zeu”. Fiecare clipa e un dar, e un cadou, de la Creator, asa cum pentru zilier , fiecare zi de munca e un bine care il ofera patronul.

Daca maine ne trezim, trebuie sa multumim Celui care ne mai ofera o sansa, o zi in dar si sa o traim din plin, responsabili.

Intelepciunea populara romaneasca e demna de cartea recordurilor, de a fi publicata intr-o enciclopedie de ziceri. Din aceasta vasta „gradina”, cu tot frigul de afara, a mai rasarit o nestemata. Chiar si la necazuri, romanii , fie constient, fie inconstient, rasufla umor, uneori chiar morbid, negru.

La moartea scumpei ei mame, moarte survenita in toiul iernii, pe un ger de ingheta „pana si mercurul in termometru”, fiica acesteia rosteste, urmatoarele cuvinte memorabile: ” Mamuca draga, de ce te-ai dus acuma? Nu puteai si tu sa mai astepti pana la vara, de ce murisi pe frigul asta?”

Durerea mortii e mare, dar frigul e si mai mare! Asa ca grija cand va planuiti moartea! S-ar putea sa aveti reclamatii din partea celor ce urmeaza a va ingropa!