Arhivă pentru Februarie, 2012

Aşa cum vă spuneam şi ieri, politica românească e o devărata mină de nesecate nestemate. Nu e Băsescu în prim plan, e Meleşcanu, sau Ungureanu sau Anastase. De această dată, dilema votului revine pe ecrane, mai timpuriu decât ar trebui. Iar aceasta se transpune  în a alege un viitor posibil preşedinte absent total care să înlocuiască un preşedinte jucător total. Nu ştiu cum avem noi , românii, de a face tot cu astfel de dileme existenţiale în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor; a trebuit să alegem între unul care a făcut „revoluţia”, Ion Iliescu, şi unul care nu a stat în România să mănânce salam cu soia, Ion Raţiu; apoi au mai apărut unul „cu cioc”, Constantinescu, apoi altul „mai chior”,Băsescu, altul cu „geamuri termopane”, Năstase şi altul „nebun” ,Vadim! Zilele trecute a fost dat publicităţii, de catre IPP, raportul privind, printre altele, şi prezenţa la „servici” a parlamentarilor, în sesiuena septembrie -decembrie 2011.  Nu intrăm în detalii gen pentru ce sunt plătiţi dacă tot nu sunt la servici sau cine le desface contracul de muncă dacă tot au atât de multe absenţe. O să fac referire doar la domnul Crin Antonescu, sau mai bine spus la prezenta lui la vot, care a depăşit orice aşteptări: 0% voturi finale. Pentru mine politica se rezumă la a face, nu a vorbi, aşa că orice partid sau oricine ar fi politicianul, trebuie să treacă acest test, pentru a îmi demonstra că e politician; din acest motiv nu am preferinţe electorale. Un viitor posibil preşedinte are nevoie de mai mult decât retorică bună, aspect estetic plăcut şi un trecut lipsit de comunism. Are nevoie de a fi prezent în problemele aleşilor, prezent acolo unde sunt nevoi, prezent să întindă mâna la toţi cetăţenii ţării. Preşedintele jucător e unul egoist pentru că se gândeşte doar la ale lui, şi de aceea e prezent peste tot. Preşedintele absent se gândeşte tot numai la el şi la imaginea lui, de asta nu e prezent acolo unde se discuta probleme de interes general. Poţi da vina pe inutilitatea senatului sau pe legile proaste care se fac acolo şi din acest motiv nu te prezinţi la vot. Dar de la acest aspect şi până a nu avea nici un vot final exprimat e drum lung.

Am văzut că e dificil să avem un preşedinte care se implică în toate, le ştie pe toate, conduce totul. Oare cum ar fi să avem un preşedinte absent la toate, care să lipsească de peste tot şi să fie nicăieri? Nu ştiu cum ar fi, dacă va fi, dar cert e că media celor doi, prezentul şi posibilul viitor preşedinte, dă o medie de trecere,  din punct de vedere al implicării, dar nu ajută pe nimeni deocamdată! Ceva de genul axiomei lui Grigore Moisl ; „daca stai cu o fesă pe o plită încinsă şi cu cealaltă pe un cub de gheată, media ar trebui să fie bună, dar în realitate e vai de fundul tău”. Sper să nu mai fie şi de al nostru, încă o dată!

Anunțuri

Sunt unele lucruri, unele moduri de acţiune care considerăm că sunt implicite, nişte ”dat-uri” clare, fără echivoc. Așa am fost obișnuiți cu ele și așa le-am luat ca atare. Orice tentativă de a schimba aceste acțiuni și lucruri, este întâmpinată cu rezerve, cu precauție, cu un ochi cruciș: ”cine mai ești și tu de vrei să schimbi asta? nu ştii că aşa se face de când e firma asta?”. E imposibil, dacă” stăm și cujetăm”, să nu găsim domenii în viață unde să fii luat lucruri ”fiindca așa sunt”.  Nu prea ne punem întrebări de genul, ”de ce așa? care e motivul? nu exisă altă variantă?”. Sau chiar dacă ne ridicăm ceva semne de intrebare, nu căutăm prea mult alte răspunsuri pentru că,de cele mai multe ori, ne împiedicăm de majoritatea care respectă modul de acţiune dat. Sigur sunt lucruri, acțiuni în viata personală. în activitatea de la locul de muncă, in comunitatea locală, care le-am preluat ca atare și le ducem mai departe, fără nici măcar a ne intreba care e motivația a ceea ce fac. E greu intr-un sistem globalizat și condus uneori de spiritul de turmă, să ies eu în relief, ridicănd niște întrebări la unele probleme care provin de pe vremea lui Burebista. Cîntecul ” țara te vrea prost”, poate fi un pamflet, dar poate fi si adevăr, depinde de noi. „Ce rost are să îmi ridic în cap atât de multă lume, mai bine fac şi eu tot aşa , ca toată lumea.”

De ce cred ceea ce cred, de ce mănânc ceea ce mănânc, de ce mă port așs cum mă port, dece fac ceea ce fac? Facem așa de multe lucruri și acționăm în așa multe moduri, dar multe doar le facem, fără să gândim de ce le facem. Soluția nu e revolta sau rebeliunea ci gândirea, acțiunile dirijate de motivații corecte, interioare, individualizate. Trebuie să gandim pentru noi, fiecare în parte, nu să lăsăm pe alții să gândească în locul nostru. Şi mai ales trebuie să luăm atitudine, să ne grupăm cei care vedem că se poate şi altfel.

Dacă v-aţi gândit vreo clipă că în România se pot termina lucrurile care să îţi mai producă mirare, atunci să ştiţi că aveţi o părere prea bună despre ţara în care trăim.Nu e zi în care să nu apară ceva nou sub soarele patriei, ceva de care să te apuce râsul sau să te ia lehamitea. Pe când ne gândeam că domnul Băsescu şi-a terminat gloanţele de pe ţeavă sau cel puţin le păstrează pentru perioada alegerilor, iacă apărură noi focuri de armă îndreptate spre „unitatea de nezguduit” a PNL. Fascinaţia acestei împuşcături stă în fapul că, de capătul glonţului, era legat un os, numit SIE, aruncat tocmai înspre vârful piramidei de partid, adică pentru a fi înhăţat de Teodor Meleşcanu. Osul nu a stat mult timp aruncat , pentru că, aşa ca un adevărat politician de carieră, domnul Meleşcanu l-a înfăşcat, lăsând încă o dată să se înţeleagă, că osul aruncat nu e de refuzat, indiferent cine ţi-l azvârle. Nu de alta, dar la foamea asta, cine ştie cine îl ia înaintea ta.

Acum nu ştiu de ce ar arunca cineva, din PNL, cu pietre in domnul Teodor, când de fapt totul se rezumă la „oase şi osioare” în viaţa politică românească. Sau o fi însemnând altceva uniunea dintre socialişti şi liberali decât o încercare de  fi cât se poate de siguri pe „os” la alegerile viitoare? Sau alianţele care se fac acum în preajma alegerilor, sunt altceva decât lupta pentru înhăţarea directă sau prin intermediar a unui os cât mai bun?  Chiar îmi pun întrebrea dacă există, în politica din România, vreun personaj, care să poată spune că oasele îi stau în gât şi nu le acceptă? Vreau să cred că totuşi există, poate stând pe vreo bancă de la urmă, marginalizat de ceilalţi care încearcă să îşi facă loc cu osul în gură şi dând din coate!. Sper că mai sunt şi astfel de oameni, că încetul cu încetul ar trebui să existe doar astfel de oameni care să ne reprezinte.

Până una alta, ce nu ştie domnul Meleşcanu probabil, e că ar fi bine „să te fereşti de greci când îţi fac daruri”  şi că nimic nu se plăteşte mai scump ca ceea ce ai impresia că ai primit gratis. Iar căt despre domnul Crin Antonescu, poate ar trebui să facă, cu ai lui membrii de partid, cursuri de instruire „anti-os”, astfel încât să  nu se trezească că rămână singur şi să fie nevoit să participe  la voturile finale din parlament. (dar despre asta…mâine)

Orice cuvânt ar fi în plus, orice altă  încercare de asemănare ar păli, pentru că realitatea e cea care dă imaginea completă a vieții.  Barcelona 1992, Jocurile Olimpice, cursa de 400 m. Nimic neobişnuit…şi totuşi! Linia de sosire nu a fost nicicând mai departe şi greu de trecut, visul nu a fost niciodată mai brusc năruit iar aripile frânte dintr-odata,  aşa cum a fost pentru unul dintre participanţi, Derek Redmond. Durerea căderii sau durerea că nu mai poţi trece linia de sosire, dezamăgirea că eşti considerat favorit dar eşuezi, toate au căzut pe umerii celui deja căzut la pământ. Cân povara e prea mare, e cineva dispus şi aproape întotdeauna să te ajute..

Nimeni nu e mai aproape atunci când ai nevoie, decât cel drag; ceilalţi te pot privi cu uimire sau compasiune, dar doar cel drag îţi vine în ajutor; spectatorii te aplaudă sau te huiduie, dar cel drag te ia în braţe!

De cele mai multe ori, în momentul când întâlnim pe cineva care nu poate face un anumit lucru sau face un lucru doar ca să fie făcut, adică mai mult nefăcut decât făcut, începem să ne enervăm şi să judecăm persoana respectivă, să o criticăm şi eventual să luăm „pietre” pentu a arunca după ea.  În acel context al desfăşurării situaţiei respective, ne-am pus  sau cât de des ne-am pus întrebarea: ” dacă atât poate acea persoană, dacă are nevoie de ajutor, dacă doar aşa ştie să rezolve problema?”.

Prin grădina vecinului, o haită de câini, alergau încolo şi încoace, lăsând să se creeze o atmosferă „chinologică” deosebită, cu lătrături şi toate accesoriile aferente. Am ieşit să văd cum stau lucrurile şi după ce am reuşit să îi fac să fugă prin găuri , doar de ei ştiute, pe majoritatea câinilor, a mai rămas doar o echipă de doi, care ştiam că sunt ai unui alt vecin. Am strigat la ei, am aruncat înspre ei cu zăpada, dar ei tot în acea zonă rămâneau. Se îndreptau spre o poartă care era închisă, dar care ştiau că dă spre casa lor. Cu toate încercările mele nu am ajuns la nici un rezultat onorabil pentru mine; până în cele din urmă, juniorul, un căţeluş care intra, cred că, şi prin gaura de la cutia poştală, a reuşit să se strecoare, rămânând eu singur cu cel mai mare. Şi, ca să mă şi laud puţin că sunt, uneori, mai deştept decăt un câine, văzând că nu ştie altă cale de acces, am ales să merg  să-i deschid poarta, acea poartă, singura poartă pe care o ştia  şi pe care bucuros a evadat spre curtea lui. Nu ştu ce a zis în gândul lui de câine, m-o fi lăudat că i-am deschis poarta sau mai degrabă a bombănit ceva cum că nu mi-a venit ideea să îi deschid mai repede poarta.

Aşa se întâmplă şi cu specia umană: învăţăm să acţionăm după un anumit şablon, să facem lucrurile într-un anume fel, iar când altcineva ne cere să facem ceva diferit, clacăm sau căutăm doar variantele ştiute, nu putem găsi decât rezolvarea noastră, nu cea corectă. Şi atunci apar nervi şi supărări, căutări şi întrebări, dar de cele mai multe ori, noi care vedem rezolvarea problemei, nu mergem să „deschidem poarta” celui care încearcă să iasă din încurcătură. Când am acceptat ultima dată că nu toţi văd lucrurile aşa cum noi le vedem, nu toţi găsesc soluţiile pe care noi le găsim şi nu toţi pot să fie aşa cum suntem noi? Unii doar atât pot, nimic mai mult, oricât ar încerca; şi asta nu pentru că ar fi mai puţin inteleligenţi sau mai cu „capul în nori”. Nu! Sunt doar diferiţi de noi. Iar în acele momente de răscruce, trebuie ca cineva să deschidă poarta şi pentru ei, să tragă perdelele, să lase soarele să se ivească şi acolo unde poate nu a pătruns.

E mult mai uşor să critici, e mai tentant să aştepţi să dai cu parul atunci când cineva greşeşte; dar e mai omenos să întinzi mâna celui care vezi că nu se descurcă, să arunci o frânghie celui care nu poate ieşi din groapă. Asta se cheamă a fi OM, a fi creştin, a fi aproapele cuiva.

E de-a dreptul amuzant, ducându-te, această stare, până într-acolo încât continui să râzi şi singur după ce iei parte la aşa ceva; e din categoria acelor expresii care te marchează şi le ţii minte multă vreme. Aşa ceva mi s-a întâmplat mie zilele trecute, când fiind într-un magazin, după pâinea cea de toate zilele, şi îndreptâdu-mă spre ieşire, am auzit persoana care urmase după mine, spunându-i vânzătoarei: „vă rog, două sare de lămâie”! Nu ştiu cum a reacţionat doamna vânzătoare ţn sinea ei sau ceilalţi care au mai auzit această expresie, dar eu unul am ieşit din magazin, continuând să repet expresia şi să zâmbesc  doar uşor, pentru a nu fi interpretat drept „ţâcnit”. Am mai avut parte de expresii de acest gen, dar parcă nici una nu a fost aşa de efect ca şi aceasta, în ultima perioadă de timp. Cu siguranţă mai exista şi varianta ” două sări de lămâie”, dar e clar că ceva nu suna bine şi de aceea nu a fost folosită!

Ce expresii „tari, cool” din punct de vedere  lingvistic aţi întâlnit în ultima perioadă? Le percepeţi aceste greşeli ca şi o atingere adusă limbii române sau pur şi simplu ca ceva normal, greşeli de exprimare?

Până una alta, există posibilitatea, la care nu am mai stat să asist, ca vânzătoarea să ii fi răspuns clientei  sale: ” Poftiţi aici, aveţi sarele de lămâie cerute”.

Din biserici adunate, la enoriași împrăștiate! Toate sunt erori umane, așa că înțelegem  situația ca atare și la rândul nostru sperăm să fim înțeleși.

1. Conferința despre post și rugăciune include și masa festivă

2.  Doamnelor , nu uitați să vă implicați în acțiunea de vânzare cu scopuri caritabile. E momentul să scăpați de acele lucruri care nu mai merită să le păstrați. Aduceți-i și pe soții voștri!

3. Predica de seară va fi ” Ce este iadul?”. Veniți mai devreme și ascultați corul repetând!

4. Întâlnirea grupului ” Făcători de pace” a fost suspendată din cauza unui conflict apărut

5.  Predica de dimineață va fi intitulată ” Isus umbla pe ape”, iar cea de seară va avea titlul ”Căutându-l pe Isus”

6. Nu lăsați grijurile să vă omoare, Biserica vă poate ajuta.

Și cea mai de efect, cu toate că fiind luată din engleză, nu are așa ecou în limba română

7. Rugați-vă pentru cei bolnavi, zîmbiți celor care vă e greu să îi iubiți și spuneți ”Hell” ( iad, în loc de „Hello”) celor care nu dau doi bani pe voi.

( sursa  http://javacasa.com/humor/church.htm)