Archive for the ‘Proverbe, aforisme, citate’ Category

Adevărul cu dreptatea împreună locuiesc; la unul de te vei duce dai şi peste celălalt.

Iubeşte adevărul, deprinde-te cu el, ca să scapi de minciună.

Să iubim şi prietenia şi adevărul, totuşi e o datorie sfântă să preţuim mai mult adevărul.- Aristotel

Mi-e prieten Platon, dar mai prieten adevărul.- Aristotel

Minciuna este vacanţa adevărului. Să nu aibă şi adevărul nevoie de vacanţă?- Lucian Blaga

Adevărul într-un cuvânt, iar minciuna în mii şi sute.

Nimic nu este mai frumos ca adevărul.- Boileau

Omul şi viaţa lui nu se sprijină pe ceva şubred şi pe minciună, ci pe soliditate şi adevăr.- Th. Carlyle

Nu există prietenie între doi oameni, dintre care unul să nu vrea să audă decât adevărul, pe cînd celălalt este gata să mintă.- Cicero

Este o datorie să spunem adevărul, nu să flecărim mult.- Democrit

Adevărul este cunoaşterea exactă a deosebirii dintre lucrurile reale şi cele nereale.- Conta

Amărăciunea duşmanilor noştri ne serveşte, adesea, mai bine decît dulceaţa amicilor; aceştia ne spun, adesea, adevărul, aceia niciodată – Cato

Primul şi ultimul lucru ce se cere geniului este iubirea de adevăr. – Goethe

Când rele năravuri vuiesc neîncetat, atunci adevărul nu este ascultat.- Al. Donici

Urechea este o uşiţă a adevărurilor şi o mare poartă a minciunilor.

Gîndeşte-te că printr-o minciună sacrifici nu numai un adevăr, ci adevărul în general. – F. Hebbel

Spune drept totdeauna; e mai bine să spui tu adevărul, decât să-l adauge cineva necontenit la cele ce spui. – N. Iorga

Nu există un alt mod de a te apăra de linguşiri, decît acela  de a-i face pe oameni să înţeleagă, că nu te vor supăra spunându-ţj adevărul.-  Machiavelli

Adevărul trebuie să se impună fără violenţă. – L. Tolstoi

sursa- internet

Anunțuri

În continuarea discuției despre maturitate,  eu personal am ajuns la concluzia că există o vreme în viața fiecăruia dintre noi în care alegem să intrăm singuri în belea, fără a mai fi nevoie să ne împingă cineva de la spate. Dacă la o anumită vârstă, suntem împinși sau duși de mână înspre lucruri și activități pe care nu neaparat le înțelegem cu adevărat sau pe care nu le vedem în profunzime, și astfel mai avem pe cine da vina, când ajungem la o anumită maturitate alegem singuri unde să ne implicăm sau nu. Dacă în prima varianta, mai  aveam pe cine da vina, în perioada maturității, chiar nu mai avem pe cine da vina, adică, ”capul face, capul trage”. La această perioadă a maturității, avem toată libertatea din lume, să ne facem tot felul de tatuaje, de exemplu, la fel cum avem toată responsabilitatea din lume, pentru gestul făcut. Nu putem da vina pe domnul de la tatuaje că el ne-a luat cu forța în salon și ne-a tatuat fără voia noastră.

Putem avea scuze pentru ceea ce facem până la o anumită vârstă, până la atingerea maturității. După atingerea acestei maturități, nici ” ăl cu coarne”, nici  vecinul sau vecina ori prietenul, nu mai pot fi învinuiți pentru alegerile sau acțiunile noastre. Cu alte cuvinte, singurii vinovați și responsabili pentru orice acțiune suntem noi și numai noi.

Se prea face de multe ori că o dată cu trecerea anilor peste noi, să observăm că doar îmbătrânim dar nu ne și maturizăm,  ni se albește părul de la tâmple, dar nu ni se ascute și mintea pe măsură. Am citit o definiție a maturizării, pusă într-un proverb drăguț:   ” trecem de la copilărie la maturitate când trecem de la a spune ” s-a spart paharul acesta”, la ” am spart paharul acesta”.

E o recunoaștere directe, fără ascunzișuri a unei greșeli care e omenește a fi făcută;  e acceptarea faptului că mi se poate întâmpla și mie să ” dau cu oiștea în gard”, pentru că nu sunt perfect. Acesta e farmecul maturității, a trecerii cu rost a anilor peste noi, a îmbătrânirii cu înțelepciune: să poți spune atunci când trebuie, la momentul potrivit ” e vina mea, eu am stricat totul”; sa ai curajul să îți recunoști o vină, nu bucuros, dar demn și conștient. Contextul în care trăim însă ne arată tot mai mult copilărescul din oamenii care se consideră mari, ne arată că trecerea anilor, nu aduce implicit maturizare și înțelepciune, ci mai degrabă creșterea și dezvoltarea orgoliilor!

Uneori patruzeci de ani trecuți la muchie peste noi, nu sunt similari cu patruzeci de ani de înțelepciune, de maturitate. De multe ori, poate constatăm, dacă suntem sinceri cu noi înșine, că suntem încă copii la minte, cruzi, necopți. Posibil ca și la optzeci de ani, să constatăm că mai avem nevoie de puțină minte, de un surplus de înțelepciune! Și nu e rușine să  recunoaștem că avem nevoie de maturitate in fiecare zi, în fiecare decizie pe care trebuie să o luăm.

” Când eram copii mulţumeam celor care ne umpleau şosetele cu cadouri de Crăciun; de ce nu mulţumim lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioare?” – G.K Chesterton

Aceste rânduri nu se adresează celor care:

1. multumesc că se pot trezi dimineaţa ca să MEARGĂ LA SERVICIU

2. mulţumesc că au un şef care le PREIA DIN SARCINI ŞI RESPONSABILITĂŢI

3. multumesc ca AU SOŢIE care merge la shopping

4. mulţumesc că AU SOŢ care se uită la fotbal

5. mulţumesc că AU PĂRINŢI care îi bat la cap să înveţe

6. mulţumesc că AU MAŞINĂ în care nu îi plouă

7. mulţumesc că pot UMBLA, VEDEA, AUZI

8. mulţumesc că au un loc pe care îl pot numi „ACASĂ”

Dar aceste rănduri se adresează acelora care sunt:

1. nemulţumiţi că iar A SUNAT CEASUL şi trebuie să meargă la servici

2. nemulţumiţi că au un şef care îi STRESEAZĂ

3. nemulţumiţi că  au soţie care CHELTUIE BANI

4. nemulţumiţi că  au soţ care SE UITĂ LA FOTBAL

5. nemulţumiţi că părinţii îi pun SĂ ÎNVEŢE

6. nemulţumiţi că au maşină care CONSUMĂ PREA MULTĂ BENZINĂ

7. nemulţumiţi că nu mai sunt LA FEL DE SĂNĂTOŞIca la 18 ani

8. nemulţumiţi că bucătăria NU ARE MAŞINĂ DE SPĂLAT VASE

Diferenţa dintre mulţumiţi şi nemulţumiţi nu este dată de ceea ce au unii şi ceilalţi, ci de cum ştiu să se bucure de ceea ce au, de ce fel de atitudine au, de perspectiva pe care o au. Mulţumirea se învaţă, nemulţumirea se dobândeşte din mers.

Fiecare, Oricine, Cineva şi Nimeni sunt fraţi. Fraţi din lumea asta,  de pretutindeni, vreau să zic. Sunt nişte tipi cumsecade, de societate, care se respectă şi pot fi întâlniţi peste tot. Oricine şi Cineva sunt de câţiva ani şi în funcţii de conducere, pentru că au fost votaţi de Fiecare. Fiind nepotul lui Cineva, Fiecare a fost promovat de curând în „consiliul sfătuitorilor”. Nimeni, a rămas singurul dintre fraţi care nu are o funcţie de şef..

Cineva rămâne de obicei când e de făcut treabă, acasă, că nimic nu e mai dulce ca şi casa. E prea obosit, serialul preferat s-a sfârşit după miezul nopţii, iar dacă tot  este Oricine prezent, ce rost mai are să fie şi el. Fiecare, ar dori să meargă să ajute pe alţii, dar şi-a adus aminte că Oricine l-a sunat şi a-nroşit telefonul cu „ştiri” despre cei la care voia să meargă să îi ajute. Cică ar fi zis ceva despre faptul că el nu îşi face treaba în consiliu şi că nu e locul lui acolo. Totuşi ar merge,  să dea bine în văzul lumii, dar dacă se supără Oricine sau Cineva? Aşa că primul care face pasul spre a ajuta pe cei cu probleme,  e Nimeni. Apoi, pe când se mai termină din treburi, apar pe rând şi Fiecare, cu Oricine şi Cineva, aşa de ochii lumii

Fiecare a fost anunţat de Cineva, că miercuri , trebuie neaparat să fie prezent la a da o mână de ajutor celor nevoiaşi din oraş. Fiind luat pe nepusă masă, Fiecare a dat sms lui Oricine, motivându-i că are febră şi e cam bolnav. Acesta, bănuind că gluma e nesărată, l-a sunat imediat pe Nimeni. Care, având dorinţa de a face ceva pentru cei neajutoraţi  n-a putut refuza.

Odată, a fost făcută o şedinţă pentru a fi strânse fonduri pentru o casă de bătrâni. Cineva a crezut că o să dea Fiecare, acesta a crezut că Oricine are bani mai mulţi, aşa că până la urmă a ajuns tot Nimeni să bage mâna în buzunar. Altă dată, nişte oameni săraci stăteau pe drum , cerând de mâncre şi găzduire:. Fiecare ar fi vrut să-i ia la masă la prânz, dar ştia că Oricine are bucate mai gustoase. Acesta însă s-a gândit că Cineva, ca de fiecare dată va lua săracii la el. Însă hotărându-se cam greu, oamenii săraci au prânzit la Nimeni.

Când burdufurile cerurilor s-au crăpat prea tare, iar apele dezlănţuite au inundat alte localităţi, Cineva a avut o iniţiativă bună: să se strângă  fonduri! Dar n-a dat decât… ideea. Oricine nu a putut să doneze nimic pentru că, deşi e şef,  e bugetar şi i s-a diminuat considerabil leafa. Fiecare, fiind foarte nedecis, pentru că nu ştia cum să se-mpartă între o plasmă de 80 inchi, nişte travertin pentru scări şi un play-station pentru prunci, s-a hotarât să lipsească de la strângerea de fonduri. Ca de obicei, Nimeni a dăruit cel mai mult.

În timpul anului, cine credeţi că a făcut cele mai multe vizite la cei cu greutăţi şi i-a ajutat? Nimeni. Cine-a dus medicamente şi mâcare la bolnavii din spital? Nimeni. Cine-a dus o maşinăde lemne la cei săraci? Nimeni. Cine-a cumpărat adidaşi noi copiilor din familiile sărace? Nimeni. Cine-a făcut pacheţele cu hrană pentru orfanul ce doarme în scara blocului? Nimeni. . Cine-a dat o pâine celor de prin gări şi  de prin pieţe? Nimeni. Cine a venit la muncă voluntară pentru a da un exempu şi altora? Nimeni. Cel mai harnic, cel mai darnic, cel mai săritor, cel mai plin de zel, e el: Nimeni!

( sursa-internet)

H. Jackson Brown Jr

” Ţine minte că, fiecare om cu care te întâlneşti în viaţă, a pierdut ceva, iubeşte ceva şi îi e frică de ceva.”

Un citat care efectiv te descopere total oricât de bine ţi-ai acoperi părţile sensibile din viaţă, care te dezveleşte oricât de bine ai fi învelit în propria ta haină a siguranţei. Nu m-am gândit până acum la viaţă , având in minte o raportare la aceşti trei termeni împreună: dragoste, pierdere şi frică. Poate gândeam doar la un aspect anume, poate doar o faţetă o acopeream cu gândirea, dar niciodată să pun mai multe cuvinte împreună şi să mă gândesc concomitent la ele, în contextul vieţii.

E poate una din cele mai mari provocări din ultima perioadă, nu de genul uneia „adevăr ori provocare”, ci una care ar trebui să ne deschidă pe interior şi să ne facă puţină ordine în viziune, dacă suntem sinceri cu noi înşine.

Ce iubesc cu adevărat în viaţă? Asta, de cele mai multe ori, se vede prin timpul pe care îl aloc unui anumit lucru: iubesc egal dăruiesc; că e timp ceea ce dăruiesc, că sunt resurse materiale ori emoţionale, că e altceva, dar dragostea se arată prin ceea ce ofer.

De ce anume mi-e teamă în viaţă? Pentru unele temeri , pot a mă asigura, pot a îmi cumpăra sisteme de apărare. Pentru cele însă care contează cu adevărat, nu sunt mijloace materiale de apărare, ci doar interioare: curaj, credintă, speranţă, prietenie, etc.

Ce anume am pierdut în decursul vieţii? Se prea poate ca „mărunţişul” de fiecare zi,  micile ocazii pierdute cu bună ştiinţă, să conteze mai mult decât cred eu. Fiecare clipă înseamnă o eternitate, înseamnă o decizie care poate să îmi schimbe viaţa trăită din acea clipă înainte. Pierderea poate fi de moment, de care să nici nu îmi pese prea mult, sau poate lăsa urmări mari şi durere pentru totdeauna.

Oare cât de sincer voi fi cu mine în a descoperi care sunt adevăratele lucruri, ori persoane pe care le iubesc, şi mai ales dacă merită să le iubesc la intensitatea la care o fac momentan?  Ce anume mă sperie în viaţă şi cât de mult contează, în contextul unei vieţi plenar trăite, lucrurile de care mă tem? Nu cumva sunt doar false temeri? Ce evenimente le consider cu adevărat ” pierderi”, când fac bilanţul zilei, sau al vieţii?

„Fiecare” are de a face cu mine în primul rând, iar apoi cu semenul meu; toţi avem temerile, iubirile şi pierderile noastre, unii le contabilizăm corect, încercând să îndreptăm acolo unde e cazul, alţii doar le trăim zi de zi, luându-le de la capăt.

” A fi fericit nu înseamnă că totul e perfect în viață ci înseamnă că ai decis să privești dincolo de imperfecțiuni”

” Dacă aș avea …. aș fi cel mai fericit om de pe pământ”, ”Nu mai îmi trebuie decât …. și atunci aș fi fericit”. Cu toții am rostit  sau am auzit rostindu-se astfel de vorbe împrejurul nostru! Fericirea e căutată asiduu, fără încetare, de la oamenii săraci până la cei bogați, de la copii până la cei în vârstă. Pentru fiecare categorie de oameni, fericirea are o altă fațetă, o altă însemnătate. Ceea ce pentru sărac înseamnă fericire, pentru bogat poate e  doar mediocritate; pentru copii e fericire, ceea ce pentru adulti e aiureală. Nu suntem egali decât in fața morții și a lui Dumnezeu, în ce privește fericirea avem standarde diferite. Dacă ar fi ca să ți se ofere posibilitatea să alegi acel lucru, persoană care te-ar face fericit complet, dar având amendamentul de a nu mai cere nicicând altceva, care ar fi acel lucru care l-ai cere? Ai accepta această provocare? Te-ar face ceva, cineva fericit, împlinit, pe deplin? Sau suntem așa de ”suciți” încât orice am avea și oricâte am avea, tot ne mai lipsește ceva ca să ajungem la fericire. Fiecare avem ascunzisul adănc al inimii cu acele dorințe și năzuințe de fericire pe care doar noi le știm   ( și eventual cei dragi ai noștri) și după care tînjim. Iar dacă le-am obținut… suntem fericiți?

Stai liniștit că nu trebuie să trimiți la 24 de persoane acest articol pentru a ți se îndeplini dorința și a fi fericit! Fericirea mea și a ta depinde în cea mai mare măsură de mine, nu de context si conjunctură. Aceea care depinde de împrejurări nu e altceva decât una de moment, care persistă atât timp cât contextul e favorabil iar apoi a dispărut!

Dar oare chiar, îmi lipsește ceva ca să fiu fericit sau am de toate dar nu știu să mă bucur de ceea ce am?