Archive for the ‘Scurt pe doi!’ Category

Ar fi frumos

Posted: 26/07/2012 in Scurt pe doi!
Etichete:, , , , , , , ,

Ar fi frumos dacă ploaia căzută peste noi, ne-ar spăla și inimile de răutate, invidie, ură

Mi-ar plăcea ca soarele sa îmi încălzească nu doar trupul ci să îmi atingă cu căldura sa, sentimentele pentru a le innobila

Aș vrea ca zăpada să îmi acopere toți pașii făcuți fără rost și  fără folos în lumea asta și să îi dea uitării.

Nisipul mi l-aș dori  să nu se termine niciodată din clepsidra vieții si sa fie mereu strecurat cu intelepciune.

Luna nu doresc să fie altceva decât lumina din noaptea grea, lumină lăsată de Dumnezeu pentru a îmi arăta cărarea.

Marea-să fie locul în care să arunc toate nereușitele  mele, iar valurile să nu le mai aducă înapoi.

Fiecare zi să fie momentul de renaștere, de înviere, spre o viață mai bună, spre o trăire mai frumoasă.

Ar fi frumos să fie totul precum aș vrea, dar nu știu dacă ar fi bine!

E din ce in ce mai la moda , sa porti tricouri sau alte accesorii de imbracaminte, care sa aiba inscriptionate pe ele, diferite sloganuri, reclame ori chpuri sau nume de persoane. In toata efervescenta asta, mediatica, sociala, politica, publicitara, v-ati pus vreodata serios intrebarea, daca exista vreo persoana, care sa va reprezinte atat de mult, incat sa aveti curajul, onoarea si placerea sa purtati cu demnitate vreun tricou cu chipul ori numele ei? Dar nu asa sa il schimbam ca ” tricoul”, ci sa fie o valoare permanenta, si azi si maine valabila?

Ducem lipsa de modele sau de modele care sa fie expuse publicului. Am ajuns sa folosim surogate ca si modele, vedete care apar peste noapte si dispar peste zi, oameni pe care ii sustinem din interese, si nu pentru ca ar avea principii. Suntem uneori furati de trend si uitam de valori, suntem luati cu valul de context si uitam de valorile care ar trebui sa fie permanente!

Oare ce tricou sa iau pe mine? Daca aveti sugestii, le astept cu interes!!

Nu mă refer la acei naivi care duc mai mult înspre prostie, ci la acei oameni care chiar sunt naivi sinceri, oameni poate așa de normali încât chiar cred în continuare, în ciuda aparențelor, că mai pot exista și momente de vis, de frumos, de plăcut. Iar în acest context, aș lansa provocarea de a  ne gândi fiecare dintre cei de pe aici, care ar fi ” naivul lucru” din viața noastră, care încă sperăm, credem că vom apuca să îl vedem cu ochii, să îl pipăim cu mâinile, pe aceste meleaguri românești și mioritice.

Eu vă spuneam la un moment dat, că naivul din mine, ar vrea să circule, înainte de a nu mai putea conduce mașina, pe autostrada Deva- Nădlac- Budapesta- Viena. Sau că mi-ar place să asist la discuții civilizate între anumiți politicieni care provin din partide diferite, respectându-se și fiind politicoși unul cu celălalt. Ori, altă naivitate de a mea, ca cei din Biserica ortodoxă și cu cei de la protestanți, să trimită misionari împreună pentru a cuceri oameni pentru Hristos în țări unde creștinismul nu e răspândit!

Și probabil ar mai fi multe alte lucruri, naive poate la prima vedere, dar cât se poate de normale, care aș vrea să le văd desfășurându-se în România. ȘI gândiți=vă că fiecare dintre noi, avem asemenea naivitâți, iar dacă ar fi să se împlinească, chiar am trăi în cea mai frumoasă țară, ori lume posibilă.

Poate mi se pare mie, si aici as avrea sa ma contraziceti daca ma insel, dar majoritatea care intra intr-o anumita structura, fie politica, fie universitara, fie bisericeasca sau de orice altfel, tind sa ia partea acelei structuri chiar si in momentele in care o recunoastere a unor greseli ar aduce un plus de imagine institutiei respective. Multi dintre noi, intram in anumite asemenea miscari , cu dorinta sincera de a fi cat se poate de obiectivi, echidistanti, de a fi altfel decat cei pe care ii vedem destul de inchistati si inchisi in niste sabloane prestabilite. Dar din pacate, multi ajungem sa sfarsim in aceleasi canoane si capcane, care ne fac robi si subiectivi unor deja stabilite puncte de vedere.

Ce e de facut ca aceasta luare de aparare chiar si atunci cand nu e cazul, atunci cand se vede clar punctul de vedere gresit, sa nu mai devina stare de fapt? Cum putem sa fim cat mai obiectivi, chiar si atunci cand e vorba de o structura din care facem parte? Oare se considera ” neapartenenta la echipa” faptul ca dezaprobam actiunile gresite ale ei? Sau dimpotriva,  denota curaj si demnitate faptul ca suntem in stare sa mergem impotriva curgerii apei? Dar ore cati avem acest curaj , demnitate si onoare de a fi obiectivi, dar nu rautaciosi, echidistanti dar nu invidiosi, chiar cand e vorba de echipa noastra, de grupul din care facem noi parte?

Anomalia ultimelor zile nu consta asa de mult in faptul ca se bate X cu Y,  bataie din punct de vedere politic privita, ci faptul ca noi , ca si oameni am intervenit in lupta lor. Unii sunt cu Basescu, altii sa nu auda de el, unii agreaza masurile luate de PArlament, altii sunt impotriva lor foarte vehement; mi se pare in regula sa ai opinii personale, pe care sa le impartasesti si sa le faci publice daca ti se cere sau daca voiesti. Dar de la a avea opinii personale, pana  la a ataca pe cei care au opinii diferite de ale tale, si a arunca asupra lor tot felul de cuvinte jignitoare si injurii, e mare distanta. Imi da impresia ca am intrat prea serios intr-un razboi care nu e al nostru , ci e al lor, sau cel mult ar trebui sa fie razboiul nostru al tuturor cetatenilor, impotriva nedreptatilor provocate de ei, de toti, sau de marea majoritate a politicienilor. Noi trebuie sa facem front comun impotriva coruptiei, hotiei si mizeriei, nu sa aruncam sageti otravite unii asupra altora!

E trist cand intri in a lupta pentru altii si mai ales cand ajungi sa lupti contra semenului tau care, pe de alta parte, sufera de aceeasi nemultumire ca si tine! Poate ar fi bine sa vedem exact care ne sunt adevaratii adversari, sa ii identificam corect si sa pornim la lupta ca atare!

Nu știu care e situația în alte țări sau în alte culturi, dar sigur noi românii suferim de sindromul ”grupurilor și găștilor” la nivel virtual, declarativ și pe hărtie ! Toți dintre noi vrem să creăm ceva nou, să fim mai deosebiți, să strângem lumea în jurul unui nume sau unui ideal; și astfel, în loc să ne asociem cât mai mulți la un grup mare, cu idealuri comune, cu țeluri clare și obiective concrete, preferăm să ne împrăștiem în mii și mii de grupulețe, găști și organizații. Așa ajungem să avem ”grupul care luptă împotriva disocierii în grupuri” sau ” organizația ce militează pentru unificarea tuturor organizațiilor”.

Nu știu de când a pornit acest spirit în poporul român, dar sigur acum e un vârf, e apogeul unei perioade. Tristețea e însă, că dacă vrem să   facem  chemare la ”luptă” reală, la nivel de acțiuni, a unui astfel de grup, o să vedem că totul se rezumă la declarații.

Până una alta, e de preferat să învățăm a ne grupa bine și a acționa și mai bine.

Nu știu cum vă descurcați voi pe vremuri din astea așa pline de căldură exterioară, dusă până la caniculă, dar mie nu prea îmi convine o asemenea situație. Și asta cu atât mai mult cu cât am biroul la ultimul etaj și vă dați seama ce se întâmplă pe acolo! Dar problema cea mai grea, pe lângă căldură, e partea de alimentație pe astfel de temperaturi ridicate. Așa că provocarea pentru aceste zile de caniculă, ar fi să împărtășiți cu noi, cei care doriți, ceva rețete de sezon canicular. Nu atât despre ce e cel mai indicat  a folosi ca și mâncare, bâutură, ci în special dacă aveți voi ceva secrete nesecretizate, ceva sugestii pe care să ni le spuneți și nouă. Știu eu, poate bunica din partea mamei vecinei care stă peste drum de voi, v-a spus vreo rețetă prin care puteți suporta mult mai ușor căldura toridă din aceste zile. Doar să îi spuneti persoanei respective ca o să apară pe internet, să vedeți cum vă spune toate secretele!

Cu siguranță că dacă deja aveți o afacere dezvoltată pentru astfel de vremuri, nu veți împărtăși secretele cu noi, dar totuși mizăm măcar pe ceva indicii, având din partea noastră a tuturor, asigurarea că nu vă vom fura afacerea!

Celor care iubiți drumețiile făcute cu mașina, pe drumuri românești ori europene, cu siguranță vă sunt destul de monotone drumurile drepte ca în palmă, fără nici o curbă, deal sau vale. Te tot duci pe ele și nimic nou la orizont, doar netezime și  iar netezime. Poate unora vă sunt dragi astfel de șosele pentru că puneți mașina pe pilot automat, iar voi trageți un pui de somn, până la prima curbă!.

E frumos să călătoreşti pe astfel de drumuri, dar după o perioadă prea lungă de mers pe astfel de drumuri, se prea poate ca în momentul apariţiei unor porţiuni de drum cu serpentine, urcuşuri şi coborâşuri, să ne pierdem reflexele, să  ne fi obişnuit prea mult cu dreptul, şi astfel să facem  mai greu unor astfel de situaţii curbe . Nu ştiu cum se desfăşoară trecerea de la momentele calme la cele vijelioase, cu sinusuri, din viaţa de zi cu zi, şi cum ne comportăm în astfel de împrejurări! Şi aici mă refer în special la acele momente când avem nevoie de un sfat, de o călăuzire, de o direcţionare? Spre cine ne îndreptăm privirea şi mai ales gândul în astfel de momente de răscruce; mentori, prieteni de încredere, Dumnezeu, preoţi, duhovnici, familie? Sau pur şi simplu suntem aşa  siguri pe noi înşine încât mergem cu încredere înainte, fără a mai cere sfatul sau părerea altcuiva?  Avem pe cineva atât de apropiat încât să împărtăşească trăirile noastre şi să ne poată oferi o lumină, o licărire de stele în noaptea întunecată a deciziilor grele?

Ştiu, idealul şi normalitatea care ne-ar conveni în viaţă ar fi drumul drept, fără probleme şi fără momente de întrebări şi răscruce? Din păcate, sau din fericire, viaţa e un amalgam de suişuri şi coborâşuri, de bucurii împletite cu necazuri. Şi atunci, e bine să avem pe cineva, sau pe Cineva, spre care să ne îndreptăm,  pe care să ne sprijinim!

Ca despre cei care locuiesc in zona Olteniei, se spune ca sunt oameni mandri, nu e nimic nou. Ca intiparit in ei, este acel spirit de luptator, acea dorinta de a fi in frunte, de a fi sef, iarasi cam stim cu totii. Ceea ce insa nu stim sau nu vrem sa recunoastem, e ca fiecare, din acest punct de vedere, suntem putin sau mai mult olteni. Avem in noi, majoritatea, acea dorinta de a fi sefi, de a conduce si a avea ultimul cuvant. Exista orgoliul oltenesc, care probabil ar trebui sa fie facut  ” brand”, sa fie recunoscut pe plan national si international; si acest orgoliu este dezvoltat in fiecare din noi, in masura in care permitem noi.

Problema e cum e cu acest orgoliu, dar mai ales e cu orgoliul care apare atunci cand nu suntem acceptati ca si sefi. Atunci dam dovada adevarata a marimii sau micimii noastre. Asa ca ori suntem sefi, ori ca am vrea sa fim dar nu ajungem, in fata noastra stau examenele de maturitate si intelepciune  pe care trebuie sa le dam din aceste posturi. Sefia sau lipsa sefiei, atunci cand ne-am dorit-o dar nu o avem, spune multe despre noi ca si oameni, daca suntem ori ba, OAMENI.

P.S

Nu din mandrie am scris fara diacritice, ci din lipsa tastaturii romanesti!!

Că omul e cel mai dificil de mulțumit personaj, nu o știm de azi de ieri, ci e un fapt care e dovedit în fiecare zi, cu vârf și îndesat. Ba uneori, cu toată responsabilitatea posibilă, aș declara că Dumnezeu și-a asumat un mare risc atunci când l-a creat pe om, știind cât de greu de mulțumit o să fie omul. Și cu toate astea, cu toate ”greutățile” întâmpinate în a îi face pe plac, Dumnezeu continuă să fie bun cu noi, iar noi continuăm să ne expunem permanent nemulțumirile la adresa Sa. Așa că, dacă e soare, ne supără faptul că prea tare arde, am vrea puțin mai ” domoală” să fie radiația. Dacă plouă câteva zile ori o săptămână întreagă, ne declarăm totalmente nemulțumiți de tratamentul la care suntem supuși, și manifestăm prin aplicarea ” codurilor” de diferite culori, ca să afle și El cumva despre marea problemă pe care ne-o creează. Se întâmplă, să ne ocupăm de agricultură, ori alții de contrucții, și atunci să vezi în ce încurcătură îl punem pe Dumnezeu!! ” Doamne,  dă soare că vezi că am plantat în grădină și trebuie să răsară, dar nu prea mult că se pârlește totul; și printre soarele  pe care il dai ziua, fă să plouă noaptea”.

” Dar chiar în fiecare zi trebuie să plouă acum, nu vezi că am început să izolez casa și nu reușesc să termin că îmi pleacă mesterii. Dar totuși e bună și ploaia, așa în moderație, că nu mai trebuie să ud placa de beton proaspăt turnată”

Treaba ei de viață, că nicicum nu e bine!! Hai cu soare, hai cu ploaie, ba cu nori, ba cu…. Și cerințele noastre  adresate lui Dumnezeu ar putea continua la nesfârșit. Sigur, în regim uman, s-ar fi inventat câteva comisii și direcții care să preia toate ”plângerile” noastre și tot fără răspuns ar fi. Dar ” El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”. Și toate astea fără a trebui să dea socoteală cuiva sau să fie speriat de ”codurile” noastre. Dar în schimb, noi pe noi înșine, de prea puține ori ne ” luăm” la întrebări, cu privire la cum ne raportăm noi la Dumnezeu și la mediul înconjurător. De cele mai multe ori, vinovații sunt dincolo de noi, noi suntem victimele!