Archive for the ‘Politică’ Category

Democrație e atunci când ți se permite să votezi pentru persoana pe care o displaci cel mai puțin- Robert Bryne

Oamenii politici răi sunt aleși de către cetățenii buni care nu votează.  ~George Jean Nathan

În timpul unei campanii electorale, discursurile plutesc peste tot în aer- și viceversa.

Ar trebui să fie o zi- doar o singură zi- când să fie ”sezon deschis” la parlamentari.  ~Will Rogers

Dacă votul ar schimba ceva, sigur l-ar face ilegal.  ~Emma Goldman

Politicianul e persoana care va sacrifica viața ta pentru binele țării.  ~Texas Guinan

Dacă Dumnezeu ar fi fost liberal, nu am fi avut ” cele 10 porunci”, ci mai degrabă ” cele 10 sugestii”  ~Malcolm Bradbury

Unii oameni schimbă partidul de dragul principiilor pe care le au; altii schimbă principiile de dragul partidului.  ~Winston Churchill

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidați – Jay Leno

De ce să plătești bani grei pentru a îți afla arborele genealogic? Intră în politică și oponenții tăi vor face asta gratis.

În loc de a îi înmâna unui politician cheile orașului, mai bine ar fi schimbată încuietoarea  ~Doug Larson

Politica este arta de a căuta probleme, fie că există ori nu, a le diagnostica greșit și a aplica remedii incorecte  ~Ernest Benn

Se prea poate să vorbească, prin scris, în aceste rânduri, ardeleanul molcom din mine,  omul calm care  consideră că nervii  şi mânia nu îşi au loc decât în sânul nebunilor. Şi totuşi, când privesc la toată această campanie electorală, văd foarte puţini candidaţi relaxaţi, calmi, normali, fiind ei înşişi, şi mult prea mulţi încrâncenaţi, fierţi, în cuptor, gata să explodeze la cea mai mică scânteie. De ce oare această majoritate de candidaţi se transformă într-un fel de haită de lupi la vederea prăzii, sau în nişte câini la vederea osului ( ca să nu zic a ciolanului)?. Oare chiar aşa mare să fie presiunea de pe umerii lor, aşa mare să fie teama de nereuşită, teamă că vor cădea pe locul doi? Sau, dimpotrivă, chiar aşa mare să fie prada pentru care luptă şi coşul cu bogăţii aşa de plin, încât nu concep să nu ajungă la el, indiferent cât de dur şi murdar ar juca, oricât de încrâncenaţi ar fi?

De obicei, această încrâncenare, această transformare din om normal în om cu instincte animalice de prădător. ne dă toată omenia pe faţă. ne spune cu adevărat cine suntem şi ce ne dorim şi mai ales cu câtă înverşunare ne dorim. Dacă ar fi ca toţi candidaţii la diferite funcţii, să lupte pentru principii, pentru punerea în aplicare a unor idei şi ideologii, şi nu pentru orgolii, scaune şi avantaje, cu siguranţă, nu am avea de a face cu aţât de multe murdării, mizerii, vorbe urâte, ba chiar jigniri.

E clar, miza e foarte mare. Dar aşa, ca în orice altă întrecere, e normal să lupţi după reguli clare, respectându-ţi adversarul, încercând să fii cel mai bun prin ceea ce faci, nu punându-i piedică celui care concurează alături de tine. Zâmbetul celor mai mulţi dintre concurenţi, e doar pentru poze, pentru a da bine, dar în inimile lor e orice altceva numai soare şi senin nu. Râd ei râd, dar râsul nu e al lor!

Nu o să fac referire la primii paşi, aceia făcuţi la vârsta fragedă de 10, 11 ori câte luni am avut fiecare dintre noi atunci când am testat soliditatea solului atât cu picioruşele noastre, cât şi cu fundul nostru. Nici nu o să aduc vorba de primii paşi înspre şcoală. Ci o să deschid subiectul primilor paşi de la etapa aceasta a vieţii, pentru că e normal, ca indiferent la ce etapă a vieţii ne aflăm, să facem primii paşi în orice domeniu nou care ni se pare provocator şi incitant. Pentru că de fapt asta e viaţa, continuă mişcare, permanentă dorinţă de a descoperi ceva nou. Iar când aceste provocatoare noi drumuri pe care păşim, sunt şi folositoare, cu atât mai bine. Pot spune că sunt primii paşi, rămâne să vă comunic, pe măsură ce trece timpul, dacă au fost şi folositori până la capăt, pentru că momentan sunt.

Primii paşi , făcuţi la această vârstă, în această etapă a vieţii, sunt cei înspre politică, şi mai concret spre Noua Republică. Sunt paşi timizi, dar porniţi pentru că principiile pe care le consider importante în viaţa mea, le-am regăsit şi aici, adică; valori creştine, importanţa familiei, integritate, unitate, libertate, meritocraţie, adevăr. Aşa ca în oricare domeniu în care faci primii paşi, la început crezi ca zbori, că totul e pe roze, că perfecţiunea îşi ia numele de la domeniul pe care l-ai descoperit. Dar poate, din cauză că anumiţi ani au trecut peste mine, sunt conştient că tot ce pare perfect, de fapt e perfectibil, tot ce pare ideal în teorie, e de fapt real in viaţa de zi cu zi. Dar dincolo de toate aspectele care suportă îmbunătăţire,  aici în Noua Republică, e vorba despre omenie în primul rând, e vorba despre echipă şi colegi, e vorba despre normalitate şi relaxare în acţiuni. Nu e vorba de orgolii, decât în limita normalului, nu e vorba de ambiţii decât în măsura în care acestea duc la progres;  e vorba  şi despre conflicte, dar doar atât cât să separe pe cei care vor să meargă mai departe  după primii paşi, de cei care doar vor să facă primii paşi şi apoi să se oprească; şi mai e vorba de conştientizarea faptului că e greu, dacă nu imposibil ca după primii paşi făcuţi, să poţi ajunge direct pe Lună în momentul următor, adică e nevoie de răbdare şi consecvenţă pentru a putea construi ceva durabil  şi rezistent în faţa obstacolelor. Dar ce admir cel mai mult la acest proiect, e că nu a pornit de la „balenele politice”, care nu şi-au mai găsit locul prin oceanele prea pline, ci a pornit de la oameni simpli care au realizat că acţiunea trebuie pornită de la oamenii de jos pentru oamenii de jos, trebuie pornită de la adevăr pentru a obţine ca rezultat adevărul.Într-o frază:  cei care au înţeles că pentru rezultate pozitive, trebuie acţiuni pozitive, că trebuie gândire proprie, nu răspuns la gândirea altora.

Se prea poate ca primii paşi în politică, în Noua Republică, să rămână şi ultimii în acest domeniu. Şi asta din două posibile motive: ori să descopăr , pe măsură ce păşesc, că teoria are tot mai multă acoperire în practică, şi atunci e normal să păşesc mai departe în acest proiect . Ori, cu tristeţe să aflu, că tot ce se naşte din  şi pentru politică, caractere distruge, şi atunci o să dau „delete” la acest domeniu, din preocupările şi intenţiile mele. Provocarea e mare, deoarece politica şi politicienii români, ori se vor schimba şi vor aduce promisiunile la nivel de împliniri, ori vor intra în derizoriu şi în detestare.

Primii paşi sunt foarte importanţi, pentru că dacă nu păşeşti drept de la început, e greu să te redresezi, şi mai ales pentru că, se prea poate să conduci şi pe alţii spre ceva greşit. Aşa că dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Noua Republică, staţi pe aproape, paşii mei vă vor direcţiona, dar în acelaşi timp vă vor şi spune dacă ceva sau careva dintre principiile teoretice sunt călcate în practică, în mod flagrant.

Nimic mai „caragielesc”, nimic mai real, totul cât se poate de actual. Dar chiar oare contează cu cine votez, nu iasă cine trebuie oricum? Nu e important, de fapt, cine numără voturile? Oare să se fi schimbat ceva în atitudinea votantului, a celui care pune buletinul de vot în urnă? Întrebări cât se poate de legitime, dar care parcă ne lasă reci în ultima perioadă, pentru că, nu-i aşa, politica dezamgeşte!

Dincolo de „greaţa” pe care o aveţi faţă de politică şi politicieni, dincolo de saturarea de atâtea  scandaluri politice, totuşi dacă ar fi să o luaţi de la zero, să existe posibilitatea să aveţi de unde alege, care ar fi poziţia voastră? Vă invit la sondaj! Avem dreptul să visăm, poate chiar se va întâmpla să ne trezim cu visul împlinit!

Nu ştiu cum e la alţii, dar eu când mă gândesc la modul de lucru din parlament, îmi pun câteva întrebări:

1. de ce parlamentarii  au voie să lipsească cât vor, nemotivat, sau cu motive care mai de care mai „puerile”, iar salariaților, în baza contractelor colective de muncă, li se poate desface contractul individual de muncă, la trei  zile ( sau numărul stabilit de contract) de absențe nemotivate?

2. de ce au voie să vină la orice oră la servici și să plece la orice oră, fără nici o sancțiune?

3. de ce își votează ei singuri drepturile și beneficiile materiale,  drepturi care fac referire la persoana lor proprie?

4. cum pot fi retrași din funcție dacă nu își îndeplinesc misiunea pentru care cetățenii i-au ales?

Sau oare mi le pun degeaba aceste ]ntrebări? Noi, ca şi popor, mai avem puterea şi voinţa de a încerca să schimbăm lucrurile care nu sunt la locul lor? Dacă de la cei care ne conduc, majoritatea oamenilor şi-au luat gândul că ar putea să se mai schimbe,  oare şi de la noi înşine ne-am luat gândul că am mai putea să schimbăm ceva? Mai trist decât să îţi pierzi încrederea în alţii, e să ţi-o pierzi în tine însuţi. Atât timp cât ne mai avem pe noi înşine, cât încă mai credem în noi şi în resursele şi capacităţile noastre, încă mai e speranţă, mai e şansă în a lua atitudine. Mă doare, ne doare, dar cred că nu într-atât de mult încât să vrem a face ceva, să pornim la drum, întâlnindu-ne cât mai mulţi şi dorind să schimbăm în bine aceasta ţară..

NOI, cei mulţi ş nebăgaţi în seamă,  şi totuşi de care depinde alegerea voastră, ca deputaţi, senatori, primari, consilieri, şi ce-o-ţi mai fi:

nu mai vrem să vă vedem doar la televizor,  la talk-show-uri, dar nu şi printre noi

nu mai vrem să veniţi în vizită la noi, doar din patru în patru ani

vrem să ne cunoaşteţi problemele zilnice, nevoile dar şi bucuriile

ne-am săturat de promisiunile pe care le faceţi, vrem să vedem fapte

vrem altfel de politică şi politicieni,  pentru oameni făcută şi pe oameni slujind

nu mai vrem să cheltuiţi bani pe flori, copaci şi altele avantajoase pentru buzunarele voastre

vrem drumuri asfaltate, apă potabilă, şcoli încălzite şi curate

chiar dacă nu strigăm în gura mare, ştim toate „ingineriile” pe care le faceţi

chiar dacă tăcem prea mult, nu înseamnă că vă acceptăm mizeriile

nu mai vrem să dăm bani pentru absenţele voastre de la şedinţele de Parlament, consilii sau comisii

ne-am săturat să stăm pe la uşile tribunalelor pentru a ne căştiga drepturile din legile pe care nu le respectaţi

nu mai vrem să asistăm la certurile voastre de ochii noştri, când de fapt toţi aveţi aceleaşi interese

vrem să alegem oameni care să ne respecte tot timpul, aşa cum şi noi îi respectăm

nu mai vrem să fim reprezentaţi de mincinoşi, şmecheri, băieţi deştepţi şi hoţi

nu mai vrem ca albul să fie numit negru, minciuna să fie adevăr, iar răul, bine

vrem să avem parte de oameni care să îndemne la unitate , nu la dezbinare, care să lupte pentru dreptate

nu mai dorim pe liste, traseişti politici, care azi îşi vând partidul, iar mâine ne vând pe noi şi întreaga ţară

vrem oameni ai principiilor, nu ai intereselor proprii, ai valorilor, nu fără ruşine şi frică de Dumnezeu

nu mai vrem să aruncaţi banii poporului pe delegaţii, maşini luxoase şi alte avantaje personale

vrem să vedem în voi exemple, nu uscături ale pădurii, modele, nu oameni pe care să îi arătăm cu degetul

vrem să vedem că faceţi ceva pentru noi, că ne apăraţi, ca ne vreţi binele, că luptaţi pentru noi

nu mai vrem să fim părtaşi la legile pe care le daţi, mai mulţi fiind absenţi decât prezenţi, la votarea lor

ne-am săturat să vedem zece-n sala de şedinţe, iar la vot s-apară sute, toţi mâini moarte, voturi false

Mi s-ar părea normal,  aşa ca în orice instituţie sau companie care se respectă, şi pentru cei care doresc să se „angajeze” în Parlament sau în administraţia locală,  prin alegeri, să fie incluse nişte cerinţe clare, să fie recrutaţi doar aceia care corespund criteriilor de selecţie. Dar spre deosebire de o anume companie, unde cerinţele sunt impuse de către conducere, adică, director sau consiliul  de administraţie, pentru cei care vor să fie pentru un mandat, ori mai multe, în funcţii de conducere ale statului, cerinţele să fie expuse de către cei cărora o să le „slujească”, adică  de către cetăţenii cu drept de vot. Şi atunci v-aş invita, pe voi, „consiliul de administraţie” al României, pe voi cei cu drept de a alege, să puneţi pe lista de criterii, acele calităţi, trăsături de caracter sau abilităţi, care doriţi să le aibă cel care să vă reprezinte. Să fie o listă deschisă, una care să ajungă şi la ochii pretendenţiilor, care să vadă că juriul de selecţie, e unul pretenţios, unul care nu mai acceptă orice şi pe oricine.

Îmi cer permisiunea să înşir eu pe foaie, căteva indicii, câteva trăsături şi calităţi,  pe care le-aş considera de nelipsit la o persoană, care reprezintă statul, care ne reprezintă pe noi. Nu o să folosesc cuvinte mari, nici pretenţii absurde nu o să formulez, pentru că trebuie să fim realişti, şi să conştientizăm că avem de a face cu oameni.

1.  să ştie a stăpâni arta dialogului deschis, sincer, cu orice persoană, indiferent de gradul de civilizaţie  sau cultură al acesteia, şi mai ales fără a face din volumul vocii, arma preferată în impunerea punctului de vedere

2. să accepte că nu el, sau partidul din care face parte, deţine adevărul absolut, şi că idei bune şi demne de a fi puse în practică pot veni chiar şi de la adversarii politici

3.  să nu promită doar cu scopul de a fi ales, ci să promită  doar ceea ce va încerca să şi ducă la îndeplinire. dar mai ales să fie responsabil în faţa alegătorilor pentru promisiunile sale

4.  să nu uite că a fost ales pentru a sluji pe cei ce l-au ales, şi că a ajuns acolo nu prin numire, ci prin alegerea oamenilor, la care trebuie să le acorde respectul întotdeauna

5. reusrsele materiale şi umane pe care le gestionează datorită funcţiei pe care o are, să le privească ca şi un bun al statului şi să le folosească în principal pentru binele românilor şi a României, şi nu pentru satisfacerea propriilor interese

6. banii pe care îi câstigă datorită funcţiei pe care o ocupă, probabil sunt suficienţi şi mult mai mulţi ca ai acelora care l-au ales, aşa că nu are rost să se lăcomească la a mai lua încă din ceea ce nu i se cuvine de drept

7. timpul  pe care îl petrece la noul loc de muncă, nu e timpul împlinirilor şi căpătuielilor  materiale personale, ci e timpul în care poate arăta cetăţenilor că e cel mai bun, că a fost ales pe merit şi că cei care l-au ales pot fi mândri de el

8. prezenţa la locul de muncă şi îndeplinirea sarcinilor, nu e ceva opţional, astfel încât lipsa nemotivată, neimplicarea, sau dormitul în papucii statului, nu pot fi justificate şi acceptate de către cei care l-au „angajat”, adică alegătorii

9. lupta politică nu exclude respectarea principiilor şi valorilor adevărate, a adevărului, a onestităţii, a bunătăţii şi respectului de sine şi al semenilor, pentru că în cele din urmă e OM , şi abia apoi politician

10. scuzele nu sunt făcute pentru a fi aruncate cu orice ocazie a nerealizării sarcinilor, pentru a constitui evadarea de la orice eşec, ci sunt pentru a demonstra că s-a încercat a se face un anumit lucru, a se duce la îndeplinire un anumit proiect, dar din motive, independente de voinţa persoanei implicate, nu s-a putut realiza acest fapt

11. pentru că nu ştie cu adevărat cine l-a votat şi cine nu, trebuie  să respecte toate persoanele la fel, trebuie a da ascultare la nevoile şi problemele tuturor, astfel încât cei care l-au votat să se bucure că nu s-au înşelat, iar cei care nu l-au votat să regrete acest lucru

12. dacă partidul l-a propulsat pentru a fi ales, sau independenţa politică i-a adus succesul, atunci ar trebui să rămâna fidel acelui partid sau independenţei lui, pentru că dacă e dispus să îşi trădeze  propriile principii, cu atât mai mult va fi dispus să îşi trădeze alegătorii

Sigur mai sunt şi altele, la fel de pertinente, la fel de necesare, pe care vă las pe voi să le scrieţi. Şi poate dincolo de dorinţele, cerinţele şi năzuinţele noastre, cu privire la cei care vor fi aleşi, vom putea chiar să ne  bucurăm de astfel de oameni, al căror caracter să arate că doresc să ocupe acea funcţie cu scopul de a face bine altora, de a îşi aduce contribuţia pentru binele tuturor românilor.