Archive for the ‘Politică’ Category

Democrație e atunci când ți se permite să votezi pentru persoana pe care o displaci cel mai puțin- Robert Bryne

Oamenii politici răi sunt aleși de către cetățenii buni care nu votează.  ~George Jean Nathan

În timpul unei campanii electorale, discursurile plutesc peste tot în aer- și viceversa.

Ar trebui să fie o zi- doar o singură zi- când să fie ”sezon deschis” la parlamentari.  ~Will Rogers

Dacă votul ar schimba ceva, sigur l-ar face ilegal.  ~Emma Goldman

Politicianul e persoana care va sacrifica viața ta pentru binele țării.  ~Texas Guinan

Dacă Dumnezeu ar fi fost liberal, nu am fi avut ” cele 10 porunci”, ci mai degrabă ” cele 10 sugestii”  ~Malcolm Bradbury

Unii oameni schimbă partidul de dragul principiilor pe care le au; altii schimbă principiile de dragul partidului.  ~Winston Churchill

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidați – Jay Leno

De ce să plătești bani grei pentru a îți afla arborele genealogic? Intră în politică și oponenții tăi vor face asta gratis.

În loc de a îi înmâna unui politician cheile orașului, mai bine ar fi schimbată încuietoarea  ~Doug Larson

Politica este arta de a căuta probleme, fie că există ori nu, a le diagnostica greșit și a aplica remedii incorecte  ~Ernest Benn

Se prea poate să vorbească, prin scris, în aceste rânduri, ardeleanul molcom din mine,  omul calm care  consideră că nervii  şi mânia nu îşi au loc decât în sânul nebunilor. Şi totuşi, când privesc la toată această campanie electorală, văd foarte puţini candidaţi relaxaţi, calmi, normali, fiind ei înşişi, şi mult prea mulţi încrâncenaţi, fierţi, în cuptor, gata să explodeze la cea mai mică scânteie. De ce oare această majoritate de candidaţi se transformă într-un fel de haită de lupi la vederea prăzii, sau în nişte câini la vederea osului ( ca să nu zic a ciolanului)?. Oare chiar aşa mare să fie presiunea de pe umerii lor, aşa mare să fie teama de nereuşită, teamă că vor cădea pe locul doi? Sau, dimpotrivă, chiar aşa mare să fie prada pentru care luptă şi coşul cu bogăţii aşa de plin, încât nu concep să nu ajungă la el, indiferent cât de dur şi murdar ar juca, oricât de încrâncenaţi ar fi?

De obicei, această încrâncenare, această transformare din om normal în om cu instincte animalice de prădător. ne dă toată omenia pe faţă. ne spune cu adevărat cine suntem şi ce ne dorim şi mai ales cu câtă înverşunare ne dorim. Dacă ar fi ca toţi candidaţii la diferite funcţii, să lupte pentru principii, pentru punerea în aplicare a unor idei şi ideologii, şi nu pentru orgolii, scaune şi avantaje, cu siguranţă, nu am avea de a face cu aţât de multe murdării, mizerii, vorbe urâte, ba chiar jigniri.

E clar, miza e foarte mare. Dar aşa, ca în orice altă întrecere, e normal să lupţi după reguli clare, respectându-ţi adversarul, încercând să fii cel mai bun prin ceea ce faci, nu punându-i piedică celui care concurează alături de tine. Zâmbetul celor mai mulţi dintre concurenţi, e doar pentru poze, pentru a da bine, dar în inimile lor e orice altceva numai soare şi senin nu. Râd ei râd, dar râsul nu e al lor!

Nu o să fac referire la primii paşi, aceia făcuţi la vârsta fragedă de 10, 11 ori câte luni am avut fiecare dintre noi atunci când am testat soliditatea solului atât cu picioruşele noastre, cât şi cu fundul nostru. Nici nu o să aduc vorba de primii paşi înspre şcoală. Ci o să deschid subiectul primilor paşi de la etapa aceasta a vieţii, pentru că e normal, ca indiferent la ce etapă a vieţii ne aflăm, să facem primii paşi în orice domeniu nou care ni se pare provocator şi incitant. Pentru că de fapt asta e viaţa, continuă mişcare, permanentă dorinţă de a descoperi ceva nou. Iar când aceste provocatoare noi drumuri pe care păşim, sunt şi folositoare, cu atât mai bine. Pot spune că sunt primii paşi, rămâne să vă comunic, pe măsură ce trece timpul, dacă au fost şi folositori până la capăt, pentru că momentan sunt.

Primii paşi , făcuţi la această vârstă, în această etapă a vieţii, sunt cei înspre politică, şi mai concret spre Noua Republică. Sunt paşi timizi, dar porniţi pentru că principiile pe care le consider importante în viaţa mea, le-am regăsit şi aici, adică; valori creştine, importanţa familiei, integritate, unitate, libertate, meritocraţie, adevăr. Aşa ca în oricare domeniu în care faci primii paşi, la început crezi ca zbori, că totul e pe roze, că perfecţiunea îşi ia numele de la domeniul pe care l-ai descoperit. Dar poate, din cauză că anumiţi ani au trecut peste mine, sunt conştient că tot ce pare perfect, de fapt e perfectibil, tot ce pare ideal în teorie, e de fapt real in viaţa de zi cu zi. Dar dincolo de toate aspectele care suportă îmbunătăţire,  aici în Noua Republică, e vorba despre omenie în primul rând, e vorba despre echipă şi colegi, e vorba despre normalitate şi relaxare în acţiuni. Nu e vorba de orgolii, decât în limita normalului, nu e vorba de ambiţii decât în măsura în care acestea duc la progres;  e vorba  şi despre conflicte, dar doar atât cât să separe pe cei care vor să meargă mai departe  după primii paşi, de cei care doar vor să facă primii paşi şi apoi să se oprească; şi mai e vorba de conştientizarea faptului că e greu, dacă nu imposibil ca după primii paşi făcuţi, să poţi ajunge direct pe Lună în momentul următor, adică e nevoie de răbdare şi consecvenţă pentru a putea construi ceva durabil  şi rezistent în faţa obstacolelor. Dar ce admir cel mai mult la acest proiect, e că nu a pornit de la „balenele politice”, care nu şi-au mai găsit locul prin oceanele prea pline, ci a pornit de la oameni simpli care au realizat că acţiunea trebuie pornită de la oamenii de jos pentru oamenii de jos, trebuie pornită de la adevăr pentru a obţine ca rezultat adevărul.Într-o frază:  cei care au înţeles că pentru rezultate pozitive, trebuie acţiuni pozitive, că trebuie gândire proprie, nu răspuns la gândirea altora.

Se prea poate ca primii paşi în politică, în Noua Republică, să rămână şi ultimii în acest domeniu. Şi asta din două posibile motive: ori să descopăr , pe măsură ce păşesc, că teoria are tot mai multă acoperire în practică, şi atunci e normal să păşesc mai departe în acest proiect . Ori, cu tristeţe să aflu, că tot ce se naşte din  şi pentru politică, caractere distruge, şi atunci o să dau „delete” la acest domeniu, din preocupările şi intenţiile mele. Provocarea e mare, deoarece politica şi politicienii români, ori se vor schimba şi vor aduce promisiunile la nivel de împliniri, ori vor intra în derizoriu şi în detestare.

Primii paşi sunt foarte importanţi, pentru că dacă nu păşeşti drept de la început, e greu să te redresezi, şi mai ales pentru că, se prea poate să conduci şi pe alţii spre ceva greşit. Aşa că dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Noua Republică, staţi pe aproape, paşii mei vă vor direcţiona, dar în acelaşi timp vă vor şi spune dacă ceva sau careva dintre principiile teoretice sunt călcate în practică, în mod flagrant.

Nimic mai „caragielesc”, nimic mai real, totul cât se poate de actual. Dar chiar oare contează cu cine votez, nu iasă cine trebuie oricum? Nu e important, de fapt, cine numără voturile? Oare să se fi schimbat ceva în atitudinea votantului, a celui care pune buletinul de vot în urnă? Întrebări cât se poate de legitime, dar care parcă ne lasă reci în ultima perioadă, pentru că, nu-i aşa, politica dezamgeşte!

Dincolo de „greaţa” pe care o aveţi faţă de politică şi politicieni, dincolo de saturarea de atâtea  scandaluri politice, totuşi dacă ar fi să o luaţi de la zero, să existe posibilitatea să aveţi de unde alege, care ar fi poziţia voastră? Vă invit la sondaj! Avem dreptul să visăm, poate chiar se va întâmpla să ne trezim cu visul împlinit!

Nu ştiu cum e la alţii, dar eu când mă gândesc la modul de lucru din parlament, îmi pun câteva întrebări:

1. de ce parlamentarii  au voie să lipsească cât vor, nemotivat, sau cu motive care mai de care mai „puerile”, iar salariaților, în baza contractelor colective de muncă, li se poate desface contractul individual de muncă, la trei  zile ( sau numărul stabilit de contract) de absențe nemotivate?

2. de ce au voie să vină la orice oră la servici și să plece la orice oră, fără nici o sancțiune?

3. de ce își votează ei singuri drepturile și beneficiile materiale,  drepturi care fac referire la persoana lor proprie?

4. cum pot fi retrași din funcție dacă nu își îndeplinesc misiunea pentru care cetățenii i-au ales?

Sau oare mi le pun degeaba aceste ]ntrebări? Noi, ca şi popor, mai avem puterea şi voinţa de a încerca să schimbăm lucrurile care nu sunt la locul lor? Dacă de la cei care ne conduc, majoritatea oamenilor şi-au luat gândul că ar putea să se mai schimbe,  oare şi de la noi înşine ne-am luat gândul că am mai putea să schimbăm ceva? Mai trist decât să îţi pierzi încrederea în alţii, e să ţi-o pierzi în tine însuţi. Atât timp cât ne mai avem pe noi înşine, cât încă mai credem în noi şi în resursele şi capacităţile noastre, încă mai e speranţă, mai e şansă în a lua atitudine. Mă doare, ne doare, dar cred că nu într-atât de mult încât să vrem a face ceva, să pornim la drum, întâlnindu-ne cât mai mulţi şi dorind să schimbăm în bine aceasta ţară..

NOI, cei mulţi ş nebăgaţi în seamă,  şi totuşi de care depinde alegerea voastră, ca deputaţi, senatori, primari, consilieri, şi ce-o-ţi mai fi:

nu mai vrem să vă vedem doar la televizor,  la talk-show-uri, dar nu şi printre noi

nu mai vrem să veniţi în vizită la noi, doar din patru în patru ani

vrem să ne cunoaşteţi problemele zilnice, nevoile dar şi bucuriile

ne-am săturat de promisiunile pe care le faceţi, vrem să vedem fapte

vrem altfel de politică şi politicieni,  pentru oameni făcută şi pe oameni slujind

nu mai vrem să cheltuiţi bani pe flori, copaci şi altele avantajoase pentru buzunarele voastre

vrem drumuri asfaltate, apă potabilă, şcoli încălzite şi curate

chiar dacă nu strigăm în gura mare, ştim toate „ingineriile” pe care le faceţi

chiar dacă tăcem prea mult, nu înseamnă că vă acceptăm mizeriile

nu mai vrem să dăm bani pentru absenţele voastre de la şedinţele de Parlament, consilii sau comisii

ne-am săturat să stăm pe la uşile tribunalelor pentru a ne căştiga drepturile din legile pe care nu le respectaţi

nu mai vrem să asistăm la certurile voastre de ochii noştri, când de fapt toţi aveţi aceleaşi interese

vrem să alegem oameni care să ne respecte tot timpul, aşa cum şi noi îi respectăm

nu mai vrem să fim reprezentaţi de mincinoşi, şmecheri, băieţi deştepţi şi hoţi

nu mai vrem ca albul să fie numit negru, minciuna să fie adevăr, iar răul, bine

vrem să avem parte de oameni care să îndemne la unitate , nu la dezbinare, care să lupte pentru dreptate

nu mai dorim pe liste, traseişti politici, care azi îşi vând partidul, iar mâine ne vând pe noi şi întreaga ţară

vrem oameni ai principiilor, nu ai intereselor proprii, ai valorilor, nu fără ruşine şi frică de Dumnezeu

nu mai vrem să aruncaţi banii poporului pe delegaţii, maşini luxoase şi alte avantaje personale

vrem să vedem în voi exemple, nu uscături ale pădurii, modele, nu oameni pe care să îi arătăm cu degetul

vrem să vedem că faceţi ceva pentru noi, că ne apăraţi, ca ne vreţi binele, că luptaţi pentru noi

nu mai vrem să fim părtaşi la legile pe care le daţi, mai mulţi fiind absenţi decât prezenţi, la votarea lor

ne-am săturat să vedem zece-n sala de şedinţe, iar la vot s-apară sute, toţi mâini moarte, voturi false

Mi s-ar părea normal,  aşa ca în orice instituţie sau companie care se respectă, şi pentru cei care doresc să se „angajeze” în Parlament sau în administraţia locală,  prin alegeri, să fie incluse nişte cerinţe clare, să fie recrutaţi doar aceia care corespund criteriilor de selecţie. Dar spre deosebire de o anume companie, unde cerinţele sunt impuse de către conducere, adică, director sau consiliul  de administraţie, pentru cei care vor să fie pentru un mandat, ori mai multe, în funcţii de conducere ale statului, cerinţele să fie expuse de către cei cărora o să le „slujească”, adică  de către cetăţenii cu drept de vot. Şi atunci v-aş invita, pe voi, „consiliul de administraţie” al României, pe voi cei cu drept de a alege, să puneţi pe lista de criterii, acele calităţi, trăsături de caracter sau abilităţi, care doriţi să le aibă cel care să vă reprezinte. Să fie o listă deschisă, una care să ajungă şi la ochii pretendenţiilor, care să vadă că juriul de selecţie, e unul pretenţios, unul care nu mai acceptă orice şi pe oricine.

Îmi cer permisiunea să înşir eu pe foaie, căteva indicii, câteva trăsături şi calităţi,  pe care le-aş considera de nelipsit la o persoană, care reprezintă statul, care ne reprezintă pe noi. Nu o să folosesc cuvinte mari, nici pretenţii absurde nu o să formulez, pentru că trebuie să fim realişti, şi să conştientizăm că avem de a face cu oameni.

1.  să ştie a stăpâni arta dialogului deschis, sincer, cu orice persoană, indiferent de gradul de civilizaţie  sau cultură al acesteia, şi mai ales fără a face din volumul vocii, arma preferată în impunerea punctului de vedere

2. să accepte că nu el, sau partidul din care face parte, deţine adevărul absolut, şi că idei bune şi demne de a fi puse în practică pot veni chiar şi de la adversarii politici

3.  să nu promită doar cu scopul de a fi ales, ci să promită  doar ceea ce va încerca să şi ducă la îndeplinire. dar mai ales să fie responsabil în faţa alegătorilor pentru promisiunile sale

4.  să nu uite că a fost ales pentru a sluji pe cei ce l-au ales, şi că a ajuns acolo nu prin numire, ci prin alegerea oamenilor, la care trebuie să le acorde respectul întotdeauna

5. reusrsele materiale şi umane pe care le gestionează datorită funcţiei pe care o are, să le privească ca şi un bun al statului şi să le folosească în principal pentru binele românilor şi a României, şi nu pentru satisfacerea propriilor interese

6. banii pe care îi câstigă datorită funcţiei pe care o ocupă, probabil sunt suficienţi şi mult mai mulţi ca ai acelora care l-au ales, aşa că nu are rost să se lăcomească la a mai lua încă din ceea ce nu i se cuvine de drept

7. timpul  pe care îl petrece la noul loc de muncă, nu e timpul împlinirilor şi căpătuielilor  materiale personale, ci e timpul în care poate arăta cetăţenilor că e cel mai bun, că a fost ales pe merit şi că cei care l-au ales pot fi mândri de el

8. prezenţa la locul de muncă şi îndeplinirea sarcinilor, nu e ceva opţional, astfel încât lipsa nemotivată, neimplicarea, sau dormitul în papucii statului, nu pot fi justificate şi acceptate de către cei care l-au „angajat”, adică alegătorii

9. lupta politică nu exclude respectarea principiilor şi valorilor adevărate, a adevărului, a onestităţii, a bunătăţii şi respectului de sine şi al semenilor, pentru că în cele din urmă e OM , şi abia apoi politician

10. scuzele nu sunt făcute pentru a fi aruncate cu orice ocazie a nerealizării sarcinilor, pentru a constitui evadarea de la orice eşec, ci sunt pentru a demonstra că s-a încercat a se face un anumit lucru, a se duce la îndeplinire un anumit proiect, dar din motive, independente de voinţa persoanei implicate, nu s-a putut realiza acest fapt

11. pentru că nu ştie cu adevărat cine l-a votat şi cine nu, trebuie  să respecte toate persoanele la fel, trebuie a da ascultare la nevoile şi problemele tuturor, astfel încât cei care l-au votat să se bucure că nu s-au înşelat, iar cei care nu l-au votat să regrete acest lucru

12. dacă partidul l-a propulsat pentru a fi ales, sau independenţa politică i-a adus succesul, atunci ar trebui să rămâna fidel acelui partid sau independenţei lui, pentru că dacă e dispus să îşi trădeze  propriile principii, cu atât mai mult va fi dispus să îşi trădeze alegătorii

Sigur mai sunt şi altele, la fel de pertinente, la fel de necesare, pe care vă las pe voi să le scrieţi. Şi poate dincolo de dorinţele, cerinţele şi năzuinţele noastre, cu privire la cei care vor fi aleşi, vom putea chiar să ne  bucurăm de astfel de oameni, al căror caracter să arate că doresc să ocupe acea funcţie cu scopul de a face bine altora, de a îşi aduce contribuţia pentru binele tuturor românilor.

Pe un tărâm aproape fermecat, cu munţi, câmpii, bogăţie şi păduri pline de animale şi păsări, unde oamenii erau harnici şi dornici de a se ajuta şi sprijini unii pe alţii; deci pe un asemenea tărâm, ca din senin, apăru un personaj nou, unul care la început fusese dintre ei, dintre cei mulţi. Când îl auzeai, ziceai că vorbeşte spiritul oamenilor prin el, credeai că e chiar omul locului. Vroia să aducă belşug şi mai mult, unitatea oamenilor era ţinta lui principală, astfel încât nici unul să nu fie nedreptăţit. Şi oamenii l-au crezut, s-au bucurat, că dintre ei, a apărut unul cu idei aşa bune, ba erau chiar mândri de el.  Dar asta nu a durat mult, pentru că de fapt , tot ceea ce  spunea în vorbe, era doar în interesul propriu, tot ceea ce făcea era făcut pentru a o duce el bine. Dar, când oamenii au realizat acest lucru, deja era prea târziu,  aproape totul devenise a lui. Omul care pornise dintre ei, tocmai devenise bogat, stăpânea averi , dar mai ales stăpânea mintea şi gândirea multor oameni, pentru că devenise ...BARON. Baron nu în titlul nobil oferit de acest nume, ci baron în domenii, în stăpânire, în asuprirea celorlalţi. Şi , dacă odată, se credea, că  ajuns baron, se va lupta pentru cei de lângă care a plecat, acum era clar că interesele lui erau altele decât ale oamenilor, erau pentru mărirea lui.

Dar oare ce vor face oamenii pentru a scăpa de un astfel de om, de un asemenea baron? Oare vor ştii să îşi dea mâna unul altuia, aşa cum erau o dată,  pentru a se lupta cu principiile murdare ale baronului? Vor reuşi prin adevăr , să scoată la iveala minciunile lui? Unitatea lor, va  fi mai puternică decît metodele lui de dezbinare? Interesele lor comune, vor putea să triumfe în faţa intereselor proprii ale baronului? Va fi greu, dar nu imposibil. Unii s-au resemnat şi nu mai făceau nimic, alţii pur şi simplu erau indiferenţi  cu privire la starea în care se află, alţii doar se adunau pe la uliţe, pe la munca câmpului, ori pe la fântâni, şi îşi povesteau durerea, dar mai mult nu făceau. Va fi greu, mai ales că printre ei, printre cei simpli, s-au înmulţit cei care beneficiau de pe urma baronului, cei care îi luau partea, cei care au devenit mici „baronaşi”. Şi când te gândeşti că la început părea de al lor!!

Tărâmul fermecat poate fi orice judeţ sau oraş din România, iar baronii pot fi de diferite culori si nume, dar cu aceleaşi metehne, năravuri şi obiceiuri: minciună, hoţie, nedreptate, inechitate, interese personale. Scopul lor e unul singur, binele personal. Scopul nostru, ţelul nostru trebuie să fie mai mare decât al lor, şi trebuie susţinut de toţi,  pentru că doar aşa vom reuşi să ne recâştigăm identitatea şi tărâmul ” fermecat” înapoi!

Încep să nu mai pricep nimic din termenii credibilitate şi integritate, atunci când se vorbeşte despre politicieni.  Şi nedumerirea de la care porneşte totul, are de a face cu politicieni implicaţi în procese de tot felul. Oare chiar nu există în ţara asta,  pentru a fi puşi în funcţii publice, politicieni care să nu aibă procese în instanţă? Oameni buni, noi ăştia normalii, oamenii de jos, chiar la acelaşi nivel de implicare în procese, ne aflăm?( sau,  probabil ne aflăm pentru că suntem păgubiţi de stat şi încercăm să ne recuperăm drepturile cuvenite dar neacordate). Sau , cum ai ajuns într-o funcţie publică, puterea judecătorească imediat începe să te urmărească, pe tine om cinstit, fără nici cea mai mică pată, doar aşa ca să îţi treacă în CV, un proces cât de mic? Nu înţeleg cum pot spune, indiferent de ce partid vorbim,  că  beneficiază de oameni deosebit de competenţi, şi că au rezerve nenumărate, dar când e vorba de a numi o echipă de guvernare, nu găsesc 15 sau 20 de miniştrii care să nu aibă procese pe rol? Nu pot pricepe acest lucru şi nu cred că am să îl înţeleg vreodată!

Dacă nu poţi să faci o echipă ministerială, şi măcar acei oameni să fie fără procese, atunci am mari semne de întrebare cu privire la credibilitatea şi integritatea partidului cu pricina! Dacă nici măcar cei expuşi în primul rând, nu pot fi fără vină, curaţi penal, atunci ce să ne mai aşteptăm la o ideologie corect aplicată?

Sincer, când aud că X su Y, e ministru, dar e urmărit penal, parcă văd lupul paznic la oi. Se prea poate să îmi fie mie groază de tribunale şi procese, şi de fapt normalitatea să fie viaţa dusă dintr-un proces în altul; ori  să nu pricep că separarea puterilor în stat înseamnă şi o luptă între ele, şi astfel apar procese  intentante de puterea judecătorească, puterii executive ori legislative, care de fapt procese să nici nu fie reale, ci doar din răutate. Sau chiar, se prea poate ca să avem doar mişei, sau mai bine zis, mişei devin când dau de putere. Alegeţi voi varianta adevărată!!

Până una alta, e trist că nu mai există ruşine şi demnitate, adică dacă tot ştie omul că se află cu musca pe căciulă,  de ce nu spune asta, astfel încât să nu afle o întreagă ţară, ce fel de miniştrii integri si credibili avem!

Aşa cum vă spuneam şi ieri, politica românească e o devărata mină de nesecate nestemate. Nu e Băsescu în prim plan, e Meleşcanu, sau Ungureanu sau Anastase. De această dată, dilema votului revine pe ecrane, mai timpuriu decât ar trebui. Iar aceasta se transpune  în a alege un viitor posibil preşedinte absent total care să înlocuiască un preşedinte jucător total. Nu ştiu cum avem noi , românii, de a face tot cu astfel de dileme existenţiale în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor; a trebuit să alegem între unul care a făcut „revoluţia”, Ion Iliescu, şi unul care nu a stat în România să mănânce salam cu soia, Ion Raţiu; apoi au mai apărut unul „cu cioc”, Constantinescu, apoi altul „mai chior”,Băsescu, altul cu „geamuri termopane”, Năstase şi altul „nebun” ,Vadim! Zilele trecute a fost dat publicităţii, de catre IPP, raportul privind, printre altele, şi prezenţa la „servici” a parlamentarilor, în sesiuena septembrie -decembrie 2011.  Nu intrăm în detalii gen pentru ce sunt plătiţi dacă tot nu sunt la servici sau cine le desface contracul de muncă dacă tot au atât de multe absenţe. O să fac referire doar la domnul Crin Antonescu, sau mai bine spus la prezenta lui la vot, care a depăşit orice aşteptări: 0% voturi finale. Pentru mine politica se rezumă la a face, nu a vorbi, aşa că orice partid sau oricine ar fi politicianul, trebuie să treacă acest test, pentru a îmi demonstra că e politician; din acest motiv nu am preferinţe electorale. Un viitor posibil preşedinte are nevoie de mai mult decât retorică bună, aspect estetic plăcut şi un trecut lipsit de comunism. Are nevoie de a fi prezent în problemele aleşilor, prezent acolo unde sunt nevoi, prezent să întindă mâna la toţi cetăţenii ţării. Preşedintele jucător e unul egoist pentru că se gândeşte doar la ale lui, şi de aceea e prezent peste tot. Preşedintele absent se gândeşte tot numai la el şi la imaginea lui, de asta nu e prezent acolo unde se discuta probleme de interes general. Poţi da vina pe inutilitatea senatului sau pe legile proaste care se fac acolo şi din acest motiv nu te prezinţi la vot. Dar de la acest aspect şi până a nu avea nici un vot final exprimat e drum lung.

Am văzut că e dificil să avem un preşedinte care se implică în toate, le ştie pe toate, conduce totul. Oare cum ar fi să avem un preşedinte absent la toate, care să lipsească de peste tot şi să fie nicăieri? Nu ştiu cum ar fi, dacă va fi, dar cert e că media celor doi, prezentul şi posibilul viitor preşedinte, dă o medie de trecere,  din punct de vedere al implicării, dar nu ajută pe nimeni deocamdată! Ceva de genul axiomei lui Grigore Moisl ; „daca stai cu o fesă pe o plită încinsă şi cu cealaltă pe un cub de gheată, media ar trebui să fie bună, dar în realitate e vai de fundul tău”. Sper să nu mai fie şi de al nostru, încă o dată!