Archive for the ‘Viața socială’ Category

Într-o lume a statisticii, ar fi totul perfect dacă am avea parte doar de date pozitive, care să oglindească evoluția societății în diferitele domenii urmărite. Din păcate însă, statistica are de a face și cu acele părți negative din societate, acele lucruri care nu ne plac și care conform statisticii, ar trebui corectate și îndreptate. Deși Eurobarometrul la care fac referire e unul din trimestrul prim al lui 2012, cu siguranță nimic nu s-a îmbunătăți, ci mai degrabă a crescut procentajul la care fac referire. Iar lucrul la care face referire acest sondaj, nu e e altul decât cel care spune că peste 96% din cei chestionați, consideră corupția ca fiind marea problemă a societății românești. Acum, dacă ar fi fost 10%, ori fie chiar 30%, ne-am fi gândit că e ceva admisibil într-o țară care muncește din greu la construcția unei imagini bune. Dar când poporul propriu, spune despre țara în care locuiește, că aproape 100% din problemele țării sunt generate de corupție, atunci eu unul nu aș mai sta pe gânduri dacă ar fi să fiu un factor de decizie! Toate măsurile ar fi îndreptate concret, ferm, înspre acest domeniu; nu m-ar mai interesa o perioadă de timp nici alte legi colaterale, nici interese sau afaceri proprii, nici cum să dau jos sau sa urc pe vreunul din ai mei care a contribuit în nu știu ce campanie. Vedeți a se întâmpla așa ceva în scumpa noastră țară, simțiți că celor puși a avea grijă de eradicarea corupției, le-ar păsa de astfel de sondaje și statistici? Durerea și necazul e cu atât mai mare cu cât, chiar cei care ar trebui să dea legi pentru stoparea corupției, tocmai ei, acționează într-un mod corupt. Iar dacă lupul e pus paznic la oi, și hoțul păzitor în grădina de castraveți, nu ne mai miră faptul că ne apropiem cu pași repezi de un procentaj maxim!

Dar se pare că statisticile și sondajele sunt făcute doar pentru a mânca și cei din această branșă o pâine cât mai bună. Iar dacă ar fi ca unul din factorii care determină cât de albă sau neagră e pâinea mâncată de aceștia, să fie procentajul cât mai aproape de maxim al lucrului examinat, atunci cu siguranță de pe urma acestui sondaj, pâinea ar fi cât se poate de albă și bună. Doar pentru ei și doar raportat la acest indice, pentru că altfel pâinea e foarte amară, e neagră și mai ales mucegăită și cu miros urât.

Dincolo de aspectele placute și foarte marile beneficii ale mediului virtual, există acele părți negative, care uneori te fac să lași totul jos și să spui că tot mai bine e în lumea reală, oricât de multe avantaje ai avea în cea virtuală. Și aici nu mă refer la conexiunile de internet de o mai slabă calitate tocmai atunci când vrei să ți se încarce pagina cel mai repede. Și nici la multiplele alte pagini care se deschid  atunci când ai nevoie să deschizi rapid o anume  pagină. Dar cu siguranță mă refer la acele aspecte necunoscute care se ascund în spatele unui ecran, oricât de mare sau de mic ar fi acesta. Aspecte gen; catalogări imediate și etichetări rapide, fără ca măcar să cunoști respectiva persoană care le face, cuvinte urâte și defăimătoare doar pentru că âmpărtășești opinii diferite  față de cealaltă persoană, identități ciudate care se ascund în spatele unor descrieri sadoveniene. Exemplele ar putea continua cu siguranță, dar vă las pe voi să enumerați acele fenomene din spectrul virtual, care uneori vă trezesc sentimente contradictorii și mai ales să spuneți cum treceți prin astfel de momente. Nu de alta , dar mare e grădina virtuală și mulți se ascund pe după copaci.

Mi-am adus aminte de o secventa petrecuta in filmul „Kate si Leopold”, in care gentlemanul Leopold, fiind pus sa faca reclama la ceva savuros, dar in acelasi timp gustand produsul, nu putea intelege cum se poate vinde o minciuna catre oameni, chiar zambind! Aducerea aminte a acestei secvente mi-a fost produsa de degustarea unui ” lapte din Alpi” ( nu dau nume), despre care am spus in gandul meu, si acum o fac si public, ca daca asa e laptele in Alpi, atunci e vai de vacile care traiesc pe acolo!

De ce oare alegem sa imbracam persoanele, lucrurile ori produsele despre care vorbim, in cuvinte asa frumoase si mestesugit alese, cand de fapt acele lucruri, in sinea noastra, stim ca sunt mai mult dezbracate de continut decat imbracate? Sau poate nu avem informatiile complete si totusi ne exprimam laudativ despre ceva sau cineva? Ajuta la aceva acest lucru sau dimpotriva ne discrediteaza si mai mult atunci cand se afla adevaratul continut? Se practica oare si e valabil proverbul: ” hotul neprins, negustor cinstit”, si in acest domeniu al publicitatii, reclamei, de orice fel?

Care vi se par cele mai nepotrivite asocieri intre vorbe si adevar, dintre reclamele ori la produse, ori la firme, ori la persoane, existente pe piata? Avem cum sa fim corecti si echidistanti atunci cand vorbim despre ceva sau cineva anume?

Nu știu dacă a mai fost vreo perioadă cu așa densitate de evenimente pe zi sau pe oră, ca cea pe care o trăim acum în Romănia. e Doar cea de la evenimentele din decembrie 1989 poate fi comparată ca amploare cu cea actuală, doar că atunci era doar o televiziune care să prezinte situația. Acum în schimb, din ”breaking news” nu ne mai scoate decât ”good news”. Dar din păcate aceste vești bune pe care le așteptăm se lasă înghițite de veștile rele, anormale, care se întâmplă.

Mă gândesc în perioada asta la câteva ”breaking news” care mi-ar plăcea să le aud, să le văd întâmplându-se, dar încă nu găsesc televiziunea, oamenii și poporul care să le transmită și să le facă posibile:

1. politicienii corupti din toate partidele își recunosc greșelile și renunță la viața politică

2. toți politicienii, indiferent de culoare, își dau mâna pentru România, pentru români, pentru binele țării

Mi-ar fi suficient atât să aud, aș vrea să văd că e dată la o parte minciuna, răutatea excesivă, invidia. Astea ne omoară în primul rând, nu legile proaste; interiorul putred dă mirosul groaznic în societate și face ca țară să fie așa cum o vedem cu toții.

Breaking news – românii își cântă imnul cu demnitate, trăindu-l”

Trăim într-o lume a vitualului foarte bine gândită din punct de vedere al semnelor și instrucțiunilor care ni se oferă ca și opțiuni. Fie că e vorba de ” accept, like, comment,refuse”, ori despre ” answer, wait, call”, toate intră în categoria acelor lucruri din domeniul virtual care ne fac să ne apropiem de cineva anume sau, dimpotrivă, să respingem pe cine nu ne place! Dar în toată această panoplie și  comenzi existente pe panoul de comandă virtual, nu am găsit butonul ” acțiune”. După ce dăm like-uri cu grămadă, după ce comentăm în toate felurile despre un anumit subiect, după ce refuzăm sau acceptăm invitația la vreun grup sau altul, cum se finalizează toate astea?

Se prea poate, existând un risc foarte mare, să ne transformăm în niște comentatori grozavi, în persoane care agreem  bunele puncte de vedere pe care le împărtășim și noi, care respingem ideile și opiniile care nu sunt la locul lor, nefiind de bun simț, dar aici să se oprească totul! Nu mai facem pasul următor, nu mai găsim butonul de ” action”, pentru că acela nu se mai află în spațiul virtual, acela  trebuie căutat în lumea reală, în afara zonei de confort din fața computerului. Și această acțiune cere mai mult decât o apăsare de tastă sau un click scurt pe un anume cuvânt. Și aici intervine marele meu semn de întrebare: oare câți dintre noi suntem gata să adăugăm la comenzile deja consacrate și pe care le știm, și comanda ” acțiune”? Suntem gata să plătim acest preț al actiunii sau preferăm comoditatea din spatele lui ”like”, ”comment” sau ”accept”?

Virtualul e frumos pentru că e locul în spatele căruia ne putem ascunde frământările, nemulțumirile, comentariile bune sau răităcioase pe anumite teme. Dar virtualul nu poate trece la următorul stadiu, cel al faptei, al acțiunii, decât în momentul în care îl părăsim, și comutăm pe ”real” și căutăm butonul ” actiune”.

Activați butonul ” acțiune”!

Cei care lucrează la servicul de depistare a banilor falși  care ar putea apărea pe piața din Canada, nu prea au de a face, în pregătirea lor, cu modele de falsuri care  au fost scoase de diferiți infractori, ci sunt preocupați sută la sută din timp cu originalul, pe acela îl studiază în cele mai mici detalii. Pentru că dacă cunosc în amănunțime fiecare firicel de aur din dolar și fiecare element specific originalului, depistarea falsului devine mult mai ușoară.

Mi-am adus aminte de această ilustrație, ascultând o piesă muzicală, interpretată, la un nivel de calitate cu totul diferit de cel gândit inițial de autor. Iar viața pe care o trăim este plină de asemenea exemple, de copii nereușite ale originalului ( nu are nimic a face acest aspect cu chestiunile de plagiat care planează asupra unora sau altora), iar noi suntem fie executanții unor astfel de piese mai puțin reușite, fie părtași la astfel de copii, mai mult sau mai puțin depărtate sau apropiate, de original! Și aici, când vorbesc de original, nu mă gândesc în mod neaparat, că fiecare copiem pe cineva anume, ci mă refer la faptul că fiecare acțiune a noastră, tot ceea ce facem, este raportată de cele mai multe ori, la un original, la un ideal. Iar practica, punerea în aplicare a acelei acțiuni, constituie examenul pe care îl dăm, raportându-ne la original!

Ați văzut vreodată vreunul care spunea că îl imită pe Elvis Presley, dar de fapt ceea ce cânta și mișcarile de scenă, arătau cu totul altceva? Sau vreunul care declara că joacă fotbal ca și Messi, dar de fapt singura asemănare cu Messi era ..genul masculin.

E foarte greu să fi o copie reușită a originalului, dar e foarte trist să declari că ești ceea ce nu ești! Avem noi românii o zicală, pe cât de adevărată, pe atât de provocatoare : ”ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ti- portul”! Singurele lucruri care nu pot fi comparate cu originalul, sunt invențiile! Orice altceva, are un etalon, iar ceea ce facem este raportat la acel etalon, fie că vrem, fie că nu vrem!

De multe ori, când aud despre cupluri care intenționează să divorțeze, după ce ani buni au trăit împreună, ba chiar au copii împreună, mă întreb oare care ar putea fi adevăratul motiv al despărțirii, ce anume stă în spatele deciziei lor. Nu mă refer aici, la acele cazuri de violență domestică extremă, unde e un adevărat Calvar să poți rezista până la capăt hotărârii inițiale : ” la rău și la bine, până când moartea ne va despărți”. Ci mă refer la acele cupluri, care cu toate că, la prima vedere, una din exterior, ar putea să treacă peste ”nepotrivirile de caracter”, aleg să facă următorii pași din viață, pe drumuri diferite, fiecare cu ale lui. Cu toate că au ani frumoși de realizări împreună, au moștenitori împreună, au amintiri plăcute, mai multe decât cele demne de a fi uitate, decid, uneori unilateral, alteori de comun acord, să se despartă pentru totdeauna.

Care credeți că sunt adevăratele motive, cele nespuse, care fac să crească tot mai mult rata divorțurilor? Ce anume îi determină pe cei care iau această decizie, să nu mai dorească să meargă împreună pe drumul căsniciei? Să nu mai fie în stare a lupta cu partenerul, în incercarea de a face lucrurile să meargă după un anumit tipar? Sau pur și simplu, aruncarea de bunăvoie a armelor jos, sătui de atâtea nereușite în planul familiei? Sau…  Pentru mine, de fiecare dată când aud de familii decise să facă acest pas al divorțului, este un moment de tristețe, de durere, de întrebări. Se prea poate să nu știm toate detaliile din familia respectivă, toate bucuriile ori necazurile care i-au unit, pentru ca apoi să îi despartă. Dar, dincolo de toate aceste necunoscute, rămâne întrebarea veșnic rostită, dar al cărei răspuns e greu de formulat: oare chiar au făcut totul, dar chiar totul pentru a mai vrea să trăiască până la final împreună?

Drumul căsniciei are destinația la moarte, atunci când totul e pe roze, când dragostea e în clocot, când nimeni și nimic nu poate despărți viața celor doi. Din păcate însă, pe parcurs, destinația e reconfigurată de multe ori, iar uneori ajunge ca moartea dragostei dintre cei doi să fie finalul. Pentru că unde nu mai e dragoste în cuplu, e moarte, e eșec.