„Mai bine mai târziu decât niciodată”
” Niciodată nu e prea târziu să faci ce e bine”
Pe aceeași idee a zilei de ieri, dar privită din alt unghi. Oare să fie valabile aceste zicale, scrise la început, în toate situaţiile, să mă pot „scoate” în ultimul moment, indiferent de contextul dat? Sau, „aplecatul pe o ureche” mă poate costa uneori, „prea târziu” să fie chiar „prea târziu”? Suntem inoculaţi cu această metodă a ultimului moment pentru a fi încurajaţi că totul se poate salva pe ultima suflare sau pentru a pierde momentul propice pentru un anumit lucru? Dorim noi să lăsăm pe ultima clipită unele lucruri sau chiar avem aşa de multe de făcut încât unele chiar ajung să fie făcute în al „n-şpelea” ceas?
Din păcate, oricât de încrezători am fi în „ultimul moment”, sunt cazuri când chiar e prea târziu!
– prea târziu sa spui „te iubesc” când sicriul celui drag e în faţa ta
– prea târziu să duci flori celor dragi când mai pot fi puse doar pe mormântul lor
– prea târziu să-ţi săruţi părinţii când te desparţi de ei la poarta azilului
– prea târziu să îţi educi copiii la 30 de ani
– prea târziu să îţi respecţi părinţii doar după ce au murit
– prea târziu să-ţi mai schimbi locul veşnic după ce eşti în cimitir
– prea târziu să auzi şi să crezi în Dumnezeu după moarte
Meteahna mea, poate şi a voastră, de a lăsa anumite lucruri nefăcute până în ultimul moment, e uneori primejdioasă, periculoasă. Timpul e, de cele mai multe ori, vrăjmaşul nostru, nu aliatul nostru. Azi sigur nu e prea târziu să facem ce trebuie făcut, mâine…
Marius Bota 