Arhivă pentru aprilie, 2012

Pentru că,  cu siguranţă, toţi cunoaştem că nu există ţară perfectă, dar în acelaşi timp pentru a nu crede că am ceva cu americanii, menţionez doar că ceea ce urmează a fi scris în acest articol, despre americani şi America, provine tocmai de la sursă, adică ale americanilor sunt spusele.

Doar în America:

– comanda de pizza poate ajunge acasă la tine mai repede ca şi ambulanţa

– magazinele cu medicamente au raionul pentru eliberarea reţetelor în spate de tot, pentru ca oamenii bolnavi să traverseze întreg magazinul, în timp ce oamenii sănatoşi , care vor să cumpere ţigări, le pot lua chiar de la casele de marcat

– oamenii comandă burger dublu, platou mare de cartofi prajiţi şi o Cola dietetică

– sunt lăsate maşinile de mii de dolari în faţa casei, iar în garaj sunt ţinute toate adunăturile inutile din casă

– băncile au ambele uşi de intrare larg deschise, dar  pixurile  sunt legate de birouri

– există locuri de parcare pentru handicapaţi, în faţa patinoarelor

– bancomatele sunt echipate cu litere si pentru orbi

La unele lucruri putem să ne lăudăm ca i-am ajuns , iar la altele că i-am şi depăşit.

Sursa- Internet

Fă-ţi timp

Posted: 29/04/2012 in Poezie
Etichete:, , , , , , , , ,

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

Ideea acestei poezii, mi-a fost data de Luna Pătrata şi a ei meditaţie. Nu pot să spun mai mult despre poezie decât a spus însuşi autorul Traian Dorz : ” fă-ţi timp căci viaţa trece şi când nu faci nimic”

P.S

Vă las cu imaginea timpului care trece, dar sperăm cu folos.

Ca unul care am activat o bună perioadă de timp  în domeniul asigurărilor auto, fiind un căutător permanent în a oferi clienţilor mei, cele mai bune preţuri la asigurări, această preocupare nu mi-a dispărut de tot. Aşa că şi după momentul renunţării la a mai încheia poliţe de asigurare tip RCA, eram sunat de foşti clienţi pentru a le spune unde şi cum pot încheia cea mai bună asigurare de acest fel. Şi acum tot căutător am rămas, dar doar în dreptul meu; dar bineînţeles, că dacă sunt întrebat şi cunosc oferta cea mai bună, o fac şi altora cunoscută.

În acest context deja prezentat, poate cândva veţi avea nevoie de o asigurare  RCA ieftină, uşor de încheiat şi rapid de primit, aşa că vă invit a lua aminte şi  „arunca” un ochi spre o variantă foarte avantajoasă, care oferă RCA ieftin. Pentru că termenul „ieftin” e destul de relativ pe piaţa asigurărilor RCA, şi asta din motivul ajustării destul de unitare a preţurilor, la diferiţi brokeri, diferenţa în preţuri, se face în funcţie de condiţiile în care brokerul , încheie protocolul sau înţelegerea cu o anumită companie de asigurări. Probabil, din acest motiv,  un broker îşi permite să lase mai jos preţul decăt un altul, şi să aibă un mai mare rulaj al vânzărilor la asigurarea RCA.

Care e criteriul dupa care alegeti  RCA-ul atunci când vă expiră? Contează brokerul, compania de asigurare sau preţul?

Înainte de a încheia un RCA, „căscam” bine ochii, şi alegem, varianta cea mai ietina, rapidă i convenabilă!

Zilele trecute, fiind într-o zonă cu iarbă şi soare, şopârlele zburdau în voie să îşi dezmorţească unduitul corp. Şi tot alergând prin faţa noastră, nici prea repede, fiind încă destul de matinală vremea, nici prea încet, încât să le poţi lua în mână, a rămas varianta călcatului pe coadă, a atacului de la spate, pentru a putea să dovedim că suntem mai şmecheri decât ele; din aceste încercări, am văzut o bucată de coadă rămânând, şi o alta împreună cu corpul plecând. Două bucăţi  şopârle au fost lăsate fără o parte a cozii, ele fugind mai departe printre pietre şi iarbă, iar cozile rupte încercând prin zvâcniri, să ajungă la titular, la purtător; dar degeaba, fiindcă au rămas doar zbaterile,  lupta cu viaţa, ca în final totul să se transforme în tăcere şi nemişcare, în timp ce şopârla fâşneaţă, îşi continua drumul, fără coadă. dar cu cap, nu întreagă, dar vie!

Alergarea prin viaţă, lasă uneori urme adânci, rămânem fără „coadă”, ori fără „aripi”, dar vii în continuare. Putem să ne continuăm  lupta şi mersul, chiar pierzând câte ceva, dar nu viaţa, nu visele, nu năzuinţele. Putem alerga în continuare, căutând soarele, bucurându-ne de viaţă ,  viată care nu stă în „coadă” , ci în inimă. Pentru că , „coada” va creşte din nou, inima însă, o dată pierdută, pierdută-i pe veci.

Nu te-ngriji de „cozi” în viaţă, ci inima păzeşte-o cât mai bine!!

Am văzut în săptămâna care s-a scurs şi în cea în care suntem, iaraşi o mostră de civilizaţie politică românească, în persoana domnului Becali, iar apoi l-au urmat cu declaraţii, care mai de care mai obraznice, Solomon şi Ponta. Becali     a lovit o ziaristă şi a făcut circ cu reporterii, pe când ceilalţi doi , au fost, sau sunt gata, să omoare pe X sau Y; şi mi-a venit instantaneu în minte întrebarea din titlu: oare chiar asta merităm, oare chiar aşa de în ultimul hal am ajuns noi, ca şi cetăţeni, încăt trebuie să suportăm astfel de oameni, care să ne conducă, ba la Bucureşti, ba la Parlamentul Europei, ba la nivelul autorităţilor locale? Şi aici nu e vorba de jolly joker-ul televiziunilor din România, indiferent că aduce vorba despre politică, religie ori fotbal, adică, doar despre Gigi Becali, ci despre din ce în ce mai mulţi. Parcă pe zi ce trece, măsura de tupeu, de obrăznicie, de răutate, atinge praguri din ce în ce mai mari; nu contează pe ce funcţie politică e persoana, nu contează că azi e acolo şi mâine nu mai e, trebuie dovedită grosolănia până la capăt, cu orice ocazie. Fie că e un oarecare minuscul om politic de judeţ ori oraş, ori mare demnitar, nu se poate să nu îşi probeze limbajul, ori mimica, ori acţiunile, negative, pe niscai colegi , ori chiar pe cei cărora le-a promis că o să îi servească şi să le apere interesele. Nu e generală chestiunea, dar e de amploare, pe scară largă.

Se prea poate să nu mai pot privi eu circul ăsta, sau să fie prea mult; se prea poate ca unora chiar să le placă să vadă jigniri de tot felul la TV, făcute de către oamenii politici, şi apoi să spună cu mândrie: „eu pe ăsta l-am votat, mă reprezintă 100%”. Nu merg pe ideea  „sfântului” politic, pentru că nu e candidat sau absolvent de teologie, dar de la a vorbi politicos, şi până la  a arunca cu jigniri, în dreapta şi stânga, în alegători şi în adversari politici,  e cale lungă. Poate am eu o altă concepţie despre comportamentul si limbajul pe care trebuie să îl aibe o persoană publică, poate s-a schimbat sensul expresiei „noblesse oblige”, poate chiar aşa o fi limbajul oamenilor politici şi prin alte ţări civilizate, poate, poate!

Oricum ar fi , eu cred că nu merităm să fim părtaşi la aşa ceva, şi asta nu în sensul de a schimba canalul când auzim aşa ceva. Ci nu mai trebuie să avem de a face cu astfel de oameni în funcţii de conducere şi reprezentare politică, în posturi publice.. Sau poate, fiind urmaşi de-ai romanilor, chiar ne place circul şi pâinea, chiar vrem sânge, chiar şi  verbal, doar să fie! Şi atunci, chiar merităm! Din plin!

Deşi sunt un sportiv amator şi îmi place sportul, nu m-am apropiat de subiecte sportive pe aici, prin virtual. Totuşi, în ideea unei conexiuni cu viaţa cotidiană, vă invit la o reflecţie sinceră pe tema respectului pentru adversari, pentru cei care lupta împotriva noastră sau care au păreri diferite de ale noastre, dar care se dovedesc a fi mai bune.

Este cunoscută rivalitatea dintre Real Madrid şi FC Barcelona, dar şi pasiunile care se nasc , nu doar între fanii celor două echipe, ci în întreaga lume, atunci când se dispută vreun meci între cele două combatante. Nu contează locul în clasament, nu contează cine e antrenor sau cine sunt jucătorii, tot ce contează e meciul, ambiţiile care sunt puse în joc. Şi cu toate astea, într-un meci cu o asemenea încărcătură, a fost un moment în derularea istoriei, în care parcă timpul s-a oprit în loc, parcă toţi spectatorii au rămas înmărmuriţi, dar aplaudând. În sezonul 2005-2006, la meciul disputat pe Santiago Bernabeu, stadionul celor din Madrid, toţi spectatorii madrileni au aplaudat, în picioare, golul marcat de Ronaldinho, jucător al echipei adverse. A fost ceva de vis, ca un jucător al echipei adverse, rivala „de moarte” să fie aplaudat de fanii lui Real Madrid; şi asta nu la scorul de 8-0 sau 7-1 pentru Real, ci la 2-0 pentru Barcelona.

Destul cu sportul, trecem la viaţă, la noi, la aplauze, la respect, la stimă, pentru… adversari. Mai se găseşte aşa ceva în atitudinile noastre, în mintea şi în inima noastră? Mai pot respecta „adversarul” care are opinii mai bune  ca ale mele, care are succes, care e apreciat de alţii, mai mult decăt sunt eu? Când o fi fost ultima dată, când am putut felicita pe cel care a fost mai bun decăt mine, pe cel care a reuşit să meargă mai repede decât am mers eu? Şi aici mă refer strict la cel care se dovedeşte a fi mai bun ca mine, prin căi legale, corecte!

Nu ştiu dacă cumva acesta e motivul  principal pentru care suntem aşa dezbinaţi, dar unul dintre motivele majore sigur e! Ne privim încrâncenaţi unul pe celălalt, tot timpul în competiţie cu cel de lângă noi, nu acceptăm că altul poate fi mai bun decât noi şi să îi apreciem meritele. Singurul nostru adversar , ar trebui să ne fim noi înşine, pe acela să vrem a-l depăşi în fiecare zi, tot mai departe şi mai sus să păşim de la zi la zi. Şi atunci poate, în loc de întrecere va fi susţinere, în loc de adversar va deveni coechipier!

M-a inspirat sloganul celor de la Noua Republică, o acţiune care se vrea a deveni partid, un altfel de partid, cu altfel de statut, cu altfel de politicieni, cu altfel de… O sa vă ţin ” la curent” cum şi dacă  va fi altfel. Aşa că nu o să fac propagandă politică, în acest articol, ci doar o să încerc a dezvolta ideea lor de răspândire a formaţiunii.

Aşadar, mai e cineva în România, care:

să creadă că poate fi mai bine, chiar dacă realitatea arată altceva

să aibă curajul de a acţiona împotriva minciunii, nedreptăţii, hoţiei

să creadă că pot exista şi altfel de politicieni, nu doar aceiaşi pe care îi vedem de 20 de ani

să se gândească la lucrurile care ne unesc, nu la cele care ne dezbină

să  mai creadă în oameni şi în şansa lor de a se schimba

să lupte pentru  ca viitorul copiilor şi al tinerilor, să nu fie unul sumbru

să mai creadă că se  poate munci şi câştiga pâinea necesară traiului în ţara noastră, nu în alte ţări

să preţuiască adevăratele valori  umane româneşti şi să nu le lase a pleca în slujba altor naţii

să se gândească la zecile de mii de copii care mor  în pântecele mamelor şi să ia iniţiativa în rezolvarea situaţiei

să iubească omenia, prietenia, armonia

să se bucure când a putut fi de ajutor societăţii

să aibă principii şi valori corecte, şi să acţioneze în baza lor

să creadă că doar renaşterea morală ne poate scoate din criza în care suntem

să vrea a fi exemple şi modele demne de urmat pentru cei tineri şi pentru copii

să aprecieze educaţia, medicina la fel ca şi siderurgia şi mineritul, şi să le trateze ca atare

să nu îşi urmărească scopurile cu orice preţ,  călcând pe oricine în picioare, ci mai degrabă să ajute pe alţii căzuţi

să creadă în Dumnezeu nu doar de pe buze ci din inimă, şi să îi ceară ajutorul pentru ţară

să sufere şi să acţioneze atunci când sunt distruse bunurile ţării

să nu mai stea cu mâinile încrucişte atunci când asistă la o nedreptate

să ştie a spune „NU” compromisului şi trădării

să vrea a trăi într-o ţară mai curată, acţionând în acest sens şi învătând şi pe alţii

Dacă mai sunt astfel de oameni, atunci cred ca ar trebui să ne căutăm, să ne găsim, să ne susţinem, să ne dăm mâinile, să luptăm şi să învingem! Dacă nu ne vom regăsi identitatea de popor, dacă nu vom şti ceea ce ne dorim  şi nu vom merge în acea direcţie,  uniţi şi puternici, atunci alţii ne vor duce încotro vor ei.

Dar oare chiar… mai e cineva care să vrea a fi astfel?

Totuşi, pentru a nu fi pus de către cei de la Noua Republica, la plata unor drepturi de autor pentru folosirea ideii lor, îndrăznesc a opina cu privire la cursa în care au pornit. Misiunea la care au purces e una care nu poate fi luată nici cum cu uşurătate, e una de totul sau nimic, de acum, ori niciodată. Adică, dacă se face apel la cei care mai sunt pe aici, dacă se cheamă la implicare cei care încă mai cred în idealuri politice şi într-o Românie mai bună, atunci nu au nici cea mai mică posibilitate de  a călca greşit, totul trebuie făcut cu responsabilitate maximă. Pentru că dacă nu va fi reuşită totală, va fi eşec total,  deoarece de jumătăţi de măsură, cetăţenii sunt sătui, aşteaptă TOTUL, aşteaptă împlinirea viselor, nu încă o năruire a lor. Aşa că: „Hello, is anybody there”!

Americanii au şi ei această categorie ,  o categorie de oameni pe care o întâlneşti la orice popor; şi această categorie, americanii  o  recunosc după nişte  indicii clare. Aşa că, dacă ai fost prin America, sau americanii au venit la tine,  se prea poate să te fii întâlnit deja cu un asemenea personaj; poţi să îl recunoşti, dacă acesta a făcut sau face  unul din următoarele lucruri:

1. la prima întâlnire cu o fată, îi cere tatălui tractorul pentru a merge să o ia pe domnişoară de acasă

2 . nu are draperii la casă, dar are la camionetă

3. a folosit peria de curăţat WC-ul, cel puţin o dată, pentru a se scărpina pe spate

4. crede că piaţa financiară internaţională are un gard mare de jur împrejur

5. soţia îl cheamă pentru a muta cutia de viteză astfel încât ea să poată face baie în cadă

6. se holbează la un bidon cu suc de portocale, deoarece pe el scrie ” concentrat”

7. în statul din care face parte, au crescut vârsta limită de la care se poate consuma alcool, la 32, astfel încât să nu mai poată fi folosit în şcoli de către elevi

8. crede că „riviera franceză” e o marcă de autovehicul străin

9. hârtia igienică pe care o foloseşte are numerotate foile

10.  crede că „dom perignon” e un cap al mafiei siciliene

11. nu e sigut dacă Volvo e o parte a corpului feminin

12. familia lui merge întotdeauna la filme, în grupuri de 18 sau mai mulţi, deoarece  „filmul e interzis pentru 17 sau sub”

13. „jack Daniels” e în topul celor mai admirate persoane

14. crede că Sherlock Holmes, e un proiect imobiliar

15. întreaga familie e „democrată” cu excepţia micuţei Mary care a învăţat să citească!

16. clasa a cincea a însemnat cei mai buni şase ani din viaţa lui

Nu ştiu care e denumirea care o veţi da voi unei asemenea categorii de oameni, dar chiar aştept cu nerăbdare să văd variantele pe care le propuneţi!

Sursa- internet

Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.

Cred într-un mâine  mai frumos şi mai bun

Într-un azi cu dragoste şi bunătate

Cred că putem fi iar uniţi, ca oameni, ca naţiune

Că adevărul  poate să triumfe, să fie iar pe tron

Cred în omenie, mâini întinse, vorbe bune

Şi în prieteni sinceri şi pentru totdeauna

Cred ca ce e „bun”, se poate face şi „mai bun”

Şi că ce-i rău se poate face bun, frumos, de admirat

Cred că doar prin luptă victoria s-obţine

Iar renunţarea nu-i soluţie, ci e moarte-n orice lucru

Cred că doar credinţa, în Dumnezeu şi-a mea voinţă

Mă face ca să trec prin viaţă, biruitor şi nu înfrânt

Şi mai cred că doar crezând pot ‘nainte-a merge

Chiar de nu pot a vedea unde s-a sfârşi cărarea

Cred chiar când nu văd nimic din toate astea,

Căci asta e CREDINŢA. să crezi chiar când nu vezi.

Cred…

 

În ce, sau cine mai credem, chiar dacă nu vedem „semne vitale”, chiar dacă e întunecată zarea, chiar dacă „vizibiliatea” e spre zero? Mai putem pătrunde dincolo de aparenţe şi de nevăzut, cu ochii credinţei?

Unul din oraşele ,cel mai puţin plăcute mie, din punct de vedere al şofatului, este Cluj Napoca. Şi asta nu din cauză că e chiar aşa mare circulaţia, şi aglomeraţie implicit, cu toate că, dacă o compar cu Deva, e, ci mai ales din punct de vedere al celor multe străzi cu sens unic; străzi care te fac, străin fiind , să încerci unele senzaţii tari, văzând ca toate maşinile se îndreaptă spre tine din sens opus, în timp ce tu mergi singur , singurel spre ele!! În astfel de oraşe, pe astfel de străzi , te trezeşti că pentru a ajunge la un obiectiv care e „drept înaintea ta”, trebuieşte să faci la dreapta, apoi la stânga, apoi să dai peste un sens giratoriu, şi abia apoi să ajungi la punctul aflat, la un moment dat, chiar înaintea ochilor tăi.

Cam acelaşi lucru, se prea poate să ne întrebăm uneori în viaţă, de ce trebuie să facem atât de multe ocolişuri şi evitări, pentru a ajunge la o anumită destinaţie, la un anumit punct al existenţei noastre, când totul ne indica un drum drept. Drumul care ni se părea aşa de simplu la început , ajunge să facă nu ştiu câte curbe şi cotituri şi devieri, pentru ca în cele din urmă să ajungem unde voiam. Cred că acelaşi sentiment de nedumerire, l-am avea şi dacă am păşi în pădurea de lângă oraşul polonez Gryfino, unde majoritatea copacilor cresc drept, în sus, după ce fac o cotitură. Nu e de Photoshop făcută prelucrarea, ci după cum se crede, e făcută de oameni, pentru a folosi ulterior lemnul rezultat, la mobilier curbat sau fabricarea bărcilor. Dar cu siguranţă, mai multe detalii putem afla de la cei care locuiesc în acea zonă, aşa că… vara e aproape,  deşi Polonia e cam departe puţin.

Uneori e greu să înţelegem de ce, în viaţă, calea cea mai bună , nu e neaparat cea mai scurtă, de ce pentru mersul înainte e nevoie uneori să deviem de la traseu. Dar poate o vizită până la locul faptei, până în Polonia ne-ar ajuta să vedem şi altfel lucrurile, să vedem că putem să ne înălţăm spre cer chiar dacă uneori zburăm în zig-zag, şi că putem să mergem tot înainte, chiar dacă uneori drumul o coteşte la dreapta, ori la stânga.