Posts Tagged ‘copii’

Cei care lucrează la servicul de depistare a banilor falși  care ar putea apărea pe piața din Canada, nu prea au de a face, în pregătirea lor, cu modele de falsuri care  au fost scoase de diferiți infractori, ci sunt preocupați sută la sută din timp cu originalul, pe acela îl studiază în cele mai mici detalii. Pentru că dacă cunosc în amănunțime fiecare firicel de aur din dolar și fiecare element specific originalului, depistarea falsului devine mult mai ușoară.

Mi-am adus aminte de această ilustrație, ascultând o piesă muzicală, interpretată, la un nivel de calitate cu totul diferit de cel gândit inițial de autor. Iar viața pe care o trăim este plină de asemenea exemple, de copii nereușite ale originalului ( nu are nimic a face acest aspect cu chestiunile de plagiat care planează asupra unora sau altora), iar noi suntem fie executanții unor astfel de piese mai puțin reușite, fie părtași la astfel de copii, mai mult sau mai puțin depărtate sau apropiate, de original! Și aici, când vorbesc de original, nu mă gândesc în mod neaparat, că fiecare copiem pe cineva anume, ci mă refer la faptul că fiecare acțiune a noastră, tot ceea ce facem, este raportată de cele mai multe ori, la un original, la un ideal. Iar practica, punerea în aplicare a acelei acțiuni, constituie examenul pe care îl dăm, raportându-ne la original!

Ați văzut vreodată vreunul care spunea că îl imită pe Elvis Presley, dar de fapt ceea ce cânta și mișcarile de scenă, arătau cu totul altceva? Sau vreunul care declara că joacă fotbal ca și Messi, dar de fapt singura asemănare cu Messi era ..genul masculin.

E foarte greu să fi o copie reușită a originalului, dar e foarte trist să declari că ești ceea ce nu ești! Avem noi românii o zicală, pe cât de adevărată, pe atât de provocatoare : ”ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ti- portul”! Singurele lucruri care nu pot fi comparate cu originalul, sunt invențiile! Orice altceva, are un etalon, iar ceea ce facem este raportat la acel etalon, fie că vrem, fie că nu vrem!

Reclame

De multe ori, când aud despre cupluri care intenționează să divorțeze, după ce ani buni au trăit împreună, ba chiar au copii împreună, mă întreb oare care ar putea fi adevăratul motiv al despărțirii, ce anume stă în spatele deciziei lor. Nu mă refer aici, la acele cazuri de violență domestică extremă, unde e un adevărat Calvar să poți rezista până la capăt hotărârii inițiale : ” la rău și la bine, până când moartea ne va despărți”. Ci mă refer la acele cupluri, care cu toate că, la prima vedere, una din exterior, ar putea să treacă peste ”nepotrivirile de caracter”, aleg să facă următorii pași din viață, pe drumuri diferite, fiecare cu ale lui. Cu toate că au ani frumoși de realizări împreună, au moștenitori împreună, au amintiri plăcute, mai multe decât cele demne de a fi uitate, decid, uneori unilateral, alteori de comun acord, să se despartă pentru totdeauna.

Care credeți că sunt adevăratele motive, cele nespuse, care fac să crească tot mai mult rata divorțurilor? Ce anume îi determină pe cei care iau această decizie, să nu mai dorească să meargă împreună pe drumul căsniciei? Să nu mai fie în stare a lupta cu partenerul, în incercarea de a face lucrurile să meargă după un anumit tipar? Sau pur și simplu, aruncarea de bunăvoie a armelor jos, sătui de atâtea nereușite în planul familiei? Sau…  Pentru mine, de fiecare dată când aud de familii decise să facă acest pas al divorțului, este un moment de tristețe, de durere, de întrebări. Se prea poate să nu știm toate detaliile din familia respectivă, toate bucuriile ori necazurile care i-au unit, pentru ca apoi să îi despartă. Dar, dincolo de toate aceste necunoscute, rămâne întrebarea veșnic rostită, dar al cărei răspuns e greu de formulat: oare chiar au făcut totul, dar chiar totul pentru a mai vrea să trăiască până la final împreună?

Drumul căsniciei are destinația la moarte, atunci când totul e pe roze, când dragostea e în clocot, când nimeni și nimic nu poate despărți viața celor doi. Din păcate însă, pe parcurs, destinația e reconfigurată de multe ori, iar uneori ajunge ca moartea dragostei dintre cei doi să fie finalul. Pentru că unde nu mai e dragoste în cuplu, e moarte, e eșec.

Drâmboici buzaţi, săpuniţi bine şi cu ochii în lacrimi sau cu privirea înspre zări – totul e COPILĂRIE, e farmec, e minunăţia vieţii.

Prea târziu

Posted: 12/05/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , ,

„Mai bine mai târziu decât niciodată”

” Niciodată nu e prea târziu să faci ce e bine”

Pe aceeași idee a zilei de ieri, dar privită din alt unghi. Oare să fie valabile aceste zicale, scrise la început, în toate situaţiile, să mă pot „scoate” în ultimul moment, indiferent de contextul dat? Sau, „aplecatul pe o ureche” mă poate costa uneori, „prea târziu” să fie chiar „prea târziu”? Suntem inoculaţi cu această metodă a ultimului moment pentru a fi încurajaţi că totul se poate salva pe ultima suflare sau pentru a pierde momentul propice pentru un anumit lucru? Dorim noi să lăsăm pe ultima clipită unele lucruri sau chiar avem aşa de multe de făcut încât unele chiar ajung să fie făcute în al „n-şpelea” ceas?

Din păcate, oricât de încrezători am fi în „ultimul moment”, sunt cazuri  când chiar e prea târziu!

–  prea târziu sa spui „te iubesc” când sicriul celui drag e în faţa ta

–  prea târziu să duci flori celor dragi  când mai pot fi puse  doar pe mormântul lor

– prea târziu să-ţi săruţi părinţii când te desparţi de ei la poarta azilului

– prea târziu să îţi educi copiii la 30 de ani

– prea târziu să îţi respecţi părinţii  doar după ce au murit

– prea târziu să-ţi mai schimbi locul veşnic după ce eşti în cimitir

–  prea târziu să auzi şi să crezi în Dumnezeu după moarte

Meteahna mea, poate şi a voastră, de a lăsa anumite lucruri nefăcute până în ultimul moment, e uneori primejdioasă,  periculoasă. Timpul e, de cele mai multe ori, vrăjmaşul nostru, nu aliatul nostru. Azi sigur nu e prea târziu să facem ce trebuie făcut, mâine…

M-a inspirat sloganul celor de la Noua Republică, o acţiune care se vrea a deveni partid, un altfel de partid, cu altfel de statut, cu altfel de politicieni, cu altfel de… O sa vă ţin ” la curent” cum şi dacă  va fi altfel. Aşa că nu o să fac propagandă politică, în acest articol, ci doar o să încerc a dezvolta ideea lor de răspândire a formaţiunii.

Aşadar, mai e cineva în România, care:

să creadă că poate fi mai bine, chiar dacă realitatea arată altceva

să aibă curajul de a acţiona împotriva minciunii, nedreptăţii, hoţiei

să creadă că pot exista şi altfel de politicieni, nu doar aceiaşi pe care îi vedem de 20 de ani

să se gândească la lucrurile care ne unesc, nu la cele care ne dezbină

să  mai creadă în oameni şi în şansa lor de a se schimba

să lupte pentru  ca viitorul copiilor şi al tinerilor, să nu fie unul sumbru

să mai creadă că se  poate munci şi câştiga pâinea necesară traiului în ţara noastră, nu în alte ţări

să preţuiască adevăratele valori  umane româneşti şi să nu le lase a pleca în slujba altor naţii

să se gândească la zecile de mii de copii care mor  în pântecele mamelor şi să ia iniţiativa în rezolvarea situaţiei

să iubească omenia, prietenia, armonia

să se bucure când a putut fi de ajutor societăţii

să aibă principii şi valori corecte, şi să acţioneze în baza lor

să creadă că doar renaşterea morală ne poate scoate din criza în care suntem

să vrea a fi exemple şi modele demne de urmat pentru cei tineri şi pentru copii

să aprecieze educaţia, medicina la fel ca şi siderurgia şi mineritul, şi să le trateze ca atare

să nu îşi urmărească scopurile cu orice preţ,  călcând pe oricine în picioare, ci mai degrabă să ajute pe alţii căzuţi

să creadă în Dumnezeu nu doar de pe buze ci din inimă, şi să îi ceară ajutorul pentru ţară

să sufere şi să acţioneze atunci când sunt distruse bunurile ţării

să nu mai stea cu mâinile încrucişte atunci când asistă la o nedreptate

să ştie a spune „NU” compromisului şi trădării

să vrea a trăi într-o ţară mai curată, acţionând în acest sens şi învătând şi pe alţii

Dacă mai sunt astfel de oameni, atunci cred ca ar trebui să ne căutăm, să ne găsim, să ne susţinem, să ne dăm mâinile, să luptăm şi să învingem! Dacă nu ne vom regăsi identitatea de popor, dacă nu vom şti ceea ce ne dorim  şi nu vom merge în acea direcţie,  uniţi şi puternici, atunci alţii ne vor duce încotro vor ei.

Dar oare chiar… mai e cineva care să vrea a fi astfel?

Totuşi, pentru a nu fi pus de către cei de la Noua Republica, la plata unor drepturi de autor pentru folosirea ideii lor, îndrăznesc a opina cu privire la cursa în care au pornit. Misiunea la care au purces e una care nu poate fi luată nici cum cu uşurătate, e una de totul sau nimic, de acum, ori niciodată. Adică, dacă se face apel la cei care mai sunt pe aici, dacă se cheamă la implicare cei care încă mai cred în idealuri politice şi într-o Românie mai bună, atunci nu au nici cea mai mică posibilitate de  a călca greşit, totul trebuie făcut cu responsabilitate maximă. Pentru că dacă nu va fi reuşită totală, va fi eşec total,  deoarece de jumătăţi de măsură, cetăţenii sunt sătui, aşteaptă TOTUL, aşteaptă împlinirea viselor, nu încă o năruire a lor. Aşa că: „Hello, is anybody there”!

Copiii au o sinceritate debordantă, nu le e teamă să spună lucruri pe cât de simple pe atât de complexe; iar Dumnezeu, e unul din cei spre care copiii îşi îndreaptă „tirul” de întrebări şi nelămuriri

„Dragă Dumnezeule, oare e adevărat că tata nu va merge in rai dacă va folosi, şi acasă, cuvintele pe care le foloseşte la partidele de golf ?”

„Doamne drag , mai fă  să fie o vacanţă între Paşte şi Crăciun!”

„Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru frăţiorul mai mic pe care mi l-ai dat, dar poţi să verifici în agenda Ta, că eu ţi-am cerut doar un căţeluş”

„Dumnezeule, pun pariu că ţi-e tare greu să iubeşti pe toată lumea de pe pământ. La noi în familie sunt doar patru şi tot nu pot să îi iubesc totdeauna”

„Dumnezeule, chiar ai vut ca girafele să arate aşa cum sunt sau a fost un accident?”

„Dragă Dumnezeule, preotul nostru chiar e prieten cu Tine sau L-ai cunoscut prin intermediul afacerii lui?”

„Dragă Doanne, la şcoală am învăţat că Thomas Edison a făcut lumina, iar la Biserică ni s-a spus că Tu ai creat-o prima dată. Ţi-a furat cumva ideea?”

„Dumnezeule, dacă duminică vei fi la Biserică, Îţi voi arată pantofii cei noi pe care îi am.”

„Doamne Dumnezeule, eu tot aştept să vină primăvara, dar văd că nu mai vine. Ce s-a întamplat?”

„Dumnezeule, dacă îmi vei da o lampă ca a lui Aladin, Îţi voi da orice doreşti, exceptând banii mei şi setul de şah!”

„Dragă Dumnezeu, am fost la o nuntă, iar la final mirele şi mireasa s-au sărutat tocmai în Biserică. E în regulă să facă aşa ceva acolo?”

„Eu sunt român, tu ce  naţionalitate ai, Dumnezeule?”

„Dragă Doamne, eu aş vrea să fiu ca tatăl meu, când voi creşte mare, dar nu chiar cu aşa e mult păr pe tot corpul!”

„Dumnezeule, chiar eşti invizibil sau e vreo şmecherie?”

„Dumnezeule, în loc să laşi oamenii să tot moară şi să fii nevoit să faci alţii la loc, nu ar fi mai bine să îi laşi în viaţă pe cei actuali?”

( sursa- internet)

Fiecare nouă zi în lumea „blogo”, îţi dezvăluie noi faţete, unele plăcute, altele …. Dintre cele plăcute am descoperit Blog Power, un concurs organizat de o comunitate de bloggeri, care doresc să iasă în relief prin frumos, prin calitate. În acest cpntext nou descoperit, am zis să particip şi eu la tema curios de incitantă:  „dacă m-aş mai naşte o dată, cine aş fi, de ce, unde aş fi”, temă  propusă de câştigătoarea ediţiei trecute PSI!  Aşa că, să nu uităm unde ne aflăm:  „pe… bloguri, fiţi gata, restart!

Îmi place să fac plimbări cu bicicleta, o folosesc în mod uzual, aproape zilnic, pentru a mă deplasa la locul de muncă. Cu toate că ştiu a pedala, de cand eram copil, cunosc doar două moduri de mers cu bicicleta: mergând înainte „călare” pe ea, adică ea mă poarte, ori  mergând înainte pe lângă ea, adică eu să o port. Practic, folosesc, ambele variante, depinde  de e deal ori vale. Nu am reuşit să merg niciodată înapoi cu bicicleta, fiind inşeuat pe ea, adica să dau în marşarier. Bicicleta e un mijloc care doar pentru mersul înainte are utilitate , în mod normal, alte cele variante fiind folosite doar de către circari ori acrobaţi; chiar şi parcarea „cu spatele” se face tot cu faţa atunci când vine vorba de bicicletă!. „Bicicleta” cu care fiecare din noi mergem zilnic, adică viaţa pe care o trăim, viaţa dăruită de Dumnezeu, e ca o roată, ca o bicicletă;  merge doar înainte, nu poate fi sub nici o formă „rostogolită” înapoi, sau direcţionată înspre spate, ci  merge, la sprint ori agale, ducându-ne ea pe noi în fugă sau luând-o noi pe ea la alergare; dar totul din viaţă şi întreaga viaţă merge doar înainte, spre un final implacabil, spre „THE END” or „FINE”. Şi totusi, dacă ar fi să trecem la lecţia de „science fiction” şi să presupunem că am mai putea să o luăm din nou de la capăt, că viaţa ne-ar fi oferită de la zero din nou, am accepta această provocare? Sau, ca şi acei bătrâni sătuli de zile, am spune că ne-a fost destulă durerea îndurată, de ce să mai trecem încă o dată prin ea? Ori, fascinaţi de viaţă şi frumuseţea ei, am porni de la capăt fără a mai sta pe gânduri? Dar, unde , încotro, cum?

Nu ştiu ce ai face tu cu darul unei noi vieţi,  pe ce căi noi ori vechi ai apuca, unde ţi-ai îndrepta paşii ori pironi ochii, dar cred că răspunsul cel mai bun, daca am putea să il aflăm prin ceva mijloace, ar fi  obţinut de la acei copii nenăscuţi, concepuţi dar fără şansa de a se naşte, acei micuţi care mor inainte de a se naşte. Probabil ne-ar spune cu glas îndurerat: vreau să văd chipul mamei, nu doar interiorul ei, vreau să fiu iubit, nu doar purtat în burtă pentru o perioadă,vreau să mă bucur de lumina zilei, nu doar de întunerecul din pântec, vreau să pot  a-mi îndrepta spatele, nu să stau ghemuit aici, vreau să deschid ochii si să privesc chipul celor dragi, nu sa ii tin mereu închişi, vreau să îmi îmbrăţişez tatăl cu mânuţele care acum le ţin ghemotoc pe lângă mine adunate. Cu siguranţă nu ar dori bogăţii, ci ar dori viaţa ca şi unică bogăţie, nu ar vrea maşini luxoase pentru a se plimba, ci ar dori „luxul” de a-şi putea folosi picioarele, nu ar dori bani mulţi în mâinile lor, ci ar dori să aibă mâini deschise şi întinse înspre altii, nu ar dori ochi să poată privi toate murdăriile si mizeriile din lume , ci ar vrea ochi să privească lumina, răsăritul şi apusul soarelui. Asta de fapt, cred că ne spune gângăritul lor , pe care nu îl  putem auzi,  scâncetul lor pe care nu îl putem distinge dintre alte zgomote. Doar VIAŢĂ vor, nimic nu cer mai mult.

Viaţa e cel mai mare dar pe care îl putem primi, poate de asta ni se ţi oferă o singură dată, ca să ştim să îl preţuim cu adevărat; dacă l-am primi din nou şi din nou, l-am privi ca pe un lucru normal cuvenit, ca pe ceva uşor de dobândit. Păcat însă, că nu ştim de la început, sau că nu e scris de la inceput pe „ambalajul” vieţii: ” a se folosi cu grijă, nu se mai oferă alta”; ori, la fel de trist e, că nu suntem învăţaţi şi conştienţi, că roata vieţii merge doar înainte, nu putem folosi funcţia sau butonul ” back, nici măcar pentru ca cele mai frumoase momente să le retrăim, ori  pentru ca cele mai grele momente să le evităm.  Bucuria mare, însa, mai mare ca tristeţea anterioară, este că, „astăzi” e noua viaţă care ni se oferă, cea veche a disparut  ieri, e deja amintire. Astăzi, în noua viaţă la care m-am trezit, pot a face ce nu am făcut ieri, pot iubi mai mult şi pe mai mulţi, pot oferi iertare greşiţilor mei, pot rosti cuvinte calde , pline de dragoste.

„Astăzi” e viaţa nouă care mi s-a oferit, „azi” e darul lui Dumnezeu pentru mine. De aş mai vrea ceva, ar fi ca să am parte de un „azi”, din partea lui Dumnezeu, şi în ziua de  mâine, şi astfel m-aş naşte zilnic, sper pentru mai bine şi mai bun, pentru  a trăi mai cu folos, pentru …. Iar dacă nu-i a fi un mâine, sper, trudesc şi vreau, ca ” azi” să trăiesc iubind, dăruind, crezând şi bucurându-mă..Pentru că în cele din urmă, nu contează câte vieţi trăieşti ci cum le trăieşti, şi mai ales nu contează aşa de mult cum începi viaţa, ci cum  o sfârseşti. Vreau VIAŢĂ sa am, nimic mai mult!

Ai mei parteneri de concurs care au scris pe aceeaşi temă:

 De-ar fi sa mai fiu o data

Dacă m-aş mai naşte o dată

Stop cadru

De ţi s-ar da încă o şansă

De-aş fi eu

Fluierul arbitrului

Punct. Şi de la capăt

Dacă m-aş mai naşte o dată

De-aş fi putut

Dacă m-aş mai naşte o dată

Restart my life!