Posts Tagged ‘azi’

Prea târziu

Posted: 12/05/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , ,

„Mai bine mai târziu decât niciodată”

” Niciodată nu e prea târziu să faci ce e bine”

Pe aceeași idee a zilei de ieri, dar privită din alt unghi. Oare să fie valabile aceste zicale, scrise la început, în toate situaţiile, să mă pot „scoate” în ultimul moment, indiferent de contextul dat? Sau, „aplecatul pe o ureche” mă poate costa uneori, „prea târziu” să fie chiar „prea târziu”? Suntem inoculaţi cu această metodă a ultimului moment pentru a fi încurajaţi că totul se poate salva pe ultima suflare sau pentru a pierde momentul propice pentru un anumit lucru? Dorim noi să lăsăm pe ultima clipită unele lucruri sau chiar avem aşa de multe de făcut încât unele chiar ajung să fie făcute în al „n-şpelea” ceas?

Din păcate, oricât de încrezători am fi în „ultimul moment”, sunt cazuri  când chiar e prea târziu!

–  prea târziu sa spui „te iubesc” când sicriul celui drag e în faţa ta

–  prea târziu să duci flori celor dragi  când mai pot fi puse  doar pe mormântul lor

– prea târziu să-ţi săruţi părinţii când te desparţi de ei la poarta azilului

– prea târziu să îţi educi copiii la 30 de ani

– prea târziu să îţi respecţi părinţii  doar după ce au murit

– prea târziu să-ţi mai schimbi locul veşnic după ce eşti în cimitir

–  prea târziu să auzi şi să crezi în Dumnezeu după moarte

Meteahna mea, poate şi a voastră, de a lăsa anumite lucruri nefăcute până în ultimul moment, e uneori primejdioasă,  periculoasă. Timpul e, de cele mai multe ori, vrăjmaşul nostru, nu aliatul nostru. Azi sigur nu e prea târziu să facem ce trebuie făcut, mâine…

Azi

Posted: 11/05/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , , , ,

” Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei”  Evanghelia după Matei 6:34

E greu să trăieşti  doar câte o singură zi, într-o zi! Gândurile ne fug la reuşitele de ieri şi la eşecurile de alaltăieri, dar şi la planurile de mâine şi ambiţiile de poimâine, astfel încât farmecul zilei de „azi” ne este furat de multe ori. Trăim ancoraţi în „ieri” şi cu speranţele lui „mâine”, iar „azi” e doar ceva tranzitoriu, de la „ieri” spre „mâine”. Ce ar însemna, oare, pentru noi, pentru cei din jurul nostru, să trăim plenar fiecare „azi”, să îl privim ca ultima zi în care putem să facem ceva perfect, să schimbăm ceva în mai bine, să îndreptăm ori să corectăm lucrurile greşite? Cum ar  arăta oare lumea , cu oameni devotaţi şi dedicaţi total zilei de „azi”? Veţi spune că ne tăiem toate visele, toate planurile ni le sugrumăm, toate speranţele ni le omorâm singuri. Dar  visele, speranţele, planurile, pe care ni le facem pentru „mâine”, nu provin, oare, din ceea ce pregătim azi, din modul cum acţionăm astăzi? Putem să avem năzuinţe la o viaţă mai bună mâine, dacă astăzi nu facem nimic, sau nu facem ceea ce trebuie? Putem să visăm la a zbura alături de vulturi, dacă azi nici măcar nu încercăm să dăm din aripi, alături de raţe ori gâşte?

Ziua de azi e singura zi care ar trebui să ne motiveze, să ne consumăm pentru a o trăi cât mai frumos şi mai bine; pentru că mâine, nu e al nostru şi nu ştim dacă va fi, pentru că ieri s-a dus şi nu va mai reveni la noi. „Fiecare  „azi” trăit frumos, din plin, ne va face cinste când o să îl privim în urmă, ne va împlini ca şi oameni. Un „azi” trăit frumos, ne va da speranţe reale pentru un „mâine” mai bun, pentru vise care se pot împlini.

Fiecare nouă zi în lumea „blogo”, îţi dezvăluie noi faţete, unele plăcute, altele …. Dintre cele plăcute am descoperit Blog Power, un concurs organizat de o comunitate de bloggeri, care doresc să iasă în relief prin frumos, prin calitate. În acest cpntext nou descoperit, am zis să particip şi eu la tema curios de incitantă:  „dacă m-aş mai naşte o dată, cine aş fi, de ce, unde aş fi”, temă  propusă de câştigătoarea ediţiei trecute PSI!  Aşa că, să nu uităm unde ne aflăm:  „pe… bloguri, fiţi gata, restart!

Îmi place să fac plimbări cu bicicleta, o folosesc în mod uzual, aproape zilnic, pentru a mă deplasa la locul de muncă. Cu toate că ştiu a pedala, de cand eram copil, cunosc doar două moduri de mers cu bicicleta: mergând înainte „călare” pe ea, adică ea mă poarte, ori  mergând înainte pe lângă ea, adică eu să o port. Practic, folosesc, ambele variante, depinde  de e deal ori vale. Nu am reuşit să merg niciodată înapoi cu bicicleta, fiind inşeuat pe ea, adica să dau în marşarier. Bicicleta e un mijloc care doar pentru mersul înainte are utilitate , în mod normal, alte cele variante fiind folosite doar de către circari ori acrobaţi; chiar şi parcarea „cu spatele” se face tot cu faţa atunci când vine vorba de bicicletă!. „Bicicleta” cu care fiecare din noi mergem zilnic, adică viaţa pe care o trăim, viaţa dăruită de Dumnezeu, e ca o roată, ca o bicicletă;  merge doar înainte, nu poate fi sub nici o formă „rostogolită” înapoi, sau direcţionată înspre spate, ci  merge, la sprint ori agale, ducându-ne ea pe noi în fugă sau luând-o noi pe ea la alergare; dar totul din viaţă şi întreaga viaţă merge doar înainte, spre un final implacabil, spre „THE END” or „FINE”. Şi totusi, dacă ar fi să trecem la lecţia de „science fiction” şi să presupunem că am mai putea să o luăm din nou de la capăt, că viaţa ne-ar fi oferită de la zero din nou, am accepta această provocare? Sau, ca şi acei bătrâni sătuli de zile, am spune că ne-a fost destulă durerea îndurată, de ce să mai trecem încă o dată prin ea? Ori, fascinaţi de viaţă şi frumuseţea ei, am porni de la capăt fără a mai sta pe gânduri? Dar, unde , încotro, cum?

Nu ştiu ce ai face tu cu darul unei noi vieţi,  pe ce căi noi ori vechi ai apuca, unde ţi-ai îndrepta paşii ori pironi ochii, dar cred că răspunsul cel mai bun, daca am putea să il aflăm prin ceva mijloace, ar fi  obţinut de la acei copii nenăscuţi, concepuţi dar fără şansa de a se naşte, acei micuţi care mor inainte de a se naşte. Probabil ne-ar spune cu glas îndurerat: vreau să văd chipul mamei, nu doar interiorul ei, vreau să fiu iubit, nu doar purtat în burtă pentru o perioadă,vreau să mă bucur de lumina zilei, nu doar de întunerecul din pântec, vreau să pot  a-mi îndrepta spatele, nu să stau ghemuit aici, vreau să deschid ochii si să privesc chipul celor dragi, nu sa ii tin mereu închişi, vreau să îmi îmbrăţişez tatăl cu mânuţele care acum le ţin ghemotoc pe lângă mine adunate. Cu siguranţă nu ar dori bogăţii, ci ar dori viaţa ca şi unică bogăţie, nu ar vrea maşini luxoase pentru a se plimba, ci ar dori „luxul” de a-şi putea folosi picioarele, nu ar dori bani mulţi în mâinile lor, ci ar dori să aibă mâini deschise şi întinse înspre altii, nu ar dori ochi să poată privi toate murdăriile si mizeriile din lume , ci ar vrea ochi să privească lumina, răsăritul şi apusul soarelui. Asta de fapt, cred că ne spune gângăritul lor , pe care nu îl  putem auzi,  scâncetul lor pe care nu îl putem distinge dintre alte zgomote. Doar VIAŢĂ vor, nimic nu cer mai mult.

Viaţa e cel mai mare dar pe care îl putem primi, poate de asta ni se ţi oferă o singură dată, ca să ştim să îl preţuim cu adevărat; dacă l-am primi din nou şi din nou, l-am privi ca pe un lucru normal cuvenit, ca pe ceva uşor de dobândit. Păcat însă, că nu ştim de la început, sau că nu e scris de la inceput pe „ambalajul” vieţii: ” a se folosi cu grijă, nu se mai oferă alta”; ori, la fel de trist e, că nu suntem învăţaţi şi conştienţi, că roata vieţii merge doar înainte, nu putem folosi funcţia sau butonul ” back, nici măcar pentru ca cele mai frumoase momente să le retrăim, ori  pentru ca cele mai grele momente să le evităm.  Bucuria mare, însa, mai mare ca tristeţea anterioară, este că, „astăzi” e noua viaţă care ni se oferă, cea veche a disparut  ieri, e deja amintire. Astăzi, în noua viaţă la care m-am trezit, pot a face ce nu am făcut ieri, pot iubi mai mult şi pe mai mulţi, pot oferi iertare greşiţilor mei, pot rosti cuvinte calde , pline de dragoste.

„Astăzi” e viaţa nouă care mi s-a oferit, „azi” e darul lui Dumnezeu pentru mine. De aş mai vrea ceva, ar fi ca să am parte de un „azi”, din partea lui Dumnezeu, şi în ziua de  mâine, şi astfel m-aş naşte zilnic, sper pentru mai bine şi mai bun, pentru  a trăi mai cu folos, pentru …. Iar dacă nu-i a fi un mâine, sper, trudesc şi vreau, ca ” azi” să trăiesc iubind, dăruind, crezând şi bucurându-mă..Pentru că în cele din urmă, nu contează câte vieţi trăieşti ci cum le trăieşti, şi mai ales nu contează aşa de mult cum începi viaţa, ci cum  o sfârseşti. Vreau VIAŢĂ sa am, nimic mai mult!

Ai mei parteneri de concurs care au scris pe aceeaşi temă:

 De-ar fi sa mai fiu o data

Dacă m-aş mai naşte o dată

Stop cadru

De ţi s-ar da încă o şansă

De-aş fi eu

Fluierul arbitrului

Punct. Şi de la capăt

Dacă m-aş mai naşte o dată

De-aş fi putut

Dacă m-aş mai naşte o dată

Restart my life!

Se spune că de cele mai multe ori apreciem cu adevărat un lucru sau o persoană  doar atunci când nu îl mai avem sau nu mai e lângă noi.  Simţim nevoia de ceva, după cineva, nu  atunci când e mereu cu noi, în noi sau lângă noi, ci când nu mai apare, când nu mai avem acel ceva. Vă propun, în acest sens, un exerciţiu, destul de dur, care nu e de dorit să se întâmple, dar care poate  să ne deschidă ochii, cu privire la lucrurile importante din viaţă, la priorităţile pe care le avem. Şi poate în felul acesta , reuşim să îi înţelegem pe cei de lângă noi, lipsiţi de anumite capacităţi fizice.

1. de mâine nu aş mai avea mâini – aş strânge azi în braţe pe toţi cei dragi, aş mângâia obrazul celor pe care îi iubesc, aş da mâna tuturor celor pe care îi întâlnesc pe stradă, aş…

2. de mâine ochii mei n-or mai putea vedea – m-aş sătura de privit lumina şi cerul şi-ntreaga natură, mi-aş stâmpăra privirea în ochii persoanei iubite, mi-aş lăsa ochii să privească doar ceea ce e demn de ţinut minte, doar ceea ce merită privit, aş…

3. de mâine picioarele mi-ar fi luate – aş umbla prin iarba verde şi umedă , as da cu piciorul în minge până nu l-aş mai simţi, aş alerga  şi pedala până aş cădea jos de obosit, aş…

4. de mâine vorbele-mi fi-vor mute – aş cânta cât pot de tare spre slava lui Dumnezeu, aş spune în gura mare ” te iubesc” celor dragi, aş cere iertare şi oferi iertare, aş spune despre dragostea lui Dumnezeu, aş,..

Azi am şi glas şi ochi, şi mâini, picioare, şi tot ce mi-aş dori să am; si văd, aud, merg şi vorbesc. Vorbesc doar vorbe, ori cuvinte, am ochi murdari sau luminaţi, am mâini să dau cu pumnul sau să împart iubirea, picioarele spre bine îndreptate sau înspre rău ce-aleargă?

Şi mâine, se poate, e o zi, cu glas şi văz, mâini şi picioare! Poate e un nou început!