Politicienii şi Biserica

Posted: 09/04/2012 in Diverse
Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

Zi ploioasă de Florii,  o vreme de nici câinii să nu îi scoţi afară din cuşcă, motiv pentru care era un somn puternic pe capul a lor mei dulăi. Zi de duminică, zi de întâlnire la Biserică, cu Dumnezeu, cu semenii. Ne-am urcat în maşină şi am pornit la locul de închinare. Intrând pe hol, ce să vezi, sau pe cine să vezi: echipa PDL împreună cu preşedintele Băsescu,  aduşi probabil de cineva. Stăteau pe hol, nemişcaţi, pe un fundal portocaliu. Ne-am mirat puţin, am făcut ochii mari, nu ştiam ce să credem. Am trecut pe lângă ei, intrând în sala principală a  Bisericii, ei rămânând pe loc, în acelaşi hol.  Mi-ar fi plăcut să intre şi ei, nu neaparat cu mine, dar să fie prezenţi la vestirea cuvântului lui Dumnezeu. Poate , aşa cum eu încerc să îmi dau seama, şi-ar fi dat şi dumnealor seama, de unele lucruri, care se pare, că le uităm uneori:

1. chiar dacă suntem jucători, altul e Antrenorul, altcineva are decizia finală

2. nu deţinem adevărul absolut,  Adevarul e Unul singur; noi spunem cuvinte şi vorbe, Cuvântul e Dumnezeu

3. nu suntem şefi peste alţi semeni de ai noştri, ci toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu

4. pentru a deveni mari, trebuie să ne facem mici, penttru a conduce, trebuie să învăţăm să slujim

5. nu putem învinge prin ură, ci doar prin dragoste, nu putem aduce pacea prin dezbinare, ci doar prin unitate

6. oricât de tari am fi, suntem trecători, orice funcţii am avea, e un Altul mai mare ca noi, înaintea căruia suntem răspunzători

7. astăzi putem fi regi, mâine se poate să fim daţi la răstignire, azi suntem aclamaţi, mâine  huduiţi

8. chiar dacă pe oameni îi putem păcăli, în faţa lui Dumnezeu, nimic nu e ascuns

Şi ar mai fi fost de învăţat multe, şi mai sunt de învăţat multe când ne apropiem de Dumnezeu şi de cuvântul Său. Dar au ratat această ocazie. La plecare, nu mai erau acolo, plecaseră înaintea mea; cine îi adusese îi luase înapoi cu el. Se pare că se folosea de ei, de întreaga echipă: erau plimbaţi pe unde avea nevoie şi mai ales când avea nevoie, persoana respectivă. Toţi, echipă plus preşedinte, erau doar o unealtă, erau… lipiţi pe o umbrelă, umbrelă de ploaie, de campanie electorală. Ajunseră să fie folosiţi, să stea în ploaie pentru ca altcineva să nu fie udat, să sufere ei, pentru ca altul să fie liniştit. Era umbrela însă cea care slujea de ajutor, nu erau ei cei deveniţi slujitori.

Dar fuseseră la Biserică, cum din păcate,  cred că doar aşa ajung. Pentru că, dacă ar ajunge în persoană în faţa lui Dumnezeu, alta ar fi atitudinea lor, a tuturor politicienilor, a celor care conduc ţara. Pentru că din faţa lui Dumnezeu nu poţi pleca decât cu atitudinea Lui, cu dragostea şi bunătatea Lui,  cu iertarea,  principiile şi valorile Sale.

Comentarii
  1. cristian claudiu (coco) spune:

    cand ma gandesc la politica din tara noastra, sincer imi dau seama ca numai Dumnezeu are solutie…iar in dreptul meu sa imi fac treaba cat mai bine.

    nu am vazut pana acuma la noi ideea de cariera politica, incununata cu proiecte concrete, sa te poti uita la un lider din tara noastra si sa poti afirma..da acesta este un model de urmat. fara modele de urmat in politica ma gandesc la generatia urmatoare..incotro?

    • Marius Bota spune:

      Asta e si durerea mea, Coco, lipsa de modele de urmat, de xemple demne de calcat pe urmele lor. Sai pe unul macar, dintre politicieni, sa poti spune, asta da, e de cuvant, e om al principiilor si valorilor adevarate. Eu inca mai sper, daca nu, ma bag eu in politica!!!)))

  2. ionela spune:

    ha! cand am vz asocierea de cuvinte din titlul..chiar ma intrebam ce vrea sa zica..uite ca am aflat..sincer..mi-e si sila de ei..no comment altceva..

  3. […] invit să treceţi şi pe la geanina, teo negură, luna pătrată, meşterul manole, marius bota, lavii, octocat, max peter, zinnaida, andreotti, melly, vultureşti, qedeu, psi-words, hidalgo sau […]

  4. romanianstampnews spune:

    Adică… umbrelele portocalii primite de pomană se vând acum pe Okazii?! Ca să vezi… 😀 😀

    • Marius Bota spune:

      Iti dai seama ce membru de partid serios e asta, daca vinde comoara lui politica? Sau poate simte ca o cam ia vantul, umbrela si formatiunea si atunci… mai scoate un ban inainte de moartea lor. Cu toate ca , la un muzeu, peste ani buni, valoarea va creste!)))

      • romanianstampnews spune:

        Păi e fraier, abia după ce-or deveni istorie devine mai valoroasă… 😀 😀

  5. Mélanie spune:

    Marius, esti un idealist-utopist… 🙂

    Cu-acest articol, (ne) dovedesti înca o data ca biserica si politica sunt complet opuse, antagoniste, din totdeauna… Dupa ce te-am citit si-am vazut poza cu umbrela, mi-am zis ca desi Franta – denumita pe vremuri „fiica cea mare a bisericii catolice” – e tara laica, n-am vazut „asa-ceva” pe-aci, dar confirm c-avem si noi „falitzii” nostri politici… 😀

    • Marius Bota spune:

      Hmmm! Nu mai am scapare!))) Si eu sunt convins ca nu are ce cauta Biserica si statul impreuna,Dumnezeu cu ale lui, statul cu ale lui; Biserica e pentru oameni,toti egali, si toti la fel, dar din pacate politicienii fac din intalnirile si evenimentele Bisericii, de multe ori, un platou electoral pe cinste.

  6. dannybota spune:

    brother… imi place ceea ce ai scris mai ales ”Pentru că din faţa lui Dumnezeu nu poţi pleca decât cu atitudinea Lui…” As spune ca e un ideal asta, nu doar pentru ei ci si pt noi… Din pacate multi dintre noi chiar putem pleca din locul prezentei Lui exact asa cum am venit… e important sa nu uitam ca oricum plecam schimbati de la intalnirea cu El, oricum nu mai suntem la fel… suntem ori schimbati spre un bine pe care sa-l urmarim zilnic, fie viceversa… nu exista un status-quo… viata este ori un drum ascendent, ori descendent…
    cat despre politicieni… uneori ne asemanam… venim la Dumnezeu cand ne este f greu sau imposibil sa mai rezolvam omeneste o problema… pe de alta parte… e jenant ceea ce ei fac si ei stiu asta… dar merita sa te jenezi o data la 4 ani…

  7. […] şi pe la ceilalţi membri ai grupului nostru, adică pe la gândire logică, luna pătrată, marius bota, octocat, shogunu’, teo negură, virtual kid şi vultureşti, iar pe mine mă mai găsiţi […]

  8. Haide Marius fii sincer si spune-mi: atitudinea credinciosilor care merg in fiecare dumnica la biserica e mereu ok? Se poarta ca niste apostoli cu semenii lor, sunt buni, sunt sinceri, sunt respectosi, sunt asa cum ar vrea sa fie altii cu ei? Se implica, se iubesc unii pe altii?
    Oare nu conditionam tot in viata asta , inclusiv iubirea de felul in care dam sau primim lucrurile de care credem ca avem nevoie la un moment dat? Oare nu conditionam comportamentele in functie de ceilalti si prea putin in functie de Dumnezeu?
    Nu sunt. Mersul la biserica fara niste principii de viata corecte este egal cu zero, indiferent din ce patura sociala faci parte. Indiferent ca esti conducator sau sofer sau barman sau contabil

    • Marius Bota spune:

      Iti dau dreptate in totalitate: poti sa mergi duminica la Biserica,cica sa te intalnesti cu Dumnezeu, iar intreaga saptamana sa fii „al dracului”; si atunci e totul in zadar, pentru ca nici macar daca s-ar compensa nu am iesi pe plus, daramite ca nu se compenseaza, albul cu negru sau binele cu raul!

      • marian spune:

        Iar te contracarez frate Mariuse . Cand mergi la Biserica nu mergi sa te intalnesti cu Dumnezeu ci….cu tine insuti !Cei pe care-i vezi acolo adunati …aia sint de fapt …oglinda ta stimata Hapi.Riwer_woman si iubite prieten Marius .Daca ajuns acolo si privindu-i ai anume sentimente …de mila sau de ….altceva fata de TINE INSUTI , atunci inseamna ca n-ai trecut degeaba pe acolo!

      • Marius Bota spune:

        Din „contracarari” ne zidim si intarim! Daca insa nu am „etalonul corect, adica pe Dumnezeu si cuvantul Sau, atunci se prea poate sa descopar gresit, si pe mine si pe cei de langa mine!!

    • Mélanie spune:

      @Hapi, ai omis o alta categorie: mergatorii la biserica pentru a-si „studia” semenii, a-si da coate, a susoti între ei despre x, y, z, cum sunt îmbracati, lânga cine stau si de ce, etc… Prieteni din Canda au renuntat sa mai frecventeze o biserica româna din acest motiv! Trist si patetic…

      • Din acest motiv eu nu merg la biserica aici in Germania. Pe mine nu ma intereseaza sa socializez sau sa fac parte din comunitatea lor, sa raman dupa slujba si sa povestesc ca s-a scumpit cozonacu la Aldi. Sa ma studieze, sa ma intrebe ce lucrez si de ce „sotu” meu nu vine la slujba. (ca e musulman, de-aia si prea putin il intereseaza sporovaiala voastra)
        Detest chestiile astea. Doua zile m-am dus (doua duminici) si in a doua s-au apucat sa-mi spuna cat costa pomenirile,cand sa vin la biserica si unde se intalnesc ei duminica viitoare
        No, thanks.

      • Mélanie spune:

        @Hapi, relatarea ta amuzanta, dar reala mi-a reamintit episoade quasi-identice auzite aici si-n America de Nord, unde multi români au ales biserici locale, protestanta(reformate)…

  9. emi spune:

    Sunt de acord cu tine Melanie dar si cu tine Marius cand spuneti ca cele doua nu merg impreuna. Nu au cum. Sotul meu are o vorba ; Cand ma duc sa votez nu fac altceva decat sa hotarasc cu mana mea cine ma fura in urmatorii 4 ani, cine isi baga mainile fara voia mea in buzunarul meu. Pe mine altceva ma surprinde : Sunt intre noi cativa ( am sa ii numesc dragut naivi ) care cred ca ai Domnului copii au ce sa caute in… politica dandu-l ca exemplu pe… Daniel! Asta da interpretare a Scripturii!

    • Mélanie spune:

      @Emi, QED, din pacate si din nefericire… sotul tau e un întelept si-un filosof.

    • Marius Bota spune:

      Eu la aceasta discutie, inca nu am o pozitie clara si asta din motiv ca, intr-o tara cu politicieni ca ai nostri, fara cuvant, fara morala si adevar la baza vietii lor, ar trebui sa apara sau sa fie politicieni care sa arate un altfel de mod de viata, fiind oameni de principii si respectati. Chiar daca, facand o comparatie deplaata dar care sa fie clara, intrand intr-o cocina, exista pericolul sa te murdaresti, totusi cei din afara cocinii, vor vedea ca nu esti „porc”, ci ca esti acolo cu alt scop, ca nu grohai ca ei, ca nu te murdaresti tu de bunavoie ca ei. Partea negativa a acestei variante, e ca fiind multi de acelasi tip, e greu sa isi faca loc un altul, care nu le impartaseste non valorile si non principiile, si astfel nu va fi primit, ci lasat la o parte! Variante si variante!

  10. emi spune:

    de fapt sunt chris de pe contul lui emi. scuze.

  11. Teo Negură spune:

    Mai, sa stii ca apropierea campaniei electorale e cel mai bun catalizator in aducerea oamenilor politici la „beserica” 😉

  12. marian spune:

    Mariuse….spune-mi si mie frate , la ce biserica-ti dai tu ” intalnire” cu Dumnezeu , nu de alta dar sa ma duc si eu p’acolo !Pai bine frate in alt loc nu putea Dumnezeu sa mearga decat acolo , intre patru ziduri si sa priveasca acea gloata de …pacatosi ce se inchina , nici ei nestiind bine la ce ? Pe Dumnezeu ori al ai ori nu-l ai …in inima ta. Adu-ti aminte de cuvintele mantuitorului : ” fa-ti o biserica in inima ta”, sau ale Apostolului Pavel ” marturisiti-va unul celuilalt ” , sau si mai bine : nu ispiti pe Dumnezeul tau :” .

    • Marius Bota spune:

      ” Unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo sunt si eu impreuna cu ei”. Biserica nu e cladirea, nu sunt peretii, ci e locul de intalnire al credinciosilor, a celor ce se roaga lui Dumnezeu, care îl cinstesc pe Dumnezeu. Asa ca nu as putea sa iti spun un loc al unei asemenea cladiri, ci pot doar sa spun cadaca sunt oameni adunati intr-un loc, cu scopul preamaririi lui dumnezeu, acolo e Biserica. Orice alt loc, in care se zice ca ar fi Biserica, dar se fac actiuni culturale, povesti omenesti, si orice altceva ce nu are legatura cu Dumnezeu si cu oameni care vor sa se inchine lui Dumnezeu, se poate umi club, ori local ori, cum vrem noi. Omul sfinteste locul de inchinare, pentru ca Dumnezeu oricum nu pote fi intinat! Multumesc inca o data , Marian, de ideile prezentate si noile fatete aratate

      • marian spune:

        Daca cei ce te viziteaza pe blog si comenteaza o fac din inima ,cu inima curata si aici la dumneat pe blog….si aici este o Biserica si daca si abordam ca subiect numele lui Dumnezeu atunci DUHUL SFANT este cu noi . DUMNEZEU DUHUL SFANT NU DUMNEZEU ….TATAL !!! La asta se referea Iisus atunci cand a spus ucenicilor „chestia ” cu cei doi sau …trei .DUHUL deci ….GANDUL BUN .Sper sa nu supar pe nimeni deoarece mi-am permis sa te…”corectez” .O seara buna in continuare frate Marius Bota !

      • Marius Bota spune:

        Marian draga, e bucurie sa invatam unii de la altii, doar din multe minti si ganduri, iasa ideile cele mai bune!!

  13. emi spune:

    Multumesc frumos Melanie pentru compliment. Marius, simplu si concis raspunsul pentru Marian. Apreciez. Unii dintre noi ar trebui sa invatam cate ceva si din felul in care raspunzi ” provocarilor „

  14. emi spune:

    Tot Chris.

Lasă un răspuns către emi Anulează răspunsul