Posts Tagged ‘Dumnezeu’

Nu știu dacă realizăm că dimineața și ziua de astăzi e încă un cadou din partea lui Dumnezeu. Nu știu dacă conștientizez îndeajuns că sănătatea, mai bună sau mai puțin bună, de care beneficiez, este darul lui Dumnezeu pentru viața mea. Și chiar nu știu dacă am vreun merit, dacă familia mea este binecuvântată cu cele materiale și spirituale. Sau mai mult, dacă dincolo de eforturile mele zilnice, pot spune că datorită înțelepciunii mele sunt ceea ce sunt! Chiar nu știu ce aș putea face de unul singur într-o banală zi de sâmbătă dacă nu ar fi Dumnezeu alături de mine!

Dacă ar fi să rezumăm existența, reușitele, binecuvântările noastre, la un singur cuvânt, eu aș alege ” harul”, adică darul nemeritat, cadoul lui Dumnezeu pentru noi. E greu să acceptăm că suntem ceea ce suntem doar pentru că Cineva ne face să fim, că avem ceea ce avem pentru că Unul mai mare ca noi ne dăruiește cele necesare! Până nu realizăm acest fapt, se prea poate să fim mândri, îngâmfați, cu nasul pe sus. Când însă realizăm, că ceea ce avem, suntem sau vom fi, se datorează harului arătat de Dumnezeu nouă, învățăm să ne privim la adevărata valoare, să ne vedem lungul nasului și să pricepem că suntem ” hăruiți” zilnic de Dumnezeu.

Anunțuri

Democrație e atunci când ți se permite să votezi pentru persoana pe care o displaci cel mai puțin- Robert Bryne

Oamenii politici răi sunt aleși de către cetățenii buni care nu votează.  ~George Jean Nathan

În timpul unei campanii electorale, discursurile plutesc peste tot în aer- și viceversa.

Ar trebui să fie o zi- doar o singură zi- când să fie ”sezon deschis” la parlamentari.  ~Will Rogers

Dacă votul ar schimba ceva, sigur l-ar face ilegal.  ~Emma Goldman

Politicianul e persoana care va sacrifica viața ta pentru binele țării.  ~Texas Guinan

Dacă Dumnezeu ar fi fost liberal, nu am fi avut ” cele 10 porunci”, ci mai degrabă ” cele 10 sugestii”  ~Malcolm Bradbury

Unii oameni schimbă partidul de dragul principiilor pe care le au; altii schimbă principiile de dragul partidului.  ~Winston Churchill

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidați – Jay Leno

De ce să plătești bani grei pentru a îți afla arborele genealogic? Intră în politică și oponenții tăi vor face asta gratis.

În loc de a îi înmâna unui politician cheile orașului, mai bine ar fi schimbată încuietoarea  ~Doug Larson

Politica este arta de a căuta probleme, fie că există ori nu, a le diagnostica greșit și a aplica remedii incorecte  ~Ernest Benn

Astazi e sarbatorit Ilie, sau sfantul Ilie sau proorocul Ilie, depinde de modul de adresare al fiecaruia. Ce insa e mai putin remarcat in aceasta zi, este un aspect din viata lui Ilie, si anume dependenta  lui, aproape totala, de Dumnezeu. Il vedem in multe ipostaze din viata in care este la limita imposibilului, ba chiar intrand deja in zona imposibilului, si cu toate astea, nu uita niciodata, in acele momente, sa isi indrepte privirea spre Dumnezeu. Fugarit de regi, insetat si infometat, dorind sa faca bine celor de langa el, toate au fost provocari in viata lui Ilie, care l-au facut sa isi dea seama ca doar depinzand total de Dumnezeu, poti sa obtii victorie si succes. A realizat, cu varf si indesat, ca el, sfantul Ilie, era doar slujitorul neinsemnat in mana unui Dumnezeu Atotputernic! Totul putea sa faca doar cand Dumnezeu era cu el!

Si cu toate aceste experiente deosebite, la fel ca si marii oameni ai credintei, si Ilie are momentul lui de indoiala, de incertitudine, in care nu mai realizeaza daca Dumnezeu este cu el ori ba. Aceasta indoiala nu face altceva decat sa ne aminteasca, ca dependenta de Dumnezeu nu te face supraom, nu te face imun la indoieli, dar te face sa treci peste ele!

Ce ar fi de invatat de la Ilie daca tot il sarbatorim? Indiferent cat de mari am fi sau am ajunge, oricat de departe am urca pe scara sociala sau spirituala, a fi dependent de Dumnezeu nu e o optiune daca vrem sa inaintam, ci e o cerinta obligatorie, e regula de capatai a oricarui crestin. Pentru ca , acelasi Dumnezeu care a raspuns rugaciunilor lui Ilie, poate sa ne raspunda si noua la fel. Totul depinde daca suntem oameni ca si Ilie, ascultatori de Dumnezeu, depinzand de El si care sa ii dam Lui toata cinstea din actiunile noastre! Iar mai departe, daca suntem aidoma lui Ilie, Dumnezeu va fi asemenea Dumnezeului lui Ilie!

Celor care iubiți drumețiile făcute cu mașina, pe drumuri românești ori europene, cu siguranță vă sunt destul de monotone drumurile drepte ca în palmă, fără nici o curbă, deal sau vale. Te tot duci pe ele și nimic nou la orizont, doar netezime și  iar netezime. Poate unora vă sunt dragi astfel de șosele pentru că puneți mașina pe pilot automat, iar voi trageți un pui de somn, până la prima curbă!.

E frumos să călătoreşti pe astfel de drumuri, dar după o perioadă prea lungă de mers pe astfel de drumuri, se prea poate ca în momentul apariţiei unor porţiuni de drum cu serpentine, urcuşuri şi coborâşuri, să ne pierdem reflexele, să  ne fi obişnuit prea mult cu dreptul, şi astfel să facem  mai greu unor astfel de situaţii curbe . Nu ştiu cum se desfăşoară trecerea de la momentele calme la cele vijelioase, cu sinusuri, din viaţa de zi cu zi, şi cum ne comportăm în astfel de împrejurări! Şi aici mă refer în special la acele momente când avem nevoie de un sfat, de o călăuzire, de o direcţionare? Spre cine ne îndreptăm privirea şi mai ales gândul în astfel de momente de răscruce; mentori, prieteni de încredere, Dumnezeu, preoţi, duhovnici, familie? Sau pur şi simplu suntem aşa  siguri pe noi înşine încât mergem cu încredere înainte, fără a mai cere sfatul sau părerea altcuiva?  Avem pe cineva atât de apropiat încât să împărtăşească trăirile noastre şi să ne poată oferi o lumină, o licărire de stele în noaptea întunecată a deciziilor grele?

Ştiu, idealul şi normalitatea care ne-ar conveni în viaţă ar fi drumul drept, fără probleme şi fără momente de întrebări şi răscruce? Din păcate, sau din fericire, viaţa e un amalgam de suişuri şi coborâşuri, de bucurii împletite cu necazuri. Şi atunci, e bine să avem pe cineva, sau pe Cineva, spre care să ne îndreptăm,  pe care să ne sprijinim!

În scurta mea experiență din lumea scrisului în virtual, am observat că sunt unele probleme atît de delicate și personale încât atunci când aduci vorba despre ele îți dai seama că ai fi preferat să nu o faci. Iar aceste lucruri din virtual sunt cam aceleași  pe care le regăsim și în planul real, în aceeași postură de lucruri personale, despre care oamenii preferă mai degrabă să nu fie întrebați: sau dacă totuși sunt întrebați preferă să evite elegant subiectul sau să nu răspundă. Dacă despre politică, fotbal, mondene, știri de genul celor de la ora 5, ai putea să povestești cu anii și ai avea comentarii cu lunile, când vine vorba despre alte subiecte, discuțiile devin sterile și anoste.

Probleme și subiecte care necesită o delimitare clară, albă sau neagră, nu o cale de mijloc, gen avort, homosexualitate, păcatul de orice natură, sunt evitate de cele mai multe ori, pentru că am vrea să fim echidistanți, să nu supărăm pe unii și să nu nedreptățim pe alții sau pentru că, există riscul ca, la un moment dat sa cădem în aceeași greșeala pe care altădată am condamnat-o la alții. Credința, Biserica, Dumnezeu, intră și ele în aceeasi categorie a lucrurilor greu discutabile, pentru că sunt considerate foarte personale, tinând de fiecare individ în parte și de relația pe care acesta o are cu domeniile respective. Preferăm să nu discutăm despre astfel de lucruri, pentru a ne situa în zona neutră, pentru a nu deveni partizanii uneia dintre soluțiile prezentate. Și asta, pe de o parte e bine, pentru că nu suntem, ca și indivizi, deținătorii adevărului absolut, și atunci nu putem emite pretenții de opinii absolute. Pe de altă parte, atunci când negrul trebuie numit negru, pentru că știm că așa e, iar nedreptatea trebuie numită ca atare,  e important să luăm poziție publică, tocmai pentru a ne poziționa de partea binelui.

Din al vostru punct de vedere, ce subiecte, teme, vi se par, atît de personale, încât ar fi bine să fie lăsate pentru colțul intim de prieteni, să fie discutate într-un cadru de cunoscuți, și nu împrăștiate în virtual sau real, către oricine?

P.S

Nu știu dacă trebuia să deschid acest subiect și daca nu cumva e prea personal pentru a fi discutat într-o comunitate așa de mare!!!!

” Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Isus”- Epistola lui Pavel catre Filipeni  4:7

As vrea sa cred că altceva e mai important decât pacea lăuntrică, dar chiar nu știu ce ar putea fi. Fie că ești bogat ori sărac, bolnav sau sănătos, tânăr sau în vârstă, indiferent de etapa vieții în care ne aflăm, există o nevoie de pace sufletească, pe care o simțim fiecare. Iar dincolo de pacea pe care o dă sănătatea sau un loc de muncă bun sau o familie binecuvântată, e nevoie de Dumnezeu care să cuprindă întreaga ființă cu pacea Sa. Acea pace care să ne ofere liniștea în momentele dificile ale viații, care să ne asigure călăuzirea în clipele deciziilor grele.

Nu știu dacă am fi în locul celui care a compus acest cântec, Horacio Spafford, trecut prin nenumărate încercări în viață sau în locul apostolului Pavel, care a scris filipenilor tocmai din închisoare, ce fel de cântece sau scrisori am scrie! Problemele lumii ne vor face să scriem scrisori de ură și de răzbunare, pacea lui Dumnezeu ne va îndemna să compunem cântece de încurajare, de victorie.

Aș vrea să cred că vom fi așa de înțelepți încât să îi dăruim lui Dumnezeu toate grijile și problemele noastre, iar El să ne dăruiască pacea Lui. Ar fi un târg cât se poate de echitabil pentru noi, iar pentru Dumnezeu ar însemna chiar plăcere să vadă în noi această abandonare în brațele Sale!

Să aveți pace!

Într-o lume cu preocupări din ce în ce mai diverse, în care fiecare dintre noi alergăm după aşa de multe, pentru a obţine aşa de puţine, în toiul discuţiilor ori emisunilor electorale din această perioadă, în grabnica noastră trecere prin lume,  nu ştiu ce mi-a venit să mă gândesc la ce anume mai credem noi că ar însemna păcatul, greşeala, în ziua de azi. Ce anume considerăm că e păcat şi ce nu, care e noţiunea noastră cu privire la greşeală?

Discuţia ar trebui să pornească probabil, de la un etalon, de la ceva la care să ne raportăm atunci când considerăm ceva ca fiind păcat ori nefiind!. Aşa că, definiţia lui originară, ne duce cu gândul la concursurile de tras la ţintă cu arcul, iar fiecare ratare a ţintei era catalogată drept „păcat, greşeală”. Nu ştiu care mai sunt „ţintele” noastre contemporane, dacă mai avem asemenea ţinte clare şi dacă ne raportăm la ele în termeni de „atins” sau „ratat”. Se prea poate ca , pur şi simplu, să alergăm prin viaţă  fără a ne mai gândi ce e bine şi rău, ce e păcat şi ce nu e, pentru că nu mai avem etalon corect, adică ţinta noastră nu mai e Dumnezeu şi valorile Lui, ci nişte valori oarecare, relative.

Dacă ar fi  ca la finele unei zile, să ne facem bilanţul , sinceri, doar noi în faţa lui Dumnezeu,  în faţa Ţintei, ce am considera că am făcut păcat sau greşeală, unde am ratat ziua? O mai fi minciuna considerată păcat, sau răstitul la colegi, părinţi sau prieteni? Să fie bârfa sau înjurăturile sau…?  Variantele le ştim doar noi, şi deşi la cei din jurul nostru, păcatul îl numim ca atare, iar pentru noi îl numim experientă nereuşită, se prea poate să conştientizăm, că tragem foarte mult în afara ţintei, că arcul e destul de slăbit când vine vorba de a nimeri unde trebuie. Şi mai ales trebuie să realizăm , că o dată greşită ţinta, e nevoie să ne cerem iertare de la Dumnezeu, de la oameni dacă e cazul, şi să încercăm a ne corecta atitudinea şi viaţa!