Posts Tagged ‘real’

Dincolo de aspectele placute și foarte marile beneficii ale mediului virtual, există acele părți negative, care uneori te fac să lași totul jos și să spui că tot mai bine e în lumea reală, oricât de multe avantaje ai avea în cea virtuală. Și aici nu mă refer la conexiunile de internet de o mai slabă calitate tocmai atunci când vrei să ți se încarce pagina cel mai repede. Și nici la multiplele alte pagini care se deschid  atunci când ai nevoie să deschizi rapid o anume  pagină. Dar cu siguranță mă refer la acele aspecte necunoscute care se ascund în spatele unui ecran, oricât de mare sau de mic ar fi acesta. Aspecte gen; catalogări imediate și etichetări rapide, fără ca măcar să cunoști respectiva persoană care le face, cuvinte urâte și defăimătoare doar pentru că âmpărtășești opinii diferite  față de cealaltă persoană, identități ciudate care se ascund în spatele unor descrieri sadoveniene. Exemplele ar putea continua cu siguranță, dar vă las pe voi să enumerați acele fenomene din spectrul virtual, care uneori vă trezesc sentimente contradictorii și mai ales să spuneți cum treceți prin astfel de momente. Nu de alta , dar mare e grădina virtuală și mulți se ascund pe după copaci.

Reclame

Trăim într-o lume a vitualului foarte bine gândită din punct de vedere al semnelor și instrucțiunilor care ni se oferă ca și opțiuni. Fie că e vorba de ” accept, like, comment,refuse”, ori despre ” answer, wait, call”, toate intră în categoria acelor lucruri din domeniul virtual care ne fac să ne apropiem de cineva anume sau, dimpotrivă, să respingem pe cine nu ne place! Dar în toată această panoplie și  comenzi existente pe panoul de comandă virtual, nu am găsit butonul ” acțiune”. După ce dăm like-uri cu grămadă, după ce comentăm în toate felurile despre un anumit subiect, după ce refuzăm sau acceptăm invitația la vreun grup sau altul, cum se finalizează toate astea?

Se prea poate, existând un risc foarte mare, să ne transformăm în niște comentatori grozavi, în persoane care agreem  bunele puncte de vedere pe care le împărtășim și noi, care respingem ideile și opiniile care nu sunt la locul lor, nefiind de bun simț, dar aici să se oprească totul! Nu mai facem pasul următor, nu mai găsim butonul de ” action”, pentru că acela nu se mai află în spațiul virtual, acela  trebuie căutat în lumea reală, în afara zonei de confort din fața computerului. Și această acțiune cere mai mult decât o apăsare de tastă sau un click scurt pe un anume cuvânt. Și aici intervine marele meu semn de întrebare: oare câți dintre noi suntem gata să adăugăm la comenzile deja consacrate și pe care le știm, și comanda ” acțiune”? Suntem gata să plătim acest preț al actiunii sau preferăm comoditatea din spatele lui ”like”, ”comment” sau ”accept”?

Virtualul e frumos pentru că e locul în spatele căruia ne putem ascunde frământările, nemulțumirile, comentariile bune sau răităcioase pe anumite teme. Dar virtualul nu poate trece la următorul stadiu, cel al faptei, al acțiunii, decât în momentul în care îl părăsim, și comutăm pe ”real” și căutăm butonul ” actiune”.

Activați butonul ” acțiune”!

În scurta mea experiență din lumea scrisului în virtual, am observat că sunt unele probleme atît de delicate și personale încât atunci când aduci vorba despre ele îți dai seama că ai fi preferat să nu o faci. Iar aceste lucruri din virtual sunt cam aceleași  pe care le regăsim și în planul real, în aceeași postură de lucruri personale, despre care oamenii preferă mai degrabă să nu fie întrebați: sau dacă totuși sunt întrebați preferă să evite elegant subiectul sau să nu răspundă. Dacă despre politică, fotbal, mondene, știri de genul celor de la ora 5, ai putea să povestești cu anii și ai avea comentarii cu lunile, când vine vorba despre alte subiecte, discuțiile devin sterile și anoste.

Probleme și subiecte care necesită o delimitare clară, albă sau neagră, nu o cale de mijloc, gen avort, homosexualitate, păcatul de orice natură, sunt evitate de cele mai multe ori, pentru că am vrea să fim echidistanți, să nu supărăm pe unii și să nu nedreptățim pe alții sau pentru că, există riscul ca, la un moment dat sa cădem în aceeași greșeala pe care altădată am condamnat-o la alții. Credința, Biserica, Dumnezeu, intră și ele în aceeasi categorie a lucrurilor greu discutabile, pentru că sunt considerate foarte personale, tinând de fiecare individ în parte și de relația pe care acesta o are cu domeniile respective. Preferăm să nu discutăm despre astfel de lucruri, pentru a ne situa în zona neutră, pentru a nu deveni partizanii uneia dintre soluțiile prezentate. Și asta, pe de o parte e bine, pentru că nu suntem, ca și indivizi, deținătorii adevărului absolut, și atunci nu putem emite pretenții de opinii absolute. Pe de altă parte, atunci când negrul trebuie numit negru, pentru că știm că așa e, iar nedreptatea trebuie numită ca atare,  e important să luăm poziție publică, tocmai pentru a ne poziționa de partea binelui.

Din al vostru punct de vedere, ce subiecte, teme, vi se par, atît de personale, încât ar fi bine să fie lăsate pentru colțul intim de prieteni, să fie discutate într-un cadru de cunoscuți, și nu împrăștiate în virtual sau real, către oricine?

P.S

Nu știu dacă trebuia să deschid acest subiect și daca nu cumva e prea personal pentru a fi discutat într-o comunitate așa de mare!!!!