Posts Tagged ‘principii’

Democrație e atunci când ți se permite să votezi pentru persoana pe care o displaci cel mai puțin- Robert Bryne

Oamenii politici răi sunt aleși de către cetățenii buni care nu votează.  ~George Jean Nathan

În timpul unei campanii electorale, discursurile plutesc peste tot în aer- și viceversa.

Ar trebui să fie o zi- doar o singură zi- când să fie ”sezon deschis” la parlamentari.  ~Will Rogers

Dacă votul ar schimba ceva, sigur l-ar face ilegal.  ~Emma Goldman

Politicianul e persoana care va sacrifica viața ta pentru binele țării.  ~Texas Guinan

Dacă Dumnezeu ar fi fost liberal, nu am fi avut ” cele 10 porunci”, ci mai degrabă ” cele 10 sugestii”  ~Malcolm Bradbury

Unii oameni schimbă partidul de dragul principiilor pe care le au; altii schimbă principiile de dragul partidului.  ~Winston Churchill

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidați – Jay Leno

De ce să plătești bani grei pentru a îți afla arborele genealogic? Intră în politică și oponenții tăi vor face asta gratis.

În loc de a îi înmâna unui politician cheile orașului, mai bine ar fi schimbată încuietoarea  ~Doug Larson

Politica este arta de a căuta probleme, fie că există ori nu, a le diagnostica greșit și a aplica remedii incorecte  ~Ernest Benn

” Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” – Isaia 5:20

E groaznic de trist să trăiești pe dos, să fii cu susul în jos,de exemplu să nu poți dormi noaptea ci doar ziua sau să nu poți închide ochii din cauza vreunei oarecare boli. Îi compătimim și chiar ne este milă de cei care, din diferite motive, nu pot să trăiască normal din punct de vedere fiziologic, cei care suferă din cauza vreunei astfel de anomalii. Și cu toate acestea, cineva spunea că suntem mult mai aplecați, mai preocupați înspre nevoile, handicapul  fizic al unei persoane, decât suntem îngrijorați de handicapul moral al unei anumite persoane.

Nu știu cât de important e pentru voi să aveți de a face cu o persoană care are principii corecte, valori așezate în ordinea priorităților reale sau chiar nu contează caracterul celui cu care aveți de a face. Pentru unii, chiar nu contează că fac alianță cu unul care nu are deloc morală sau principii, atât timp cât lor o să le meargă bine în contextul asocierii. Alții în schimb, suflă și în iaurt înainte de a se apropia de cineva, înainte de a face pact cu cineva anume. Chiar ajută la ceva să ai valori corect așezate, principii de viață adevărate? Chiar e important în lumea asta în care totul pare cu susul în jos, să fim noi oameni normali, care să spună lucurilor pe nume indiferent de prețul  pe care ar trebui să îl plătim sau indiferent cât de mulți ar spune același lucru ca și noi? Are vreo importanță pentru binele unui om, al unei națiuni, să  își bazeze viața și acțiunile pe niște principii clare și corecte sau nu prea contează în economia vieții acest lucru?

Se prea poate ca pentru cei care citiți aceste rânduri, întrebările să vă pară aiurea de tot, pentru că sunteți persoane cu principii, cu picioarele pe pământ și nu cu capul în jos! Și cu toate astea, nu înțeleg, cum de totuși la nivel declarativ, majoritatea condamnăm negrul care e pus în locul albului și întunerecul ce ia locul luminii; dar când e vorba de acțiune, de faptă, vedem că realitatea arată altceva. Și atunci mă întreb, oare chiar e suficient să am doar eu, în interiorul meu, valorile puse în ordine dar să nu iau nici o atitudine, în exterior, atunci când văd că lucrurile sunt pe dos în societate? Se prea poate să fie asta problema României, a românilor, adică faptul că principiile noastre sănătoase de viață, prea puțin le scoatem în confruntare directă cu principiile nesănătoase care sunt promovate în societate, în școli, în viața publică.

Partea bună e aceea că încă avem ziua de azi la dispoziție, mai putem să corectăm ceea ce e greșit, mai putem încă să scoatem pe ” tejgheaua” vieții, lumina, binele și dulcele, și să le aducem în confruntare directă cu răul, întunerecul, amarul. Și cu siguranță, atunci mai este speranță pentru noi, ca și oameni, pentru noi ca și națiune.

Toţi ne dorim o ţară cu cetăţeni având mentalitatea cetăţenilor din ţările civilizate, ori din ţările nordice, ori de prin Japonia. Toţi am vrea să vedem civilizaţie şi disciplină, ordine şi limbaj frumos, zâmbete şi omenie. Ce uităm însă adesea, este că toate acestea se clădesc în timp, se formează în mintea şi inima copiilor, a tinerilor, şi mai ales e nevoie de modele şi exemple pentru a putea fi întipărite şi practicate. Mi-am pus întrebarea următoare: oare dacă educaţia copiilor şi tinerilor, adică a generaţiei care va să vină, ar fi dată de cei care apar în mod constant la TV, radio, orice mijloc mass-media, sau de ceea ce văd ori aud într-o zi de viaţă normală, care ar fi imaginea care li s-ar întipări în minte, sau ce ar putea învăţa ? Sau chiar mai în extremă dusă problema: dar dacă, chiar şi învaţă, iar azi şi apoi mâine, vor pune  în practică?

Aşadar copiii şi tinerii,  noi toţi, vom avea de pregătit următoarele teme pentru viaţa care ne stă în faţă, lecţii predate de către „profesori” pricepuţi, ce apar permanent pe „sticlă”:

–  cei în vărstă, care au muncit o viaţă întreagă, nu trebuie respectaţi, ci oferite serviciile cele mai slabe, astfel încât dacă nu mor de foame, sau lipsă de medicamente, sau imposibilitatea de a plăti utilităţiile, să moară de nervi

– prezenţa la şcoală nu e obligatorie, ci opţională; dacă ai treburi mai importante decât şcoala, rezolvă-le, că şcoala nu e necesară, ţara are nevoie de tine aşa cum eşti

– dacă ai de ales între adevăr şi minciună, nu mai sta pe gânduri, spune minciuna ca să îţi fie bine: adevărul creează doar probleme, şi nu ajută la progresul tău personal

– dacă cineva stă în calea succesului tău şi trebuie să îl calci în picioare pentru a reuşi, nu te mai gândi că e semen de al tău; el e doar o piedică în calea binelui tău suprem

– trădarea principiilor şi a oamenilor trebuie să îţi fie filosofia de viaţă, pentru că valorile , principiile şi oamenii, te împiedică, de cele mai multe ori, a îţi împlini visul

– – Dumnezeu trebuie „vizitat” doar la nevoie, la sărbători sau dacă e să dea bine în faţa celor credincioşi; altfel, El cu ale Lui, eu cu ale mele

Nu vreau să aglomerez prea mult lecţia pe care vor trebui să o pregătească şi de aceea, mă opresc aici. Sunt convins însă că „profesorii contemporani”, vor continua să îşi etaleze toate cunoştinţele şi astfel să le ofere modele şi învăţătură demnă de urmat copiilor şi tinerilor!

P.S.

Sper să nu învăţaţi nimic din ceea ce am scris şi să nu puneţi în practică nimic din ceea ce vi se oferă de aşa zisele persoane publice, certate cu bunul simţ şi principiile corecte !!

Nu e vorba de nici un pamflet, nici măcar vreo „miştocăreală” cu privire la te miri ce subiect; e poate unul din cele mai serioase lucruri care pot fi spuse. Când e vorba de principii, şi mai ales când e să le privim serios, atunci trebuie să conştientizăm importanţa lor.

Privind în urmă, la anii de comunism, descoperim adevăraţi eroi, adevărate repere de moralitate, credinţă, luptă şi înverşunare; au luptat pentru principii, pentru valori, pentru  adevăr. Poate pe nemerit, se spune că poporul român e unul compus din laşi, din trădători şi din oportunişti. Această caracterizare nu e însă pentru cei care au răbdat totul pentru a nu îşi călca principiile şi a nu da înapoi de la crezul lor. Şi cu toate astea, cu toate bătăile şi chinurile cumplite, au continuat să lupte, să creadă, să spere. Şi credinţa lor, după mulţi ani, a ajuns a se dovedi că nu a fost zadarnică.

Acum, noi, urmaşii acestor eroi neînfrânţi, nu mai prea avem ce apăra. Comunismul a dispărut, dar din păcate au dispărut şi principiile pentru care să luptăm. Bătăile nu mai sunt la ordinea zilei, dar suntem imobilizaţi de indiferenţă. Strigăm că nu mai putem, dar nu ne unim, spunem că ne e greu, dar nici măcar nu ne mai luptăm.

Viaţa e o luptă; a fost pentru cei care au luptat împotriva comunismului, e  şi pentru noi, cei care luptăm împotriva metehnelor comuniste. Dar lupta nu e cu cei care sunt acum,  şi nu a fost cu comuniştii; lupta e cu principiile pe care vrem sau nu a le călca, cu valorile pe care vrem ori ba a le trăi. Lupta e cu noi, pentru că dacă pe noi ne convingem că avem pentru ce lupta, atunci bătălia e câştigată, dacă avem principii şi valori pe care să le apărăm, atunci există speranţă la victorie.

” Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”  – Evanghelia lui Ioan 8:32

Nu ştiu care dintre voi nu aţi avut de a face cu „meşteri de cuvânt”, adică din aceia care spun că lucrarea va fi gata în două zile şi de fapt e gata în două luni; ori că mâine vine să rezolve problema, şi  ” mâine” a fost ! Nu ştiu cum vă simţiţi voi în asemenea momente, dar eu pe lângă faptul că mă simt, păcălit, mai am şi acel sentiment de incertitudine, de teamă,  care mă ţine încorsetat. Şi asta pentru că, odată păcălit şi dus cu vorba, e greu să mai pot fi recâştigat.

De ce oare trăim în această stare permanentă de a încerca să spunem vorbe şi nu adevărul, celor de lângă noi, de ce nu spunem adevărul, şi astfel să creem un climat de încredere, de libertate? Un citat care îmi place mult , spune : ” nu îmi pare rău că m-ai minţit, ci îmi pare rău că de acum nu mai pot avea încredere în tine”.

Cu toate că adevărul ar trebui să fie piatra de căpătâi a oricărei relaţii, ori societăţi, vedem tot mai mult cum, această temelie a adevărului, se surpă, e distrusă prin acţiuni mincinoase. Problema lipsei de încredere, unul în celălalt, provine din faptul că nu avem principiul adevărului clădit în viaţa noastră, preferăm să ne minţim pe noi înşine , şi să îi minţim şi pe alţii. Am fost de atâtea ori, fiecare dintre noi, duşi de nas, încăt  suntem reticienţi  chiar şi la cea mai sinceră iniţiativă a celui de lângă noi, o privim cu suspiciune, cu reţinere.

Soluţia redescoperirii spiritului de echipă, de naţiune, de popor, e adevărul, e clădirea tuturor relaţiilor pe sinceritate. Doar aşa putem fi liberi cu adevărat, putem trăi fără teamă. Pe de altă parte, secretul pe care îl cunosc şi cei care nu doresc unitatea ci dezbinarea, e dezinformarea, e minciuna, e distrugerea încrederii .

Avem de ales, în fiecare zi, între a spune adevărul, ori a spune minciuna, a trăi bazaţi pe  principii , ori pe şmecherii. Eu sper să reînvăţăm „adevărul” ca fiind modul de viată care ne împlineşte şi  face bine semenilor noştri.

Discutam zilele acestea cu un prieten care îmi spunea, citez:  ” am fost crescut în spiritul zicalei – mai bine sărac decât să fur. să mă murdăresc”.  Şi i-am dat dreptate, dându-mi seama încă o dată, cât de importantă a fost şi este educaţia primită, copii fiind, acasă ori la şcoală.  Fiecare dintre noi, cei care am fost binecuvântaţi a  avea părinţi, am fost crescuţi de către ei, cu drag, bucurie şi afecţiune. Pe lângă cele necesare existenţei fiziologice, sunt sigur că s-au îngrijit să ne pună în minte şi în inimă, încă de la primii paşi şi primele cuvinte, principii pe care le puteam înţelege la acea vârsta. Aici vorbesc de majoritatea părinţilor şi nu fac referire la acei părinţi, care sunt „mândrii” cu al lor flăcău , care înjură ca un birjar la doar şase ani sau vorbeşte urăt cu cine prinde la opt ani; aceasta e o categorie specială de părinţi. Am fost crescut in spiritul de a nu lua ce nu este al meu, de a nu înjura colegii sau prietenii, de a nu răspunde urât „tovarăşei” învăţătoare ori profesoarei, de a  nu mă certa cu fraţii mei (probabil de nu erau meciurile de fotbal din curte ori partidele de table, poate chiar şi reuşeam!),  de a da jucăria pe care o am şi copilului care vine la mine ( primele cinci minute era Ok, după cre simţul proprietăţii îşi făcea efectul), de a mulţumi lui Dumnezeu pentru mâncarea din fiecare zi şi alte principii de viaţă , pe care le „scoteau” pe masa de lucru, la fiecare etapă nouă a vieţii. Toate astea au intrat în mintea fiecăruia dintre noi, unele mai adânc , altele mai la suprafaţă, unele fiind practicate în mod uzual, şi astfel întipărindu–se ca şi mod de viaţă; altele fiind „sărite ” din când în când la execuţie, nu le practicam tot timpul. Voi ce vă mai aduceţi aminte din cele spuse de părinţi, de educatori, de profesori? Ce vă aduceţi aminte că aţi făcut , cu toate că ştiaţi că nu e bine, fiind învăţaţi de părinţi?

Anii au trecut şi încă mai trec, şi dacă e de ceva nevoie în societatea actuală, romănească, europeană ori mondială, atunci cu siguranţă e nevoie de oameni ai principiilor; oameni şi tineri, copii ori studenţi, care să ne aducem aminte ce am fost învăţaţi de părinţi, de educatori, de învăţători ori profesori. Să ne aducem aminte ce înseamnă respectul, chiar şi atunci când alţii nu ne respectă, , ce înseamnă proprietatea altuia chiar dacă noi suntem „jegmăniţi” zilnic, ce înseamnă cuvântul dat şi promisiunea făcută chiar dacă alţii nu mai dau doi bani pe el, ce înseamnă altruismul într-o societate egoistă, ce înseamnă cuvântul spus frumos şi cu drag celui care e nervos şi îţi răspunde urât.

Pentru aducerea aminte a lor, a părinţilor care ne-au crescut cum au ştiut şi au putut ei mai bine, pentru a le arăta respectul pe care li-l purtăm , pentru toţi cei ce ne-au învăţat, se merită să fim oameni ai  „celor şapte ani de acasă”, cu bun simţ şi respect. Aşa să ne aducem aminte şi să trăim.

Pentru a avea principii sănătoase şi solide , trebuie să ştii în ce crezi, în cine crezi şi mai ales să ştii daca ceea ce crezi şi pe cine crezi sunt  lucruri şi persoane demne de crezare, credibile. Dacă eu nu sunt convins că principiile în care cred sunt demne de a crede în ele, cum ar putea altcineva să creadă în ceea ce îi spun eu?  Unul din exemplele cele mai bune despre principii, l-am găsit exprimat, poate în cuvinte mai mult decât adevăruri, prin cântecul celor de la Boyzone : „No matter what they tell us”.  Întotdeauna ascultă ceea ce spun alţii, dar nu te lăsa influenţat de ei, nu te speria de unde eşti dus de alţii sau cum eşti etichetat, drumul tău are o destinaţie clară, nu contează ce cred alţii atât timp cât tu ştii că ceea ce crezi e adevărat. Principiile noastre trebuie să vobească despre noi mai mult decît vorbim noi despre principii, cel mai mult se vede viaţa trăită după principii, nu principiile vorbite şi expuse. Ceea ce credem, principiile vieţii noastre,  sunt cele care nu pot fi tăgăduite sau dezminţite de viaţa pe care o trăim. Principiile pot avea acoperire în viaţa pe care o trăim sau viaţă trăită poate fi trădată de principiile pe care le expun altora. Duplicitatea noastră, principii-viaţă, va fi demascată mai devreme ori mai târziu. Dacă le spun colegilor mei să nu întârzie la servici, iar eu vin cu întârziere, pot să am prestanţă în faţa lor când le spun despre punctualitate? Nu există principiu mai puternic expus decît viaţa însăşi. Uneori, eu şi principiile mele, plus Dumnezeu de partea mea, formăm o majoritate!!

Dincolo de muzica melodioasă a celor de la Boyzone, avem ocazia să ne bucurăm  de versurile cu adevărat deosebite, dar mai ales putem să ne reanalizăm principiile pe care spunem că le avem.