Posts Tagged ‘prieten’

Adevărul cu dreptatea împreună locuiesc; la unul de te vei duce dai şi peste celălalt.

Iubeşte adevărul, deprinde-te cu el, ca să scapi de minciună.

Să iubim şi prietenia şi adevărul, totuşi e o datorie sfântă să preţuim mai mult adevărul.- Aristotel

Mi-e prieten Platon, dar mai prieten adevărul.- Aristotel

Minciuna este vacanţa adevărului. Să nu aibă şi adevărul nevoie de vacanţă?- Lucian Blaga

Adevărul într-un cuvânt, iar minciuna în mii şi sute.

Nimic nu este mai frumos ca adevărul.- Boileau

Omul şi viaţa lui nu se sprijină pe ceva şubred şi pe minciună, ci pe soliditate şi adevăr.- Th. Carlyle

Nu există prietenie între doi oameni, dintre care unul să nu vrea să audă decât adevărul, pe cînd celălalt este gata să mintă.- Cicero

Este o datorie să spunem adevărul, nu să flecărim mult.- Democrit

Adevărul este cunoaşterea exactă a deosebirii dintre lucrurile reale şi cele nereale.- Conta

Amărăciunea duşmanilor noştri ne serveşte, adesea, mai bine decît dulceaţa amicilor; aceştia ne spun, adesea, adevărul, aceia niciodată – Cato

Primul şi ultimul lucru ce se cere geniului este iubirea de adevăr. – Goethe

Când rele năravuri vuiesc neîncetat, atunci adevărul nu este ascultat.- Al. Donici

Urechea este o uşiţă a adevărurilor şi o mare poartă a minciunilor.

Gîndeşte-te că printr-o minciună sacrifici nu numai un adevăr, ci adevărul în general. – F. Hebbel

Spune drept totdeauna; e mai bine să spui tu adevărul, decât să-l adauge cineva necontenit la cele ce spui. – N. Iorga

Nu există un alt mod de a te apăra de linguşiri, decît acela  de a-i face pe oameni să înţeleagă, că nu te vor supăra spunându-ţj adevărul.-  Machiavelli

Adevărul trebuie să se impună fără violenţă. – L. Tolstoi

sursa- internet

Reclame

În continuarea discuției despre maturitate,  eu personal am ajuns la concluzia că există o vreme în viața fiecăruia dintre noi în care alegem să intrăm singuri în belea, fără a mai fi nevoie să ne împingă cineva de la spate. Dacă la o anumită vârstă, suntem împinși sau duși de mână înspre lucruri și activități pe care nu neaparat le înțelegem cu adevărat sau pe care nu le vedem în profunzime, și astfel mai avem pe cine da vina, când ajungem la o anumită maturitate alegem singuri unde să ne implicăm sau nu. Dacă în prima varianta, mai  aveam pe cine da vina, în perioada maturității, chiar nu mai avem pe cine da vina, adică, ”capul face, capul trage”. La această perioadă a maturității, avem toată libertatea din lume, să ne facem tot felul de tatuaje, de exemplu, la fel cum avem toată responsabilitatea din lume, pentru gestul făcut. Nu putem da vina pe domnul de la tatuaje că el ne-a luat cu forța în salon și ne-a tatuat fără voia noastră.

Putem avea scuze pentru ceea ce facem până la o anumită vârstă, până la atingerea maturității. După atingerea acestei maturități, nici ” ăl cu coarne”, nici  vecinul sau vecina ori prietenul, nu mai pot fi învinuiți pentru alegerile sau acțiunile noastre. Cu alte cuvinte, singurii vinovați și responsabili pentru orice acțiune suntem noi și numai noi.

„Nu este mai mare dragoste decât să îşi dea  cineva  viaţa pentru prietenii săi” Ioan 15:13

Am tot căutat să găsesc etimologia cuvântului „prietenie” în diferite limbi, şi am găsit una din cele mai curioase dar adevărate înţelegeri ale acestui cuvânt. În japoneză ( iar cu japonezii am ce am!), cuvântul „prietenie” e simbolizat prin două mâini care lucrează împreună, şi asta pe considerentul că atunci când ai aceleaşi idealuri cu cel cu care lucrezi, îi dai mâna ta în mâna lui, şi devii prieten cu el. Mă gândesc în aceste zile premergătoare sărbătorii Pascale, ce a înţeles Dumnezeu şi Fiul Său, Isus Hristos, prin termenul „prieten”, şi ce mai înţelegem noi sau ce au înţeles chiar ucenicii Săi? Hristos a avut prieteni pe unul ca Matei, fost vameş, o categorie dispreţuită de evrei, pe unul ca Iuda, pe care l-a iubit până la ultima şansă, până la ultima sărutare a trădării, pe unul ca Petru, care s-a lepădat de trei ori de El. Şi cu toate astea, nu a renunţat la misiunea Sa, aceea de a muri pentru păcatele noastre şi a învia pentru socotirea noastră ca nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu.

Nu ştiu care dintre noi, dacă am avea capacitatea Fiului lui Dumnezeu, de a cunoaşte ce e în om, ne-am alege astfel de prieteni, astfel de oameni care să fie în „gaşca” noastră. Care dintre noi, am investi trei ani şi jumătate în cineva, care ştim că ne-ar trăda cu prima ocazie a vederii unor „arginţi”, ori care s-ar dezice de noi în faţa unei femei de servici?

Am pornit de la definiţia japoneză a cuvântului „prietenie” şi am ajuns la definiţia dumnezeiasca a cuvântului. Una, cea japoneză, are de a face cu o mână dată de bunăvoie, pentru a face aceeaşi lucrare împreună. Cealaltă, dumnezeiască, are de a face cu mâna întinsă spre cel care vrei să îţi fie prieten, chiar dacă el stă cu mâna la spate, înseamnă a investi dragoste, răbdare, timp, în cel care vrea, poate, doar să câştige de pe urma ta. Ucenicii erau din  categoria umană, nu vă speriaţi că doar noi am fi aşa! Au fost prieteni cu Hristos, până era El un mare învăţător, până era înconjurat de mulţimi, până făcea minuni şi semne. Când a fost vorba de urmat  la răstignire , toţi au fugit, când au fost chemaţi să se roage împreună cu El, au adormit, când să îl însoţească în curtea marelui preot la judecată, s-au lepădat. Au fost oameni supuşi greşelilor.

Chiar nu ştiu dacă ar mai prinde o astfel de prietenie, dacă ar mai avea adepţi, în zilele noastre. Prietenii din ziua de azi, mulţi dintre ei, apar când începi să ai succes şi să îţi meargă bine. Cei adevăraţi însă, întind mâna să te scoată din groapă atunci când tu ai mâinile lovite, te îmbrăţişează atunci când toţi îţi întorc spatele, te iubesc când nu mai pe nimeni să te iubească, te înţeleg când nimeni nu te înţelege. Astfel de prieten vreau să fiu, astfel de prieteni vreau să am.

Poate e mult prea trist titlul, dar negreşit, fiecare dintre noi, la un moment din viaţa trăită până acum, am fost puşi faţă în faţă cu realitatea tristă a unor cuvinte, cuvinte despre care, după ce le-am auzit, am exclamat : „sunt cele mai triste cuvinte pe care le-am auzit  în viaţa mea”. Momentele şi situaţiile din viaţă, în urma cărora au fost rostite aceste cuvinte, pot fi diferite total, de la caz la caz, de la persoană la persoană. Unii poate , am aflat că noi ori cei dragi, avem de înfruntat o boală cumplită, fără prea mari şanse de izbândă în tratarea ei. Alţii poate, au fost puşi în faţa unei despărţiri furtunoase, rapide, de un prieten drag, de persoana iubită. Mai sunt şi din aceia care au fost anunţaţi că de luna viitoare nu vor mai avea locul de muncă în care au fost angajaţi  de peste 20 de ani. Toate sunt triste,  situaţiile prezentate nu le-am dori la nimeni, dar sigur fiecare din noi, am avea a spune destule asemenea momente. Dar, vreau să vă fac parte, dincolo de viaţa aceasta, la, cu adevărat, cele mai triste cuvinte de care am putea avea parte. Aici din nou fac referire la cei ce ne numim creştini, credem Biblia, credem că va fi o judecată şi  credem cuvintele lui Dumnezeu.

Evanghelia după Matei 7:21.Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este in ceruri.

22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am facut noi multe minuni în Numele Tău?”

23. Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

” Nu vă cunosc sau nu v-am cunoscut, plecaţi de  aici” din partea Celui care ar trebui să fie prietenul nostru, Salvatorul nostru , ajutorul nostru, din partea lui Dumnezeu şi Fiul Sau Isus Hristos – acestea le consider cele mai triste cuvinte de care aş putea avea parte. Dacă singurul pe care ar trebui să îl cunosc şi să mă cunoască, în ce priveşte cele spirituale, nu mă cunoaşte, atunci sunt pierdut. Dacă cel care ar trebui să îmi fie prieten şi  singurul care poate să mă apere, nu mă cunoaşte, sunt în faţa celui mai trist episod din viaţă; tot ce am făcut pe pământ , se prea poate să fi fost în zadar.

Nu vreau să am parte de aceste cuvinte, şi atunci încerc:  să iubesc semenii şi pe Dumezeu, să citesc şi să trăiesc ce scrie în Biblie, să le fac cunoscut şi altora riscul la care se expun, să depind de Dumnezeu în fiecare zi. Ştiu, sunt grele „sarcinile” care mi le propun, dar pentru a nu auzi acele triste cuvinte, eu cred că se merită.

Care ar fi sau au fost pentru voi, cele mai triste cuvinte, cuvinte care nu vi-ar plăcea să le auziţi sau să le mai auziţi vreodată? Ce anume au făcut să le consideraţi ca fiind extrem de triste, cuvintele respective?

Dar pentru că nimic nu e pierdut atât timp cât încă suntem vii… tristeţea putându-se transforma în bucurie

Oricât de mic  ori mare ai fi sau orice examen cât de neînsemnat ori important să fie, parcă te simţi mai confotabil şi eşti mai încrezător atunci când ai pe cineva lângă tine, când poţi să mai te consulţi cu cineva, când ai cu cine împărţi responsabilitatea deciziei şi alegerii. Ce faci însă când tu eşti cel pe umerii căruia apasă responsabilitatea pentru răspunsul pe trebuie să îl dea  semenul tău într-o anumită situaţie, când cel de lângă tine se bazează pe tine să îi oferi soluţia, când semenul tău contează pe tine? Constituie această responsabilitate o povară pentru noi, acest „contez pe tine” ne ridică „părul în cap”?  Chiar ne implicăm în mod serios în căutarea şi darea celui mai bun răspuns posibil? E greu şi provocator să ştii că cineva se bazează pe tine, că poate doar pe tine te are şi astfel apelează la ajutorul tău.E şi mai greu şi dureros să dezamăgeşti o asemenea persoană, să întorci spatele cuiva care se bizuie pe ajutorul tău.

Dacă simţi această greutate a sfatului pe care trebuie să îl oferi, atunci  înseamnă că îţi pasă de cel  pe care îl sfătuieşti; dacă simţi că inima îţi bate mai tare pe măsură ce se apropie scadenţa răspunsului, înseamnă că te pui în pielea celui căruia trebuie să dea răspunsul;  dacă te preocupă problema lui, cel puţin la fel de mult ca problemele tale, atunci eşti semenul lui; dacă „contez pe tine” îţi răsună în minte şi inimă, ca şi când ar fi în joc viaţa ta, atunci cu siguranţă eşti omul pe care se poate conta.

Hai nu spuneți că nu ați avut asemenea zile, că nu vă cred. Și aici nu mă refer la ceva de genul posibilei dorințe a lui Geoană de a fi prieten cu Băsescu, în momentul în care și-a dat seama că a pierdut alegerile și că i-ar prinde bine măcar un post de premier. Vreau să vă prezint ceva mai ”impersonal”, cu care sigur ați fost fiecare confruntați, dar în diferite ipostaze.

Am plecat la drum cu mașina, pe o vreme rece dar uscată. Totul frumos, drum curat, nu prea mare aglomerație; am condus bine până am ajuns la o zonă cu șosea umedă, mizeră. Parbrizul se incărca cu murdărie din ce în ce mai mult și cu toate că sunt destul de răbdător, nu am mai putut; a trebuit să trec la a încerca să spăl parbrizul. Și când să pornească țâșnitoarea, ce să vezi, nici urmă de apă pe parbriz. Și dă-i, și dă-i, dar degeaba. Metoda de rezervă: sticla cu apă luată pentru băut! Am spălat parbrizul, lumea s-a mai luminat înaintea mea, așa c-am pornit din nou la drum, cu speranța că voi găsi cât mai repede un magazin de unde să cumpăr soluție de iarnă. E clar, mi-am zis, a inghețat ceva pe traseul conductelor de apă. Și  astfel am trecut la metoda de rezervă a rezervei: am cumpărat soluție de minus 20 grade și am umplut rezervorul de apă, și am apăsat și apăsat si…nimic. Și atunci am ajuns la concluzia că trebuie să mă fac prieten cu vrajmașul: ce uram eu zăpada pe șosea și ninsoare când conduceam, ce uram eu ca alții să imi arunce mizerie pe parbriz, circulând cu mașinile lor din sens opus- dar nu am mai avut încotro, așa că îmi doream să ningă pentru a uda parbrizul, doream să vină mașini mari din sens contrar să îmi arunce mizerie pe parbriz, ca să pot ”spăla” parbrizul!! Doamne, ce bine era când mi se împlinea dorința!

Și așa am ajuns acasă, cu ajutorul unor  ”dușmani”, deveniți prieteni de conjunctură. Dar o dată ce am pus mașina în garaj, i-am uitat imediat, am revenit la aceeași repulsie față de ei, dar ii privesc cu admirație fiindcă au acceptat să mă ajute.

Sa te pupe vaca!!

Posted: 25/01/2012 in Haioase
Etichete:, , , , , , , , ,

Pe vremea copilariei mele, aparusera ”vorbe de duh”, care prindeau grozav la noi, copiii,  vorbe de genul; ” sa te pupe vaca”, ”du-te cu curca la raze si cu capra la fotograf”, ”plimba ursul ca rugineste lantul”, ”las-o incet ca macane”  si altele din aceeasi categorie  Cainele din imagine, clar un fan al vacilor de rasa, a vrut sa simta/vada de aproape, cum e sa ” te pupe vaca”. Nici o indoiala, ca dupa aceasta experienta, vacile au inteles de ce cainele e cel mai bun prieten al omului, dorindu-l ca si prieten pe reteaua de socializare „Cowbook”,  iar cainele a cunoscut, in sfarsit, ce inseamna sa fii inconjurat de atatia admiratori de „calibru mare” si sa fii in centrul atentiei.