Posts Tagged ‘presedinte’

Nu prea ştiu exact, dacă va fi un articol, au dacă vor fi doar întrebări, pentru mine, penru tine. Nu ştiu dacă va fi o naraţiune sau dacă va fi o dezbatere. Tot ce ştiu e că vreau să discutăm despre DEMNITATE. Mai bine zis despre „a fi demn în faţa jignirilor” sau „a fi demn de jigniri”. Inspiraţia pentru acest tip de scriere o datorez declaraţiei domnului preşedinte  Traian Băsescu: „Niciodată nu m-am gândit să fac parte dintr-un viitor guvern.. În prima zi când plec de la Cotroceni, plec din viaţa politică. A fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea. Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilinţă a vieţii mele. Am fost un om demn care a fost jignit întruna. Ce s-a întâmplat din 2007 încoace, jignirile de dimineaţă până seara, m-au umilit. Totul are o limită. Preşedinţii nu pot să abdice”. Nu discutăm despre domnul Băsescu, ci despre un principiu de viaţă, despre o atitudine , despre un fel de a trăi: poţi fi demn şi în acelaşi timp jignit întruna?  Sau cu alte cuvinte, întruna din accepţiunile DEX-ului: poţi fi respectabil, capabil, destoinic, şi cu toate astea să fi umilit şi jignit  permanent?

Pentru mine e o mare dilemă astă întrebare, mai ales că încerc să gândesc scriind  din postură de creştin. Şi când spun acest lucru, mă gândesc la faptul că cel mai demn, integru, respectabil OM care a trăit vreodată pe pământ a fost Domnul Isus Hristos, şi cu toate astea a fost înjosit, scuipat, răstignit, umilit. Şi atunci normal că răspunsul meu, unul din ele, ar fi: da se poate să fii demn şi în acelaşi timp umilit. Dar…doar dacă eşti ISUS. Dacă sunt un simplu om, născut normal şi implicit supus morţii, pot fi demn în măsura în care îmi câştig acest drept. Dreptul de a fi respectat nu e unul care vine cu o funcţie, fie ea şi de preşedinte al unei ţări, ci e unul care se câştigă prin comportament, prin purtare, printr-o relaţionare corectă la toţi semenii. E cât se poate de clar, că voi avea contestatari oricât de demn aş fi, voi avea parte de umilinţe din partea unora sau altora, dar ceea ce rămâne grăitor, pentru statistică şi urmaşi, e cum am fost perceput de majoritatea semenilor.
  Undeva, cândva, e posibil ca în viaţa mea să se producă un „scurtcircuit”, să aibă loc o întorsătură, care din „vrednic de respect” să mă coboare în postura de „vrednic de dispreţ”, de la statutul de „respectabil”, să mă azvârle la statutul de „demn de plâns”. Iar în acest caz, nu cei care mă dispreţuiesc sunt de vină, ci eu care m-am schimbat, eu care am făcut ca viaţa mea să nu mai fie vrednică de respectat ci vrednică de hulit, comportamentul meu să nu mai fie demn de urmat ci de condamnat! Dar la fel de posibil, e ca niciodată să nu fi fost demn, respectabil ori destoinic, ci doar comparându-mă cu altul mai rău, eu să fi fost considerat mai bun. Doar eu să am impresia că sunt respectat, când de fapt eu nu îmi câştigasem respectul, ci doar primisem un „cec în alb”, care urma să fie completat ulterior.
 Istoria ne dă exemple, nu doar pentru statistică ci pentru a fi urmate ori evitate. Atât timp cât ştiu că am fost demn, am trăit oferind respect şi având un comportament civilizat, nimeni şi nimic nu mă poate umili, nimic nu poate fi înjositor pentru mine, orice reacţie ar avea adversarii. Pot trăi demn până în ultima clipă a vieţii, pot părăsi viaţa cu fruntea sus, totul depinde de mine!
Anunțuri

Aşa cum vă spuneam şi ieri, politica românească e o devărata mină de nesecate nestemate. Nu e Băsescu în prim plan, e Meleşcanu, sau Ungureanu sau Anastase. De această dată, dilema votului revine pe ecrane, mai timpuriu decât ar trebui. Iar aceasta se transpune  în a alege un viitor posibil preşedinte absent total care să înlocuiască un preşedinte jucător total. Nu ştiu cum avem noi , românii, de a face tot cu astfel de dileme existenţiale în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor; a trebuit să alegem între unul care a făcut „revoluţia”, Ion Iliescu, şi unul care nu a stat în România să mănânce salam cu soia, Ion Raţiu; apoi au mai apărut unul „cu cioc”, Constantinescu, apoi altul „mai chior”,Băsescu, altul cu „geamuri termopane”, Năstase şi altul „nebun” ,Vadim! Zilele trecute a fost dat publicităţii, de catre IPP, raportul privind, printre altele, şi prezenţa la „servici” a parlamentarilor, în sesiuena septembrie -decembrie 2011.  Nu intrăm în detalii gen pentru ce sunt plătiţi dacă tot nu sunt la servici sau cine le desface contracul de muncă dacă tot au atât de multe absenţe. O să fac referire doar la domnul Crin Antonescu, sau mai bine spus la prezenta lui la vot, care a depăşit orice aşteptări: 0% voturi finale. Pentru mine politica se rezumă la a face, nu a vorbi, aşa că orice partid sau oricine ar fi politicianul, trebuie să treacă acest test, pentru a îmi demonstra că e politician; din acest motiv nu am preferinţe electorale. Un viitor posibil preşedinte are nevoie de mai mult decât retorică bună, aspect estetic plăcut şi un trecut lipsit de comunism. Are nevoie de a fi prezent în problemele aleşilor, prezent acolo unde sunt nevoi, prezent să întindă mâna la toţi cetăţenii ţării. Preşedintele jucător e unul egoist pentru că se gândeşte doar la ale lui, şi de aceea e prezent peste tot. Preşedintele absent se gândeşte tot numai la el şi la imaginea lui, de asta nu e prezent acolo unde se discuta probleme de interes general. Poţi da vina pe inutilitatea senatului sau pe legile proaste care se fac acolo şi din acest motiv nu te prezinţi la vot. Dar de la acest aspect şi până a nu avea nici un vot final exprimat e drum lung.

Am văzut că e dificil să avem un preşedinte care se implică în toate, le ştie pe toate, conduce totul. Oare cum ar fi să avem un preşedinte absent la toate, care să lipsească de peste tot şi să fie nicăieri? Nu ştiu cum ar fi, dacă va fi, dar cert e că media celor doi, prezentul şi posibilul viitor preşedinte, dă o medie de trecere,  din punct de vedere al implicării, dar nu ajută pe nimeni deocamdată! Ceva de genul axiomei lui Grigore Moisl ; „daca stai cu o fesă pe o plită încinsă şi cu cealaltă pe un cub de gheată, media ar trebui să fie bună, dar în realitate e vai de fundul tău”. Sper să nu mai fie şi de al nostru, încă o dată!

E chiar peste puterea mea de român de a înțelege, cum e cu onoarea asta, când vine vorba de demisii și renunțări la funcții. La noi , în România, înțeleg cum ștă treaba, dar nu pricep cum sunt lucrurile în alte țări. Exemplul recent, îl avem la președintele Germaniei, care a demisonat în urma unui scandal de corupție. Declarația lui a fost următoarea: ”„încrederea cetățenilor a fost afectată. Din acest motiv, este imposibil să îmi mai exercit atribuțiile. Acesta este motivul pentru care demisionez”. Wow! Încredere, cetățean, imposibil! Ce cuvinte sunt astea? Există în limbajul nostru, al românilor, sau au dispărut cumva când vine vorba de lucrul cu omul, cu cetățeanul? Nu mă refer aici la datele problemei și care sunt cauzele demisiei. Poate că omul respectiv, președintele, să nici nu fie implicat, poate e doar cercetat, dar el demisionează!

Referirea nu se vrea a fi făcută doar la politicieni, ci la noi, administratori de bloc poate, sau șefi peste un colectiv mai mare sau mai mic,  la orice alt coordonator peste oameni, oricine are ca ”obiect” al muncii relația cu omul de lângă el. Poate să meargă onoarea, demnitatea umană chiar așa departe, încăt doar să știrbesc încrederea oamenilor în mine și să spun ” OK, îmi pare rău, v-am dezamăgit și ați pierdut încrederea în mine, mă retrag”?  Sincer, nu îmi vine să cred că așa ceva se poate întâmpla și în România. Dacă aflați de vreun asemenea caz, fie politician, fie preot, fie administrator, fie șeful vostru, fie lider de sindicat, vă rog frumos să mi-l faceți și mie cunoscut , pentru a nu rămâne în continuare cu o impresie prea rea despre romăni și Romănia.

Cât despre neamț, m-as bucura tare mult să facă rost de ceva fonduri din bani europeni și să vină în România pentru a face cursuri de formare profesională și morală, cu toți cei implicați în funcții de răspundere și care la un moment dar pot fi puși  în fața  deciziei de a demisiona. Posibil să aibă și clienți!!

Dezamagiri

Posted: 18/01/2012 in Politică
Etichete:, , , , , ,

Nu va ganditi ca sunt dezamagit de ceva sau cineva anume din Romania! Nici vorba!!! Aici totul e perfect, frumos, ca la carte. Nu o sa scriu despre dezamagirile noastre de zi cu zi, de neimplinirile succedate constant pe toate planurile, atunci cand vine vorba de Romania. Nu o sa scriu de asa ceva, pentru ca fiecare si le stie cel mai bine pe ale lui. O sa scriu despre dezamagirile LOR. Care ‘ LOR”‘? Ei, chiar nu stiti??

1. A LOR care  nu isi gasesc locul pe pancardele, bannerele sau pur si siplu afisele aflate si ridicate in aceste zile de manifestantii din pietele intregii Romanii. Adica, magistratii, judecatorii si toti cei care trebuie sa faca dreptate in tara, o sa fie dezamagiti ca nu ii aminteste nimeni printre marii vinovati ai crizei morale din Romania. A liderilor mari de sindicat, federatii, confederati sindicale, care de 20 de ani sunt aceeasi, care de 20 de ani fac NIMIC si care vor sa mai faca si in continuare NIMIC pentru cei de pe urma carora iau bani frumosi. A tutturor companiilor cu monopol de stat , care cu acordul tacit al factorilor de decizie romani, ne jupoaie luna de luna de bani: GAZ, ELECTRICA, PETROM, RADET.  A conducatorilor de firme capuse si fantome, care iau banii de la buget, bani care eu si tu ii platim, ca sa asfalteze aceleasi drumuri din luna in luna, care  repara scoli  astfel incat se darama dupa finalizarea lucrarilor, care fac stadioane unde mai pot sa joace doar cei de la Old – Boys, over 60.

Mare e dezamagirea acestora si a altora multi ca ei, care privesc cu nerabdare si emotii, catre toate afisele tinute in maini de oameni si aratate la TV si care nu isi vad numele acolo. E ca si cand te cauti pe lista de admisi si nu te gasesti!!!   Sigur acestia sufera cand vad ca au furat atat si nimeni nu ii remarca!. Saracii de ei. Nu ii dezamagiti, amintiti- va si de ai cand scrieti pancaredele.

2  A LOR care au primit voturi pentru a ne conduce, cu milioanele: primari, deputati, senatori, consilieri, presedinte si acum nu vad decat mii nemultumiti. Pentru tot ceea ce au facut , merita mai mult decat mii, merita milioane de noi, poate chiar si din alte tari. E de datoria noastra, ca niste oameni recunoscatori, sa le multumim pentru tot traiul bun care ni l-au oferit si ni-l ofera, iesind cat mai multi cu intentia de a ii scuti de aceasta mare dezamagire.

3. A LOR care vad ca incercarile lor de a strange oameni la mitinguri electorale, sindicale sau de orice fel, au dat gres, iar acum, dand mana cu mana, romanii au iesit fara a ii chema cineva sau a ii forta. Aceasta e diferenta dintre mitingurile in interese marsave, pentru ocuparea sau mentinerea unui loc caldut pentru diferite persoane si actiunea de protest pentru interesul propriu si durerea personala!

Dezamagiti mai sunt din acest punct de vedere, dar acum  e momentul zero cand trebuie sa le spulberam orice dezamagire de acest fel, si sa ii demascam pe toti cei din cauza carora merge rau societatea.