Momente de răscruce

Celor care iubiți drumețiile făcute cu mașina, pe drumuri românești ori europene, cu siguranță vă sunt destul de monotone drumurile drepte ca în palmă, fără nici o curbă, deal sau vale. Te tot duci pe ele și nimic nou la orizont, doar netezime și  iar netezime. Poate unora vă sunt dragi astfel de șosele pentru că puneți mașina pe pilot automat, iar voi trageți un pui de somn, până la prima curbă!.

E frumos să călătoreşti pe astfel de drumuri, dar după o perioadă prea lungă de mers pe astfel de drumuri, se prea poate ca în momentul apariţiei unor porţiuni de drum cu serpentine, urcuşuri şi coborâşuri, să ne pierdem reflexele, să  ne fi obişnuit prea mult cu dreptul, şi astfel să facem  mai greu unor astfel de situaţii curbe . Nu ştiu cum se desfăşoară trecerea de la momentele calme la cele vijelioase, cu sinusuri, din viaţa de zi cu zi, şi cum ne comportăm în astfel de împrejurări! Şi aici mă refer în special la acele momente când avem nevoie de un sfat, de o călăuzire, de o direcţionare? Spre cine ne îndreptăm privirea şi mai ales gândul în astfel de momente de răscruce; mentori, prieteni de încredere, Dumnezeu, preoţi, duhovnici, familie? Sau pur şi simplu suntem aşa  siguri pe noi înşine încât mergem cu încredere înainte, fără a mai cere sfatul sau părerea altcuiva?  Avem pe cineva atât de apropiat încât să împărtăşească trăirile noastre şi să ne poată oferi o lumină, o licărire de stele în noaptea întunecată a deciziilor grele?

Ştiu, idealul şi normalitatea care ne-ar conveni în viaţă ar fi drumul drept, fără probleme şi fără momente de întrebări şi răscruce? Din păcate, sau din fericire, viaţa e un amalgam de suişuri şi coborâşuri, de bucurii împletite cu necazuri. Şi atunci, e bine să avem pe cineva, sau pe Cineva, spre care să ne îndreptăm,  pe care să ne sprijinim!

Alegeri grele

Alegerile fac parte din cotidianul nostru, poate nu trece zi în care să nu fim puşi în faţa unor alegeri. Unele mari, alte mici, unele care pot avea urmări de mare însemnătate, altele , care ne implică doar pentru moment. Mă gândesc la câteva alegeri care mie îmi dau bătaie de cap, care îmi ridică mari semne de întrebare, şi pe care îndraznesc să vi le împărtăşesc şi vouă. Poate deja aveţi răspunsuri la ele, şi astfel ajutaţi pe unii ca mine, care nu au răspuns la toate  aceste alegeri

1. aleg să merg la vot pentru a vota aceiaşi oameni de 22 de ani, aleg pe alţii apăruţi mai nou, dar  cu idei „ciudate”, sau aleg să stau acasă?

2. aleg să merg la Biserică deşi ştiu multe „poveşti” despre enoriaşi şi preoţi sau aleg să stau acasă şi să privesc chestiuni „lumeşti”?

3. aleg să spun adevărul în faţă, celui vinovat sau aleg să îl vorbesc pe la colţuri?

4. aleg, în numele dragostei, să îl apăr pe cel drag atunci când altcineva îmi spune că a greşit sau  aleg să îl judec obiectiv?

5. aleg să merg cu echipa mea, chiar dacă merg pe un drum greşit, din spirit de solidaritate sau aleg să mă despart de ei, amiabil, , spunând lucrurilor pe nume şi expimându-mi opinia?

6. aleg să spun o minciună pentru a îmi salva pielea sau aleg să spun adevărul pentru a îmi salva onoarea?

7. aleg sa mă enervez, în mine însumi, pe cel care mă supără sau aleg să îl supăr poate, spunându-i adevărul?

8. aleg să fac un lucru, doar pentru a nu supăra pe cineva, pentru ca apoi să mă enervez sau aleg să refuz politicos, cu riscul de a supăra eu persoana respectivă?

Unele alegeri le luăm din instinct , fără a  ne gândi asupra urmărilor. Alte alegeri le facem după ce calculăm toate feţele problemei. Iar în alte situaţii, zicem noi, decidem să fim neutri şi să nu luăm nici o decizie. Dar doar ne înşelăm pentru că întotdeauna alegem chiar şi când credem că nu.

Biserica viselor noastre

Am observat că unul din cele mai puţin discutate subiecte pe „piaţa” blogosferei , e acela care are de a face cu cele de ordin bisericesc,  de credinţă. Pe de o parte înţeleg acest aspect, deoarece e unul care are a face cu viaţa personala a fiecăruia;  pe de altă parte, cred că fiecare dintre noi am vrea să avem parte de acea Biserică, respectiv credinţă , care să ne împlinească, să ne facă plăcere că o avem şi că facem parte din ea. Aşa că, din seria de subiecte „dezbaterea săptămânii.”, am ales ca primul subiect să fie cel enunţat în titlu. Am ales acest subiect datorită gradului mare de încredere pe care îl prezintă Biserica în rândul românilor , dar şi din cauză că acest grad de încredere continuă să scadă, de la sondaj la sondaj. Ce e  „cu plus” şi ce e „cu minus” în acest angrenaj numit „Biserică”?

De cele mai multe ori, alegerile pe care le facem, au de a face cu ceea ce ne oferă respectivul lucru sau persoană; astfel şi Biserica, e aleasă a fi frecventată ori nu, demnă de încredere ori ba, în funcţie de percepţia pe care o avem despre ea, în funcţie de gradul de  împlinire al aşteptărilor pe care le avem. Astea fiind spuse,  vă provoc a ne spune părerea cu privire  la ce  criterii   determină statutul nostru în ceea ce priveşte frecvenţa la Biserică, încrederea în preoţi, ascultarea de ce spun aceştia, raportarea la ceilalţi enoriaşi, la nevoile lor, modul de desfăşurare al slujbelor, etc? Avem o imagine ideală a Bisericii din care ne-ar face plăcere să facwm parte sau ” e bine aşa cum e, nu mă interesează, că doar nu câştig nimic de pe urma Bisericii”?

Cum am vrea să se raporteze preoţii la noi, la nevoile noastre, la zicerile Bibliei? Cum am vrea să fie slujbele din Biserică, ca să le considerăm eficiente, folositoare? Ce părere aveţi despre modalitatea de desfăşurare a unor evenimente din viaţa noastră, care au de a fece cu Biserica; botez, nuntă, înmormânare? Cum am vrea să fie relaţia dintre enoriaşi? Care e modelul de persoană  lângă care ne-ar face plăcere să stăm în Biserică,  să avem comuniune cu ea ( să nu spuneţi gen Angelina Jolie ori Brad Pitt, că aceste genuri nu prea au de a face cu Biserica, şi în special cu cea din Romania)? Ce ne face să mergem sau să nu mergem la Biserică? Cum percepem implicarea Bisericii în problemele „laice”, gen politică, relaţia cu politicienii la diferite evenimente ori sarbatori?

Biserică ideală nu există, pentru că, deşi e considerată a fi Biserica lui Dumnezeu,  Cel sfânt şi fără vină, ea e formată din oameni imperfecţi dar perfectibili, păcătoşi dar putând fi iertaţi, Aşa că, la Biserică ar trebui să mergem pentru a ne face mai buni, mai iubitori, a deveni mai credincioşi şi mai cinstiţi. Dacă aceste lucruri au loc în fiinţa noastră atunci când participăm la slujbele din Biserica, menirea ei de Biserică e îndeplinită. În schimb dacă eşuează la aceste capitole, ceva nu funcţioneaza aşa cum ar trebui, aşa cum a lăsat Dumnezeu să fie.

Sindicate sfinte

Știu, s-ar prea putea să mă asemănați cu Gigi Becali, care amestecă fotbalul cu religia, sau mai rău cu Dumnezeu, având în vedere titlul afișat. Nu e vorba despre o astfel de asociere în titlu, ci despre una adevărată, reală, care e foarte posibil să se realizeze în curând. CEDO ( curtea europeană a drepturilor omului)  a dat câștig de cauză preoților din România în ceea ce privește dreptul acestora de a se asocia în sindicate, care să apere interesele lor  în fața ierarhilor. Astfel există premizele formării celui mai sfânt sindicat existent pe ”piața” de profil din România; acest sindicat  nu va lupta cu unelte lumești, gen mitinguri, proteste, pancarde, împotriva clericilor superiori, ci va apela la rugăciune, post și slujbe. Liderii de sindicat nu vor fi renumerați cu bani ci vor fi răsplătiți cu miluiri, iar ca și afiliere, vor avea de ales între confederația îngerilor sau alianța serafimilor. Singura cale de recurs, în caz de proces,  va fi la sfinți, care  nu vor fi părtinitori.

Oameni buni, nu e de râs. Dacă și în această branșă există nevoie de asemenea organizații, atunci e grav. E grav pentru că înseamnă că există ceva probleme între preoți și ierarhi, altfel nu ar  fi cerut așa ceva preoții. Enoriașii sunt singurii care o să aibă de suferit dar și imaginea Bisericii. E clar, nu se poate să nu existe uscături, dar acele uscături trebuie eliminate din sistem, cu blândețe, fără a fi  arătate rufele murdare și publicului larg! E nevoie de îngăduință, de iertare, de deschidere și transparență, de apropiere de cele sfinte cu adevărat, de Dumnezeu.

Așa să îi ajute Dumnezeu!