Posts Tagged ‘politicieni’

Nu mă refer la acei naivi care duc mai mult înspre prostie, ci la acei oameni care chiar sunt naivi sinceri, oameni poate așa de normali încât chiar cred în continuare, în ciuda aparențelor, că mai pot exista și momente de vis, de frumos, de plăcut. Iar în acest context, aș lansa provocarea de a  ne gândi fiecare dintre cei de pe aici, care ar fi ” naivul lucru” din viața noastră, care încă sperăm, credem că vom apuca să îl vedem cu ochii, să îl pipăim cu mâinile, pe aceste meleaguri românești și mioritice.

Eu vă spuneam la un moment dat, că naivul din mine, ar vrea să circule, înainte de a nu mai putea conduce mașina, pe autostrada Deva- Nădlac- Budapesta- Viena. Sau că mi-ar place să asist la discuții civilizate între anumiți politicieni care provin din partide diferite, respectându-se și fiind politicoși unul cu celălalt. Ori, altă naivitate de a mea, ca cei din Biserica ortodoxă și cu cei de la protestanți, să trimită misionari împreună pentru a cuceri oameni pentru Hristos în țări unde creștinismul nu e răspândit!

Și probabil ar mai fi multe alte lucruri, naive poate la prima vedere, dar cât se poate de normale, care aș vrea să le văd desfășurându-se în România. ȘI gândiți=vă că fiecare dintre noi, avem asemenea naivitâți, iar dacă ar fi să se împlinească, chiar am trăi în cea mai frumoasă țară, ori lume posibilă.

Reclame

Nu știu dacă a mai fost vreo perioadă cu așa densitate de evenimente pe zi sau pe oră, ca cea pe care o trăim acum în Romănia. e Doar cea de la evenimentele din decembrie 1989 poate fi comparată ca amploare cu cea actuală, doar că atunci era doar o televiziune care să prezinte situația. Acum în schimb, din ”breaking news” nu ne mai scoate decât ”good news”. Dar din păcate aceste vești bune pe care le așteptăm se lasă înghițite de veștile rele, anormale, care se întâmplă.

Mă gândesc în perioada asta la câteva ”breaking news” care mi-ar plăcea să le aud, să le văd întâmplându-se, dar încă nu găsesc televiziunea, oamenii și poporul care să le transmită și să le facă posibile:

1. politicienii corupti din toate partidele își recunosc greșelile și renunță la viața politică

2. toți politicienii, indiferent de culoare, își dau mâna pentru România, pentru români, pentru binele țării

Mi-ar fi suficient atât să aud, aș vrea să văd că e dată la o parte minciuna, răutatea excesivă, invidia. Astea ne omoară în primul rând, nu legile proaste; interiorul putred dă mirosul groaznic în societate și face ca țară să fie așa cum o vedem cu toții.

Breaking news – românii își cântă imnul cu demnitate, trăindu-l”

Nu o să fac referire la primii paşi, aceia făcuţi la vârsta fragedă de 10, 11 ori câte luni am avut fiecare dintre noi atunci când am testat soliditatea solului atât cu picioruşele noastre, cât şi cu fundul nostru. Nici nu o să aduc vorba de primii paşi înspre şcoală. Ci o să deschid subiectul primilor paşi de la etapa aceasta a vieţii, pentru că e normal, ca indiferent la ce etapă a vieţii ne aflăm, să facem primii paşi în orice domeniu nou care ni se pare provocator şi incitant. Pentru că de fapt asta e viaţa, continuă mişcare, permanentă dorinţă de a descoperi ceva nou. Iar când aceste provocatoare noi drumuri pe care păşim, sunt şi folositoare, cu atât mai bine. Pot spune că sunt primii paşi, rămâne să vă comunic, pe măsură ce trece timpul, dacă au fost şi folositori până la capăt, pentru că momentan sunt.

Primii paşi , făcuţi la această vârstă, în această etapă a vieţii, sunt cei înspre politică, şi mai concret spre Noua Republică. Sunt paşi timizi, dar porniţi pentru că principiile pe care le consider importante în viaţa mea, le-am regăsit şi aici, adică; valori creştine, importanţa familiei, integritate, unitate, libertate, meritocraţie, adevăr. Aşa ca în oricare domeniu în care faci primii paşi, la început crezi ca zbori, că totul e pe roze, că perfecţiunea îşi ia numele de la domeniul pe care l-ai descoperit. Dar poate, din cauză că anumiţi ani au trecut peste mine, sunt conştient că tot ce pare perfect, de fapt e perfectibil, tot ce pare ideal în teorie, e de fapt real in viaţa de zi cu zi. Dar dincolo de toate aspectele care suportă îmbunătăţire,  aici în Noua Republică, e vorba despre omenie în primul rând, e vorba despre echipă şi colegi, e vorba despre normalitate şi relaxare în acţiuni. Nu e vorba de orgolii, decât în limita normalului, nu e vorba de ambiţii decât în măsura în care acestea duc la progres;  e vorba  şi despre conflicte, dar doar atât cât să separe pe cei care vor să meargă mai departe  după primii paşi, de cei care doar vor să facă primii paşi şi apoi să se oprească; şi mai e vorba de conştientizarea faptului că e greu, dacă nu imposibil ca după primii paşi făcuţi, să poţi ajunge direct pe Lună în momentul următor, adică e nevoie de răbdare şi consecvenţă pentru a putea construi ceva durabil  şi rezistent în faţa obstacolelor. Dar ce admir cel mai mult la acest proiect, e că nu a pornit de la „balenele politice”, care nu şi-au mai găsit locul prin oceanele prea pline, ci a pornit de la oameni simpli care au realizat că acţiunea trebuie pornită de la oamenii de jos pentru oamenii de jos, trebuie pornită de la adevăr pentru a obţine ca rezultat adevărul.Într-o frază:  cei care au înţeles că pentru rezultate pozitive, trebuie acţiuni pozitive, că trebuie gândire proprie, nu răspuns la gândirea altora.

Se prea poate ca primii paşi în politică, în Noua Republică, să rămână şi ultimii în acest domeniu. Şi asta din două posibile motive: ori să descopăr , pe măsură ce păşesc, că teoria are tot mai multă acoperire în practică, şi atunci e normal să păşesc mai departe în acest proiect . Ori, cu tristeţe să aflu, că tot ce se naşte din  şi pentru politică, caractere distruge, şi atunci o să dau „delete” la acest domeniu, din preocupările şi intenţiile mele. Provocarea e mare, deoarece politica şi politicienii români, ori se vor schimba şi vor aduce promisiunile la nivel de împliniri, ori vor intra în derizoriu şi în detestare.

Primii paşi sunt foarte importanţi, pentru că dacă nu păşeşti drept de la început, e greu să te redresezi, şi mai ales pentru că, se prea poate să conduci şi pe alţii spre ceva greşit. Aşa că dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Noua Republică, staţi pe aproape, paşii mei vă vor direcţiona, dar în acelaşi timp vă vor şi spune dacă ceva sau careva dintre principiile teoretice sunt călcate în practică, în mod flagrant.

Îmi stă de mult pe creier și în gândurile mele, subiectul pe care vreau sa il dezzbatem împreună astăzi fiindcă e unul de maximă importanță, pentru că vremurile actuale necesită acest lucru. Mi-a mai trebuit doar un impuls de la Ruben și iată că mintea începe să scrie. Așadar, în vremuri ca acestea, ce rol au, ce caută, dacă trebuie să caute ceva anume, au loc ori ba, în politica românească, oamenii cu frică de Dumnezeu, creștinii practicanți sau mai concret spus cei ce se numesc după numele lui Hristos ? Fără a face vreo categorisire, îi numesc creștini, pe toți cei care încearcă să urmeze exemplul și modelul lui Hristos de viață, fiind conștienți de această mare responsabilitate care apasă pe umerii lor.

Și atunci , raportându-mă la Hristos, mă întreb, dacă într-un secol atăt de departe, din punct de vedere moral, de  valorile inițiale ale creștinismului, ce ar trebui să facem noi, urmașii Lui? Să ne vedem în continuare de existența dintre pereții între care ne adunăm ca și Biserică, să ne implicăm în proiecte sociale pentru ajutorarea celor nevoiași, să arătăm modelul lui Hristos de trăire în toate acțiunile și vorbele noastre,  dar mai puțin în politică? Pentru că, ”politică e murdară, înseamnă prostituție și imoralitate, iar creștinii, nu trebuie să aibă de a face cu așa ceva!”, Sau, dacă tot spunem, că trebuie să fim sare și lumină,  că trebuie să facem ca alții să îl laude pe Dumnezeu când ne văd pe noi, de ce nu mergem în cele mai nesărate locuri și cele mai întunecoase unghere, unul din aceste locuri, fiind chiar politica și politicienii?  E greu a alege între a sta confortabil pe un scaun sau bancă, în Biserică, lângă oameni cumsecade, cu care împărtășești aceleași principii și dorințe, sau a  merge să îți faci cunoscute valorile și năzuințele, între oameni, politicieni, care, majoritatea, își urmăresc propriile interese; cu siguranță mulți am alege zona de confort, de siguranță, aceea de a sta în banca noastră. Îmi veți spune că nu se face primăvară cu o floare, că ați văzut destui care au intrat creștini în politică și au ieșit mincinoși și hoți, care au intrat sfinți albi și au ajuns sa fie draci negri, și nu aș încerca să vă contrazic. Ci doar v-aș spune că prea probabil să fi fost flori artificiale de la început, și ciori din naștere, iar nu porumbei. Și în același timp v-aș aduce aminte de oameni ai lui Dumnezeu, care au suferit persecuție și închisoare pentru principiile lor, pentru credința lor, la care nu au vrut să renunțe, oameni care au știut pentru ce luptă.

Nu sunt genul de persoană care să îl implic pe Dumnezeu în politică sau în fotbal ( sau nu mai sunt, pentru că era o vreme, a copilăriei, când mă rugam să apere cine știe ce portar de la Dinamo, vreun 11 metri), și să spun că sigur Dumnezeu vrea să ajungă un anume creștin politician sau te mai miri ce ministru. Pe de altă parte, sunt convins și am această încredințare, că, creștinii trebuie să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, indiferent că sunt la școală, servici, ori în politică. Iar dacă într-o vreme ca această, de decădere morală, de devalorizare a familiei, de mizerii sociale, noi, cei care știm ce se cere de la noi, nu vom face nimic, ci vom continua să asistăm resemnați la progresul răului, spunînd că locul nostru nu e acolo, în murdăria politicii, atunci se prea poate ca, în continuare, răul să fie numit bine, minciuna să fie socotită ca adevăr și mirosul mizeriei să ne sufoce.

Armele răului le putem vedea la orice pas, arătate și fluturate în fiecare zi, fără rușine și fără jenă, iar noi, cei care zicem că avem armele adevărului și ale luminii,  le ținem ascunse, le înzăvorâm bine, le închidem și încuiem. O fi bine, o fi rău, fiecare decide pentru el; însă doar eu și tu  putem spune adevărul și arăta lumina în dreptul nostru, nu altcineva! Fiecare avem locul nostru, clar, precis, în această inegalitate; adevăr ori minciună, dreptate sau hoție, integritate sau imoralitate. Nu putem fi în ambele tabere!

Încep să nu mai pricep nimic din termenii credibilitate şi integritate, atunci când se vorbeşte despre politicieni.  Şi nedumerirea de la care porneşte totul, are de a face cu politicieni implicaţi în procese de tot felul. Oare chiar nu există în ţara asta,  pentru a fi puşi în funcţii publice, politicieni care să nu aibă procese în instanţă? Oameni buni, noi ăştia normalii, oamenii de jos, chiar la acelaşi nivel de implicare în procese, ne aflăm?( sau,  probabil ne aflăm pentru că suntem păgubiţi de stat şi încercăm să ne recuperăm drepturile cuvenite dar neacordate). Sau , cum ai ajuns într-o funcţie publică, puterea judecătorească imediat începe să te urmărească, pe tine om cinstit, fără nici cea mai mică pată, doar aşa ca să îţi treacă în CV, un proces cât de mic? Nu înţeleg cum pot spune, indiferent de ce partid vorbim,  că  beneficiază de oameni deosebit de competenţi, şi că au rezerve nenumărate, dar când e vorba de a numi o echipă de guvernare, nu găsesc 15 sau 20 de miniştrii care să nu aibă procese pe rol? Nu pot pricepe acest lucru şi nu cred că am să îl înţeleg vreodată!

Dacă nu poţi să faci o echipă ministerială, şi măcar acei oameni să fie fără procese, atunci am mari semne de întrebare cu privire la credibilitatea şi integritatea partidului cu pricina! Dacă nici măcar cei expuşi în primul rând, nu pot fi fără vină, curaţi penal, atunci ce să ne mai aşteptăm la o ideologie corect aplicată?

Sincer, când aud că X su Y, e ministru, dar e urmărit penal, parcă văd lupul paznic la oi. Se prea poate să îmi fie mie groază de tribunale şi procese, şi de fapt normalitatea să fie viaţa dusă dintr-un proces în altul; ori  să nu pricep că separarea puterilor în stat înseamnă şi o luptă între ele, şi astfel apar procese  intentante de puterea judecătorească, puterii executive ori legislative, care de fapt procese să nici nu fie reale, ci doar din răutate. Sau chiar, se prea poate ca să avem doar mişei, sau mai bine zis, mişei devin când dau de putere. Alegeţi voi varianta adevărată!!

Până una alta, e trist că nu mai există ruşine şi demnitate, adică dacă tot ştie omul că se află cu musca pe căciulă,  de ce nu spune asta, astfel încât să nu afle o întreagă ţară, ce fel de miniştrii integri si credibili avem!

Am văzut în săptămâna care s-a scurs şi în cea în care suntem, iaraşi o mostră de civilizaţie politică românească, în persoana domnului Becali, iar apoi l-au urmat cu declaraţii, care mai de care mai obraznice, Solomon şi Ponta. Becali     a lovit o ziaristă şi a făcut circ cu reporterii, pe când ceilalţi doi , au fost, sau sunt gata, să omoare pe X sau Y; şi mi-a venit instantaneu în minte întrebarea din titlu: oare chiar asta merităm, oare chiar aşa de în ultimul hal am ajuns noi, ca şi cetăţeni, încăt trebuie să suportăm astfel de oameni, care să ne conducă, ba la Bucureşti, ba la Parlamentul Europei, ba la nivelul autorităţilor locale? Şi aici nu e vorba de jolly joker-ul televiziunilor din România, indiferent că aduce vorba despre politică, religie ori fotbal, adică, doar despre Gigi Becali, ci despre din ce în ce mai mulţi. Parcă pe zi ce trece, măsura de tupeu, de obrăznicie, de răutate, atinge praguri din ce în ce mai mari; nu contează pe ce funcţie politică e persoana, nu contează că azi e acolo şi mâine nu mai e, trebuie dovedită grosolănia până la capăt, cu orice ocazie. Fie că e un oarecare minuscul om politic de judeţ ori oraş, ori mare demnitar, nu se poate să nu îşi probeze limbajul, ori mimica, ori acţiunile, negative, pe niscai colegi , ori chiar pe cei cărora le-a promis că o să îi servească şi să le apere interesele. Nu e generală chestiunea, dar e de amploare, pe scară largă.

Se prea poate să nu mai pot privi eu circul ăsta, sau să fie prea mult; se prea poate ca unora chiar să le placă să vadă jigniri de tot felul la TV, făcute de către oamenii politici, şi apoi să spună cu mândrie: „eu pe ăsta l-am votat, mă reprezintă 100%”. Nu merg pe ideea  „sfântului” politic, pentru că nu e candidat sau absolvent de teologie, dar de la a vorbi politicos, şi până la  a arunca cu jigniri, în dreapta şi stânga, în alegători şi în adversari politici,  e cale lungă. Poate am eu o altă concepţie despre comportamentul si limbajul pe care trebuie să îl aibe o persoană publică, poate s-a schimbat sensul expresiei „noblesse oblige”, poate chiar aşa o fi limbajul oamenilor politici şi prin alte ţări civilizate, poate, poate!

Oricum ar fi , eu cred că nu merităm să fim părtaşi la aşa ceva, şi asta nu în sensul de a schimba canalul când auzim aşa ceva. Ci nu mai trebuie să avem de a face cu astfel de oameni în funcţii de conducere şi reprezentare politică, în posturi publice.. Sau poate, fiind urmaşi de-ai romanilor, chiar ne place circul şi pâinea, chiar vrem sânge, chiar şi  verbal, doar să fie! Şi atunci, chiar merităm! Din plin!

M-a inspirat sloganul celor de la Noua Republică, o acţiune care se vrea a deveni partid, un altfel de partid, cu altfel de statut, cu altfel de politicieni, cu altfel de… O sa vă ţin ” la curent” cum şi dacă  va fi altfel. Aşa că nu o să fac propagandă politică, în acest articol, ci doar o să încerc a dezvolta ideea lor de răspândire a formaţiunii.

Aşadar, mai e cineva în România, care:

să creadă că poate fi mai bine, chiar dacă realitatea arată altceva

să aibă curajul de a acţiona împotriva minciunii, nedreptăţii, hoţiei

să creadă că pot exista şi altfel de politicieni, nu doar aceiaşi pe care îi vedem de 20 de ani

să se gândească la lucrurile care ne unesc, nu la cele care ne dezbină

să  mai creadă în oameni şi în şansa lor de a se schimba

să lupte pentru  ca viitorul copiilor şi al tinerilor, să nu fie unul sumbru

să mai creadă că se  poate munci şi câştiga pâinea necesară traiului în ţara noastră, nu în alte ţări

să preţuiască adevăratele valori  umane româneşti şi să nu le lase a pleca în slujba altor naţii

să se gândească la zecile de mii de copii care mor  în pântecele mamelor şi să ia iniţiativa în rezolvarea situaţiei

să iubească omenia, prietenia, armonia

să se bucure când a putut fi de ajutor societăţii

să aibă principii şi valori corecte, şi să acţioneze în baza lor

să creadă că doar renaşterea morală ne poate scoate din criza în care suntem

să vrea a fi exemple şi modele demne de urmat pentru cei tineri şi pentru copii

să aprecieze educaţia, medicina la fel ca şi siderurgia şi mineritul, şi să le trateze ca atare

să nu îşi urmărească scopurile cu orice preţ,  călcând pe oricine în picioare, ci mai degrabă să ajute pe alţii căzuţi

să creadă în Dumnezeu nu doar de pe buze ci din inimă, şi să îi ceară ajutorul pentru ţară

să sufere şi să acţioneze atunci când sunt distruse bunurile ţării

să nu mai stea cu mâinile încrucişte atunci când asistă la o nedreptate

să ştie a spune „NU” compromisului şi trădării

să vrea a trăi într-o ţară mai curată, acţionând în acest sens şi învătând şi pe alţii

Dacă mai sunt astfel de oameni, atunci cred ca ar trebui să ne căutăm, să ne găsim, să ne susţinem, să ne dăm mâinile, să luptăm şi să învingem! Dacă nu ne vom regăsi identitatea de popor, dacă nu vom şti ceea ce ne dorim  şi nu vom merge în acea direcţie,  uniţi şi puternici, atunci alţii ne vor duce încotro vor ei.

Dar oare chiar… mai e cineva care să vrea a fi astfel?

Totuşi, pentru a nu fi pus de către cei de la Noua Republica, la plata unor drepturi de autor pentru folosirea ideii lor, îndrăznesc a opina cu privire la cursa în care au pornit. Misiunea la care au purces e una care nu poate fi luată nici cum cu uşurătate, e una de totul sau nimic, de acum, ori niciodată. Adică, dacă se face apel la cei care mai sunt pe aici, dacă se cheamă la implicare cei care încă mai cred în idealuri politice şi într-o Românie mai bună, atunci nu au nici cea mai mică posibilitate de  a călca greşit, totul trebuie făcut cu responsabilitate maximă. Pentru că dacă nu va fi reuşită totală, va fi eşec total,  deoarece de jumătăţi de măsură, cetăţenii sunt sătui, aşteaptă TOTUL, aşteaptă împlinirea viselor, nu încă o năruire a lor. Aşa că: „Hello, is anybody there”!