Posts Tagged ‘patru’

Fiecare, Oricine, Cineva şi Nimeni sunt fraţi. Fraţi din lumea asta,  de pretutindeni, vreau să zic. Sunt nişte tipi cumsecade, de societate, care se respectă şi pot fi întâlniţi peste tot. Oricine şi Cineva sunt de câţiva ani şi în funcţii de conducere, pentru că au fost votaţi de Fiecare. Fiind nepotul lui Cineva, Fiecare a fost promovat de curând în „consiliul sfătuitorilor”. Nimeni, a rămas singurul dintre fraţi care nu are o funcţie de şef..

Cineva rămâne de obicei când e de făcut treabă, acasă, că nimic nu e mai dulce ca şi casa. E prea obosit, serialul preferat s-a sfârşit după miezul nopţii, iar dacă tot  este Oricine prezent, ce rost mai are să fie şi el. Fiecare, ar dori să meargă să ajute pe alţii, dar şi-a adus aminte că Oricine l-a sunat şi a-nroşit telefonul cu „ştiri” despre cei la care voia să meargă să îi ajute. Cică ar fi zis ceva despre faptul că el nu îşi face treaba în consiliu şi că nu e locul lui acolo. Totuşi ar merge,  să dea bine în văzul lumii, dar dacă se supără Oricine sau Cineva? Aşa că primul care face pasul spre a ajuta pe cei cu probleme,  e Nimeni. Apoi, pe când se mai termină din treburi, apar pe rând şi Fiecare, cu Oricine şi Cineva, aşa de ochii lumii

Fiecare a fost anunţat de Cineva, că miercuri , trebuie neaparat să fie prezent la a da o mână de ajutor celor nevoiaşi din oraş. Fiind luat pe nepusă masă, Fiecare a dat sms lui Oricine, motivându-i că are febră şi e cam bolnav. Acesta, bănuind că gluma e nesărată, l-a sunat imediat pe Nimeni. Care, având dorinţa de a face ceva pentru cei neajutoraţi  n-a putut refuza.

Odată, a fost făcută o şedinţă pentru a fi strânse fonduri pentru o casă de bătrâni. Cineva a crezut că o să dea Fiecare, acesta a crezut că Oricine are bani mai mulţi, aşa că până la urmă a ajuns tot Nimeni să bage mâna în buzunar. Altă dată, nişte oameni săraci stăteau pe drum , cerând de mâncre şi găzduire:. Fiecare ar fi vrut să-i ia la masă la prânz, dar ştia că Oricine are bucate mai gustoase. Acesta însă s-a gândit că Cineva, ca de fiecare dată va lua săracii la el. Însă hotărându-se cam greu, oamenii săraci au prânzit la Nimeni.

Când burdufurile cerurilor s-au crăpat prea tare, iar apele dezlănţuite au inundat alte localităţi, Cineva a avut o iniţiativă bună: să se strângă  fonduri! Dar n-a dat decât… ideea. Oricine nu a putut să doneze nimic pentru că, deşi e şef,  e bugetar şi i s-a diminuat considerabil leafa. Fiecare, fiind foarte nedecis, pentru că nu ştia cum să se-mpartă între o plasmă de 80 inchi, nişte travertin pentru scări şi un play-station pentru prunci, s-a hotarât să lipsească de la strângerea de fonduri. Ca de obicei, Nimeni a dăruit cel mai mult.

În timpul anului, cine credeţi că a făcut cele mai multe vizite la cei cu greutăţi şi i-a ajutat? Nimeni. Cine-a dus medicamente şi mâcare la bolnavii din spital? Nimeni. Cine-a dus o maşinăde lemne la cei săraci? Nimeni. Cine-a cumpărat adidaşi noi copiilor din familiile sărace? Nimeni. Cine-a făcut pacheţele cu hrană pentru orfanul ce doarme în scara blocului? Nimeni. . Cine-a dat o pâine celor de prin gări şi  de prin pieţe? Nimeni. Cine a venit la muncă voluntară pentru a da un exempu şi altora? Nimeni. Cel mai harnic, cel mai darnic, cel mai săritor, cel mai plin de zel, e el: Nimeni!

( sursa-internet)

Reclame

Să nu credeţi că am de a le băga ceva de vină în mod explicit , oamenilor cu ochii mici de la soare rasare. Poate doar că au întârzieir cam ” mari”  la trenuri, comparativ cu cele ale noastre. dar în rest, povestirea are de a face cu experienţa mea cu japonezii din alt punct de vedere , unul distractiv.

Dulăul cel mare de care vă spuneam cu alte ocazii, numit pe al său nume japonez Hachiko, ce mai încolo şi încoace, e câine şi are apucături de câine. Aşa că, din când în când, cu diferite ocazii, doar de el înţelese unele, îl apuca cheful de a evada de acasă. Ori iarba nu îi mai plăcea, ori simţea vreo „mioriţă canină” prin apropiere, ori „puşcăturile” de sorginte sărbătorească îl speriau. Cert e, că a evadat de vreo patru ori, tot de atâtea ori având parte de critica aferentă. Dar, pentru a evita pe viitor asemenea evadări spre zona tumultoasă a străzii, şi pentru a nu fi tentat de fiecare „miros” străin feminino-canin, de peste curţi şi garduri, am zis  să îi facem bucuria de a avea o parteneră la el în ogradă. Fiindcă numele lui în traducere din japoneză semnifică „opt”, am zis, având în vedere contextul luării acestei decizii, adică evadarea de patru ori de acasă, să îi punem partenerei lui, numele care tradus din japoneză, să însemne „patru”. Şi de aici, a pornit supărarea mea , faţă de japonezi. Ia ghiciţi, cum se zice la „patru” în japoneză: YON!! Aşa că, vă daţi seama cum ar fi fost să îi punem numele femelei „Yon”, şi să strigăm, toată ziua „Yoane, aici, Yoane, şezi, Yoane, la mâncare”. Ori când ne întreba cineva despre „micuţă”, să spunem că e femelă şi o cheamă …Yon. Deja se putea intra la interpretări, gen operaţie de schimbare de sex sau chiar şi Hachiko, putea să devină derutat, nemai ştiind cu ce are de a face, cu un „el” ori ou o „ea”. Era deja prea mult şi din punct de vedere al orgoliului de român, pentru ca numele atât de preţuit  la români, Ion, să fie transferat şi în lumea canină.

Aşa că în final, după ce mi-a trecut supărarea pe japonezi şi limba lor, am recurs la un alt nume, tot japonez , dar care nu ridică semne de întrebare cu privire la faptul dacă e mascul ori femelă; şi astfel s-a ales cu numele… MIR CHA GYO, varianta japoneză a lui Mircea Gheorghe))).  Şi aşa o şi strigăm mai uşor!))) ( încă îmi permit să fac glume pe seama ei că e mică, pentru că, atunci când va creşte nu ştiu dacă mai pot).

Până la următoarea povestire din lumea celor care nu cuvântă, asemenea unui partener în ale blogosferei, vă spun „banzai”.

P.S

Numele adevărat al căţeluşei e Kita.