Posts Tagged ‘oameni’

Astăzi nu o să mai îmi dau cu părerea, depsre una, despre alta, ci o să vă cer părerea vouă, celor care pășiți prin acest colț de lume. Pentru că e vremea vacanțelor, a concediilor, și pentru că, chiar dacă, unii dintre noi nu vom putea să ne petrecem concediile în mod real, poate reușim măcar pe plan virtual, să aflăm ceva destinații deosebite pentru a ne petrece câteva zile odihnitoare. Dar aici apare și pare poate puțin atipică rugămintea și cererea mea, fiindcă constă în a vă da cu părerea despre locuri de vis românești, care v-au cucerit , fie prin farmecul naturii, fie prin oamenii locului, fie prin condițiile de cazare, fie prin absolut tot! Sunt sigur că există și astfel de locuri în România, și nu trebuie să ne deplasăm până în Austria sau Slovenia ori Italia ca să putem avea un concediu sau o vacanță minunată.

Se prea poate să fim așa de sătui de viața din România și de infrastructura rutieră sau de locurile de cazare din diferite hoteluri și din acest motiv să alegem ca măcar în concedii să evadăm de pe aici. Totuși, consider că încă sunt locuri în țara noastră    nevalorificate indeajuns, care nu sunt prezentate destul, și care ar trebui să fie expuse mai mult celor interesați.

Concedii plăcute să avem și locuri frumoase românești să vizităm!!

Anunțuri

Într-o lume cu preocupări din ce în ce mai diverse, în care fiecare dintre noi alergăm după aşa de multe, pentru a obţine aşa de puţine, în toiul discuţiilor ori emisunilor electorale din această perioadă, în grabnica noastră trecere prin lume,  nu ştiu ce mi-a venit să mă gândesc la ce anume mai credem noi că ar însemna păcatul, greşeala, în ziua de azi. Ce anume considerăm că e păcat şi ce nu, care e noţiunea noastră cu privire la greşeală?

Discuţia ar trebui să pornească probabil, de la un etalon, de la ceva la care să ne raportăm atunci când considerăm ceva ca fiind păcat ori nefiind!. Aşa că, definiţia lui originară, ne duce cu gândul la concursurile de tras la ţintă cu arcul, iar fiecare ratare a ţintei era catalogată drept „păcat, greşeală”. Nu ştiu care mai sunt „ţintele” noastre contemporane, dacă mai avem asemenea ţinte clare şi dacă ne raportăm la ele în termeni de „atins” sau „ratat”. Se prea poate ca , pur şi simplu, să alergăm prin viaţă  fără a ne mai gândi ce e bine şi rău, ce e păcat şi ce nu e, pentru că nu mai avem etalon corect, adică ţinta noastră nu mai e Dumnezeu şi valorile Lui, ci nişte valori oarecare, relative.

Dacă ar fi  ca la finele unei zile, să ne facem bilanţul , sinceri, doar noi în faţa lui Dumnezeu,  în faţa Ţintei, ce am considera că am făcut păcat sau greşeală, unde am ratat ziua? O mai fi minciuna considerată păcat, sau răstitul la colegi, părinţi sau prieteni? Să fie bârfa sau înjurăturile sau…?  Variantele le ştim doar noi, şi deşi la cei din jurul nostru, păcatul îl numim ca atare, iar pentru noi îl numim experientă nereuşită, se prea poate să conştientizăm, că tragem foarte mult în afara ţintei, că arcul e destul de slăbit când vine vorba de a nimeri unde trebuie. Şi mai ales trebuie să realizăm , că o dată greşită ţinta, e nevoie să ne cerem iertare de la Dumnezeu, de la oameni dacă e cazul, şi să încercăm a ne corecta atitudinea şi viaţa!

NOI, cei mulţi ş nebăgaţi în seamă,  şi totuşi de care depinde alegerea voastră, ca deputaţi, senatori, primari, consilieri, şi ce-o-ţi mai fi:

nu mai vrem să vă vedem doar la televizor,  la talk-show-uri, dar nu şi printre noi

nu mai vrem să veniţi în vizită la noi, doar din patru în patru ani

vrem să ne cunoaşteţi problemele zilnice, nevoile dar şi bucuriile

ne-am săturat de promisiunile pe care le faceţi, vrem să vedem fapte

vrem altfel de politică şi politicieni,  pentru oameni făcută şi pe oameni slujind

nu mai vrem să cheltuiţi bani pe flori, copaci şi altele avantajoase pentru buzunarele voastre

vrem drumuri asfaltate, apă potabilă, şcoli încălzite şi curate

chiar dacă nu strigăm în gura mare, ştim toate „ingineriile” pe care le faceţi

chiar dacă tăcem prea mult, nu înseamnă că vă acceptăm mizeriile

nu mai vrem să dăm bani pentru absenţele voastre de la şedinţele de Parlament, consilii sau comisii

ne-am săturat să stăm pe la uşile tribunalelor pentru a ne căştiga drepturile din legile pe care nu le respectaţi

nu mai vrem să asistăm la certurile voastre de ochii noştri, când de fapt toţi aveţi aceleaşi interese

vrem să alegem oameni care să ne respecte tot timpul, aşa cum şi noi îi respectăm

nu mai vrem să fim reprezentaţi de mincinoşi, şmecheri, băieţi deştepţi şi hoţi

nu mai vrem ca albul să fie numit negru, minciuna să fie adevăr, iar răul, bine

vrem să avem parte de oameni care să îndemne la unitate , nu la dezbinare, care să lupte pentru dreptate

nu mai dorim pe liste, traseişti politici, care azi îşi vând partidul, iar mâine ne vând pe noi şi întreaga ţară

vrem oameni ai principiilor, nu ai intereselor proprii, ai valorilor, nu fără ruşine şi frică de Dumnezeu

nu mai vrem să aruncaţi banii poporului pe delegaţii, maşini luxoase şi alte avantaje personale

vrem să vedem în voi exemple, nu uscături ale pădurii, modele, nu oameni pe care să îi arătăm cu degetul

vrem să vedem că faceţi ceva pentru noi, că ne apăraţi, ca ne vreţi binele, că luptaţi pentru noi

nu mai vrem să fim părtaşi la legile pe care le daţi, mai mulţi fiind absenţi decât prezenţi, la votarea lor

ne-am săturat să vedem zece-n sala de şedinţe, iar la vot s-apară sute, toţi mâini moarte, voturi false

Toţi ne dorim o ţară cu cetăţeni având mentalitatea cetăţenilor din ţările civilizate, ori din ţările nordice, ori de prin Japonia. Toţi am vrea să vedem civilizaţie şi disciplină, ordine şi limbaj frumos, zâmbete şi omenie. Ce uităm însă adesea, este că toate acestea se clădesc în timp, se formează în mintea şi inima copiilor, a tinerilor, şi mai ales e nevoie de modele şi exemple pentru a putea fi întipărite şi practicate. Mi-am pus întrebarea următoare: oare dacă educaţia copiilor şi tinerilor, adică a generaţiei care va să vină, ar fi dată de cei care apar în mod constant la TV, radio, orice mijloc mass-media, sau de ceea ce văd ori aud într-o zi de viaţă normală, care ar fi imaginea care li s-ar întipări în minte, sau ce ar putea învăţa ? Sau chiar mai în extremă dusă problema: dar dacă, chiar şi învaţă, iar azi şi apoi mâine, vor pune  în practică?

Aşadar copiii şi tinerii,  noi toţi, vom avea de pregătit următoarele teme pentru viaţa care ne stă în faţă, lecţii predate de către „profesori” pricepuţi, ce apar permanent pe „sticlă”:

–  cei în vărstă, care au muncit o viaţă întreagă, nu trebuie respectaţi, ci oferite serviciile cele mai slabe, astfel încât dacă nu mor de foame, sau lipsă de medicamente, sau imposibilitatea de a plăti utilităţiile, să moară de nervi

– prezenţa la şcoală nu e obligatorie, ci opţională; dacă ai treburi mai importante decât şcoala, rezolvă-le, că şcoala nu e necesară, ţara are nevoie de tine aşa cum eşti

– dacă ai de ales între adevăr şi minciună, nu mai sta pe gânduri, spune minciuna ca să îţi fie bine: adevărul creează doar probleme, şi nu ajută la progresul tău personal

– dacă cineva stă în calea succesului tău şi trebuie să îl calci în picioare pentru a reuşi, nu te mai gândi că e semen de al tău; el e doar o piedică în calea binelui tău suprem

– trădarea principiilor şi a oamenilor trebuie să îţi fie filosofia de viaţă, pentru că valorile , principiile şi oamenii, te împiedică, de cele mai multe ori, a îţi împlini visul

– – Dumnezeu trebuie „vizitat” doar la nevoie, la sărbători sau dacă e să dea bine în faţa celor credincioşi; altfel, El cu ale Lui, eu cu ale mele

Nu vreau să aglomerez prea mult lecţia pe care vor trebui să o pregătească şi de aceea, mă opresc aici. Sunt convins însă că „profesorii contemporani”, vor continua să îşi etaleze toate cunoştinţele şi astfel să le ofere modele şi învăţătură demnă de urmat copiilor şi tinerilor!

P.S.

Sper să nu învăţaţi nimic din ceea ce am scris şi să nu puneţi în practică nimic din ceea ce vi se oferă de aşa zisele persoane publice, certate cu bunul simţ şi principiile corecte !!

Dacaă cumva vă gândeaţi că toate semnele indicatoare ar trebui să ajute, să dea informaţii clare, iată că descoperim că nu e chiar aşa, că mai sunt şi altfel de semne.

A-nceput de ieri să sară, câte-un cetăţean pe stradă! Atenţie şoferi!

Dacă nu reuşesti să mergi ladreapta, atunci încearcă la stânga, şi tot aşa mai departe!

Cel mai sigur lucru la care te poţi aştepta în viaţă e neprevăzutul, aşa că fii gata să îi faci faţă! Dar încearcă să ieşi din maşina înainte de a te lovi!

România, încotro? Astfel de semne ar trebui puse peste tot în Romania, poate ne-am trezi!

Măcar de la câini ridicaţi mizeriile, pentru că cele făcute de oameni ne năpădesc oricum!

Uşurel cu căruciorul pe pod! Pericol de crocodili!

Aştept definiţiile  voastre pentru astfel de semne „dubioase”

Vă rog a vă pune în ipostaza stră- străbunicilor noştri, care trăind în vremurile noastre, ar asista la ceva discuţii între urmaşii lor, pe teme legate de fete, părinţi, colegi, ori privind ceva emisiuni sau filme deocheate , de pe canalele existente pe cablu.Vreau să cred că nu ar muri, în primul rând când le-ar auzi urechile, cum sunt numiţi părinţii, ori cum se pregătesc întâlnirile cu vreo fată. Apoi, sigur ar ieşi afară, crezând că sunt într-o lume greşită , că au păşit pe un tărâm total necunoscut de ei; s-ar freca bine la ochi şi la urechi, şi ar pleca cât de departe ar putea. Ce însemna pentru ei, pentru strămoşii noştri, termenul de „ruşine”, şi ce mai înseamnă pentru noi, acelaşi termen, în zilele noastre? De ce anume s ruşinau ei, când făceau, auzeau sau vorbeau, şi de ce anume ne mai ruşinăm noi astăzi, dacă ne mai ruşinăm de ceva? E clar, vremurile s-au schimbat, tehnica a avansat, lumea a evoluat ( aşa zicem noi), dar oare lucrurie care şi de care le era ruşine celor de acum 100 de ani, ar trebui să difere cu mult faţă de cele de astăzi? Oare să stea la baza „ruşinii” principiile , ori timpurile, valorile ori contextul? Părinţii care altădată erau numiţi cu „dumneata” şi se ridicau copiii în faţa lor, şi acum sunt numiţi cu „bătrânul” ori „babacul”, nu sunt oare tot părinţi, şi atunci şi acum? Fetele care se curtau atunci cu flori, respect şi admiraţie, ca şi posibile viitoare soţii, nu mai sunt tot fete şi astăzi, încât sunt numite ” gagici” ori „puicuţe”? Exemplele ar putea continua, dar nu îşi au locul neaparat. Neaparat, e de aflat, ce s-a schimbat în decursul anilor, noi ori principiile, oamenii ori valorile, limba noastră ori limbajul, privirea ori punctul de vedere?

Chiar dacă are şi o alte tentă, cea romantică, filmul Kate and Leopold, ne aduce cu picioarele pe pământ în ce priveşte morala anilor apuşi, principiile normale ale acelor ani. Dacă cei de acum 100 de ani ar reveni în zilele noastre, ei „s-ar strica de cap” sau noi ne-am „îndrepta”? Nu există societate perfectă, pentru că nu există oameni perfecţi, ci doar perfectibili, dar principiile „ruşinii” ar trebui să fie aceleaşi peste ani, non-valorile de care să ne fie ruşine trebuie condamnate ca atare, indiferent de timpuri şi de vremuri, ceea ce numeau alţii „ruşinos” cu ani în urmă, ar trebui să numim şi noi. Dar aşa cum spune o vorbă din popor, „mulţi nu au fost acasă când s-a împărţit ruşinea”. Tristeţea mare, e că din ce în ce mai mulţi, pleacă intenţionat de acasă, când se împarte. Dar noi…?

Copiii au o sinceritate debordantă, nu le e teamă să spună lucruri pe cât de simple pe atât de complexe; iar Dumnezeu, e unul din cei spre care copiii îşi îndreaptă „tirul” de întrebări şi nelămuriri

„Dragă Dumnezeule, oare e adevărat că tata nu va merge in rai dacă va folosi, şi acasă, cuvintele pe care le foloseşte la partidele de golf ?”

„Doamne drag , mai fă  să fie o vacanţă între Paşte şi Crăciun!”

„Doamne Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru frăţiorul mai mic pe care mi l-ai dat, dar poţi să verifici în agenda Ta, că eu ţi-am cerut doar un căţeluş”

„Dumnezeule, pun pariu că ţi-e tare greu să iubeşti pe toată lumea de pe pământ. La noi în familie sunt doar patru şi tot nu pot să îi iubesc totdeauna”

„Dumnezeule, chiar ai vut ca girafele să arate aşa cum sunt sau a fost un accident?”

„Dragă Dumnezeule, preotul nostru chiar e prieten cu Tine sau L-ai cunoscut prin intermediul afacerii lui?”

„Dragă Doanne, la şcoală am învăţat că Thomas Edison a făcut lumina, iar la Biserică ni s-a spus că Tu ai creat-o prima dată. Ţi-a furat cumva ideea?”

„Dumnezeule, dacă duminică vei fi la Biserică, Îţi voi arată pantofii cei noi pe care îi am.”

„Doamne Dumnezeule, eu tot aştept să vină primăvara, dar văd că nu mai vine. Ce s-a întamplat?”

„Dumnezeule, dacă îmi vei da o lampă ca a lui Aladin, Îţi voi da orice doreşti, exceptând banii mei şi setul de şah!”

„Dragă Dumnezeu, am fost la o nuntă, iar la final mirele şi mireasa s-au sărutat tocmai în Biserică. E în regulă să facă aşa ceva acolo?”

„Eu sunt român, tu ce  naţionalitate ai, Dumnezeule?”

„Dragă Doamne, eu aş vrea să fiu ca tatăl meu, când voi creşte mare, dar nu chiar cu aşa e mult păr pe tot corpul!”

„Dumnezeule, chiar eşti invizibil sau e vreo şmecherie?”

„Dumnezeule, în loc să laşi oamenii să tot moară şi să fii nevoit să faci alţii la loc, nu ar fi mai bine să îi laşi în viaţă pe cei actuali?”

( sursa- internet)