Posts Tagged ‘muscatura’

TĂCEM DIN GURĂ

Din tot, ne-a mai rãmas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecați în piatrã durã
cu pumnii strânși, tãcem din gurã.
Tãcem, parc’am tãcea de veacuri
ca niște funduri vechi de lacuri.
Și ferecat în bezna surã,
de mii de ani, tãcem din gurã.
Ei: ziduri, lanțuri, temnicerii,
noi, numai cremenea tãcerii.
Ei, biciuri cu bãtãi și urã,
noi, uriaș îngheț pe gurã.
Deasupra vremii și genunii,
tãcem ca spinii si tãciunii.
Tãcem ca lama de custurã,
tãcem mereu, tãcem din gurã.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie și ciocane
și orice zi e-o mușcăturã.
Scrâșnind din dinți, tãcem din gurã.
Tãcem ca lacãtul pe ușe,
tãcem ca focul sub cenușe,
tãcem… dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesãtule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmã parcã ziduri sparte
si parcã lanturi cad în zgurã.
Noi așteptãm, tãcem din gurã.

  Radu Gyr

Reclame

Am ajuns la încă un episod din viaţa lui Hachiko şi Kita, co-locatarii noştrii de fiecare zi. Au făcut paşi mari în comunicare, în înţelegere şi acceptare, în „jocuri de societate” şi de împrietenire. Se comportă grozav unul cu celălalt, chiar şi atunci când se muşcă. Îmi spunea un doctor, într-o anume situaţie, că doar doctorii se muşcă mai rău decăt câinii. Nu am vazut fizic, pe viu, doctori muşcaţi de alţi doctori, dar câini muşcaţi de alţi câini am văzut, şi arătau destul de rău; aşa că sincer nu aş vrea să vad cum arată doctorii după „muşcături”!!. Cei doi, ai mei, se muşcă doar în joacă, doar de amorul şi deliciul „fotografilor” şi spectatorilor. Au un stil foarte delicat , cu atenţie  se muşcă unul pe celălalt, doar de bot, de gât  şi de picioare. Nu atentează asupra altor părţi ale corpului celuilalt, şi totul se face cu mare grijă , fără a provoca răni sau „accidente” grave. E un adevărat spectacol să îi priveşti, te  bucuri şi destinzi în acelaşi timp văzându-i.

Aşa cum vă spuneam, mi-am adus aminte de zicala domnului doctor, şi am făcut analogie la „muşcătura” de om. Hai, nu spuneţi că  nu ştiaţi că omul  muşcă, că nu vă cred; sau chiar trăiţi pe un tărâm fermecat, plin de dragoste şi bunătate, şi atunci chiar nu înţeleg ce mai căutaţi pe aici să citiţi blogurile! Din păcate, muşcătura de om, e foarte periculoasă, pentru că provine de la o specie care e gata să sfâşie pentru a se apăra sau pentru a cuceri, Lasă răni foarte adânci, chiar cicatrici care pot rămâne pentru toată viaţa. O dată muşcat, dobândeşti, în cele mai multe  dintre cazuri, aceleaşi apucături cu ale celui ce te-a muşcat, adică înveţi şi tu să muşti, pentru a te răzbuna, pentru a „bate” şi tu pe altul la rându-ţi. Muşcătura poate fi chiar mortală, cauzatoare de moarte, nu neaparat fizică, dar psihică, intelectuală, emoţională. Pentru a fi „dresat” să nu mai muşte, omul face şcoli, cursuri, studii, pregătiri, seminarii; dar pentru unii, toate sunt în zadar, nimic nu le poate stăpâni dorinţa de  a mai muşca o dată, de   a mai simţi o dată dinţii înfipţi în gâtul adversarului. Şi astfel ajungem, ca ăntr-o viaţă de om, să adunăm multe muşcături, atît „oferite” cât şi „primite”.Şi luăm , dar şi dăm, nu ne lăsăm.

Zilnic mă uit la „muşcăturile” în joacă ale dulăilor, se hârjonesc dar nu se rânesc, se aleargă  unul pe celălalt, dar nu se accidentează. Poate va veni şi ziua când , fiecare va vrea să arate celuilalt că e „şeful” şi atunci vor trece şi la „muşcături” serioase. Până atunci însă, am de învăţat de la ei, să fiu drăguţ cu semenii mei, să le „închid” gura nu lovindu-i ci sfătuindu-i, să îi prind de picioare nu pentru a îi împiedica şi accidenta, ci pentru a îi atenţiona cu privire la drumul pe care merg, să îi prind de după găt nu pentru a-i lovi ci pentru a merge împreună cu ei. Încă mai am de învăţat de la câinii profesori şi alte lecţii, pe care le descopăr încetul cu încetul. Şi cu permisiunea voastră, o să le împărtăşesc cu voi! Pentru că şi necuvântătoarele, cuvântă!