Posts Tagged ‘minciuna’

Campania electorală scoate la iveală ”românismul” din participanți, adică din candidaţi, ducându-l spre cotele cele mai înalte, uneori la limita dintre penibil și vulgar. Și când în această luptă dură și vulgară, cu limbaj jenant și murdar, mai sunt implicate și doamne, atunci avem în mărime naturală dimensiunea ciolanului pentru care se luptă. Totuși există și o parte distractivă în toată această alergătură după funcții și acest aspect vreau să  îl subliniez. Prin una din comunele județului, își face campanie electorală, o doamnă sau domnișoară, ce o fi, care candidează la funcţia de primar, din partea unui partid mov ( dar nu vă spun numele partidului) și al cărei slogan electoral este ceva de genul ” alegeţi pe unul dintre ai voștri”. Și până aici, totul pare a fi în regulă, doar că… Se întâmplă că trecând prin această comună, să întâlnești o mașină înaintaşă, care are la purtător sloganul cu pricina, prins pe geamurile laterale şi lunetă,  iar ulterior să vezi apărând și candidata. Si bineînțeles, că fiind ”una dintre ai noștri”, cu ce credeți că îşi face apariţia? Cu un Q 7, așa cum au toți cei ” ai nostri” sau ” ai ei” din comuna cu pricina. Și atunci se ridică o întrebare pertinentă, poate chiar obraznică: dacă tot o duc așa bine, toți cei din comuna respectivă, la fel ca și candidata cu pricina,  dacă toţi „ai lor” au Q7 sau chiar  ” Q 8 , „cred că avem de a face cu una din cele mai prospere localități din România; și atunci chiar nu cred că ar trebui să schimbe primarul actual, care le-a adus atât de multă prosperitate.

Treaba e cât se poate de serioasă: dacă cei care conduc treburile țării, ajung să aibă venituri de ”n” ori mai mari , unde „n” este de ordinul zecilor, decât cei pe care îi conduc, atunci ceva e clar în neregulă. E normal ca cei cu responsabilitatea mai mare, cu treburi importante pentru urbe sau ţară,  să aibă și venituri mai mari, dar până unde poate merge această diferenţă? „Toţi suntem egali, doar că unii sunt mai egali ca ceilalţi”, îşi are din plin înţelesul în politică, aşa încât nu ne miră că dreptatea umblă în căruţă, iar minciuna în „Q n”!.

Reclame

NOI, cei mulţi ş nebăgaţi în seamă,  şi totuşi de care depinde alegerea voastră, ca deputaţi, senatori, primari, consilieri, şi ce-o-ţi mai fi:

nu mai vrem să vă vedem doar la televizor,  la talk-show-uri, dar nu şi printre noi

nu mai vrem să veniţi în vizită la noi, doar din patru în patru ani

vrem să ne cunoaşteţi problemele zilnice, nevoile dar şi bucuriile

ne-am săturat de promisiunile pe care le faceţi, vrem să vedem fapte

vrem altfel de politică şi politicieni,  pentru oameni făcută şi pe oameni slujind

nu mai vrem să cheltuiţi bani pe flori, copaci şi altele avantajoase pentru buzunarele voastre

vrem drumuri asfaltate, apă potabilă, şcoli încălzite şi curate

chiar dacă nu strigăm în gura mare, ştim toate „ingineriile” pe care le faceţi

chiar dacă tăcem prea mult, nu înseamnă că vă acceptăm mizeriile

nu mai vrem să dăm bani pentru absenţele voastre de la şedinţele de Parlament, consilii sau comisii

ne-am săturat să stăm pe la uşile tribunalelor pentru a ne căştiga drepturile din legile pe care nu le respectaţi

nu mai vrem să asistăm la certurile voastre de ochii noştri, când de fapt toţi aveţi aceleaşi interese

vrem să alegem oameni care să ne respecte tot timpul, aşa cum şi noi îi respectăm

nu mai vrem să fim reprezentaţi de mincinoşi, şmecheri, băieţi deştepţi şi hoţi

nu mai vrem ca albul să fie numit negru, minciuna să fie adevăr, iar răul, bine

vrem să avem parte de oameni care să îndemne la unitate , nu la dezbinare, care să lupte pentru dreptate

nu mai dorim pe liste, traseişti politici, care azi îşi vând partidul, iar mâine ne vând pe noi şi întreaga ţară

vrem oameni ai principiilor, nu ai intereselor proprii, ai valorilor, nu fără ruşine şi frică de Dumnezeu

nu mai vrem să aruncaţi banii poporului pe delegaţii, maşini luxoase şi alte avantaje personale

vrem să vedem în voi exemple, nu uscături ale pădurii, modele, nu oameni pe care să îi arătăm cu degetul

vrem să vedem că faceţi ceva pentru noi, că ne apăraţi, ca ne vreţi binele, că luptaţi pentru noi

nu mai vrem să fim părtaşi la legile pe care le daţi, mai mulţi fiind absenţi decât prezenţi, la votarea lor

ne-am săturat să vedem zece-n sala de şedinţe, iar la vot s-apară sute, toţi mâini moarte, voturi false

Minciuna este o prințesă ce poartă scumpe rochi de aur,
Dar aurul ce-o poleiește, e cel mai pieritor tezaur,
Căci dacă adevăru-n zdrențe își spune-n fața ei cuvântul,
Cum soarele topește ceața, minciunii el îi ia veșmântul ;
Și adevărul, deși-n zdrențe, își poartă zdrențele cu fală,
Pe când minciuna se ascunde, căci ea se rușinează goală!

Când te-a ridicat minciuna, te dărâma orice râmă;
Adevărul când te-nalță, nimeni nu te mai dărâmă!

Adevărul și lumina sunt puteri ce-n veci unite,
Printre toți biruitorii trec mereu nebiruite,
Fiindcă oricât de-ntuneric le-ar sta-n temnița de pază,
Din izvorul de lumină iese-afară câte-o rază.
Și-acea rază strigă lumii, – cu puterea ei adâncă,
Pân-ce temnița se sparge, chiar de-ar fi săpată-n stâncă!

În grădinile minciunii, pururi e de aur mărul,
Dar în zgură se preface când îl taie adevărul!

Pentru unii adevărul în a vieții lor cărare,
Nu-i decât un pom netrebnic și cu fructele amare.
Dar din gloata omenirii, doar acela este om,
Care gustă cu plăcere fructele acestui pom!

Lingușirea-i ascultată totdeauna cu nesaț,
Dar ea pururea întinde lingușitului un laț.
Așadar, mai sincer este omul ce-ti arată ura,
Decât cel ce poartă pururi lingușirea-n a lui gură!

Vasile Militaru

Îmi stă de mult pe creier și în gândurile mele, subiectul pe care vreau sa il dezzbatem împreună astăzi fiindcă e unul de maximă importanță, pentru că vremurile actuale necesită acest lucru. Mi-a mai trebuit doar un impuls de la Ruben și iată că mintea începe să scrie. Așadar, în vremuri ca acestea, ce rol au, ce caută, dacă trebuie să caute ceva anume, au loc ori ba, în politica românească, oamenii cu frică de Dumnezeu, creștinii practicanți sau mai concret spus cei ce se numesc după numele lui Hristos ? Fără a face vreo categorisire, îi numesc creștini, pe toți cei care încearcă să urmeze exemplul și modelul lui Hristos de viață, fiind conștienți de această mare responsabilitate care apasă pe umerii lor.

Și atunci , raportându-mă la Hristos, mă întreb, dacă într-un secol atăt de departe, din punct de vedere moral, de  valorile inițiale ale creștinismului, ce ar trebui să facem noi, urmașii Lui? Să ne vedem în continuare de existența dintre pereții între care ne adunăm ca și Biserică, să ne implicăm în proiecte sociale pentru ajutorarea celor nevoiași, să arătăm modelul lui Hristos de trăire în toate acțiunile și vorbele noastre,  dar mai puțin în politică? Pentru că, ”politică e murdară, înseamnă prostituție și imoralitate, iar creștinii, nu trebuie să aibă de a face cu așa ceva!”, Sau, dacă tot spunem, că trebuie să fim sare și lumină,  că trebuie să facem ca alții să îl laude pe Dumnezeu când ne văd pe noi, de ce nu mergem în cele mai nesărate locuri și cele mai întunecoase unghere, unul din aceste locuri, fiind chiar politica și politicienii?  E greu a alege între a sta confortabil pe un scaun sau bancă, în Biserică, lângă oameni cumsecade, cu care împărtășești aceleași principii și dorințe, sau a  merge să îți faci cunoscute valorile și năzuințele, între oameni, politicieni, care, majoritatea, își urmăresc propriile interese; cu siguranță mulți am alege zona de confort, de siguranță, aceea de a sta în banca noastră. Îmi veți spune că nu se face primăvară cu o floare, că ați văzut destui care au intrat creștini în politică și au ieșit mincinoși și hoți, care au intrat sfinți albi și au ajuns sa fie draci negri, și nu aș încerca să vă contrazic. Ci doar v-aș spune că prea probabil să fi fost flori artificiale de la început, și ciori din naștere, iar nu porumbei. Și în același timp v-aș aduce aminte de oameni ai lui Dumnezeu, care au suferit persecuție și închisoare pentru principiile lor, pentru credința lor, la care nu au vrut să renunțe, oameni care au știut pentru ce luptă.

Nu sunt genul de persoană care să îl implic pe Dumnezeu în politică sau în fotbal ( sau nu mai sunt, pentru că era o vreme, a copilăriei, când mă rugam să apere cine știe ce portar de la Dinamo, vreun 11 metri), și să spun că sigur Dumnezeu vrea să ajungă un anume creștin politician sau te mai miri ce ministru. Pe de altă parte, sunt convins și am această încredințare, că, creștinii trebuie să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, indiferent că sunt la școală, servici, ori în politică. Iar dacă într-o vreme ca această, de decădere morală, de devalorizare a familiei, de mizerii sociale, noi, cei care știm ce se cere de la noi, nu vom face nimic, ci vom continua să asistăm resemnați la progresul răului, spunînd că locul nostru nu e acolo, în murdăria politicii, atunci se prea poate ca, în continuare, răul să fie numit bine, minciuna să fie socotită ca adevăr și mirosul mizeriei să ne sufoce.

Armele răului le putem vedea la orice pas, arătate și fluturate în fiecare zi, fără rușine și fără jenă, iar noi, cei care zicem că avem armele adevărului și ale luminii,  le ținem ascunse, le înzăvorâm bine, le închidem și încuiem. O fi bine, o fi rău, fiecare decide pentru el; însă doar eu și tu  putem spune adevărul și arăta lumina în dreptul nostru, nu altcineva! Fiecare avem locul nostru, clar, precis, în această inegalitate; adevăr ori minciună, dreptate sau hoție, integritate sau imoralitate. Nu putem fi în ambele tabere!

Pe un tărâm aproape fermecat, cu munţi, câmpii, bogăţie şi păduri pline de animale şi păsări, unde oamenii erau harnici şi dornici de a se ajuta şi sprijini unii pe alţii; deci pe un asemenea tărâm, ca din senin, apăru un personaj nou, unul care la început fusese dintre ei, dintre cei mulţi. Când îl auzeai, ziceai că vorbeşte spiritul oamenilor prin el, credeai că e chiar omul locului. Vroia să aducă belşug şi mai mult, unitatea oamenilor era ţinta lui principală, astfel încât nici unul să nu fie nedreptăţit. Şi oamenii l-au crezut, s-au bucurat, că dintre ei, a apărut unul cu idei aşa bune, ba erau chiar mândri de el.  Dar asta nu a durat mult, pentru că de fapt , tot ceea ce  spunea în vorbe, era doar în interesul propriu, tot ceea ce făcea era făcut pentru a o duce el bine. Dar, când oamenii au realizat acest lucru, deja era prea târziu,  aproape totul devenise a lui. Omul care pornise dintre ei, tocmai devenise bogat, stăpânea averi , dar mai ales stăpânea mintea şi gândirea multor oameni, pentru că devenise ...BARON. Baron nu în titlul nobil oferit de acest nume, ci baron în domenii, în stăpânire, în asuprirea celorlalţi. Şi , dacă odată, se credea, că  ajuns baron, se va lupta pentru cei de lângă care a plecat, acum era clar că interesele lui erau altele decât ale oamenilor, erau pentru mărirea lui.

Dar oare ce vor face oamenii pentru a scăpa de un astfel de om, de un asemenea baron? Oare vor ştii să îşi dea mâna unul altuia, aşa cum erau o dată,  pentru a se lupta cu principiile murdare ale baronului? Vor reuşi prin adevăr , să scoată la iveala minciunile lui? Unitatea lor, va  fi mai puternică decît metodele lui de dezbinare? Interesele lor comune, vor putea să triumfe în faţa intereselor proprii ale baronului? Va fi greu, dar nu imposibil. Unii s-au resemnat şi nu mai făceau nimic, alţii pur şi simplu erau indiferenţi  cu privire la starea în care se află, alţii doar se adunau pe la uliţe, pe la munca câmpului, ori pe la fântâni, şi îşi povesteau durerea, dar mai mult nu făceau. Va fi greu, mai ales că printre ei, printre cei simpli, s-au înmulţit cei care beneficiau de pe urma baronului, cei care îi luau partea, cei care au devenit mici „baronaşi”. Şi când te gândeşti că la început părea de al lor!!

Tărâmul fermecat poate fi orice judeţ sau oraş din România, iar baronii pot fi de diferite culori si nume, dar cu aceleaşi metehne, năravuri şi obiceiuri: minciună, hoţie, nedreptate, inechitate, interese personale. Scopul lor e unul singur, binele personal. Scopul nostru, ţelul nostru trebuie să fie mai mare decât al lor, şi trebuie susţinut de toţi,  pentru că doar aşa vom reuşi să ne recâştigăm identitatea şi tărâmul ” fermecat” înapoi!

” Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”  – Evanghelia lui Ioan 8:32

Nu ştiu care dintre voi nu aţi avut de a face cu „meşteri de cuvânt”, adică din aceia care spun că lucrarea va fi gata în două zile şi de fapt e gata în două luni; ori că mâine vine să rezolve problema, şi  ” mâine” a fost ! Nu ştiu cum vă simţiţi voi în asemenea momente, dar eu pe lângă faptul că mă simt, păcălit, mai am şi acel sentiment de incertitudine, de teamă,  care mă ţine încorsetat. Şi asta pentru că, odată păcălit şi dus cu vorba, e greu să mai pot fi recâştigat.

De ce oare trăim în această stare permanentă de a încerca să spunem vorbe şi nu adevărul, celor de lângă noi, de ce nu spunem adevărul, şi astfel să creem un climat de încredere, de libertate? Un citat care îmi place mult , spune : ” nu îmi pare rău că m-ai minţit, ci îmi pare rău că de acum nu mai pot avea încredere în tine”.

Cu toate că adevărul ar trebui să fie piatra de căpătâi a oricărei relaţii, ori societăţi, vedem tot mai mult cum, această temelie a adevărului, se surpă, e distrusă prin acţiuni mincinoase. Problema lipsei de încredere, unul în celălalt, provine din faptul că nu avem principiul adevărului clădit în viaţa noastră, preferăm să ne minţim pe noi înşine , şi să îi minţim şi pe alţii. Am fost de atâtea ori, fiecare dintre noi, duşi de nas, încăt  suntem reticienţi  chiar şi la cea mai sinceră iniţiativă a celui de lângă noi, o privim cu suspiciune, cu reţinere.

Soluţia redescoperirii spiritului de echipă, de naţiune, de popor, e adevărul, e clădirea tuturor relaţiilor pe sinceritate. Doar aşa putem fi liberi cu adevărat, putem trăi fără teamă. Pe de altă parte, secretul pe care îl cunosc şi cei care nu doresc unitatea ci dezbinarea, e dezinformarea, e minciuna, e distrugerea încrederii .

Avem de ales, în fiecare zi, între a spune adevărul, ori a spune minciuna, a trăi bazaţi pe  principii , ori pe şmecherii. Eu sper să reînvăţăm „adevărul” ca fiind modul de viată care ne împlineşte şi  face bine semenilor noştri.

Am crezut că odată cu terminarea regimului comunist am scăpat şi de minciuna în care trăiam: recolte record de grâu şi porumb la hectar, oameni având de toate şi cu cămările pline, căldură în spitale şi şcoli, copii ţinuţi în cele mai bune condiţii în orfelinate. Am crezut că minciuna sau spunerea trunchiată a faptelor, era o problemă ce ţinea de comunism, de Ceauşescu şi tovarăşii lui. Şi am aşteptat democraţia, ca pe un tărâm al adevărului, al lucrurilor spuse pe nume şi fără ascunzişuri, că doar aveam libertatea câştigată, libertate de exprimare, libertatea cuvântului. Şi iată că au trecut anii peste noi, dar adevărul tot nu e la loc de cinste în ţara noastră. Trăim în minciună şi făţărnicie, şi vrem progres, ne ascundem faptele de corupţie şi mizeriile, şi vrem prosperitate şi belşug; suntem conduşi de oameni care fac legi strîmbe şi care nu se aplică, şi vrem să păşim pe un drum drept. Vrem să o ducem mai bine, să avem un statut ca şi naţiune, dar nu suntem dispuşi să plătim preţul pentru aşa ceva, nu suntem gata  a pune adevărul acolo unde trebuie, la masa noastră, în casele noastre, în naţiunea noastră.

În anul 2012, poate a sosit în final momentul să alungăm minciuna din ţară, să punem valorile adevărate la locul lor. Ne minţim şi suntem minţiţi că nu avem resurse naturale, spirituale şi morale, şi de asta suntem unde suntem, când de fapt ele sunt vândute altora  sau forţate să plece în alte ţări, pentru că aici nu sunt preţuite. Suntem minţiţi de o clasă politică, cu aceleaşi personaje de la începutul democraţiei şi până acum, cum că ar sluji cetăţeanul şi alegătorul, când ei îşi slujesc şi servesc propriile interese. Aproape aceiaşi lideri sindicali,  care sunt în fruntea noastră, dar care nu ne mai reprezintă demult din cauza compromisului, se miră de ce nu mai iese nimeni în stradă la chemarea lor.  Autostrăzile neconstruite şi calea ferată distrusă, ne duc departe de Europa civilizată, ne apropie de a fi ruşinea vechiului continent, în loc să ne apropie de  ţările civilizate.  Pământul altădată bogat de roade, e lăsat în paragină ,pentru că e mai comod să faci bani cu produsele pline de hormoni din alte ţări, decât să le produci în propria ta ţară, cu proprii tăi oameni. Legile şi justiţia nu fac altceva decât să promoveze şi să dea dreptate minciunii, ele care ar trebui să demaşte minciuna şi să o condamne, să restabilească dreptatea şi adevărul.

Ne-am obişnuit să fim  doar critici şi observatori ai minciunii, dar nu promovatori ai adevărului; să detestăm mizeriile făcute de unii şi alţii, în grupurile noastre, dar nu ca şi naţiune pe de-a-ntregul, printr-un glas puternic, care să strige „Jos minciuna, destul”. Ne este greu să ne unim, pentru că am fost dezbinaţi, pentru că fiecare avem probleme, pe care le-au adus dezinteresul şi răutatea celor care ne-au condus. Adevărul poate ieşi la iveală doar făcându-l vizibil tu şi eu şi toţi cărora ne pasă. Indiferenţa nu va face altceva decât să înflorească şi mai mult minciuna, şi mai mult să fie la vedere, cei care îşi vor propriul bine, nu al poporului.

Nu există soluţii „abracadabrice”, care să facă minuni peste noapte, pentru că soluţia eşti tu şi sunt eu, e adevărul spus de tine şi de mine, e denunţarea minciunii văzute de mine şi de către tine. Înainte de a clădi ceva sănătos, ceva adevărat şi frumos la privit, trebuie dărâmat tot ce e mincinos, tot ce e negru şi urât mirositor. O ţară nu va propăşi prin minciună, nu va progresa  atât timp cât e condusă prin oameni care fac legi care să le servească interesele, nu va găsi soluţii prin traseiştii politici, care tot ei vor să conducă, după bunul plac.

Spuneţi nu minciunii, spuneţi nu falsului şi făţărniciei, spuneţi nu vorbelor goale fără fapte. Doar aşa mai putem avea o şansă ca şi indivizi, ca şi naţiune, doar aşa ne mai putem trezi la viaţă din plin, nu doar la una  trăită de pe o zi pe alta; doar aşa putem ridica capul sus, nu să ne fie ruşine că suntem români, doar aşa putem să muncim pentru binele ţării noastre, nu  prin alte ţări şi pentru alte ţări, doar aşa putem fi proprii noştri stăpâni, şi nu slugile altora.

Toţi cei care încă mai credeţi că adevărul trebuie să domnească în România, toţi care mai credeţi că mincinoşii nu mai trebuie să ne conducă, toţi care mai credeţi că vremea vorbelor goale s-a terminat, venind vremea faptelor,  e momentul să lăsăm indiferenţa la o parte, e momentul să ne unim, de dragul nostru, pentru binele nostru.