Posts Tagged ‘mandri’

Nu știu dacă realizăm că dimineața și ziua de astăzi e încă un cadou din partea lui Dumnezeu. Nu știu dacă conștientizez îndeajuns că sănătatea, mai bună sau mai puțin bună, de care beneficiez, este darul lui Dumnezeu pentru viața mea. Și chiar nu știu dacă am vreun merit, dacă familia mea este binecuvântată cu cele materiale și spirituale. Sau mai mult, dacă dincolo de eforturile mele zilnice, pot spune că datorită înțelepciunii mele sunt ceea ce sunt! Chiar nu știu ce aș putea face de unul singur într-o banală zi de sâmbătă dacă nu ar fi Dumnezeu alături de mine!

Dacă ar fi să rezumăm existența, reușitele, binecuvântările noastre, la un singur cuvânt, eu aș alege ” harul”, adică darul nemeritat, cadoul lui Dumnezeu pentru noi. E greu să acceptăm că suntem ceea ce suntem doar pentru că Cineva ne face să fim, că avem ceea ce avem pentru că Unul mai mare ca noi ne dăruiește cele necesare! Până nu realizăm acest fapt, se prea poate să fim mândri, îngâmfați, cu nasul pe sus. Când însă realizăm, că ceea ce avem, suntem sau vom fi, se datorează harului arătat de Dumnezeu nouă, învățăm să ne privim la adevărata valoare, să ne vedem lungul nasului și să pricepem că suntem ” hăruiți” zilnic de Dumnezeu.

Anunțuri