Posts Tagged ‘lumina’

Ar fi frumos

Posted: 26/07/2012 in Scurt pe doi!
Etichete:, , , , , , , ,

Ar fi frumos dacă ploaia căzută peste noi, ne-ar spăla și inimile de răutate, invidie, ură

Mi-ar plăcea ca soarele sa îmi încălzească nu doar trupul ci să îmi atingă cu căldura sa, sentimentele pentru a le innobila

Aș vrea ca zăpada să îmi acopere toți pașii făcuți fără rost și  fără folos în lumea asta și să îi dea uitării.

Nisipul mi l-aș dori  să nu se termine niciodată din clepsidra vieții si sa fie mereu strecurat cu intelepciune.

Luna nu doresc să fie altceva decât lumina din noaptea grea, lumină lăsată de Dumnezeu pentru a îmi arăta cărarea.

Marea-să fie locul în care să arunc toate nereușitele  mele, iar valurile să nu le mai aducă înapoi.

Fiecare zi să fie momentul de renaștere, de înviere, spre o viață mai bună, spre o trăire mai frumoasă.

Ar fi frumos să fie totul precum aș vrea, dar nu știu dacă ar fi bine!

” Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” – Isaia 5:20

E groaznic de trist să trăiești pe dos, să fii cu susul în jos,de exemplu să nu poți dormi noaptea ci doar ziua sau să nu poți închide ochii din cauza vreunei oarecare boli. Îi compătimim și chiar ne este milă de cei care, din diferite motive, nu pot să trăiască normal din punct de vedere fiziologic, cei care suferă din cauza vreunei astfel de anomalii. Și cu toate acestea, cineva spunea că suntem mult mai aplecați, mai preocupați înspre nevoile, handicapul  fizic al unei persoane, decât suntem îngrijorați de handicapul moral al unei anumite persoane.

Nu știu cât de important e pentru voi să aveți de a face cu o persoană care are principii corecte, valori așezate în ordinea priorităților reale sau chiar nu contează caracterul celui cu care aveți de a face. Pentru unii, chiar nu contează că fac alianță cu unul care nu are deloc morală sau principii, atât timp cât lor o să le meargă bine în contextul asocierii. Alții în schimb, suflă și în iaurt înainte de a se apropia de cineva, înainte de a face pact cu cineva anume. Chiar ajută la ceva să ai valori corect așezate, principii de viață adevărate? Chiar e important în lumea asta în care totul pare cu susul în jos, să fim noi oameni normali, care să spună lucurilor pe nume indiferent de prețul  pe care ar trebui să îl plătim sau indiferent cât de mulți ar spune același lucru ca și noi? Are vreo importanță pentru binele unui om, al unei națiuni, să  își bazeze viața și acțiunile pe niște principii clare și corecte sau nu prea contează în economia vieții acest lucru?

Se prea poate ca pentru cei care citiți aceste rânduri, întrebările să vă pară aiurea de tot, pentru că sunteți persoane cu principii, cu picioarele pe pământ și nu cu capul în jos! Și cu toate astea, nu înțeleg, cum de totuși la nivel declarativ, majoritatea condamnăm negrul care e pus în locul albului și întunerecul ce ia locul luminii; dar când e vorba de acțiune, de faptă, vedem că realitatea arată altceva. Și atunci mă întreb, oare chiar e suficient să am doar eu, în interiorul meu, valorile puse în ordine dar să nu iau nici o atitudine, în exterior, atunci când văd că lucrurile sunt pe dos în societate? Se prea poate să fie asta problema României, a românilor, adică faptul că principiile noastre sănătoase de viață, prea puțin le scoatem în confruntare directă cu principiile nesănătoase care sunt promovate în societate, în școli, în viața publică.

Partea bună e aceea că încă avem ziua de azi la dispoziție, mai putem să corectăm ceea ce e greșit, mai putem încă să scoatem pe ” tejgheaua” vieții, lumina, binele și dulcele, și să le aducem în confruntare directă cu răul, întunerecul, amarul. Și cu siguranță, atunci mai este speranță pentru noi, ca și oameni, pentru noi ca și națiune.

Minciuna este o prințesă ce poartă scumpe rochi de aur,
Dar aurul ce-o poleiește, e cel mai pieritor tezaur,
Căci dacă adevăru-n zdrențe își spune-n fața ei cuvântul,
Cum soarele topește ceața, minciunii el îi ia veșmântul ;
Și adevărul, deși-n zdrențe, își poartă zdrențele cu fală,
Pe când minciuna se ascunde, căci ea se rușinează goală!

Când te-a ridicat minciuna, te dărâma orice râmă;
Adevărul când te-nalță, nimeni nu te mai dărâmă!

Adevărul și lumina sunt puteri ce-n veci unite,
Printre toți biruitorii trec mereu nebiruite,
Fiindcă oricât de-ntuneric le-ar sta-n temnița de pază,
Din izvorul de lumină iese-afară câte-o rază.
Și-acea rază strigă lumii, – cu puterea ei adâncă,
Pân-ce temnița se sparge, chiar de-ar fi săpată-n stâncă!

În grădinile minciunii, pururi e de aur mărul,
Dar în zgură se preface când îl taie adevărul!

Pentru unii adevărul în a vieții lor cărare,
Nu-i decât un pom netrebnic și cu fructele amare.
Dar din gloata omenirii, doar acela este om,
Care gustă cu plăcere fructele acestui pom!

Lingușirea-i ascultată totdeauna cu nesaț,
Dar ea pururea întinde lingușitului un laț.
Așadar, mai sincer este omul ce-ti arată ura,
Decât cel ce poartă pururi lingușirea-n a lui gură!

Vasile Militaru

Îmi stă de mult pe creier și în gândurile mele, subiectul pe care vreau sa il dezzbatem împreună astăzi fiindcă e unul de maximă importanță, pentru că vremurile actuale necesită acest lucru. Mi-a mai trebuit doar un impuls de la Ruben și iată că mintea începe să scrie. Așadar, în vremuri ca acestea, ce rol au, ce caută, dacă trebuie să caute ceva anume, au loc ori ba, în politica românească, oamenii cu frică de Dumnezeu, creștinii practicanți sau mai concret spus cei ce se numesc după numele lui Hristos ? Fără a face vreo categorisire, îi numesc creștini, pe toți cei care încearcă să urmeze exemplul și modelul lui Hristos de viață, fiind conștienți de această mare responsabilitate care apasă pe umerii lor.

Și atunci , raportându-mă la Hristos, mă întreb, dacă într-un secol atăt de departe, din punct de vedere moral, de  valorile inițiale ale creștinismului, ce ar trebui să facem noi, urmașii Lui? Să ne vedem în continuare de existența dintre pereții între care ne adunăm ca și Biserică, să ne implicăm în proiecte sociale pentru ajutorarea celor nevoiași, să arătăm modelul lui Hristos de trăire în toate acțiunile și vorbele noastre,  dar mai puțin în politică? Pentru că, ”politică e murdară, înseamnă prostituție și imoralitate, iar creștinii, nu trebuie să aibă de a face cu așa ceva!”, Sau, dacă tot spunem, că trebuie să fim sare și lumină,  că trebuie să facem ca alții să îl laude pe Dumnezeu când ne văd pe noi, de ce nu mergem în cele mai nesărate locuri și cele mai întunecoase unghere, unul din aceste locuri, fiind chiar politica și politicienii?  E greu a alege între a sta confortabil pe un scaun sau bancă, în Biserică, lângă oameni cumsecade, cu care împărtășești aceleași principii și dorințe, sau a  merge să îți faci cunoscute valorile și năzuințele, între oameni, politicieni, care, majoritatea, își urmăresc propriile interese; cu siguranță mulți am alege zona de confort, de siguranță, aceea de a sta în banca noastră. Îmi veți spune că nu se face primăvară cu o floare, că ați văzut destui care au intrat creștini în politică și au ieșit mincinoși și hoți, care au intrat sfinți albi și au ajuns sa fie draci negri, și nu aș încerca să vă contrazic. Ci doar v-aș spune că prea probabil să fi fost flori artificiale de la început, și ciori din naștere, iar nu porumbei. Și în același timp v-aș aduce aminte de oameni ai lui Dumnezeu, care au suferit persecuție și închisoare pentru principiile lor, pentru credința lor, la care nu au vrut să renunțe, oameni care au știut pentru ce luptă.

Nu sunt genul de persoană care să îl implic pe Dumnezeu în politică sau în fotbal ( sau nu mai sunt, pentru că era o vreme, a copilăriei, când mă rugam să apere cine știe ce portar de la Dinamo, vreun 11 metri), și să spun că sigur Dumnezeu vrea să ajungă un anume creștin politician sau te mai miri ce ministru. Pe de altă parte, sunt convins și am această încredințare, că, creștinii trebuie să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, indiferent că sunt la școală, servici, ori în politică. Iar dacă într-o vreme ca această, de decădere morală, de devalorizare a familiei, de mizerii sociale, noi, cei care știm ce se cere de la noi, nu vom face nimic, ci vom continua să asistăm resemnați la progresul răului, spunînd că locul nostru nu e acolo, în murdăria politicii, atunci se prea poate ca, în continuare, răul să fie numit bine, minciuna să fie socotită ca adevăr și mirosul mizeriei să ne sufoce.

Armele răului le putem vedea la orice pas, arătate și fluturate în fiecare zi, fără rușine și fără jenă, iar noi, cei care zicem că avem armele adevărului și ale luminii,  le ținem ascunse, le înzăvorâm bine, le închidem și încuiem. O fi bine, o fi rău, fiecare decide pentru el; însă doar eu și tu  putem spune adevărul și arăta lumina în dreptul nostru, nu altcineva! Fiecare avem locul nostru, clar, precis, în această inegalitate; adevăr ori minciună, dreptate sau hoție, integritate sau imoralitate. Nu putem fi în ambele tabere!

Se pare că ziua de luni, nu e doar pentru poporul român una greu de digerat, una care am vrea să nu mai fie, atunci când e vorba de muncă, şi am prefera să facă parte din week-end. Şi alte naţii „apreciază” foarte mult această zi, că altfel nu degeaba s-ar osteni să îi spună atât de multe aforisme, doar doar se prinde cât de iubită e!

1. De ce e aşa departe ziua de luni de ziua de vineri, iar ziua de vineri aşa de aproape de ziua de luni?

2. Sunt convins că Dumnezeu a creat ziua de luni, ştiind toate greşelile care va fi să le facem în week-end şi astfel să ne pedepsească

3. Ar trebui ca ziua de luni să fie scoasă în ilegalitate

4. Nu îmi place deloc de luni, marţi, miercuri, joi, şi jumătate din vineri.

5.  Este groaznic să ştii că a şaptea parte din viaţă o risipim cu zilele de luni.

6. În loc de a apăsa butonul pentru deschiderea garajului, am apăsat butonul pentru aprinderea becului, aşteptând să se deschidă uşa de la garaj. Urăsc ziua de luni.

7. Sunt dedicat 100% muncii; 13% luni, 22% marţi, 28% miercuri,33% joi, 4% vineri.

8. Trebuie să existe o posibilitate de a fi liber toate zilele de luni dintr-un an; aşa aş fi bucuros toată săptămânile din an

( sursa- internet)

P.S

Va doresc sa aveti o foarte fructuoasa zi de luni!

Fiecare nouă zi în lumea „blogo”, îţi dezvăluie noi faţete, unele plăcute, altele …. Dintre cele plăcute am descoperit Blog Power, un concurs organizat de o comunitate de bloggeri, care doresc să iasă în relief prin frumos, prin calitate. În acest cpntext nou descoperit, am zis să particip şi eu la tema curios de incitantă:  „dacă m-aş mai naşte o dată, cine aş fi, de ce, unde aş fi”, temă  propusă de câştigătoarea ediţiei trecute PSI!  Aşa că, să nu uităm unde ne aflăm:  „pe… bloguri, fiţi gata, restart!

Îmi place să fac plimbări cu bicicleta, o folosesc în mod uzual, aproape zilnic, pentru a mă deplasa la locul de muncă. Cu toate că ştiu a pedala, de cand eram copil, cunosc doar două moduri de mers cu bicicleta: mergând înainte „călare” pe ea, adică ea mă poarte, ori  mergând înainte pe lângă ea, adică eu să o port. Practic, folosesc, ambele variante, depinde  de e deal ori vale. Nu am reuşit să merg niciodată înapoi cu bicicleta, fiind inşeuat pe ea, adica să dau în marşarier. Bicicleta e un mijloc care doar pentru mersul înainte are utilitate , în mod normal, alte cele variante fiind folosite doar de către circari ori acrobaţi; chiar şi parcarea „cu spatele” se face tot cu faţa atunci când vine vorba de bicicletă!. „Bicicleta” cu care fiecare din noi mergem zilnic, adică viaţa pe care o trăim, viaţa dăruită de Dumnezeu, e ca o roată, ca o bicicletă;  merge doar înainte, nu poate fi sub nici o formă „rostogolită” înapoi, sau direcţionată înspre spate, ci  merge, la sprint ori agale, ducându-ne ea pe noi în fugă sau luând-o noi pe ea la alergare; dar totul din viaţă şi întreaga viaţă merge doar înainte, spre un final implacabil, spre „THE END” or „FINE”. Şi totusi, dacă ar fi să trecem la lecţia de „science fiction” şi să presupunem că am mai putea să o luăm din nou de la capăt, că viaţa ne-ar fi oferită de la zero din nou, am accepta această provocare? Sau, ca şi acei bătrâni sătuli de zile, am spune că ne-a fost destulă durerea îndurată, de ce să mai trecem încă o dată prin ea? Ori, fascinaţi de viaţă şi frumuseţea ei, am porni de la capăt fără a mai sta pe gânduri? Dar, unde , încotro, cum?

Nu ştiu ce ai face tu cu darul unei noi vieţi,  pe ce căi noi ori vechi ai apuca, unde ţi-ai îndrepta paşii ori pironi ochii, dar cred că răspunsul cel mai bun, daca am putea să il aflăm prin ceva mijloace, ar fi  obţinut de la acei copii nenăscuţi, concepuţi dar fără şansa de a se naşte, acei micuţi care mor inainte de a se naşte. Probabil ne-ar spune cu glas îndurerat: vreau să văd chipul mamei, nu doar interiorul ei, vreau să fiu iubit, nu doar purtat în burtă pentru o perioadă,vreau să mă bucur de lumina zilei, nu doar de întunerecul din pântec, vreau să pot  a-mi îndrepta spatele, nu să stau ghemuit aici, vreau să deschid ochii si să privesc chipul celor dragi, nu sa ii tin mereu închişi, vreau să îmi îmbrăţişez tatăl cu mânuţele care acum le ţin ghemotoc pe lângă mine adunate. Cu siguranţă nu ar dori bogăţii, ci ar dori viaţa ca şi unică bogăţie, nu ar vrea maşini luxoase pentru a se plimba, ci ar dori „luxul” de a-şi putea folosi picioarele, nu ar dori bani mulţi în mâinile lor, ci ar dori să aibă mâini deschise şi întinse înspre altii, nu ar dori ochi să poată privi toate murdăriile si mizeriile din lume , ci ar vrea ochi să privească lumina, răsăritul şi apusul soarelui. Asta de fapt, cred că ne spune gângăritul lor , pe care nu îl  putem auzi,  scâncetul lor pe care nu îl putem distinge dintre alte zgomote. Doar VIAŢĂ vor, nimic nu cer mai mult.

Viaţa e cel mai mare dar pe care îl putem primi, poate de asta ni se ţi oferă o singură dată, ca să ştim să îl preţuim cu adevărat; dacă l-am primi din nou şi din nou, l-am privi ca pe un lucru normal cuvenit, ca pe ceva uşor de dobândit. Păcat însă, că nu ştim de la început, sau că nu e scris de la inceput pe „ambalajul” vieţii: ” a se folosi cu grijă, nu se mai oferă alta”; ori, la fel de trist e, că nu suntem învăţaţi şi conştienţi, că roata vieţii merge doar înainte, nu putem folosi funcţia sau butonul ” back, nici măcar pentru ca cele mai frumoase momente să le retrăim, ori  pentru ca cele mai grele momente să le evităm.  Bucuria mare, însa, mai mare ca tristeţea anterioară, este că, „astăzi” e noua viaţă care ni se oferă, cea veche a disparut  ieri, e deja amintire. Astăzi, în noua viaţă la care m-am trezit, pot a face ce nu am făcut ieri, pot iubi mai mult şi pe mai mulţi, pot oferi iertare greşiţilor mei, pot rosti cuvinte calde , pline de dragoste.

„Astăzi” e viaţa nouă care mi s-a oferit, „azi” e darul lui Dumnezeu pentru mine. De aş mai vrea ceva, ar fi ca să am parte de un „azi”, din partea lui Dumnezeu, şi în ziua de  mâine, şi astfel m-aş naşte zilnic, sper pentru mai bine şi mai bun, pentru  a trăi mai cu folos, pentru …. Iar dacă nu-i a fi un mâine, sper, trudesc şi vreau, ca ” azi” să trăiesc iubind, dăruind, crezând şi bucurându-mă..Pentru că în cele din urmă, nu contează câte vieţi trăieşti ci cum le trăieşti, şi mai ales nu contează aşa de mult cum începi viaţa, ci cum  o sfârseşti. Vreau VIAŢĂ sa am, nimic mai mult!

Ai mei parteneri de concurs care au scris pe aceeaşi temă:

 De-ar fi sa mai fiu o data

Dacă m-aş mai naşte o dată

Stop cadru

De ţi s-ar da încă o şansă

De-aş fi eu

Fluierul arbitrului

Punct. Şi de la capăt

Dacă m-aş mai naşte o dată

De-aş fi putut

Dacă m-aş mai naşte o dată

Restart my life!

Nu ştiu cum e prin alte oraşe, acum în prag de alegeri, acum în momente de criză financiară, acum când bugetele sunt limitate drastic ( doar pentru unele chestiuni). Dar, în oraşul meu natal şi de reşedinţă actuală, adică Deva ( cel cu cetatea, vă mai aduceţi aminte sper), încep tot mai mult să fie asemănătoare serile, nopţile de acum, cu cele de acum 30 de ani, să zicem. Adică, aşa cum pe vremea comunismului românesc târziu, al anilor 80, seara nu prea se aprindeau lumini pe stradă, astfel încât erai nevoit să umbli cu lanterna „la purtător”, pentru a vedea pe unde calci, tot aşa este şi acum, adică beznă. Si acest fapt nu se întâmplă aşa „din întâmplare”, ci în mod repetat. Nu vă gândiţi că e chiar una totală, generală, ci e una pe zone, exact cum era şi pe acele vremuri. Sincer să fiu , nu prea ştiu ce se întâmplă. şi s-ar prea putea ca nici cei de la ENEL să nu prea ştie, din moment ce i-am sunat, dar nu erau în temă cu ceea ce ar putea genera această pană de curent stradală. Acum ,nici nu vreau să mă gândesc că domnul nostru primar ar face economii, aidoma lui Ceauşescu, pentru a plăti datoriile oraşului, şi asta cu ajutorul „orbecăielilor” noastre, ori că e criză aşa mare de energie electrică, încât oraşul nu mai poate beneficia, decât secvenţial de lumină stradală.

După ani şi ani, mai sunt şi alte similitudini  din vremurile actuale care vă stârnesc amintiri ale vremurilor de comunism? Ce evenimente, personaje, atitudini cu iz de „parfum  comunist” se mai regăsesc şi în zilele noastre? Sau de ce vă e dor din acele vremuri? Ce aţi mai pune în democraţia actuală, din comunismul de atunci?

Între timp, au trecut ceva minute bune de când am sunat la deranjamente, dar e tot beznă pe „uliţa” mea. Noroc cu lămpile solare din grădina vecinului, vecin care nu cheltuie bani pe lucruri scumpe, că aşa mai mă pot orienta şi eu cam pe unde mă aflu. Oricum s-a mărit ziua considerabil şi probabil pe asta se mizează, că prin unele zone din oraş, chiar la ora 20 o fi încă ziuă! Dar nu e, vă spun eu sigur! Şi nu e nici lună plină măcar!

Update ora 22: Se pare că şi prin zona lor, a ENEL-ului e beznă, că altfel nu îmi explic cum de nu au găsit echipa de intervenţie pe care a zis, doamna de la deranjamente, că o să o trimită pentru remediere!  Trăiască capitalismul cu iz de comunism iluminat!