Posts Tagged ‘invatatoare’

Discutam zilele acestea cu un prieten care îmi spunea, citez:  ” am fost crescut în spiritul zicalei – mai bine sărac decât să fur. să mă murdăresc”.  Şi i-am dat dreptate, dându-mi seama încă o dată, cât de importantă a fost şi este educaţia primită, copii fiind, acasă ori la şcoală.  Fiecare dintre noi, cei care am fost binecuvântaţi a  avea părinţi, am fost crescuţi de către ei, cu drag, bucurie şi afecţiune. Pe lângă cele necesare existenţei fiziologice, sunt sigur că s-au îngrijit să ne pună în minte şi în inimă, încă de la primii paşi şi primele cuvinte, principii pe care le puteam înţelege la acea vârsta. Aici vorbesc de majoritatea părinţilor şi nu fac referire la acei părinţi, care sunt „mândrii” cu al lor flăcău , care înjură ca un birjar la doar şase ani sau vorbeşte urăt cu cine prinde la opt ani; aceasta e o categorie specială de părinţi. Am fost crescut in spiritul de a nu lua ce nu este al meu, de a nu înjura colegii sau prietenii, de a nu răspunde urât „tovarăşei” învăţătoare ori profesoarei, de a  nu mă certa cu fraţii mei (probabil de nu erau meciurile de fotbal din curte ori partidele de table, poate chiar şi reuşeam!),  de a da jucăria pe care o am şi copilului care vine la mine ( primele cinci minute era Ok, după cre simţul proprietăţii îşi făcea efectul), de a mulţumi lui Dumnezeu pentru mâncarea din fiecare zi şi alte principii de viaţă , pe care le „scoteau” pe masa de lucru, la fiecare etapă nouă a vieţii. Toate astea au intrat în mintea fiecăruia dintre noi, unele mai adânc , altele mai la suprafaţă, unele fiind practicate în mod uzual, şi astfel întipărindu–se ca şi mod de viaţă; altele fiind „sărite ” din când în când la execuţie, nu le practicam tot timpul. Voi ce vă mai aduceţi aminte din cele spuse de părinţi, de educatori, de profesori? Ce vă aduceţi aminte că aţi făcut , cu toate că ştiaţi că nu e bine, fiind învăţaţi de părinţi?

Anii au trecut şi încă mai trec, şi dacă e de ceva nevoie în societatea actuală, romănească, europeană ori mondială, atunci cu siguranţă e nevoie de oameni ai principiilor; oameni şi tineri, copii ori studenţi, care să ne aducem aminte ce am fost învăţaţi de părinţi, de educatori, de învăţători ori profesori. Să ne aducem aminte ce înseamnă respectul, chiar şi atunci când alţii nu ne respectă, , ce înseamnă proprietatea altuia chiar dacă noi suntem „jegmăniţi” zilnic, ce înseamnă cuvântul dat şi promisiunea făcută chiar dacă alţii nu mai dau doi bani pe el, ce înseamnă altruismul într-o societate egoistă, ce înseamnă cuvântul spus frumos şi cu drag celui care e nervos şi îţi răspunde urât.

Pentru aducerea aminte a lor, a părinţilor care ne-au crescut cum au ştiut şi au putut ei mai bine, pentru a le arăta respectul pe care li-l purtăm , pentru toţi cei ce ne-au învăţat, se merită să fim oameni ai  „celor şapte ani de acasă”, cu bun simţ şi respect. Aşa să ne aducem aminte şi să trăim.

Reclame