Posts Tagged ‘interior’

” Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!” – Isaia 5:20

E groaznic de trist să trăiești pe dos, să fii cu susul în jos,de exemplu să nu poți dormi noaptea ci doar ziua sau să nu poți închide ochii din cauza vreunei oarecare boli. Îi compătimim și chiar ne este milă de cei care, din diferite motive, nu pot să trăiască normal din punct de vedere fiziologic, cei care suferă din cauza vreunei astfel de anomalii. Și cu toate acestea, cineva spunea că suntem mult mai aplecați, mai preocupați înspre nevoile, handicapul  fizic al unei persoane, decât suntem îngrijorați de handicapul moral al unei anumite persoane.

Nu știu cât de important e pentru voi să aveți de a face cu o persoană care are principii corecte, valori așezate în ordinea priorităților reale sau chiar nu contează caracterul celui cu care aveți de a face. Pentru unii, chiar nu contează că fac alianță cu unul care nu are deloc morală sau principii, atât timp cât lor o să le meargă bine în contextul asocierii. Alții în schimb, suflă și în iaurt înainte de a se apropia de cineva, înainte de a face pact cu cineva anume. Chiar ajută la ceva să ai valori corect așezate, principii de viață adevărate? Chiar e important în lumea asta în care totul pare cu susul în jos, să fim noi oameni normali, care să spună lucurilor pe nume indiferent de prețul  pe care ar trebui să îl plătim sau indiferent cât de mulți ar spune același lucru ca și noi? Are vreo importanță pentru binele unui om, al unei națiuni, să  își bazeze viața și acțiunile pe niște principii clare și corecte sau nu prea contează în economia vieții acest lucru?

Se prea poate ca pentru cei care citiți aceste rânduri, întrebările să vă pară aiurea de tot, pentru că sunteți persoane cu principii, cu picioarele pe pământ și nu cu capul în jos! Și cu toate astea, nu înțeleg, cum de totuși la nivel declarativ, majoritatea condamnăm negrul care e pus în locul albului și întunerecul ce ia locul luminii; dar când e vorba de acțiune, de faptă, vedem că realitatea arată altceva. Și atunci mă întreb, oare chiar e suficient să am doar eu, în interiorul meu, valorile puse în ordine dar să nu iau nici o atitudine, în exterior, atunci când văd că lucrurile sunt pe dos în societate? Se prea poate să fie asta problema României, a românilor, adică faptul că principiile noastre sănătoase de viață, prea puțin le scoatem în confruntare directă cu principiile nesănătoase care sunt promovate în societate, în școli, în viața publică.

Partea bună e aceea că încă avem ziua de azi la dispoziție, mai putem să corectăm ceea ce e greșit, mai putem încă să scoatem pe ” tejgheaua” vieții, lumina, binele și dulcele, și să le aducem în confruntare directă cu răul, întunerecul, amarul. Și cu siguranță, atunci mai este speranță pentru noi, ca și oameni, pentru noi ca și națiune.

Reclame

Nu știu dacă a mai fost vreo perioadă cu așa densitate de evenimente pe zi sau pe oră, ca cea pe care o trăim acum în Romănia. e Doar cea de la evenimentele din decembrie 1989 poate fi comparată ca amploare cu cea actuală, doar că atunci era doar o televiziune care să prezinte situația. Acum în schimb, din ”breaking news” nu ne mai scoate decât ”good news”. Dar din păcate aceste vești bune pe care le așteptăm se lasă înghițite de veștile rele, anormale, care se întâmplă.

Mă gândesc în perioada asta la câteva ”breaking news” care mi-ar plăcea să le aud, să le văd întâmplându-se, dar încă nu găsesc televiziunea, oamenii și poporul care să le transmită și să le facă posibile:

1. politicienii corupti din toate partidele își recunosc greșelile și renunță la viața politică

2. toți politicienii, indiferent de culoare, își dau mâna pentru România, pentru români, pentru binele țării

Mi-ar fi suficient atât să aud, aș vrea să văd că e dată la o parte minciuna, răutatea excesivă, invidia. Astea ne omoară în primul rând, nu legile proaste; interiorul putred dă mirosul groaznic în societate și face ca țară să fie așa cum o vedem cu toții.

Breaking news – românii își cântă imnul cu demnitate, trăindu-l”

Dacă nu mi-ar fi puţin mai mult ruşine, poate v-aş arăta, printr-o fotografie, cum se prezintă geamurile uşii de la sufragerie, după salutul de bucurie şi salturile de veselie ale câinilor noştri, la momentul întoarcerii  noastre acasă după o absenţă de o zi întreagă. Sunt semne ale intenţiei lor de a ne îmbrăţişa, de a ne spune că se bucură de revedere, cred că şi ar vrea să scrie ceva pe geam! Chiote, sărituri în două picioare, sunete de salut pe toate tonurile posibile- astea sunt semnele care însoţesc venirea noastră acasă. E o bucurie de nedescris, parcă nu ne-ar mai fi văzut de când lumea. Pornind de la acest context care se creează de fiecare dată,  în familia noastră lărgită, mi-am pus întrebarea sinceră şi legitimă, poate chiar deranjantă: când m-am bucurat cu adevărat ultima oară, dar aşa încât să tresalt de bucurie, atât în exterior cât şi ca interior, în inimă?

Veţi spune că nu mai suntem copii pentru a ne putea exterioriza chiar aşa puternic, încât să sărim pe pereţi de bucurie; ori că într-o asemenea situaţie economică, socială şi politică, numai chef de  exprimări ale bucuriei  de genul acesta, nu mai avem. Sau că suntem, noi de felul nostru, mai închişi în noi, şi de fapt ne bucurăm, dar aşa discret. Şi totuşi, când v-aţi bucurat din plin, pe săturate şi fără reţinere, ultima dată? Să fii fost în copilărie, să fi fost când am luat „bacul”, să fi fost când ne-am găsit partenerul şi ne-a spus „DA”, să fi fost săptămâna trecută sau chiar ieri?

Nu v-aş recomanda să vă manifestaţi aşa intens ca şi dulăii mei, nu de alta dar după aceea trebuie spălate geamurile sau pereţii sau hainele. Dar, dincolo de toate problemele şi grijurile şi apăsările cotidiene, inima noastră, faţa noastră, tot ceea ce înseamnă „noi”, are nevoie de veselie, are nevoie de tresăltare, are nevoie de puţină bucurie nebunatică, din când în când. Dar nu una artificială sau forţată, ci una naturală, normală. Pentru că doar aşa faţa se înseninează, ridurile dispar şi problemele sunt îndepărtate, măcar şi pentru o zi, două sau, cine ştie,  poate permanent.