Posts Tagged ‘filososfia’

Toţi ne dorim o ţară cu cetăţeni având mentalitatea cetăţenilor din ţările civilizate, ori din ţările nordice, ori de prin Japonia. Toţi am vrea să vedem civilizaţie şi disciplină, ordine şi limbaj frumos, zâmbete şi omenie. Ce uităm însă adesea, este că toate acestea se clădesc în timp, se formează în mintea şi inima copiilor, a tinerilor, şi mai ales e nevoie de modele şi exemple pentru a putea fi întipărite şi practicate. Mi-am pus întrebarea următoare: oare dacă educaţia copiilor şi tinerilor, adică a generaţiei care va să vină, ar fi dată de cei care apar în mod constant la TV, radio, orice mijloc mass-media, sau de ceea ce văd ori aud într-o zi de viaţă normală, care ar fi imaginea care li s-ar întipări în minte, sau ce ar putea învăţa ? Sau chiar mai în extremă dusă problema: dar dacă, chiar şi învaţă, iar azi şi apoi mâine, vor pune  în practică?

Aşadar copiii şi tinerii,  noi toţi, vom avea de pregătit următoarele teme pentru viaţa care ne stă în faţă, lecţii predate de către „profesori” pricepuţi, ce apar permanent pe „sticlă”:

–  cei în vărstă, care au muncit o viaţă întreagă, nu trebuie respectaţi, ci oferite serviciile cele mai slabe, astfel încât dacă nu mor de foame, sau lipsă de medicamente, sau imposibilitatea de a plăti utilităţiile, să moară de nervi

– prezenţa la şcoală nu e obligatorie, ci opţională; dacă ai treburi mai importante decât şcoala, rezolvă-le, că şcoala nu e necesară, ţara are nevoie de tine aşa cum eşti

– dacă ai de ales între adevăr şi minciună, nu mai sta pe gânduri, spune minciuna ca să îţi fie bine: adevărul creează doar probleme, şi nu ajută la progresul tău personal

– dacă cineva stă în calea succesului tău şi trebuie să îl calci în picioare pentru a reuşi, nu te mai gândi că e semen de al tău; el e doar o piedică în calea binelui tău suprem

– trădarea principiilor şi a oamenilor trebuie să îţi fie filosofia de viaţă, pentru că valorile , principiile şi oamenii, te împiedică, de cele mai multe ori, a îţi împlini visul

– – Dumnezeu trebuie „vizitat” doar la nevoie, la sărbători sau dacă e să dea bine în faţa celor credincioşi; altfel, El cu ale Lui, eu cu ale mele

Nu vreau să aglomerez prea mult lecţia pe care vor trebui să o pregătească şi de aceea, mă opresc aici. Sunt convins însă că „profesorii contemporani”, vor continua să îşi etaleze toate cunoştinţele şi astfel să le ofere modele şi învăţătură demnă de urmat copiilor şi tinerilor!

P.S.

Sper să nu învăţaţi nimic din ceea ce am scris şi să nu puneţi în practică nimic din ceea ce vi se oferă de aşa zisele persoane publice, certate cu bunul simţ şi principiile corecte !!

Reclame