Posts Tagged ‘elevi’

Nu ştiu de unde a pornit expresia de ” fascinanta Românie”, dar e foarte adevărată, poate neaşteptat de potrivită. Din păcate însă, fascinaţia e una de natură negativă, de care nu mai conteneşti a te mira, privind înciudat la cât de „neagră” e fascinaţia. Dacă aveaţi impresia că, aşa ca din spusele glumei,  WC-urile la olteni, sunt făcute din doi pari – unul pentru echilibru şi altul pentru apărare-  atunci să ştiţi că nu toate bancurile sunt adevărate. În şcolile din Gorj, toaletele sunt mult mai evoluate: au pereţi, acoperiş şi sunt chiar îngrădite… cu gardul şcolii, pentru că sunt în exterior, nu în interiorul clădirii şcolii. Aşa sunt peste 100 de şcoli din judeşul Gorj, dar chiar nu e nici un pericol. Pericolul mare, conform credinţei Ministerului, vine din interior,  din clasele şcolilor, pentru că acolo trebuie să se monteze camere de supraveghere pentru examenele ce bat la uşă. Aşa sună o hotărâre a onoratului Minister. Astfel, cu toate că sute de elevi riscă ca în urma unei vizite la o asemenea toaleteă, să nu se mai întoarcă întregi la ore,, fondurile sunt orientate spre calitatea actului de învăţământ, respectiv pentru a alunga hoţia din ţară. Şi tocmai cu elevii s-au găndit să înceapă, ei sunt cei mari „hoţi” ai ţării, iar acest fenomen al furtului intelectual, trebuie eliminat din „faşă”. „Toaletele mai pot aştepta, pentru ă nu avem fonduri de aruncat pe …mizerii”, pare a spune ministerul.

Poate doar achiziţionarea de computere  pentru şcolile ce nu au electricitate ar mai putea întrece o asemenea investiţie inteligentă a autorităţilor din Ministerul Educaţie i( oare chiar, de ce se numeşte al „educaţiei”, când sunt luate astfel de deizii?). Sau nu, greşesc, mai ar putea fi o investiţie şi mai „glorioasa”;  achiziţionarea de panouri solare penttru prepararea apei calde menajere, în toate şcolile unde nu există sursă de apă menajeră. Nu vreau însă să dau sugestii pentru că, după cum se vede, la acest capitol al investiţiilor profitabile, în orice minister, există un servicu, cel puţin, specializat în dirijarea banilor spre binele cetăţenilor, fie ei oameni mari, pensionari ori copii. Până una alta, din spusa uni stimabil , se pare că mai nou alte afaceri au devenit mai profitabile decît cele cu … cele cu… ( ca în „cele două cuvinte”, mi-e greu să rostesc) ra…offf, cele cu… ra-hat. Sau mai concret spus: chiar dacă scopul camerelor de supravegere e acela de a nu lăsa pe unii „să fure”, adică pe  numiţii elevi de la bacalaureat, cu ajutorul lor se poate , ca alţii „să fure” ( nu dau nume, că sunt prea multe) din bugetele şcolilor. Scuza-ţi-mi concluzia , cam dură!

Reclame

Cum ar mai suna această expresie, acum în democraţie, când fiecare alegem ce să facem, nu ne mai lăsăm duşi la grămadă, ci fiecare decidem pentru noi înşine (sau asta ne e senzatia). A fost, perioada comunismului, când erai obligat să faci multe lucruri: să munceşti, să mergi la şcoală, să porţi uniformă, să faci curat la poartă, să pui steag, să mergi la defilare, etc. Dar acum acele vremur iau trecut, nu te mai obligă nimeni, mai nimic, ba dimpotrivă s-ar mai şi bucura dacă nu ai mai face anumite lucruri, pentru că ar scădea costurile din buzunarul statului. Libertatea, democraţia, a sters totul, şi ce a fost bun din lucrurile obligatorii şi ce a fost rău, nu s-a făcut nici o diferenţiere dacă unele erau bune sau nu. Anul acesta , parcă mai mult ca nicicând în alţi ani, am văzut ce înseamnă şi partea negativă a democraţiei, a libertăţii de a fi lăsat să alegi; vaccinurile copiilor la şcoală. Nu ştiu cum a fost prin zonele voastre sau daca aţi auzit, dar rubeola a fost la „mare căutare” printre elevi, ori ca erau la gimnaziu, ori că studiau la liceu.De ce să fii fost acest fenomen? Pe vremea noastră de şcolari, eram vaccinaţi ba pentru o boală, ba pentru alta , şi nu te întreba nimeni dacă vrei ori ba. Acum, fiecare părinte a ales să îşi ori să nu-şi vaccineze copilul împotriva unor astfel de boli. Şi se pare că marea majoritate a ales să nu facă aceste vaccinuri. ” De ce să mai fac şi acest vaccin ori această injecţie, doar nu mai e obligatorie şi în plus , te miri ce se mai poate întâmpla?”. Şi iacă urmările „libertăţii” de alegere.Veţi spune ” ia, mare brânză de câteva zile lipsă de la şcoală, s- a mai relaxat şi copilul puţin stând acasă”. Nu despre asta e discuţia, ci despre selecţia corectă între ce ar trebui să fie obligatoriu, chiar şi în democraţie, şi ce anume ar trebui să rămână la alegerea individului. Ce „obligativităţi” vedeţi a fi necesare chiar şi în democraţie, ce ar trebui să fie nelipsit pentru fiecare individ, ori că vrea ori că nu vrea? Mai poate fi obligată fiecare persoană, în acest cadru al libertăţilor omului, să facă anumite lucruri, care ar fi spre binele lui? Ori, tocmai fiindcă nu mai vrem a face aceste lucruri obligatorii, nici nu se mai dau legi care să „oblige” persoanele să facă anumite lucruri, strict în folosul lor?

Când e vorba de asigurări de maşini şi case există obligativitate, când e vorba de reţineri de contribuţii la asigurările sociale sau de pensii suntem obligaţi fără a fi întrebaţi. De ce nu se poate această regulă a obligativităţii să fie şi în alte domenii sau cel puţin de ce , măcar unde există teroretic stipulată, să se treacă la punerea în aplicare şi în practică? Să fiu eu oare cu ceva moştenire comunistă rămasă, pe te miri unde, inoculată? Sau chiar nu se doreşte a se face ceva bun , măcar acolo unde se poate şi trebuie?

Va puteți  imagina cum  ar fi o zi în care să nu avem parte de răutăți și mișto-uri, în care să nu fim luați și să nu luăm peste picior, o zi în care să trăim altfel decât în mod normal, în ceea ce privește ironia și atacul sub centură ? Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație și sa ne gândim la următoarele:

1.  toți politicienii ar avea un singur scop, acela de a sluji interesele poporului, și ar uita de toate adversitățile dintre ei

2. realizatorii de emisiuni mondene, ar căuta subiecte in care să arate partea plină din paharul ”vedetei”și nu eventualele bârfe și lucruri murdare

3. noi, votanții, alegătorii, am fi mai îngăduitori cu aleșii, și i-am încuraja și susține , în loc de a-i huidui și apostrofa

4. în familie ne-am sprijini unii pe ceilalți și în loc de a face haz de necazul celui drag, i-am spune o vorba bună

5. elevii și-ar da seama că, totuși, profesorii le vor binele, chiar dacă ii pun să învete

6. șoferii ar realiza că polițiștii pot face și lucruri pozitive  și i-ar aprecia ca atare

Scopul nu e doar să ne imaginăm ci să testăm cum ar fi o asemenea  zi, dacă eu , tu, fiecare ne-am face partea în dreptul nostru. Ar fi o zi specială pentru cei care în mod normal sunt ținta răutăților și a mișto-urilor? Ar fi surprinși să nu mai mă comport ca și ieri, când i-am luat peste picior?

S-ar putea să ai impresia că o astfel de viața e   doar în alb și negru, dar uneori e nevoie și de asemenea zile ca să ne arătăm nouă înșine că putem rupe monotonia zilelor, că putem trăi diferit zi de zi, că nu suntem robii unui anumit tip de viață, un șablon zilnic, uzat, dar cu care ne-am obișnuit.