Posts Tagged ‘credinta’

 Pe o stradă oarecare se afla o Biserică ( nu dăm mai multe detalii!!). În imediata apropiere a acelei Biserici se afla casa unui om ateu, care duminică de duminică, in timpul slujbei avea obiceiul de a petrece în curtea proprie, înconjurat de câțiva prieteni.  Până aici nimic greșit, deoarece fiecare are libertate în prorpia lui ogradă; însâ omul respectiv punea și muzică, de toate felurile, iar uneori era atât de asurzitoare încât răzbătea  și în intimitatea Bisericii de lângă el. Preotul, om al lui Dumnezeu,  vrînd să rezolve pașnic problema, i-a atras atenția de câteva ori, fără nici un rezultat; deoarece omul nu coopera  astfel ca măcar pe perioada slujbei să dea muzica mai incet, preotul a început să se roage la Dumnezeu pentru rezolvarea situației, îndemnând și pe alți enoriasi să facă la fel. După un timp oarecare s-a întâmplat ceva ciudat, o minune sau un dezastru, depinde din care parte privești. Din cauza unui trăznet, casa ateului respectiv a luat foc și a ars din temelii. Omul respectiv, ateul, aflase între timp despre demersul preotului și înfuriat s-a adresat unui tribunal cerând despăgubiri pentru necazul produs. După ce a ascultat cearta dintre ateu și preot, judecătorul aflat în imposibilitatea de a decide de partea cui e dreptatea a spus următoarele:

”Am în față un caz imposibil,  care în întreaga mea activitate nu am mai întâlnit. Dupa cum înțeleg eu, situația se prezintă în felul următor: acest ateu, care neagă existența lui Dumnezeu,  susține că Dumnezeu, la rugăciunile preotului și a altor enoriași, i-a distrus casa trimițând un fulger ! De cealaltă parte, preotul, om al lui Dumnezeu, cu o credință puternică spune că una ca asta este imposibil să se poată întâmpla, Dumnezeu nu mai face asemenea minuni în zilele noastre!”

Reclame

În scurta mea experiență din lumea scrisului în virtual, am observat că sunt unele probleme atît de delicate și personale încât atunci când aduci vorba despre ele îți dai seama că ai fi preferat să nu o faci. Iar aceste lucruri din virtual sunt cam aceleași  pe care le regăsim și în planul real, în aceeași postură de lucruri personale, despre care oamenii preferă mai degrabă să nu fie întrebați: sau dacă totuși sunt întrebați preferă să evite elegant subiectul sau să nu răspundă. Dacă despre politică, fotbal, mondene, știri de genul celor de la ora 5, ai putea să povestești cu anii și ai avea comentarii cu lunile, când vine vorba despre alte subiecte, discuțiile devin sterile și anoste.

Probleme și subiecte care necesită o delimitare clară, albă sau neagră, nu o cale de mijloc, gen avort, homosexualitate, păcatul de orice natură, sunt evitate de cele mai multe ori, pentru că am vrea să fim echidistanți, să nu supărăm pe unii și să nu nedreptățim pe alții sau pentru că, există riscul ca, la un moment dat sa cădem în aceeași greșeala pe care altădată am condamnat-o la alții. Credința, Biserica, Dumnezeu, intră și ele în aceeasi categorie a lucrurilor greu discutabile, pentru că sunt considerate foarte personale, tinând de fiecare individ în parte și de relația pe care acesta o are cu domeniile respective. Preferăm să nu discutăm despre astfel de lucruri, pentru a ne situa în zona neutră, pentru a nu deveni partizanii uneia dintre soluțiile prezentate. Și asta, pe de o parte e bine, pentru că nu suntem, ca și indivizi, deținătorii adevărului absolut, și atunci nu putem emite pretenții de opinii absolute. Pe de altă parte, atunci când negrul trebuie numit negru, pentru că știm că așa e, iar nedreptatea trebuie numită ca atare,  e important să luăm poziție publică, tocmai pentru a ne poziționa de partea binelui.

Din al vostru punct de vedere, ce subiecte, teme, vi se par, atît de personale, încât ar fi bine să fie lăsate pentru colțul intim de prieteni, să fie discutate într-un cadru de cunoscuți, și nu împrăștiate în virtual sau real, către oricine?

P.S

Nu știu dacă trebuia să deschid acest subiect și daca nu cumva e prea personal pentru a fi discutat într-o comunitate așa de mare!!!!

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe

Să sune scrâşnetul hain

Și mii de lacăte la uşe

Eu tot ceea ce-am fost rămân.

Surpaţi asupră-mi munţi şi ape

Puteţi chiar să mă spânzuraţi

Cu grele, negre târnăcoape

Credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă de vreţi sub şanţuri

Și îngropaţi-mi trupul stins

Eu sorb ca Făt-Frumos din lanţuri

Puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul

Ca să mă frângă până-n miez

Eu stau în viscole ca bradul

Și tare, tare ca un crez.

Radu Gyr

În ultima perioadă de timp, mă gândesc din ce în ce mai mult la marea responsabilitate a cuvintelor, promisiunilor ori simplelor vorbe pe care le rostesc. Oare chiar cred ceea ce spun, chiar trăiesc ceea ce declar sau ceea ce spun o fac doar de fațadă, de impresie?

Aș vrea să cred că putem fi atât de înțelepți încât să spunem ceea ce facem și să trăim ceea ce rostim, nu doar o anume zi, ci toate zilele vieții noastre. A trăi e un crez, e mai mult decât cuvinte, e viață arătată în faptele de zi cu zi!

P.S

Se poarta rosu, dar crezul nu e de al lor. Pentru ca nu stiu daca au asa ceva in dictionar majoritatea politicienilor!

Nu e vorba de nici un pamflet, nici măcar vreo „miştocăreală” cu privire la te miri ce subiect; e poate unul din cele mai serioase lucruri care pot fi spuse. Când e vorba de principii, şi mai ales când e să le privim serios, atunci trebuie să conştientizăm importanţa lor.

Privind în urmă, la anii de comunism, descoperim adevăraţi eroi, adevărate repere de moralitate, credinţă, luptă şi înverşunare; au luptat pentru principii, pentru valori, pentru  adevăr. Poate pe nemerit, se spune că poporul român e unul compus din laşi, din trădători şi din oportunişti. Această caracterizare nu e însă pentru cei care au răbdat totul pentru a nu îşi călca principiile şi a nu da înapoi de la crezul lor. Şi cu toate astea, cu toate bătăile şi chinurile cumplite, au continuat să lupte, să creadă, să spere. Şi credinţa lor, după mulţi ani, a ajuns a se dovedi că nu a fost zadarnică.

Acum, noi, urmaşii acestor eroi neînfrânţi, nu mai prea avem ce apăra. Comunismul a dispărut, dar din păcate au dispărut şi principiile pentru care să luptăm. Bătăile nu mai sunt la ordinea zilei, dar suntem imobilizaţi de indiferenţă. Strigăm că nu mai putem, dar nu ne unim, spunem că ne e greu, dar nici măcar nu ne mai luptăm.

Viaţa e o luptă; a fost pentru cei care au luptat împotriva comunismului, e  şi pentru noi, cei care luptăm împotriva metehnelor comuniste. Dar lupta nu e cu cei care sunt acum,  şi nu a fost cu comuniştii; lupta e cu principiile pe care vrem sau nu a le călca, cu valorile pe care vrem ori ba a le trăi. Lupta e cu noi, pentru că dacă pe noi ne convingem că avem pentru ce lupta, atunci bătălia e câştigată, dacă avem principii şi valori pe care să le apărăm, atunci există speranţă la victorie.

Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.

Cred într-un mâine  mai frumos şi mai bun

Într-un azi cu dragoste şi bunătate

Cred că putem fi iar uniţi, ca oameni, ca naţiune

Că adevărul  poate să triumfe, să fie iar pe tron

Cred în omenie, mâini întinse, vorbe bune

Şi în prieteni sinceri şi pentru totdeauna

Cred ca ce e „bun”, se poate face şi „mai bun”

Şi că ce-i rău se poate face bun, frumos, de admirat

Cred că doar prin luptă victoria s-obţine

Iar renunţarea nu-i soluţie, ci e moarte-n orice lucru

Cred că doar credinţa, în Dumnezeu şi-a mea voinţă

Mă face ca să trec prin viaţă, biruitor şi nu înfrânt

Şi mai cred că doar crezând pot ‘nainte-a merge

Chiar de nu pot a vedea unde s-a sfârşi cărarea

Cred chiar când nu văd nimic din toate astea,

Căci asta e CREDINŢA. să crezi chiar când nu vezi.

Cred…

 

În ce, sau cine mai credem, chiar dacă nu vedem „semne vitale”, chiar dacă e întunecată zarea, chiar dacă „vizibiliatea” e spre zero? Mai putem pătrunde dincolo de aparenţe şi de nevăzut, cu ochii credinţei?

Eu sunt un mâncător destul de bine pus la punct cu dulciurile , şi în special prăjituri, ciocolată şi altele de genul, fără prăjituri prea negre ori ciocolată neagră. Totuşi , cu toată experienţa mea, acumulată în ani de antrenament şi pregătire, nu mi-am pus niciodată problema că s-ar putea să nu mai fiu în stare să mănânc prăjituri ori alte dulciuri, aşa cum mi-am pus-o acum. Şi asta nu din cauză că , brusc şi dintr-o dată m-ar fi luat teama de diabet sau că aş suferi de vreo boală care interzice consumul de dulciuri. Ci dintr-un motiv, pe atât de distractiv pe atât de întemeiat: cineva s-ar putea să îmi dorească să nu mai pot mânca.  Şi am să vă explic  şi de unde aceasă teamă. Am auzit următoarea expresie, care m-am gândit că s-ar putea să mă atingă şi pe mine dacă nu mă potolesc eu de bunăvoie: ” aş vrea ca tata să facă gingivită, să îl doară dinţii şi să nu mai poată mânca cremeş, pentru că mănânca şi dimineaţa, şi la amiază, şi seara, iar mie nu mai îmi rămâne atât de mult”. V-aţi dat seama că această mică sinceritate, provine de la un copil, dar pe mine m-a cam luat cu tremur.  Dacă voi da peste careva cu credinţă şi dorinţă aşa de mare , încât să îmi dorească să mi se taie tot cheful de dulciuri? Ori care să ceară să mi se facă vreo bătătură pe limbă sau pe cerul gurii, să nu mai pot îngurgita prăjturi?

Niciodată nu ştii peste cine dai în viaţă , aşa că va trebui să fiu pregătit pentru ziua când va apărea careva, mâncător mai mare decât mine de dulciuri, şi căruia din motive de concurenţă, să îi cad cu tronc, astfel să îmi dorească vreun bine din cele amintite anterior. Aşa că dacă cumva, vi se întâmplă să vi se taie subit cheful de ceva anume, sau să vă apară ceva „anomalii” în funcţionalitatea organismului, nu ar fi lipsit de importanţă, să luaţi în calcul şi o astfel de „injurătură” rostită de vreun binevoitor: „da-ţi-ar Domnul gingivită, să nu mai poţi mânca amandină”!!!

( sursa pozei- http://lascaupetru.wordpress.com)

SUPERSTIȚIE – Prejudecată care decurge din credința în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămășițe ale animismului și ale magiei.

Ziua de marţi, 13, este o zi considerată de mulţi nefastă,:însemnând ghinion şi trei ceasuri rele. Potrivit superstiţioşilor, în această zi nu trebuie să pleci la drum sau să faci activiăţti importante. Aşa că băgaţi bine de seama, dragi creştini!  dar chiar, oare cum merg , mână în mână, credinţa în Dumnezeu cu astfel de practici, dependenţa de El, cu teama de astfel de lucruri? Pentru că sunt şi lucruri chiar distractive, printre cele ce se numesc superstiţii, voi prezenta câteva astfel de „credinţe” dar şi „soluţiile” pentru a scăpa de ele,  provocându-vă şi pe voi, a scrie alte superstiţii ce vi se par ciudate.

1.Orice dorinţă ţi se va împlini dacă o rosteşti în timp ce fierbi ceapă – să nu îţi lipsească nicicând ceapa din casă, să o ai la îndemână şi mai ales întotdeauna să ai un ochi al aragazului sau plitei liber pentru a pune repede la fiert ceapa atunci când îţi doreşti ceva

2. O broască ce sare în casa ta, îţi aduce noroc – construieşte-ţi casa pe malul unei bălţi pline cu broaşte astfel încât în orice moment să ai o broască aproape de casa ta

3. Un câine care urlă în ajunul Anului Nou, va turba până la sfârşitul anului – la apropierea Anului Nou, legaţi gura tuturor câinilor pe care îi aveţi, chiar dacă mor din acest motiv, important e ca superstiţia să nu se întâmple

4. Dacă prinzi o frunză care cade, în prima zi de toamnă, vei avea parte de o iarnă uşoară – fii sigur că mai ai zile de concediu până toamna, astfel icât să poţi fi liber când incep să cadă frunzele; se merită, tinând cont de ce cheltuieli cu încălzirea eviţi

5. demonilor le este frică de sunetul clopoţeilor – leagă clopoţei la fiecare haină şi pantof pe care îl porţi, la fiecare clanţă de uşă, la oglinda retrovizoare de la maşină, precum şi de ramurile copacilor din grădină; astfel, chiar dacă vei fi considerat nebun, vei fi sigur că scapi de demoni

6. dacă omori o albină, vei avea un oaspete neaşteptat – fii sigur că nu laşi urme atunci când omori albina, altfel „musafirul” nepoftit s-ar prea putea să fie întreg roiul celei ucise

7. daca-ţi muşti limba în timp ce mănânci, înseamnă că ai spus o minciună de curând- pentru a evita accidentele şi muşcăturile grave de limbă, nu este indicat a se mânca după ce ştim sigur că am spus o minciună; mai bine flămânzi decât cu limba accidentată

Iar referitor la ziua de marţi 13, stai acasă toate zilele astfel catalogate, nu merge nici la serviciu, nici cu maşina, şi nu lucra absolut nimic. si astfel vei face parte din „clubul marţienilor de ziua a treisprezecea”.