Posts Tagged ‘colegi’

Pe marginea unei ape , la lumina unei luni pline, trei prieteni vechi, colegi de teologie, își depănau amintirile din vremea studenției; dar mai ales își spuneau reușitele din perioada în care fiecare era în slujba enoriașilor și a lui Dumnezeu. Pentru că atmosfera, redevenise aidoma aceleia din vremurile sesiunilor lungi de vară, adică una sinceră, prietenească cu adevărat și mai ales propice pentru marturisiri cât se poate de personale, din acelea care nu e bine să fie auzite de alții, ci să rămână acolo, între ei…

” Viața mea de slujitor a lui Dumnezeu e una împlinită, cei pe  care îi slujesc sunt foarte mulțumiți de modul cum am grijă de ei și de sufletele lor, precum și de   toate predicile pe care le rostesc. Sunt pe deplin mulțumit de situația mea, doar că, să știți că am și eu scăparea mea, pe care , îmi permit să vi-o spun: îmi place din când în când să beau, eu zic că nu prea mult și mai ales nu în public, cu toate că zice nevasta mea, că o dată am căzut chiar și sub masă. Asta e problema vieții mele de cleric, problemă care vouă îmi permit să vi-o spun, dar la alții…!” spuse primul dintre ei

” Mie toți îmi spun că le-ar plăcea să le stau mai mereu aproape, cei mai în vârstă m-ar lua de copil, cei mai tineri m-ar lua de frate, așa de prețuit sunt de toate categoriile de oameni care fac parte din Biserica mea. Și cu toate astea, povara care apasă pe umerii mei constă în faptul că, fiind așa de apreciat de toți, și mai ales de doamne și domnișoare, se întâmplă ca ochii mei să se oprească pe vreo ”mieluță” ori ”oiță” din turmă, o privire mai lungă, poate chiar păcătoasă, fără însă a păși mai departe. Dar recunosc că nu e bine și îmi e rușine de asemenea momente și nu prea aș vrea să știe prea mulți despre ele”, îndrăzni să spună și al doilea

” Farmecul vieții de slujitor al lui Dumnezeu e unul aparte, care îmi aduce satisfacții deosebite. Sunt mereu în preajma oamenilor, le ascult bucuriile și problemele, încerc să îi ajut pe cât  se poate și întotdeauna caut să fiu o persoană de încredere astfel ca toți să fie deschiși în fața mea. Dar, așa ca și  pentru voi, există și la mine un punct negru, unul de care nu îmi face plăcere să știe prea mulți, dar voi, prietenii mei, trebuie să îl știți: din când în când, din păcate însă mai des decât aș vrea, mă apucă așa un chef de a bârfi încât efectiv nu mă pot stăpâni, spun absolut tot ceea ce aud despre alții și de la alții. Și uite, chiar acum, de abia aștept să plec de aici, sa pot povesti ceea ce am aflat despre voi!”

Reclame

Nu o să fac referire la primii paşi, aceia făcuţi la vârsta fragedă de 10, 11 ori câte luni am avut fiecare dintre noi atunci când am testat soliditatea solului atât cu picioruşele noastre, cât şi cu fundul nostru. Nici nu o să aduc vorba de primii paşi înspre şcoală. Ci o să deschid subiectul primilor paşi de la etapa aceasta a vieţii, pentru că e normal, ca indiferent la ce etapă a vieţii ne aflăm, să facem primii paşi în orice domeniu nou care ni se pare provocator şi incitant. Pentru că de fapt asta e viaţa, continuă mişcare, permanentă dorinţă de a descoperi ceva nou. Iar când aceste provocatoare noi drumuri pe care păşim, sunt şi folositoare, cu atât mai bine. Pot spune că sunt primii paşi, rămâne să vă comunic, pe măsură ce trece timpul, dacă au fost şi folositori până la capăt, pentru că momentan sunt.

Primii paşi , făcuţi la această vârstă, în această etapă a vieţii, sunt cei înspre politică, şi mai concret spre Noua Republică. Sunt paşi timizi, dar porniţi pentru că principiile pe care le consider importante în viaţa mea, le-am regăsit şi aici, adică; valori creştine, importanţa familiei, integritate, unitate, libertate, meritocraţie, adevăr. Aşa ca în oricare domeniu în care faci primii paşi, la început crezi ca zbori, că totul e pe roze, că perfecţiunea îşi ia numele de la domeniul pe care l-ai descoperit. Dar poate, din cauză că anumiţi ani au trecut peste mine, sunt conştient că tot ce pare perfect, de fapt e perfectibil, tot ce pare ideal în teorie, e de fapt real in viaţa de zi cu zi. Dar dincolo de toate aspectele care suportă îmbunătăţire,  aici în Noua Republică, e vorba despre omenie în primul rând, e vorba despre echipă şi colegi, e vorba despre normalitate şi relaxare în acţiuni. Nu e vorba de orgolii, decât în limita normalului, nu e vorba de ambiţii decât în măsura în care acestea duc la progres;  e vorba  şi despre conflicte, dar doar atât cât să separe pe cei care vor să meargă mai departe  după primii paşi, de cei care doar vor să facă primii paşi şi apoi să se oprească; şi mai e vorba de conştientizarea faptului că e greu, dacă nu imposibil ca după primii paşi făcuţi, să poţi ajunge direct pe Lună în momentul următor, adică e nevoie de răbdare şi consecvenţă pentru a putea construi ceva durabil  şi rezistent în faţa obstacolelor. Dar ce admir cel mai mult la acest proiect, e că nu a pornit de la „balenele politice”, care nu şi-au mai găsit locul prin oceanele prea pline, ci a pornit de la oameni simpli care au realizat că acţiunea trebuie pornită de la oamenii de jos pentru oamenii de jos, trebuie pornită de la adevăr pentru a obţine ca rezultat adevărul.Într-o frază:  cei care au înţeles că pentru rezultate pozitive, trebuie acţiuni pozitive, că trebuie gândire proprie, nu răspuns la gândirea altora.

Se prea poate ca primii paşi în politică, în Noua Republică, să rămână şi ultimii în acest domeniu. Şi asta din două posibile motive: ori să descopăr , pe măsură ce păşesc, că teoria are tot mai multă acoperire în practică, şi atunci e normal să păşesc mai departe în acest proiect . Ori, cu tristeţe să aflu, că tot ce se naşte din  şi pentru politică, caractere distruge, şi atunci o să dau „delete” la acest domeniu, din preocupările şi intenţiile mele. Provocarea e mare, deoarece politica şi politicienii români, ori se vor schimba şi vor aduce promisiunile la nivel de împliniri, ori vor intra în derizoriu şi în detestare.

Primii paşi sunt foarte importanţi, pentru că dacă nu păşeşti drept de la început, e greu să te redresezi, şi mai ales pentru că, se prea poate să conduci şi pe alţii spre ceva greşit. Aşa că dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Noua Republică, staţi pe aproape, paşii mei vă vor direcţiona, dar în acelaşi timp vă vor şi spune dacă ceva sau careva dintre principiile teoretice sunt călcate în practică, în mod flagrant.

Discutam zilele acestea cu un prieten care îmi spunea, citez:  ” am fost crescut în spiritul zicalei – mai bine sărac decât să fur. să mă murdăresc”.  Şi i-am dat dreptate, dându-mi seama încă o dată, cât de importantă a fost şi este educaţia primită, copii fiind, acasă ori la şcoală.  Fiecare dintre noi, cei care am fost binecuvântaţi a  avea părinţi, am fost crescuţi de către ei, cu drag, bucurie şi afecţiune. Pe lângă cele necesare existenţei fiziologice, sunt sigur că s-au îngrijit să ne pună în minte şi în inimă, încă de la primii paşi şi primele cuvinte, principii pe care le puteam înţelege la acea vârsta. Aici vorbesc de majoritatea părinţilor şi nu fac referire la acei părinţi, care sunt „mândrii” cu al lor flăcău , care înjură ca un birjar la doar şase ani sau vorbeşte urăt cu cine prinde la opt ani; aceasta e o categorie specială de părinţi. Am fost crescut in spiritul de a nu lua ce nu este al meu, de a nu înjura colegii sau prietenii, de a nu răspunde urât „tovarăşei” învăţătoare ori profesoarei, de a  nu mă certa cu fraţii mei (probabil de nu erau meciurile de fotbal din curte ori partidele de table, poate chiar şi reuşeam!),  de a da jucăria pe care o am şi copilului care vine la mine ( primele cinci minute era Ok, după cre simţul proprietăţii îşi făcea efectul), de a mulţumi lui Dumnezeu pentru mâncarea din fiecare zi şi alte principii de viaţă , pe care le „scoteau” pe masa de lucru, la fiecare etapă nouă a vieţii. Toate astea au intrat în mintea fiecăruia dintre noi, unele mai adânc , altele mai la suprafaţă, unele fiind practicate în mod uzual, şi astfel întipărindu–se ca şi mod de viaţă; altele fiind „sărite ” din când în când la execuţie, nu le practicam tot timpul. Voi ce vă mai aduceţi aminte din cele spuse de părinţi, de educatori, de profesori? Ce vă aduceţi aminte că aţi făcut , cu toate că ştiaţi că nu e bine, fiind învăţaţi de părinţi?

Anii au trecut şi încă mai trec, şi dacă e de ceva nevoie în societatea actuală, romănească, europeană ori mondială, atunci cu siguranţă e nevoie de oameni ai principiilor; oameni şi tineri, copii ori studenţi, care să ne aducem aminte ce am fost învăţaţi de părinţi, de educatori, de învăţători ori profesori. Să ne aducem aminte ce înseamnă respectul, chiar şi atunci când alţii nu ne respectă, , ce înseamnă proprietatea altuia chiar dacă noi suntem „jegmăniţi” zilnic, ce înseamnă cuvântul dat şi promisiunea făcută chiar dacă alţii nu mai dau doi bani pe el, ce înseamnă altruismul într-o societate egoistă, ce înseamnă cuvântul spus frumos şi cu drag celui care e nervos şi îţi răspunde urât.

Pentru aducerea aminte a lor, a părinţilor care ne-au crescut cum au ştiut şi au putut ei mai bine, pentru a le arăta respectul pe care li-l purtăm , pentru toţi cei ce ne-au învăţat, se merită să fim oameni ai  „celor şapte ani de acasă”, cu bun simţ şi respect. Aşa să ne aducem aminte şi să trăim.

Am un coleg care are o vorbă , care spune multe în puţine cuvinte: ” s-a făcut lumea rea, plină de răutate,  văd  asta la  mine”. Ce trist dar adevărat! Mă doare când văd atâta răutate, în mine în primul rând, când nu mai e loc de îngâduință și bunătate între oameni! A ajuns o virtute răutatea, deși noi considerăm că ceea ce facem nu e inclus în capitolul răutate.De dimineată de când ne trezim și ne îndreptăm spre servici cu mașina, recurgem la primele răutăți de natură rutieră: ” vai de capul lui, cine ia dat permisul și la ăsta?”sau ”asta e chiar obraznic, uite cum intră în fața mea!”, şi totul culminează cu ”normalele” înjurături în trafic. Dar așa e in trafic, zicem noi, nu suntem răi, ceilalți sunt răi că ne provoacă! Ajunși la servici, continuăm cu răutățile, pe care de data asta le numim ”mişto-uri, ironii, glume ” cu colegii sau pe seama colegilor, iar ca desert , la muncă, trecem și la puțină informație mondenă despre X, Y, dar nu e bârfă ci informare zilnică, că doar nu o să rămân neinformat! Ce să mai zic de nervii care mi-i fac la stația de benzină când iarăși văd ca au scumpit benzina, iar  preţul laptelui în piață a mai crescut  iar, că doar s- a scumpit benzina; și așa încep să îmi aduc aminte cine ne conduce și cum ne conduce și…! Dar sunt doar nervi, nu din răutate ci pentru că așa e firea mea, mai impulsivă și nu permit să fiu călcat în picioare.

Nu are rost să mai continui cu exemplele pentru că simt că mă enervez și îmi crește tensiunea și iar devin rău! Dar eu nu sunt rău, eu doar reacționez, așa cum spuneam aici, la răutatea altora! Așa că , ia să nu mai fie alții răi și atunci nici eu nu o să mai fiu!!!

Mâine, sper să fie e nouă zi, iar la șofat, iar la servici, iar la…. . Good or bad? This is the question! Merită să alegem bunătatea chiar dacă ar fi să nu avem de câștigat pe moment. Biblia ne spune ; ” ceea ce face farmecul unui om  este bunătatea lui”. O fi aşa?

Acum mai bine de 20 de ani, am strigat plini de bucurie ‘’suntem liberi, dictatorul a fugit’’ ( nu va ganditi ca a revenit, ca nu la el o sa fac referire!). Si am trecut peste ani, am intrat profund in democratia romaneasca, formandu-se cateva “bucurii’’ zilnice, ale romanului de rand, fara de care e greu sa accepti ca ar exista scurgerea unei zile
1.    Cafeaua de dimineata (si tigara aferenta) – la birou sau acasa, pana deschidem bine ochii sa vedem ce avem de lucru pe ziua in curs, pana discutam stiriile din ziua precedenta; cum ar fi dimineata fara ea(ele)?
2.    Retrospectiva tuturor talk-show-urilor si stiriilor vazute de fiecare coleg, din seara precedenta, respectiv a filmelor “cu ala negru care il batea pe ala scund, a carui nevasta era avocet…..’’, astfel incat daca ti-a scapat cumva , ceva, sa nu ramai neinformat
3.    Micile discutii constructive duse inspre barfe, cu sefu’ sau colegii pe seama activitatii de  la servici, a retributiei pe care o primim noi si pe care o primesc altii, a celor care doar taie frunza la caini si noi muncim si pentru ei si bineinteles pe seama faptului ca ne-am nascut in Romania, cand de fapt oriunde altundeva era mai bine.
4.    Berea  rece dar cu iz dulce de libertate, de dupa orele istovitoare de munca, povestita cat mai mult cu prietenii si colegii, ca doar cine stie daca am fost retinut la servici sau la servit bere
5.    Telenovelele chinezo-sud-americano-turcesti, cu actori si actrite prinse in intrigi care mai de care mai de ‘’ to be continued” , astfel incat si maine, poimaine si la anul sa fii tot acolo prezent , ca sa nu pierzi firul
6.    Stiri, talk-show, filme, tot ceea ce poate fi vazut seara la TV, ca doar nu degeaba avem telecomanda si sute de programe, ca “ nici nu stim ce am pierde”’ daca nu urmarim cat mai multe.
Si asa mai trece o zi din viata noastra, incununata de aceleasi bucurii cotidiene, Si pe langa cafea, tigari, povesti, barfe , stiri, filme, bere si talk-show-uri, care toate trec pe masura ce le consumam, ce nu realizam e un lucru: trecem si noi! Si cu toate ca zicem ca avem bucurii cotidiene, la sfarsitul zilei, tot tristi e posibil sa fim! Si atunci ne intrebam: sa insemne oare altceva bucuria adevarata??

P.S

7. Internetul – cu bune si cu rele, cu informatii, jocuri, filme, muzica, etc,  dandu-ti impresia ca poti sa le stii si sa le cunosti pe toate, ca poti zburda liber fara ca cineva sa te limiteze, imaginatia fiind granita.