Posts Tagged ‘coada’

Cum economia de piata a facut ca unii sa ramana in continuare cu gandul si fapta la coada vacii, iar altii sa se destinda prin concedii de lux, tot asa si in satul nostru, Ion, mare intreprinzator pe banii celorlalti sateni, si Gheorghe , vesnic prezent in satul prafuit si linistit, discutau la apus de soare:

– Mai Gheorghe, am fost anul asta in concediu in Africa , la un safari, si am vanat o multime de animale, care mai de care!

– Nu iti cer sa imi explici ce inseamna ” safari”, dar totusi sunt curios ce animale pot exista asa de multe diferite de ale noastre, de pe aici, de trebuie sa mergi pana in Africa sa le vanezi.

– E greu sa iti explic, dar o sa incerc sa te fac sa intelegi! De zebra ai auzit cred ca, fiindca astea le-am vanat prima data.

– Zebre? Cum is astea, ca eu nu am vazut si auzit de asa ceva?

– Stii calul lui Vasile, da? No, cam asa ceva e o zebra, doar ca putin mai mica , alearga mai tare si are ceva dungi pe ea, dar in rest e la fel ca si calul lui Vasile.

– Aha, am priceput, trebuie sa fie faine daca zici ca sunt asa cu dungi si mai mic. Dar ce altceva ai mai impuscat, hai ca deja imi place ce aud?

– Girafe, astea sunt mai rare si cred ca de astea nu ai auzit nici atat. Dar sa stii ca, dupa cum vad, stii calul li Vasile,  girafa seamana cu el, doar ca are picioarele mult mai lungi, gatul e inalt tare si in plus are niste dungi si asta.

– Bai Ioane, dar chiar nu mi-am inchipuit ca pot sa existe astfel de animale, si intr-adevar toate seamana cu calul lui Vasile

– Oricum cel mai interesant a fost la vanatoare de crocodili, la astia chiar ca te apuca frica.

– Crocodili? Parca de astia stiam ca exista doar piele, ca mai zicea pe la televizor de Udrea ca are ceva poseta parca din piele din asta. Dar eu nu stiam ce e. Cum arata asta?

– Bai Gheorghe, asta e mult mai greu sa iti explic.  Stii calul lui Vasile, da, ca doar iti explicai cu zebra si girafa, cum ca seamana cu el?  No sa stii ca , crocodilul e complet diferit de calul lui Vasile!!!!!

 CIOARA
Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă…
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.
Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!
Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.
Iar gloata i-a şi pus probleme:
– Pe unde-ai fost?
– La ce ospăţ?
– Am fost şi eu peste coline…
– Dar cu ce gând?
– După ce pradă?
– Aşa… ca mă mai uit de coadă…
– Ei, şi-ai uitat?
– Şi-a fost mai bine?
– Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine…
MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.
Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!
Costache Ioanid

Zilele trecute, fiind într-o zonă cu iarbă şi soare, şopârlele zburdau în voie să îşi dezmorţească unduitul corp. Şi tot alergând prin faţa noastră, nici prea repede, fiind încă destul de matinală vremea, nici prea încet, încât să le poţi lua în mână, a rămas varianta călcatului pe coadă, a atacului de la spate, pentru a putea să dovedim că suntem mai şmecheri decât ele; din aceste încercări, am văzut o bucată de coadă rămânând, şi o alta împreună cu corpul plecând. Două bucăţi  şopârle au fost lăsate fără o parte a cozii, ele fugind mai departe printre pietre şi iarbă, iar cozile rupte încercând prin zvâcniri, să ajungă la titular, la purtător; dar degeaba, fiindcă au rămas doar zbaterile,  lupta cu viaţa, ca în final totul să se transforme în tăcere şi nemişcare, în timp ce şopârla fâşneaţă, îşi continua drumul, fără coadă. dar cu cap, nu întreagă, dar vie!

Alergarea prin viaţă, lasă uneori urme adânci, rămânem fără „coadă”, ori fără „aripi”, dar vii în continuare. Putem să ne continuăm  lupta şi mersul, chiar pierzând câte ceva, dar nu viaţa, nu visele, nu năzuinţele. Putem alerga în continuare, căutând soarele, bucurându-ne de viaţă ,  viată care nu stă în „coadă” , ci în inimă. Pentru că , „coada” va creşte din nou, inima însă, o dată pierdută, pierdută-i pe veci.

Nu te-ngriji de „cozi” în viaţă, ci inima păzeşte-o cât mai bine!!