Posts Tagged ‘belsug’

E destul de multă vreme de când am observat îmbulzeală mare sub coşul  exterior al hotei de bucătărie. Uneori e doar vânzoleală pe acolo, nasurile fiind ridicate pentru   a simţi mirosul care îndrăzneşte să iasă pe coş; alterori, aşa cum a fost şi ieri, se prea poate , ca mirosul să fie așa îmbietor, încât pur și simplu să te trezești că  cineva adoarme sau pur și simplu își prelungește exagerat de mult șederea în zona cu pricina. Sigur, cei care deja sunteți familiari cu blogul, v-ați dat seama că nu e vorba despre copiii străzii ori oamenii fără adăpost, care fac coadă la coșul hotei, ci e vorba despre partea canină a casei ( nu că nu aș mai scoate și eu colții din când în când, așa ca dulăii), adică Hachiko şi Kita. Dormeau sau adulmecau,  stând unul lângă altul, dar erau aşezaţi cu nasurile în direcţii diferite astfel încât fiecare să fie sigur că ia porţia mare de miros, fără a se interpune celălalt în calea lui.  Ei, suferă cu stoicism toate mirosurile care răzbat spre afară și sigur deja au notițele făcute pentru a le prepara și ei când vor crește mai mari și vor fi la casa lor!

Până una alta, sigur se bucură că, după ce simt mirosurile, au și ei partea lor de meniu, așa incât nu fac greva foamei sau alte mișcări de protest, pentru că ar fi defavorizați. Teama mea însă e , ca nu cumva într-o buna zi, să mă trezesc că se urcă pe vreun scaun sau fac scara, fiind doi, şi se caţără până la coşul exterior, să vadă ce se întâmplă pe acolo. Şi atunci să vezi dezamăgire când în loc de belşug de hrană, cu miros năucitor, vor da doar peste un tub, pe care îl vor face harcea-parcea, de ciudă.

Reclame

Strada, cu maidanezi și oameni părăsiți, copii ai străzii și bătrâni ce nu au pe nimeni, ne dă uneori lecții despre ceea ce înseamnă viața cu adevărat, care sunt lucrurile importante pentru cei care trăiesc în astfel de condiții. Această ideschidere de orizont, mi-a fost dată de articolul citit pe blogul de aici, dar subiectul e unul  care merită privit cu multă seriozitate. Și merită mai mult discutat despre acest subiect, nu fiindcă am și eu în câine și de aceea m-a sensibilizat, sau pentru nu știu ce alt motiv personal. Ce  și cine sunt cei pe care noi îi catalogăm ca și ”oameni ai străzii”? Ce au și ce nu au, ce fac și ce nu fac? Generalizarea nu își are locul aici, dar nici catalogarea la unison a tuturor celor din stradă nu se poate face.

1. chiar dacă nu au  o casă,  asta nu înseamnă că nu au  nici inimă; inima nu se pierde dacă ai pierdut casa, dar nici nu se câștigă dacă ai casă

2. chiar dacă nimeni nu prea are grijă de ei, asta nu înseamnă că ei nu au grijă de cineva; dăruirea nu se face din belșug, ci se face din dragostea care o ai în inimă, pentru că dragostea e cea care oferă grijă, nu belșugul

3. a fi mereu în bătaia vântului și a ploii, nu ii face pe oamenii străzii să nu mai aibă sentimente, să fie reci și insensibili; plâng când poate le moare câinele care le ținea companie, se bucură atunci când cineva le întinde o bucată de pâine.

Sunt oameni ai străzii și oameni ai străzii, așa cum sunt domni și domni; acest episod însă mi-a schimbat imaginea despre acest tip de personaj, cu care ne întâlnim fiecare, pe lângă care trecem nepăsători de cele mai multe ori. Ce experiențe ați avut cu astfel de oameni? Cum îi percepeți?