O copie reușită

Posted: 21/06/2012 in Viața socială
Etichete:, , , , , , , , , , ,

Cei care lucrează la servicul de depistare a banilor falși  care ar putea apărea pe piața din Canada, nu prea au de a face, în pregătirea lor, cu modele de falsuri care  au fost scoase de diferiți infractori, ci sunt preocupați sută la sută din timp cu originalul, pe acela îl studiază în cele mai mici detalii. Pentru că dacă cunosc în amănunțime fiecare firicel de aur din dolar și fiecare element specific originalului, depistarea falsului devine mult mai ușoară.

Mi-am adus aminte de această ilustrație, ascultând o piesă muzicală, interpretată, la un nivel de calitate cu totul diferit de cel gândit inițial de autor. Iar viața pe care o trăim este plină de asemenea exemple, de copii nereușite ale originalului ( nu are nimic a face acest aspect cu chestiunile de plagiat care planează asupra unora sau altora), iar noi suntem fie executanții unor astfel de piese mai puțin reușite, fie părtași la astfel de copii, mai mult sau mai puțin depărtate sau apropiate, de original! Și aici, când vorbesc de original, nu mă gândesc în mod neaparat, că fiecare copiem pe cineva anume, ci mă refer la faptul că fiecare acțiune a noastră, tot ceea ce facem, este raportată de cele mai multe ori, la un original, la un ideal. Iar practica, punerea în aplicare a acelei acțiuni, constituie examenul pe care îl dăm, raportându-ne la original!

Ați văzut vreodată vreunul care spunea că îl imită pe Elvis Presley, dar de fapt ceea ce cânta și mișcarile de scenă, arătau cu totul altceva? Sau vreunul care declara că joacă fotbal ca și Messi, dar de fapt singura asemănare cu Messi era ..genul masculin.

E foarte greu să fi o copie reușită a originalului, dar e foarte trist să declari că ești ceea ce nu ești! Avem noi românii o zicală, pe cât de adevărată, pe atât de provocatoare : ”ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ti- portul”! Singurele lucruri care nu pot fi comparate cu originalul, sunt invențiile! Orice altceva, are un etalon, iar ceea ce facem este raportat la acel etalon, fie că vrem, fie că nu vrem!

Anunțuri
Comentarii
  1. Nicu Lupsa spune:

    Cum spuneai, ca sa recunoastem un fals, bine facut sau din contra, grosolan, trebuie musai sa cunoastem bine originalul. Iar daca reusim acest lucru bine, insemna ca am si muncit si avem si talent. Mai cred, deasemnenea, ca a copia pe cineva petru realizarile care din punctul nostru de vedere sunt remarcabile, nu cred ca e daunator. Cu conditia ca acest lucru sa nu-l afecteze in niciun fel pe autor sau mai grav, sa nu ne erijam in creatorii originalului.
    Poti deveni „falsificator” cu acte in regula, ca de exemplu acest pictor, Daniele Donde.

    http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/pictura-expozitie-de-falsuri-138003.htm

  2. copia ramen copie..dar e originala in felul ei..

  3. marian spune:

    Demult …pe vremuri, …atunci cand un tanar pleca la armata…fata care se considera ca este prietena lui si…eventual si …viitoarea ” doamna „, ai dadea drept ” amintire ” o fotografie , pe spatele careia era scris : „Pastreaza poza si …nu uita originalul ” . Chiar si eu am avut o astfel de fotografie … Indiferent cat talent ar avea cineva ….nu va putea niciodata sa fie decat …cel mult o copie , reusita sau nu , ramane de discutat dar….doar o copie . Ca tot faceai referire la impersonatorii lui Elvis Presley…sti ca sint peste 10.000 inregistrati oficial la nivel mondial ? Sti ca printre ei …majoritatea …chiar pe undeva depasind 60%, sant …asiatici ? Stii ca exista si suficienti tipi de culoare ….negrii adica …ce-l imita cu oarecare succes pe Elvis ? Cam greu sa deosebesti falsurile de original…daca nu sti anume informatii care sa-ti usureze munca . De exemplu daca maine voi vedea pe cineva care se pretinde Iisus Hristos….voi sti precis ca de fapt este vorba despre un fals grosolan . De unde stiu ? Pai este simplu…Biblia abunda de informatii asupra modului in care putem depista astfel de …falsuri si mai ales de falsificatori . Important este s-o studiezi si mai ales s-o iei in serios deoarece ea iti poate salva chiar si viata dar , mai ales sufletul , atunci cand datorita ei vei putea depista …falsurile si …falsificatorii !

  4. melanietoulouse spune:

    NU exista copie reusita sau perfecta… nici amprentele digitale nu-s identice, dar doi indivizi?! 🙂
    Nu stiu cine-i Messi, da’ Elvis e UNIC… 🙂

  5. paradisblonzesc spune:

    haha mi a placut compparatia cufotbalistul!!!!

  6. Sunt din ce in ce mai multe copii si mai putine originale.Se pare ca, totusi, clonarea n-a fost interzisa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s