Echipa în obiectiv

” Pentru aceea, „îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre”, aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.”  – Epistola către Evrei , cap.12:12,13

Nu știu dacă vreo altă imagine exprimă mai bine spiritul de echipă, atitudinea de dependență între oameni, între cetățeni, decât cea pe care o sublinează apostolul Pavel ( posibil scriitor al epistolei către Evrei). Trăim într-o perioadă a individualismului, a jocului bazat  pe persoană mai mult decât pe echipă. Fiecare alergăm pe culoarul nostru, avem privirea doar înainte, mereu în cursă cu noi înșine și cu cei de lângă noi. De cele mai multe ori nu observăm că în aceeași cursă, spre o destinație înspre care și noi mergem, mai merg și alții, dar care au nevoie de mâna noastră întinsă, de susținerea noastră, de vorba noastră bună. Pentru mulți trebuie să fim picioare, pentru că nu mai pot păși din cauza greutăților și umerilor lăsați. Alții au nevoie de gura noastră pentru că buzele le sunt încleștate de atâtea strigăte neauzite de nimeni. Mâinile noastre trebuie dăruite uneori celor care au rămas fără mâini din cauză că alții li le-au legat la spate. Dar cum să facem toate astea cînd noi avem nevoie de picioarele noastre să alerge pe drumurile intereselor noastre meschine uneori? De ce să vorbim pentru alții și să le susținem cauzele aproape neauzite de nimeni, când a noastre glasuri trebuie să vorbească pentru noi, pentru binele nostru egoist?

E vremea întoarcerii spre echipă, spre coechipierii echipei, spre cei care au nevoie de ajutor. Binele meu trebuie să devină binele celui de lângă mine, inima trebuie să bată alături de inima aproapelui meu. Viața mea trebuie să devină încurajare pentru aproapele meu, ca și el să lupte și să nu renunțe la alergare, la luptă Doar astfel vom putea redescoperi frumusețea jocului în echipă, satisfacțiile victoriei în comun!

Reclame