” Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Isus”- Epistola lui Pavel catre Filipeni  4:7

As vrea sa cred că altceva e mai important decât pacea lăuntrică, dar chiar nu știu ce ar putea fi. Fie că ești bogat ori sărac, bolnav sau sănătos, tânăr sau în vârstă, indiferent de etapa vieții în care ne aflăm, există o nevoie de pace sufletească, pe care o simțim fiecare. Iar dincolo de pacea pe care o dă sănătatea sau un loc de muncă bun sau o familie binecuvântată, e nevoie de Dumnezeu care să cuprindă întreaga ființă cu pacea Sa. Acea pace care să ne ofere liniștea în momentele dificile ale viații, care să ne asigure călăuzirea în clipele deciziilor grele.

Nu știu dacă am fi în locul celui care a compus acest cântec, Horacio Spafford, trecut prin nenumărate încercări în viață sau în locul apostolului Pavel, care a scris filipenilor tocmai din închisoare, ce fel de cântece sau scrisori am scrie! Problemele lumii ne vor face să scriem scrisori de ură și de răzbunare, pacea lui Dumnezeu ne va îndemna să compunem cântece de încurajare, de victorie.

Aș vrea să cred că vom fi așa de înțelepți încât să îi dăruim lui Dumnezeu toate grijile și problemele noastre, iar El să ne dăruiască pacea Lui. Ar fi un târg cât se poate de echitabil pentru noi, iar pentru Dumnezeu ar însemna chiar plăcere să vadă în noi această abandonare în brațele Sale!

Să aveți pace!

Anunțuri
Comentarii
  1. Doru spune:

    Fie să avem astâmpărul covârşirii şi covârşirea astâmpărului!

  2. […] de pe şesuri sau de aiurea se priveşte, se inspiră, covârşit şi se expiră, astâmpărat, se poleieşte tăcut, scrisa vine dinspre inciripire, invântuire, înierbare, […]

  3. Nicu Lupsa spune:

    În adevăr, omul ignorant, pe lângă că este tulburat în multe chipuri de cauzele externe şi nu ajunge niciodată la adevărata linişte sufletească, trăieşte aproape neştiutor de sine, de Dumnezeu şi de lucruri, aşa încât încetează de a suferi numai atunci când încetează de a nu mai fi. Înţeleptul, dimpotrivă, întrucât îl considerăm ca atare, aproape că nu se tulbură sufleteşte, ci fiind printr-un fel de necesitate eternă conştient de sine, de Dumnezeu şi de lucruri, nu încetează niciodată să existe şi să se bucure totdeauna de adevărata linişte sufletească.

    Baruch Spinoza în Etica

  4. Teo Negură spune:

    Mi-aduci aminte de linistea colibei proprii invocata de Slavici in „Moara cu noroc”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s