Independenţa politică

Posted: 25/05/2012 in Dezbaterea săptămânii
Etichete:, , , , , , , , , ,

Într-un spectru politic caracterizat prin partide care şi-au cam pierdut credibilitatea din cauza acţiunilor luate în decursul anilor, şi din cauza politicienilor corupţi din care sunt formate,  tot mai mult apar persoane care îşi manifestă intenţia de a participa la alegerile locale ori parlamentare, din postura de independent politic. Şi asta probabil, pe motiv de a nu se compromite făcând parte dintr-un partid sau altul, şi astfel de a avea şanse mai mari la câştigarea alegerilor. Oare chiar să fie independenţa politică, o soluţie câştigătoare, o carte pe mâna căreia să poţi merge, ca şi una victorioasă? Care e părerea voastră în legătură cu această variantă?

Nu mică mi-a fost mirarea, încercând să ajut un candidat independent la strângerea de semnături pentru a se înscrie în cursa alegerilor locale, să aud expresia „independnţii ăştia , nu prea sunt de încredere, pentru că se duc ulterior unde le cade mai bine”. Nu mă aşteptam la un asemenea răspuns, dar se pare că mulţi percep independenţa politică ca şi o fentă, o mişcare şmecherească de a intra în politică, pentru ca  mai apoi, candidatul independent, să facă pasul spre dependenţa faţă de un partid sau altul. De ce ar vrea cineva să fie independent şi nu să intre în vreun anume partid şi a încerca acolo să schimbe lucrurile? Se pare că, aşa cum a fost o înmulţire necontrolată a partidelor,  aşa va fi şi înmulţirea celor care vor candida  ca şi independenţi. Să fie doar un trend oare, sau chiar să fie soluţie pentru politica românească? Ce aţi alege între un candidat independent, chiar credibil, chiar sincer, şi un  candidat  la fel de credibil, dar care reprezintă un partid politic, deja compromis? Va fi ales omul, sau omul plus partidul?  Cine ne va reprezenta mai bine, un independent de omenie, sau unul angrenat politic, dar la fel de omenos?

Cred că sunt întrebări legitime, în intenţia de a găsi sau măcar a încerca să găsim, după atâţia ani, o variantă care să ne fie aproape , care să ne apere interesele noastre, nu ale lor. Cât despre mine, chiar dacă la un moment dat, aveam impresia că independenţa e o soluţie bună, înclin totuşi acum să cred, că varianta oamenilor credibilor, a celor care vor să facă politică pentru oameni, nu pentru ei, dar angrenaţi în rândul partidelor politice, e cea care ar da rezultate mai bune. Aşa cum nu poţi fi un creştin independent, adică fără a aparţine de o Biserică ( Biserica , ca si organism funcţional, nu ca şi patru ziduri) decât o scurtă perioadă, aşa cum nu poţi fi jucător de fotbal fără echipă, sau soldat fără armată, tot aşa cred că nu poţi fi politician fără partid. Chiar dacă o perioadă, mai scurtă sau mai lungă, vei fi independent politic, mai devreme sau mai târziu vei înclina spre un crez politic, spre un partid politic. Şi atunci, „convertirea ” aceasta, nu va fi altfel tratată decăt ca şi convertirea de la PNL la PDL ori PC ori UNPR ori.., adică tot sub formă de traseism politic. Şi cu asta ce-am făcut!!!?

Anunțuri
Comentarii
  1. romanianstampnews spune:

    Problema nu depinde în prea mare măsură de independenţa politică sau de aparteneţa la o formaţiune, oricare ar fi ea. Problema pleacă de la calitatea persoanelor care intră în politică.
    Nu trebuie să ne ascundem după deget: marea majoritate a celor care au intrat în politică au fost, până în acel moment, nişte simpli rataţi, incapabili să răzbească pe trepte superioare ale ierarhiei sociale prin alte modalităţi (iar excepţiile nu fac decât să întărească regula).
    Dacă facem un eşantion din politicienii acutali, putem vedea cu uşurinţă că un procent destul de însemnat dintre ei nu au şcoli solide la bază, au o crasă lipsă de cultură generală, iar economia, managementul şi administraţia sunt de departe obiectele de studiu de care au fugit mâncând pământul.
    Vrei să vezi cu cine ai de-a face? Citeşte-i programul şi caută în el probleme referitoare la aceste trei domenii. Atunci vei vedea că aproape toţi sunt pafarişti şi habarnişti.
    Lumea ar trebui să se mai trezească (pentru că îi merită pe cei pe care i-au votat): funcţiile din administraţe (de la orice nivel) nu sunt destinate pregătirii la locul de muncă. Este nevoie de oameni şcoliţi şi capabili.
    Beleaua mare este însă că oamenii şcoliţi şi capabili sunt şi integri, în cea mai mare parte a lor. Ei nu vor să se compromită. Pentru că ocuparea unei funcţii publice este asociată cu îndeplinirea atribuţiilor făcând faţă unor presiuni venite din partea politicului.

    • marian spune:

      @romaniastampnews Prietene … sint nevoit sa te contrazic „.Daca facem un esantion din politicieni actuali ” ne vom mira …nu de cate scoli ” solide au la baza” ci de …cate au ! Ne vom mira de…cand au avut timpul ,necesar sa le faca …acele scoli ! ” Beleaua mare ” nu este ca ” oamenii scoliti sint integrii si ca nu vor sa se compromita ” , ci ca sint { totusi } oameni .Oameni supusi unui singur deziderat atunci cand ajung…” acolo” : acel eggo plus ce decurge din functia ocupata , adica banii si evident puterea absoluta .Nu exista om care avand aceste doua elemente { eggo-ul si banii } sa nu se considere …Dumnezeu !

      • romanianstampnews spune:

        Nu se dărâmă nimic dacă mă contrazici. 🙂
        N-au şcoli, au diplome (dacă le-or avea şi pe ălea, unii…). Dacă te uiţi în CV-ul lor, vei vedea că toată viaţa lor „profesională” s-a desfăşurat la stat sau în relaţie cu statul. Habar n-au cu ce se mănâncă economia, iar banii nu sunt făcuţi de stat, ci de mediul privat. Dacă îi iei de unde sunt şi le dai drumul pe stradă (interzicându-le să se mai „lipească” de stat), 9 din 10 vor muri de foame.
        Nu cred că e bine să generalizezi, nu pe toţi îi corupe puterea. Sunt şi oameni care au intenţii bune (numai că intenţiile singure nu ajută la nimic fără o pregătire corespunzătoare).

  2. marian spune:

    Frate Marius , fara suparare dar …este o aiureala ce spui matale. Pai cine vrei sa te creada pe matale care candidezi independent { prietenul dumitale fireste …pune singur ghilimelele }, si care cheltuiesti bani la greu…bani ce sint foarte scumpi azi …mai ales daca altii in loc nu vei putea pune decat….dupa ce vei fi ales ?Ce crezi dumneata ca exista cu adevarat ” independenti ” in politica sau …administratie , mai ales in administratie ???Orice om cu minte intreaga te va intreba : pai daca esti independent de unde ai bani de campanie , daca esti independent…cine te astepti sa te sustina ….de unde vei platii si mai ales cum vei inapoia banii pe care probabil ai inprumuti azi pentru campanie ??? Vezi cate intrebari si legitime si de bun simt ? Iar acea ” expresie ” despre care vorbeau oamenii ” se duce unde-i cade mai bine” , fara suparare dar daca am avea posibilitatea sa omoram pe toti traseistii politici sau administrativi din astia …20 de ani…am ramane cu cel mult 20-30 de politicieni si…nici aia nefiind asa de straluciti ca inteligenta !Si te intreb : eu merg si ma rog in tot felul de biserici , ortodoxe, penticostale , baptiste , adventiste , evangelice…si nu mai stiu care sau cate .Adica eu nu pot fi un ” crestin independent ” ? Am ce am cu bisericile respective , am ce am cu unii frati de acolo…n-am nimic in schimb nici cu Dumnezeu Tatal , nici cu Dumnezeu Fiul , si cu atat mai putin , n-am nimic cu Dumnezeu Sfantul Duh…chiar cred in ei si in promisiunea lor !Deci acum chiar ca m-ai facut curios….ai spus ” Biserica ca si organism functional si nu patru ziduri ” si afirmi ca nu se poate sa fie cineva ” crestin independent ” . Ei uite eu asta sunt : crestin independent ! Ai ceva impotriva , nu esti de acord ?Oricum , abia astept sa ma duc in adunare si …. sa-i uimesc pe fratii de acolo cu aceasta noua titulatura a mea : crestin independent ! Afara din biserica nu vor putea sa ma dea { ca nu-i crestineste } , de batut …nu cred, de ras de mine…iar nu cred , ca sint totusi la fel de buni crestini …precum sunt si eu …asa ca , ce am de pierdut ?

    • Marius Bota spune:

      Marian, inca odata pot sa spun ca iti meriti cu prisosinta locul aici, printre cei mai incisivi comentatori ai blogului si ma bucur ca esti aici. Sunt de acord cu tine, privind independenta politica. Dar cat despre independenta crestina, poate nu m-am facut inteles, in sensul ca sunt multi care se numesc crestini dar nu merg la nici o Biserica, asta e ceea ce spuneam eu ca nu poate exista. Faptul ca mergi la toate Bisericile, nu te face sa fii numit crestin independent, ci te face un crestin cautator, dornic de adevar, de comuniune, cu altii si cu Dumnezeu!

      • marian spune:

        Frate Marius Am inteles perfect de bine si ….precis , ce ai dorit sa spui ,atunci cand ai facut vorbire despre ” independenta crestina ” ! Mai mult , eu cunosc suficienti crestini adevarati { adica ceea ce Domnul Christos a numit crestin …Domnul si nu oamenii !} care diferit de faptul de a nu „merge „, la nici o biserica…n-au citit Biblia nici macar o data in viata lor…nici maar pentru cultura generala , dar pentru altceva !!Unii , pentru ca pur si simplu nu stiu carte iar altii pentru ca…au bunatatea in sufletele lor . Bunatate pe care fie au dobandit-o , fie s-au nascut cu ea. In asta eu cel putin vad interventia directa a Duhului Sfant …ca tot este maine , poimaine Penticostul, pe care multi il vor ” sarbatorii ” cu gratare si bere , multa bere , plus manelele aferente . Cat despre ‘ independenta crestina ” sau ” crestinul independent ” sint perfect de acord cu dumneata si supralicitez : merita o discutie mai ampla subiectul .

      • Marius Bota spune:

        O sa am in vedere a lua in discutie subiectul amintit de tine. Multumesc, Marian!

  3. Nicu Lupsa spune:

    Din pacate, politica, in Romania, gratie felului cum a fost facuta, de la inceputurile ei, in special din perioada postbelica pana astazi, a lasat in constiinta romanilor in primul rand faptul ca a fi politician inseamna a fi hot, ca musai urmaresti interese meschine, ca esti demagog, ce mai, raul intruchipat. Asta si cand ai fost ales candidand independent.

    Parerea mea e ca desi asemenea oameni exista, din pacate cred ca si intr-un numar considerabil, exista si oameni care au facut o politica doctrinara de calitate. Valabil pentru tot spectrul politic.

    Aici si oriunde in lume, pornind in politica ca si independent (sincer mie mi se pare o incompatibilitate chestiunea asta cu „independenta” in politic) o poti face, avand si sanse de reusita evident, doar in cateva cazuri:
    – daca vrei sa ocupi o functie in care alegatorii alcatuiesc o comunitate restransa iar tu esti suficient de popular si credibil in cadrul ei;
    – daca ai suficienti de multi bani ca sa te faci cunoscut facandu-ti o campanie electorala corespunzatoare;
    – daca esti sustinut de formatiuni care au bani, dar sunt suficient de discreditate incat sa-si puna un candidat propriu notoriu.
    Si poate mai sunt dar mie-mi scapa…

    Cred ca fara a fi angrenati intr-o structura politica sunt slabe sanse sa poti fi ales indiferent cat de valoros si bineintentionat esti.

    • marian spune:

      @Nicu Lupsa …RESPECT ! TOT RESPECTUL !!!

    • Marius Bota spune:

      Ai dreptate, Nicu! Multe conditii de indeplinit, si chiar cu ele indeplinite nu iti ofera nimeni siguranta ca vei ajunge sa fi ales. Asaca nu are rost sa candidez independent la functia de …sef district)))

  4. Hapi spune:

    Independenta politica este teoretic buna dar practic candidatul are foarte putine sanse de castig

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s