V-am mai povestit de a mea „gagică” mică, pe numele ei de fată, Kita, că probabil după căsătorie o să o cheme Hachikita, adică după numele soţului, Hachiko!! Am descoperit că poate fi o pacoste la casa omului, dar şi o posibilă sursă de venit. Pacoste prin toţi papucii care îi ia de pe la uşă şi îi aşează în ordine în curte ca şi când ar vrea să înveţe a număra; şi acum o certăm, şi peste 10 minute, sunt la loc, adică în curte. Ce să îi faci, e copilă încă! Dar despre posibila sursă de venit vreau a vă spune acum. M-am gândit că o să o înscriu în concursuri gen ” cel mai rapid câine la mâncare”, şi apoi, dacă văd că o să câştige, chiar o să chem juriul de la Guiness Book. pentru a vedea dacă nu omologhează vreun nou record! Are o viteză în a mânca de zici că acum vine potopul şi rămâne nemâncată; sau că dacă nu mănâncă repede, repede, nu merge la plimbare ori nu îşi mai poate folosi computerul pentru a se juca „need for speed”. Nu-i pun bine farfuria cu mâncare în faţa nasului, că imediat a şi golit-o, în timp ce Hachiko, de abia a mirosit porţia lui de mâncare. Parcă nici nu respiră, doar mai întoarce capul să vadă dacă Hachiko, nu a terminat cumva înaintea ei. De la o zi la alta, e într-o continuă cursă contracronometru cu ea însăşi, în ce priveşte mâncatul. Ce mai, e rapidă de tot!
Aşa că dacă o să vedeti sau auziţi de ceva concurs canin pe teme de „înfulecat”, vă rog a mă informa şi pe mine; s-ar prea putea să mă las de bloguit şi să încep să trăiesc de pe urma trofeelor pe care o să le cucerească Kita!)))
m-am amuzat teribil caci mi o imaginam pe Kita si a ei falci furioase in a devora mancarea! :)))
Frodo al meu, asteapta intotdeauna sa manance pisicul lui personal primul, apoi ce ramane mananca el :))))))))))
Un căţel samaritean 🙂
Am un prieten în Cluj care avea o „cotarlă” simpatică pe nume Azorică şi o mîţă neagră „intitulată” Tirpitz. La un moment dat fată mîţa. Azorică îi căra puii la el în cuşcă şi feri Doamne să se apropie careva de ei! Tirpitz făcea „spume”. Singura „fiinţă” care putea recupera pisoii era mama prietenului meu. Oricine altineva ar fi încercat să-i ia era compostat instantaneu.
D’ale animalelor 😀
Banzai!
Inima animalelor e mai mare si mai buna uneori decat a noastra, a oamenilor!
Căţeluşa-i tînără, în creştere, se poate tece cu vederea 🙂 Ştiu că stărînu-i responsabil şi-i dă atîta cît să nu devină obeza.
Ce nu înţeleg io, îi chestia cu concursurile de „umflat maţu'” . De ce dracu să bagi în tine 32 de ouă (nu contează timpul în care o faci, că-i un minut, o oră sau o zi) Că să iei nişte parai? Chestia asta mă depăşeşte…
😆 bucură-te că-i așa… e încă puiandră și o să-i treacă. acum mănâncă repede cu gândul la joacă și pozne… mă uit și eu la maya cât de copilăroasă este și râd. dar mai cu seamă încerc să prețuiesc clipele acestea… timpul trece repede, prea repede….
Asa e, trece timpul, si pentruei si pentru noi!
ah, și eu am avut un cățel care devora mâcarea într-o secundă…nu m-a dus capul că aș fi putut să fac bani de pe urma lui:))))…acum spui, marius???…nu-l mai am:(
Probabil nu il mai ai, pentru ca deja ai speculat acesta calitate si l-ai promovat bine!!)) Glumesc, dar oricum, la prima alta idee nastrusnica de acest fel, o sa iti trimit pe privat un email, poate facem echipa!
oo, da!…la nebunii sunt prima și chiar dacă nu-l mai am pe „fast eater” încă dispun de alți prieteni năstrușnici rău!:)
:))
marius…eu te sfatuiesc sa pui un video pe youtube! ne mai descretesti si noua fruntile. cred ca sunt tare adorabili amandoi!!!
O poza cu catelusa?
https://mariusbota.wordpress.com/2012/03/22/fii-dragut-si-nu-musca/
Doar cu ea mancand nu am, aici sunt impreuna, cea alba fiind catelusa!
Multumesc !
Sint tare frumosi.
Multumesc! Dar si neastamparata, mai ales junioara!