Adevărul care aduce încredere

Posted: 06/05/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , , , , , ,

” Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”  – Evanghelia lui Ioan 8:32

Nu ştiu care dintre voi nu aţi avut de a face cu „meşteri de cuvânt”, adică din aceia care spun că lucrarea va fi gata în două zile şi de fapt e gata în două luni; ori că mâine vine să rezolve problema, şi  ” mâine” a fost ! Nu ştiu cum vă simţiţi voi în asemenea momente, dar eu pe lângă faptul că mă simt, păcălit, mai am şi acel sentiment de incertitudine, de teamă,  care mă ţine încorsetat. Şi asta pentru că, odată păcălit şi dus cu vorba, e greu să mai pot fi recâştigat.

De ce oare trăim în această stare permanentă de a încerca să spunem vorbe şi nu adevărul, celor de lângă noi, de ce nu spunem adevărul, şi astfel să creem un climat de încredere, de libertate? Un citat care îmi place mult , spune : ” nu îmi pare rău că m-ai minţit, ci îmi pare rău că de acum nu mai pot avea încredere în tine”.

Cu toate că adevărul ar trebui să fie piatra de căpătâi a oricărei relaţii, ori societăţi, vedem tot mai mult cum, această temelie a adevărului, se surpă, e distrusă prin acţiuni mincinoase. Problema lipsei de încredere, unul în celălalt, provine din faptul că nu avem principiul adevărului clădit în viaţa noastră, preferăm să ne minţim pe noi înşine , şi să îi minţim şi pe alţii. Am fost de atâtea ori, fiecare dintre noi, duşi de nas, încăt  suntem reticienţi  chiar şi la cea mai sinceră iniţiativă a celui de lângă noi, o privim cu suspiciune, cu reţinere.

Soluţia redescoperirii spiritului de echipă, de naţiune, de popor, e adevărul, e clădirea tuturor relaţiilor pe sinceritate. Doar aşa putem fi liberi cu adevărat, putem trăi fără teamă. Pe de altă parte, secretul pe care îl cunosc şi cei care nu doresc unitatea ci dezbinarea, e dezinformarea, e minciuna, e distrugerea încrederii .

Avem de ales, în fiecare zi, între a spune adevărul, ori a spune minciuna, a trăi bazaţi pe  principii , ori pe şmecherii. Eu sper să reînvăţăm „adevărul” ca fiind modul de viată care ne împlineşte şi  face bine semenilor noştri.

Anunțuri
Comentarii
  1. Încrederea e ca o ață ,dacă o rupi , o înnozi la loc , dar nodul tot se vede 😀

  2. Dudas Danut spune:

    Adevarul nu este pe PAMANT ci in ceruri , adevarul, fiecare il interpreteaza dupa felul lui de a fi, de modul cum a fost format , educat si in functie de interes. Ce este mai tragic este ca nici adevarul argumentat nu este recunoscut. Ce ne ramane de facut este sa -i respingem pe mincinosi pe cei fara cuvant, fara caracter si atunci cand vor fi marginalizati poate vor intelege singuri ca ei trebuie sa se schimbe. Daca cu adevarul nu reusesti cu minciuna niciodata. Rolul principal este al parintilor , scolii si al oamenilor pe care ii alegem sa ne conduca societatea .

    • Marius Bota spune:

      Ai dreptate, Danut!. Doar ca pe masura ce ne apropiem mai mult de Dumnezeu, teoretic ar trebui sa prezentam si noi, tot mai mult adevarul, sa fim tot mai credibili in cuvintele si actiunile pe care le intrerprindem!

      • Dudas Danut spune:

        Tocmai aici este problema : cei care cred in DUMNEZEU sunt tot mai aproape de adevar , ceilalti il interpreteaza si considera ca adevarul este detinut de ei . Este adevarat ca prezentarea si credibilitatea depind de actiunile nostre , dar este greu sa fie
        recunoscut si apreciat de cei care au alte scopuri decat viata cu frica lui DUMNEZEU, cu onoare, cu respect fata de ceea ce spun si promit, etc. si din pacate acestia sunt ffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff multi.

  3. marian spune:

    Frate Marius Bota…si munca te face liber, sau cel putin asa scria pe frontispiciul unei porti pe undeva prin … Dachau . Are dreptate Dudas Danut …adevarul nu este pe Pamant ci in Ceruri…adica la Dumnezeu . Aici pe Pamant este doar munca…adica pedeapsa, caci munca este o pedeapsa data oamenilor de ….Creator , pentru neascultarea „unor”…. oameni .

    • Marius Bota spune:

      Uneori asta cu „adevarul e doar la Dumnezeu”, e doar o scuza pentru a ne ascunde miniunile noastre, si o scuza ca nu avem ce face, suntem oameni!! Eu cred ca daca vrem sa spunem adevarul, nu ne poate opri nimeni, doar noi insine si vointa noastra si mai ales disponibilitatea noastra de a face acest lucru; pentru ca adevarul aduce cu el, responsabilitat, si riscuri si poate chiar impotriviri din partea altora!

  4. Hapi spune:

    Omul minte pentru ca asa a invatat in societate nu pentru ca este un mincinos prin definitie.
    Atunci cand minciunile sunt la nivel inalt si consecventa lor ataca un popor intreg ramane dezamagirea, speranta scade la cota minima

    • Dudas Danut spune:

      Pana la societate mai sunt sapte ani de acasa si scoala. Daca pana la 19 ani n-ai invatat ceea ce aste bine , adevarat , corect , onest , sau daca ai invatat nu -ti mai poti schimba caracterul asa repede, din om corect in om slab si micinos.

      • Hapi spune:

        Minciuna nu defineste caracterul. Este o trasatura, una negativa dar atat
        Si sunt ferm convinsa ca unele trasaturi negative se pot schimba, cel putin asa reiese din unele studii, din experientele persoanelor care-au trecut prin schimbari majore si care au ajuns sa constientizeze ca viata lor nu are calitatea dorita din cauza unor astfel de ….sa le spunem deficiente

  5. Dudas Danut spune:

    Hapi: caracterul este o insusire morala care se manifesta prin corectitudine. Minciuna este denaturarea intentionata a adevarului. Ti-am dat doua definitii , corect era sa ti le cer tie dar dupa cum pui problema nu le stii , deci mai gandeste-te la prima propozitie, si incearca sa gasesti alta replica, caci aici vorbim de marea masa de oameni nu de cazuri izolate a unor persoane.

    • Hapi spune:

      Danut 🙂
      Caracter: Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale.
      Caracterul nu este si n-a fost niciodata o insusire 🙂
      Numai bine

      • Dudas Danut spune:

        Te contrazici singur chiar tu scri ca este ansamblul insusirilor, si apoi inchei ca nu este insusire. Acum inteleg si mai bine primul comentariu . Un adevar argumentat si aprobat initial apoi il negi. Consulta DICTIONARUL LIMBII ROMANE. MODERNE.

  6. pentru ca speram…pt ca nici macar pe noi insine nu mai punem valoare..
    daca asta vedem de mici, daca asta suntem invatati ce sens are sa facem altceva decat am fost obisnuiti sa facem? daca ala face asa si castiga din treaba asta, eu de ce nu as face la fel?eu sunt mai fraier? si uite asa circuitul nu este intrerupt si „se äud in zare” mii de plansete…

    • Dudas Danut spune:

      Cei care au fost invatati asa si asa au vazut asa vor face , dar pana la un moment . Momentul vine cat de tarziu si cu cat mai tarziu e cu atat mai rau. Asta este viziunea mea care am vazut altfel de mic , am fost invatat altfel decat comentezi tu. Ma uit la toti cum fac si trebuie sa am capacitate de-a separa raul de bine. Altfel ce facem? nu ne mai deosebim de animale. Omul are gandire, ratiune, inteligenta si trebuie sa le foloseasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s