Oameni fără procese (de conştiinţă)

Posted: 03/05/2012 in Politică
Etichete:, , , , , , , ,

Încep să nu mai pricep nimic din termenii credibilitate şi integritate, atunci când se vorbeşte despre politicieni.  Şi nedumerirea de la care porneşte totul, are de a face cu politicieni implicaţi în procese de tot felul. Oare chiar nu există în ţara asta,  pentru a fi puşi în funcţii publice, politicieni care să nu aibă procese în instanţă? Oameni buni, noi ăştia normalii, oamenii de jos, chiar la acelaşi nivel de implicare în procese, ne aflăm?( sau,  probabil ne aflăm pentru că suntem păgubiţi de stat şi încercăm să ne recuperăm drepturile cuvenite dar neacordate). Sau , cum ai ajuns într-o funcţie publică, puterea judecătorească imediat începe să te urmărească, pe tine om cinstit, fără nici cea mai mică pată, doar aşa ca să îţi treacă în CV, un proces cât de mic? Nu înţeleg cum pot spune, indiferent de ce partid vorbim,  că  beneficiază de oameni deosebit de competenţi, şi că au rezerve nenumărate, dar când e vorba de a numi o echipă de guvernare, nu găsesc 15 sau 20 de miniştrii care să nu aibă procese pe rol? Nu pot pricepe acest lucru şi nu cred că am să îl înţeleg vreodată!

Dacă nu poţi să faci o echipă ministerială, şi măcar acei oameni să fie fără procese, atunci am mari semne de întrebare cu privire la credibilitatea şi integritatea partidului cu pricina! Dacă nici măcar cei expuşi în primul rând, nu pot fi fără vină, curaţi penal, atunci ce să ne mai aşteptăm la o ideologie corect aplicată?

Sincer, când aud că X su Y, e ministru, dar e urmărit penal, parcă văd lupul paznic la oi. Se prea poate să îmi fie mie groază de tribunale şi procese, şi de fapt normalitatea să fie viaţa dusă dintr-un proces în altul; ori  să nu pricep că separarea puterilor în stat înseamnă şi o luptă între ele, şi astfel apar procese  intentante de puterea judecătorească, puterii executive ori legislative, care de fapt procese să nici nu fie reale, ci doar din răutate. Sau chiar, se prea poate ca să avem doar mişei, sau mai bine zis, mişei devin când dau de putere. Alegeţi voi varianta adevărată!!

Până una alta, e trist că nu mai există ruşine şi demnitate, adică dacă tot ştie omul că se află cu musca pe căciulă,  de ce nu spune asta, astfel încât să nu afle o întreagă ţară, ce fel de miniştrii integri si credibili avem!

Anunțuri
Comentarii
  1. romanianstampnews spune:

    Întrebarea e retorică, desigur. Nu eşti singurul care şi-o pune, Marius. Toţi ne întrebăm ce-i de făcut. Deocamdată, singura putere de care dispunem este votul.

    • Marius Bota spune:

      Chiar asa, Max, ce e de facut? Daca asteptam sa ne dea ei solutiile, vom muri si tot nu le vom primi; asa ca trebuie sa actionam noi in directia adevarului si integritatii, sa ii aratam cu roice ocazie cu degetul si sa facem front comun impotriva minciunii si hotiei lor!

      • romanianstampnews spune:

        Am spus-o, avem puterea votului. Dar ca să aibă efect, trebuie să votăm în cunoştinţă de cauză. Iar atunci când aflăm că vreun nemernic îşi face de cap, să-i facem cunoscut comportamentul prin mijloacele pe care le avem.

  2. Teo Negură spune:

    Mai exista si politie politica, Marius, niciodata n-a murit 😉

  3. Călin spune:

    e politică, prin urmare e o treabă murdară, iar ceea ce ni se serveşte nouă de către ANI, DNA sau alţii nu-s neapărat lucruri reale sau întemeiate. problema e oricum la nivelul întregii clase politice, şi când e vorba de competenţă/incompetenţă, dar şi când e vorba de corectitudine/incorectitudine

  4. […] peter, sorin, dana, lili3d, cristi, ana maria, anastasia, pishky, denisa, schtiel, octocat, marius, oana clara, alex, melly, androxa, kadia, diverse, shogunu’, bineînţeles că şi pe teo […]

  5. marian spune:

    Singurii ce n-au avut „procese” …nici macar de constiinta au fost parintii acestora ce ne conduc azi. Aceeia au vazut ca este ahrisuficient sa cheltuiasca aiurea banul „statului ” , banul public [ nu mai zic sa-l devalizeze sau sa-l foloseasca in interes personal ] pentru a nu mai exista .Au avut suficiente exemple , fireste nu din lumea lor insa, exemple care …le-au dat de gandit si i-au ” protejat ” de tentatii. Fii lor au vazut ca-n noua ” oranduire ” au scapat de spectrul inchisorii si al glontului [ pai de ce crezi ca s-a” batut” Iliescu sau Roman si altii ca ei sa fie abrogata pedeapsa cu moartea ?] si mi ales cand au vazut ca de la ” inaltimea ” functiei pot face ce doresc si mai ales stiind ca banul este intotdeauna cel ce poate face …diferenta, au trecut la ” treaba ” fara nici o jena . De aceea [ dar nu numai ] azi nu gasesti cam pe nimeni care sa n-aiba macar un proces [ dintre aia asupra carora si-a oprit ochiul…justitia ]si cu atat mai putin procese de constiinta.Atunci cand Hitler le spune germanilor ca el ai va elibera de acea ” himera” numita constiinta…de fapt el saracu….cita .Cita din ..Marx si Engels si Lenin si din cine dracu mai cita el [ nu ca ar fi dorit sau macar ar fi stiut din cine citeaza ]…in orice caz tipi mult mai inteligenti decat el .Fireste multi au si procese aranjate , procese fortate…dar astia…De regula astia cedeaza, deoarece au constiinta .Doar nu te astepti ca unul precum Basescu , sau Boc, sau MRU , sau Flutur sau [ gaseste si dumneata singur exemple] Ion Iliescu sa aiba …constiinta ?Doar nu te astepti ca un singur politician [ stiind sigur ca politica-i…curva si pe cale de consecinta….]sa aibe constiinta sau integritate ?Asta o ai tu , sau eu , sau altii…ce nu sintem ” angajati” politic . Am fost intrebat o data de catre unii : ” de ce nu veniti voi pocaitii la guvernare si-n parlament ?” Pai este simplu….si intre cultele , intre bisericile noastre si de multe ori si-ntre noi ca oamnei sint aceleasi disensiuni ce exista intre partidele politice si-ntre politicieni .

    • Marius Bota spune:

      Ce se intampla cu constiinta lor cand intra in politica, toti si-o pierd, pentru ca refuz sa credca doar cei care nu au constiinta intra in politica?

      • marian spune:

        Tu de ce n-ai intrat in … politica onorabile ?!!!

      • Marius Bota spune:

        Din multe motive,si acum imi pare rau. Dar cum niciodata nu e tarziu, am decis sa pornesc acum, sa nu mai stau pe margine, sa nu mai las ca cei cu voce falsa sa vorbeasca in numele adevarului, sa incerc sa arat valori si principii, si nu doar vorbe. Am stat prea indiferent, iar altii au profitat si profita de indiferenta si lehamitea noastra!

  6. Alex spune:

    Bună întrebare, dar cred că răspunsul se ştie. Cine a zis că politica este „cea mai mare curvă”, nu a greşit deloc. Chiar şi cel mai valoros şi moral om care intră în asemenea „anturaj” se maculează în mod sigur.
    Iar despre justiţia română….ce s-ar mai putea spune? Se vede de la o poştă cât este de …”oarbă” de-a binelea! Dă numai în gropi!
    Halal să ne fie!

    • Marius Bota spune:

      Eu ntind sa cred ca e vorba de principii, daca i pentru ce lupta, te poti mentine curat, imaculat; dacanu ai scrupule si valori si principii, calci peste toti, si improstii peste tot cu mizerie

  7. ma lasa rece..chiar rece..:(

  8. Nicu Lupsa spune:

    Romanii se lasa usor pacaliti de discursuri in care politicieni abili spun oamenilor exact ce acestia doresc sa auda. Ce conteaza ca oratorul are dosare penale pe rol sau asupra-i planeaza nenumarate suspiciuni legate de afaceri obscure cu energie, aluminiu si ce-o mai fi. Ce conteaza ca in plasa primita de la propagandisti in perioada alegerilor, e un ulei sau un zahar pe care noi l-am platit demult, cu varf si indesat? Sunt si ei oameni, nu?

    Referitor la probabailul guvern Ponta ce se va guverna, desi am si eu ca si alegator de duzina, semne de intrebare, ma consolez deocamdata ca e oricum compus de oameni de o calitate cu mult peste guvernele Boc si Ungureanu.

  9. […] invit să treceţi şi pe la vultureşti, luna pătrată, zinnaida, memyselfandela, geanina, marius, teo negură, max peter sau ratzone Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike this:LikeBe the […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s