Zilele trecute, fiind într-o zonă cu iarbă şi soare, şopârlele zburdau în voie să îşi dezmorţească unduitul corp. Şi tot alergând prin faţa noastră, nici prea repede, fiind încă destul de matinală vremea, nici prea încet, încât să le poţi lua în mână, a rămas varianta călcatului pe coadă, a atacului de la spate, pentru a putea să dovedim că suntem mai şmecheri decât ele; din aceste încercări, am văzut o bucată de coadă rămânând, şi o alta împreună cu corpul plecând. Două bucăţi şopârle au fost lăsate fără o parte a cozii, ele fugind mai departe printre pietre şi iarbă, iar cozile rupte încercând prin zvâcniri, să ajungă la titular, la purtător; dar degeaba, fiindcă au rămas doar zbaterile, lupta cu viaţa, ca în final totul să se transforme în tăcere şi nemişcare, în timp ce şopârla fâşneaţă, îşi continua drumul, fără coadă. dar cu cap, nu întreagă, dar vie!
Alergarea prin viaţă, lasă uneori urme adânci, rămânem fără „coadă”, ori fără „aripi”, dar vii în continuare. Putem să ne continuăm lupta şi mersul, chiar pierzând câte ceva, dar nu viaţa, nu visele, nu năzuinţele. Putem alerga în continuare, căutând soarele, bucurându-ne de viaţă , viată care nu stă în „coadă” , ci în inimă. Pentru că , „coada” va creşte din nou, inima însă, o dată pierdută, pierdută-i pe veci.
Nu te-ngriji de „cozi” în viaţă, ci inima păzeşte-o cât mai bine!!
Daca renuntam la vise suntem niste oameni pierduti, asta e clar. 🙂
Asa vrea sa cred ca aceste vise nu ne vor putea fi luate, doar daca noi, de bunavoie vom renunta la ele!!
[…] invit să treceţi şi pe la vultureşti, meşterul manole, luna pătrată, teo negură, marius bota, hijo de algo, peter, octocat, anastasia sau zinnaida Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike […]
urme adanci..da..lasa…insa suntem inzestrati cu o capacitate uimitoare de a le vindeca..doar de-am fi constienti de puterea noastra enorma!
Cu alte cuvinte ” hopa sus MItica, cade-n fund şi se ridica”. Bine ar fi sa nu ne lasam doborati, pana la final sa luptam!
frumoasa comparatie!
Şi inima şi fruntea …
Mulţumesc!
intelepte vorbe!
Sarumana pentru trecere prin acest loc, Geanina! Intelept ar fi de le-am si trai!
Mi-a facut placere!
O seara frumoasa!
@Marius, am recitit primul paragraf ca sa fiu sigura ca nu l-ai scris în gradina mea… 🙂 Motanu’ nostru se amuza cu mini-shopârlitzele toata ziua si-adesea asist la „scene” similare, cea mai supra-realista fiind „coada” înca miscatoare… Ce va creste la loc, exact ca dintii de rechin! 😀
– – –
Metaforic, realist si pozitiv ultimul paragraf… 🙂 Da, sa lasam „cozile” la… coada, mai ales p-alea de topor! 😉 =))
Fii sigura, Melanie, ca treceam si pe la tine, daca tot ajungeam in gradina ta! Unii insa, daca au doar topor in mana sau in vorbe, in jurul lor totul li se pare lemn a fi!
Inima si sufletul…da…
Asa sa fie, Blondix! Take care of your heart!
Mda…ma fac ca nu am inteles esenta mesajului si pledez pentru integritatea reptilelor. Si integritatea fizica si cea metafizica. Sunt un ocrotitor al reptilelor si de cate ori am ocazia vin in apararea lor.
Aprofundand putin, nu pot sa ma abtin si sa nu remarc un lucru. Astazi, se pune mult prea mult accent pe „imaginea cozii”. Louis Vuitton, Gucci, Prada, D&G, Miss Sixty, Furla, Max Mara, Tosca Blu, Nero Giardini sau Tod’s , iata cate „cozi” celebre si scumpe. In fata lor, inima, nu doar ca pompeaza sangele rece, de reptila, dar se si atrofiaza. E o boala grava, perfida. Bolnavul nu se vrea diagnosticat, deci nici tratat, pentru ca tratamentul i-ar scurta din coada. Iar un sarpe cu clopotei, fara coada……
Spuneam oare ceva , despre inima?!
frumos, mai ales îndemul de final…