De cele mai multe ori, când este vorba să facem compromisuri in viaţă, mergem destul de adanc şi departe , doar pentru a ne fi bine, de a aranja lucrurile pe făgaşul convenabil pentru noiŞ şi chiar găsim explicaţii logice ale acţiunilor noastre. Cum se pune problema, în schimb, când vrem să fim corecţi, să spunem adevărul în orice situaţie, să nu ”călcăm pe bec”? Cât de departe suntem dispuşi să mergem, de partea adevarului, a cinstei , a corectitudinii? Mai suntem aşa ingenioşi în a găsi argumente în favoarea adevărului şi a poziţiei noastre? Vă pun la îndemână câteva „sectoare” din activitatea noastră zilnică, unde e posibil să fim confruntaţi cu necesitatea unei alegeri: adevăr ori compromis
– la locul de muncă – stăm in ”banca” noastră când vedem ceva anormal sau spunem lucrurilor pe nume? păstrăm atitudinea de „nue treaba mea să mă bag” sau trecem la acţiune în favoarea adevărului
– în familie – spunem adevărul în orice situaţie sau lăsăm lucrurile să mearga de la sine , pentru a nu inflama spiritele?
– viata sociala – lăsăm minciuna să triumfe, pentru că nu avem incotro şi e prea multă iar noi prea slabi, sau suntem dispuşi să luptăm chiar dacă suntem minoritari, dar având adevărul de partea noastră ?
– în Biserică – ne mulţumim să vorbim pe la colturi despre ceilalţi enoriaşi sau clerici , care ştim că au făcut ce nu e demn de Dumnezeu, sau îi confruntăm cu adevărul , spre binele tuturor?
– între prieteni – ţinem la prietenie sau la adevăr? Prietenii păstraţi prin minciună, mai devreme sau mai târziu nu vor mai fi prieteni
Ce ne impiedică sa stăm de partea adevarului în diferitele momente şi ipostaze ale vieţii? Suntem gata să plătim preţul cerut pentru aşa ceva sau cedăm pentru a ne fi uşor şi comod? Compromisul ne face să fim înconjuraţi de prieteni, de cele mai multe ori, adevărul ne poate face să rămânem singuri; compromisul ne oferă comoditate, adevărul s-ar prea putea să ne facă nedoriţi sau neacceptaţi. Adevărul implică costuri şi sacrificii, compromisul aduce avantaje şi linişte. Dar , oare în care dintre situaţii suntem oameni!?
Marius Bota 
Adevarul de multe ori este cerut si de putine ori acceptat. Cum ai apucat sa oferi ce ti se cere – sinceritate, cum primesti un spate intors! Adevarul de cele mai multe ori doare si e cerut dar daca se poate sa-l imbraci intr-o forma frumoasa ar fi perfect. 🙂
Foarte explicit raspunsul tau: spune-mi adevarul gol-golut dar imbraca-l bine, sa nu ma ia cu friguri!! Unii se supara ca nu le spui adevarul, iar poi se supara ca li-l spui
bune intrebari.
eu mi-am raspuns in dreptul meu si se pare ca mai am ceva de corectat.
frumos articol!
Sarumana pentru vizita, lavinia si pentru apreciere. In general, noi ca oameni, suntem buni la pus intrebari, cad e vorba de raspunsuri stam mai slab. Sper sa ne corectam atunci cand e de corectat.
sunt situatii si situatii .doar instinctul ne paote spune cum si ce fel sa actionam.
insa din scurta mea experienta de viata, am tras 2 concluzii: 1. sa nu incerci sa faci porcii sa zboare si 2. sa-ti spui tie insuti adevarul si sa-l respecti. fiecare e responsabil pentru modul in care alege sa-si traiasca viata si pentru deciziile luate…
restul e doar filozofie. 🙂
Daca fiecare am practica ceea ce spui, adica sa ne spunem noua insine adevarul, atunci sigur l-am spune si semenului. Ar fi alta lume, una sincera si adevarata. Dar visam doar spre asa ceva. Poate din cercul nostru putem sa rostogolim bulgarele adevarului, astfel incat sa cuprinda cat mai multi.
Adevarul nu este pe Pamant , adevarul este in ceruri . Pe PAMANT sunt legile care oscilesaza inte adevar si compromis . Oamenii interpreteaza ADEVARUL si-l inteleg fiecare in felulu lui in functie de modul lui de viata , cum a invatat in cei sapte ani de acasa , la scoala si in societate. Adevarul ti-l arata DUMNEZEU daca-l urmezi si daca crezi in el si pot sa spun ca adevarul este unul singur si este al lui DUMNEZEU. Cei credintiosi si cu frica lui DUMNEZEU sunt mai aproape de adevar si asa se vor exprima , ceilalti sunt mai aproape de nonadevar si ei se vor exprima astfel. Daca cu invataturile lui DUMNEZEU razbesti uneori greu , pana la urma tot razbesti si nu esti niciodata singur il ai pe DUMNEZEU alaturi , iar cei care nu il au pe DUMNEZEU alaturi de ei nu razbesc niciodata si sunt singuri pentru totdeauna. Asa ca totul tine de credinta.
@Dudas Danut Cu parere de rau sint nevoit sa… te contrazic. Dimpotriva , cei ce nu IL au pe Dumnezeu…AIA RAZBESC si sint SIGURI . Pentru …totdeauna…Pai ce exista pe Pamant sau in „cer” pentru … totdeauna ? Poti raspunde ? Cat despre „Dumnezeu”…pai cam cati oameni amarati cunosti carora Dumnezeu le-a raspuns ” cererilor”, rugamintilor disperate ? Eu am vazut mai ieri un mare adevar : o fetita de 4 ani a fost violata de tatal vitreg . Unde a fost Dumnezeu atunci ? Mai „ieri , alaltaieri ” niste copii au fost executati cu singe rece { doar pentru ca erau …evrei} in fata unui liceu din Tulouse , in Franta .Unde era Dumnezeu atunci ? Era cumva ocupat sa linisteasca ” apele ” in Mali ?Sint mii de femei obligate sa se prostitueze …Unde este Dumnezeu in asemenea situatii ??Sint milioane de copii ce mor de foame sau de fel de fel de boli . Unde este Dumnezeu? La fiecare 4 secunde un copil moare de foame . Unde este Dumnezeu ???
E un subiect foarte delicat, acela al permisivitatii raului in lume de catre Dumnezeu, daca tot El este bun. Problema e de rautate a noastra, a oamenilor, la noi trebuie sa privim, nu sa il invinuim pe Dumnezeu. Pentru ca , asa cum spun unii, El s.ar putea sa nici nu existe, asa ca de ce sa dam vina pe cineva care nici nu exista poate. Ce facem noi , insa , pentru a ne face partea de oameni, aici e problema de discutat.
Dar ce facem noi, cu acel adevar, care il stim, care ar trebui sa il prezentam peste tot si la oricine? Suntem consecventi, ori selectivi, dupa cum ne convine? Uneori prea dam vina pe Dumnezeu pentru ceea ce de fapt ar trebui ca noi sa facem
Cred ca undeva intre teama de conflict, nevoia de dreptate si afirmarea eului trebuie sa gasim balanta.
Greu de facut „echilibristica” cu atatia factori in spate!!
1. din pacate ma bag foarte mult. si pentru altii. am avut de multe ori de suferit din cauza asta, dar nu ma pot abtine. 🙂
2. aici prefer sa ascund anumite detalii. este spre binele lor. chiar daca sunt copilul lor, este o situatie care ma priveste strict pe mine, in care m-am bagat singura si consider catot singura trebuie sa ies. parintii mei nu trebuie sa sufere ca sunt eu un copil…sa zic mai tampit.
3. ahhh viata mea sociala este praf in momentul de fata… 🙂
4. in biserica nu comentez nimci cu nimeni. este locul in care eu si Dumnezeu avem discutii. In care ma recreez. Atat 🙂
5. Prietenii păstraţi prin minciună, mai devreme sau mai târziu nu vor mai fi prieteni–> cu asta ai spus tot 🙂
Multumesc de implicare in discutie si spor la spus adevarul intotdeauna!!
compromisuri cred că face fiecare, fac şi eu, şi probabil e normal să fie aşa; doar că aceste compromisuri ar fi de preferat să nu fie în dauna adevărului.
să încerc să le iau pe rând.
1. la locul de muncă – nu am ştiut să fiu niciodată un lingău, cred că nici nu am şanse să devin, iar de aici au şi rezultat destule conflicte din cauza atitudinii mele, considerată incomodă de unii;
2. în familie – minciuna nu are ce căuta, lucrurile pot merge mult mai bine fără ea; că sunt necesare de multe ori compromisuri, ajustări de comportamente, asta e altceva;
3. viaţa socială – aici e al naibii de delicat, pentru că foarte mulţi preferă să li se spună o minciună frumos ambalată în locul unui adevăr dur. pe care eu am bunul (sau prostul) obicei să îl servesc fără menajamente;
4. la biserică nu cred că trebuie să mergi să socializezi, cu atât mai puţin să cleveteşti; asta o poţi face foarte bine la colţul blocului, dacă chiar îţi face plăcere. oricum eu nu mă duc la slujbe, prefer să mă duc după-amiaza, când biserica e goală, să am linişte şi să pot povesti cu El;
5. prietenia şi minciuna sunt două noţiuni care nu au nimic în comun.
Cred ca ai pus unul din punctele pe „i” necesare: compromis, dar nu cand e vorba de adevar. Multumesc pentru interesul manifestat, Calin!
Viaţa este ceva destul de complicat. Câteodată, se renunţă destul de uşor la adevăr, din păcate.
Probabil pentru ca suntem confortabili intr-o stare de „caldicei”, de „zona gri”, si pentru ca nu vrem sa platim pretul adevarului!
Cel mai adesea, adevărul cere un tribut destul de greu, asta este realitatea, ăştia sunt oamenii. Întotdeauna adevărul va supăra, eu nu prea am întâlnit situaţii în care odată spus să nu supere. Eu am avut-o de tras de câteva ori, pentru că am gura cam spurcată şi le cam spun „pe bune”.