Când apusul e mai aproape ca răsăritul

Posted: 21/03/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Mă uit şi văd că parcă doar ieri eram copil, alergând după minge toată ziua prin curte sau pe stradă, sau bucurându-mă de fiecare piatră, pe care reuşeam să o duc de acasă până la şcoală,  şutând cu papucii în ea ( mai mare era bucuria părinţilor la vederea papucilor).  O puneam bine, ascunzând-o, când ajungeam la poarta şcolii, astfel încât la întoarcere să o pot conduce spre casă înapoi.  Fiecare avem asemenea poveşti, în fiecare etapă a vieţii, unele pline de amuzament, altele triste poate.  Dar dincolo de ele, e fermecător şi înfricoşător în acelaşi timp, să vezi cum trece vremea peste tine, cum vine întâlnirea de cinci ani, de zece ani, de 20 de ani, de… de la terminarea liceului ori a facultăţii. Să vezi cum părul se împuţinează ori se albeşte ( avantajul celor fără păr e că nu o sa îl aibă niciodată albit); să realizezi că ochii, care altadată vedeau „acul în carul cu fân”, acum au nevoie de ajutor, pentru a vedea unde sunt puşi…ochelarii; memoria, care te ajuta să ţii minte toate capitalele ţărilor lumii, când jucai  „fazan pe ţări”, acum are nevoie de agendă pentru a ţine minte unde e parcată maşina.

Toate rămân amintiri, toate se pun în album, trecutul şi anii trecuţi peste noi, luându-şi plata şi simbria. Şi vine o zi, când ajungem să fim mai aproape de capătul dinspre sfârşit al vieţii decât de capătul de început al vieţii; acea zi când sfărşitul se vede mai bine la orizont decăt începutul, când plânsetul  nostru de la naştere se aude din ce în ce mai vag, lâăsând loc plânsului  altora de la terminarea drumului şi despărţirea de viaţă. Apropierea de „acea zi” e un proces ireversebil, oricât am sta la o anumită etapă din viaţă, tot nu  putem să evităm „ziua Z”.

Nu şitu dacă acum, aş mai merge cu vreo piatră la picior până la serviciu, ce ar zice oamenii care m-ar vedea? ( tinând cont că pietre găsesc destule printre liniile căii ferate, mulţi ar zice că iau piatră să duc acasă). Viaţa are farmecul ei la fiecare punct, aşa că imposibil să nu potă avea farmec şi la apropierea de destinaţia finală, la trecerea liniei de sosire. Nu contează cât  şi cum ai alergat în viaţă, ci  contează cum te găseşte ” acea zi”. Se prea poate ca „ziua” să ne găsească bolnavi în trup, dar sănătoşi la suflet, cu vederea slăbită, dar cu viziunea clară, cu picioarele obosite, dar cu mersul drept, cu mâinile tremurânde, dar  întinse spre alţii. Doar noi decidem cum va fi când „vine o zi”, când apusul vieţii îţi zâmbeşte, cu un soare palid, iar răsăritul e lăsat departe!

Anunțuri
Comentarii
  1. psi spune:

    dulce- amărui… cam aşa e postarea ta. aşa o simt.
    eu îmi amintesc că purtam cam tot aşa nu pietre ci frunze… este bine însă că nu ştim niciodată când vine acea zi. şi ar fi mai bine să trăim amintindu-ne aceasta… nu suntem nemuritori…

    • Marius Bota spune:

      Amăruiul e dat de nesiguranta zilei si de trecerea grăbita a timpului; dulceata e din faptul ca inca mai sunt astazi si ca pot sa ma bucur de ce am si sunt.Ai depistat bine gustul; cam asta e al intregii vieti, parere de rau pentru unele, bucurie pentru altele

  2. shogunu' spune:

    Aidi bre, că doar sîntem de-un leat. Io am mai zis că în iunie am revederea de 25 de ani de la terminarea liceului (la alea de la facultate nu m-am dus şi nu m-oi duce!). Ce pici în butoiu cu melancolie? 😀
    Io o să pic în butoi „decît” atunci cînd „o să-mi coboare plumbu’-n vîrf” 😀 şi cînd o să mă piş noaptea tot din juma’-n juma’ de oră 😆 Io abia acuma simt că trăiesc (şi nu iau prostamol). Sper că nu-i ca-n bancu ăla cu bătrîneii :

    Ce faci Ioane?
    Simt că întineresc!
    Păi cum?
    Mă piş din ce în ce mai sus.
    ?
    Păi, mă pişam pe păpuci. Acuma mă piş pe genunchi…

    Banzai! 😉

    • Marius Bota spune:

      Nici vorba de melancolie ci doar de trecerea grabita a zilelor, parca prea grabita. Esti tanar , atat timp cat te simti tanar, indierent ca altii o sa ne numeasca „mosi” la 80 de ani, noi tot tineri o sa ne spunem si o sa mergem la intalnirea de 60 de ani!!!

  3. Nicu Lupsa spune:

    asculta asta , pustiule!:

    • Marius Bota spune:

      Sarumana, puşti putin mai mare! Nu uit nici o clipa ca suntem facuti sa fim tineri mereu, cu inima, cu visarile si cu iubirea. O seara faina sa ai, „Kid”!

  4. Magda Bucoiu spune:

    mda…eu dadeam cu piciorul in castane :), si mai dau inca uneori in sezon, am cateva ramasite de copil in minte si suflet…

    • Marius Bota spune:

      Fiecare suntem inca , mai mult sau mai putin, copii! Poate facem o data un concurs, tu cu castane eu cu pietre, dar pe un traseu neutru!))). Multumesc de trecere pe aici si oricand esti binevenita, Magda!

  5. romanianstampnews spune:

    Acea zi vine, e inevitabil. Important este ce faci PÂNĂ atunci, important e să ajungi cu sufletul curat.

  6. Andreotti spune:

    trist dar foarte adevărat…ce bine ar fi dacă sfârșitul ne-ar găsi așa cum spui tu…sănătoși și curați la suflet, cu viziune clară și cu mersul drept….dar atât de mulți își frâng coloana pe drumul acesta către sfârșit:(…pentru unii ziua Z vine la mijlocul drumului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s