Fochist de intervenţie

Posted: 17/03/2012 in Diverse
Etichete:, , , , , , ,

Când vine vorba de făcut focul în sobă, aşa cum spune vorba din popor, trebuie „să fii pupat multe ţigănci” pentru a îl aprinde din prima. Dacă cu ” pupatul ţigăncilor” se pare că am stat destul de bine la viaţa mea din moment ce în proporţie covârşitoare reuşesc să îl aprind din prima, în relaţia cu focul, mai apare un aspect important: reaprinderea jarului atunci când de abia mai sclipeşte. Încă nu am descoperit în „tradiţia românească” pe cine sau cum trebuie să pup ca să îmi reuşească, dar astă operaţie e mult mai grea. Necesită insistenţă, răbdare, tehnică de suflare şi aşezare a lemnelor. Nu e uşor , dar satisfacţia reuşitei e maximă, când vezi cum un firicel de jar e transformat într-un foc care face vâlvătaie roşiatică. Cu siguranţă mulţi ştiţi despre ce vorbesc, pentru că românul e un fan înrăit al grătarelor, al focului în mijlocul naturii.

Acelaşi foc puternic, urmat de un firicel de jar care abia mai e vizibil, e adeseori viaţa noastră sau a semenilor noştri. Ardem puternic de parcă niciodată nu ne-ar dispărea puterea, şi… dintr-odată, din te miri ce motive întemeiate sau mai puţin întemeiate, ne stingem, pălim, ne transformăm în jar, mai mult stins decât arzând. Vedem asemenea oameni în fiecare zi, sunt dintre ai noştri prieteni sau cunoştinţe, oameni care o dată erau plini de elan, de zel, de avânt în a muta şi munţii; iar acum, nu îi mai interesează nimic şi nimeni. Cum ne raportăm la asemenea „jar” care abia mai fumegă, la asemenea oameni care trăiesc doar pentru a nu muri, dar nu îi mai mână nimic în viaţă? Cum pot să reaprind la viaţă, la speranţă un asemenea prieten? E de datoria mea să mă „bag” în viaţa lui sau „nu mă interesează, e viaţa lui, face ce vrea cu ea”?

Într-o societate din ce în ce mai egoistă, centrată pe „eu”,  pe mine şi nevoile mele, unul câte unul , focurile din viaţa noastră sau a semenilor, se transformă în jăratec, se apropie a deveni scrum. Cineva, poate eu, poate tu, mai putem şi vrem să ne oprim lângă astfel de oameni, mai putem să avem răbdare cu ei, mai putem să le reaprindem flacăra speranţei, a unui nou început. E muncă grea, e sacrificiu care cere timp şi dăruire; dar e şi satisfacţie, e bucurie, e mulţumire lăuntrică.

Anunțuri
Comentarii
  1. Doru spune:

    Frumos scris şi adânci sunt sensurile …
    Amintitu-mi-am şi fugit-am să recitesc un vechi şi teribil text scris de Dimitrie Anghel, Scânteia şi dedicat purtătorilor de făraşe …
    Mulţumesc!

    http://ro.wikisource.org/wiki/Sc%C3%AEnteia

  2. Marius Bota spune:

    Eu multumesc Doru! Iar cat despre minunatia „făraselor”, e o adevarata delectare sa o citesti, lumina intr-adevar venind la noi, prin cele mai mici unghere ale vietii si cotloane impaienjenite. Doar sa o lasam sa fie lumina, in noi , pentru noi si pentru altii! O zi minunata sa ai!

  3. Luna patrata spune:

    Da, se pare ca din ce in ce mai mult se simte nevoia de..scanteie. 🙂

  4. […] ar strica să treceţi şi pe la meşterul manole, luna pătrată, marius bota, schtiel, vultureşti, gabryelle, geanina, max peter, teo negură Share […]

  5. romanianstampnews spune:

    Foarte frumoasă comparaţie, plină de sensuri şi învăţăminte. Dar şi de adevăr, după mine.

  6. Călin spune:

    cât timp te mai opreşti lângă un astfel de om şi încerci să mai aprinzi acel foc, cred că încă te numeşti om; când nu o mai faci, fie ai ajuns şi tu în stadiu de jar abia fumegând, fie eşti doar un produs nereuşit al unei societăţi la fel de nereuşite.

  7. ionela spune:

    Din pacate…sau din fericire, datoria ta este da fii responsabili pentru tine in primul rand si pentru copiii care pe care ii aduci pe lume.pt acestia din urma..chiar si pt ei..poti fi doar un umil ghid..caci la un mom chiar si ei isi iau propiriul „foc” in brate…vor trebui sa aiba intelepciunea si puterea (dobandita cu ajutorul tau:) ) de a fi proprii lor fochisti..in ceea ce priveste ” a ma baga sa nu in viata celuilalt” experienta m-a invatat ca pot face sugestii dar niciodata…dar NICIODATA sa nu iau eu decizii in locul altcuiva…niciodata…
    inchei…cu o vorba a lui tudor chirila: „ura nu naste copii” …si uite o aici: http://personalitateautentica.wordpress.com/category/muzica-mea/.mult succes Marius!

  8. […] şi pe la teo negură, meşterul manole, luna pătrată, grupul “porcilor abjecţi”, marius bota, geanina, max peter Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike this:LikeBe the first to like this […]

  9. psi spune:

    eu mă întreb, marius, ce te faci când acel om nu vrea ca focul lui să fie reaprins.
    cum spune şi călin, câtă vreme te mai opreşti şi vrei să mai faci asta, te mai numeşti om, cât treci cu indiferenţă… e trist. dar când te loveşti de un refuz atât de violent încât nu ştii cum să reacţionezi, atunci ce faci?
    frumoasă scrierea ta, plină de simbol, ca un lac cu ape adânci… oare avem curaj să privim până în adânc?

    • Marius Bota spune:

      Spre deosebire de foc, care nu are incotro si nu se poate impotrivi si daca esti meserias il reaprinzi si cu doua firicele de jar existente, cand e vorba de om, binele nu il poti face cu forta. Sfatuiesti, indrumi, sprijini, sustii, dar mai mult de atat nu putem a face. Hmmm, adancimea e greu de atins in viata noastra, pentru ca asa cum spui, ne trebuie curaj si vointa si uneori transparenta totala si mai ale devenim vulnerabili, deschizandu-ne; si nu prea ne plac lucrurile astea

  10. marian spune:

    Sti ce? Nu-i vina lor ca ” se sting”, ca li se stinge acea” flacara” ! Este si vina noastra ca ” nu ne bagam in viata lor” sau ca ” nu ne intereseaza : e viata lor si fac ce vor cu ea” .Daca te consideri prietenul { este mult spus ” prieten ” dar.. sa.ramana asa } cuiva nu se poate sa stai deoparte si sa te uiti cum isi pierde pofta de viata , cum incet se stinge in el acea ” flacara” pe care o avea …o data .Nu se poate sa nu ” te bagi in viata lui ” , cu delicatete evident dar…nu trebuie sa-l lasi , nu trebuie sa astepti sa fie la pamant si abia dupa aceea sa incerci sa-l …” reaprinzi ” .Daca ai un sentiment de prietenie pentru cineva observi mai inainte ca se pierde si …nu-l lasi .Evident acesta este doar parerea mea si…nu esti obligat sa tii cont de ea…insa, asa se procedeaza.Nu uita ca intr-o viata poti avea 10.000 de …cunostiinte dar , doar unul, cel mult doi , prieteni adevarati. Fireste poate nu avem amandoi aceeasi optica in ceea ce priveste intelesul acestui cuvant insa, prietenia inseamna mare lucru si a avea un prieten adevarat este ceva ce te apropie , de ceea ce generic numim…fericire. In fapt in afara de ” prietenii” din afara familiei n-ai in viata decat doi prieteni adevarati care nu cer niciodata nimic, in schimb sint gata sa-ti ofere …viata lor daca o ceri si nu numai. Acestia sint …parintii . Sigur ca da exista si extrem de multe exceptii de la aceasta ” regula” dar…Eu cel putin, mi-am dat seama de asta, abia cand mi-am pierdut si ultimul prieten , pe care puteam sa-l am vredata : mama mea care acum doi ani s-a dus sa…moara nitel .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s