Demn până în ultima clipă

Posted: 13/03/2012 in Meditații
Etichete:, , , , , , , , , ,

Nu prea ştiu exact, dacă va fi un articol, au dacă vor fi doar întrebări, pentru mine, penru tine. Nu ştiu dacă va fi o naraţiune sau dacă va fi o dezbatere. Tot ce ştiu e că vreau să discutăm despre DEMNITATE. Mai bine zis despre „a fi demn în faţa jignirilor” sau „a fi demn de jigniri”. Inspiraţia pentru acest tip de scriere o datorez declaraţiei domnului preşedinte  Traian Băsescu: „Niciodată nu m-am gândit să fac parte dintr-un viitor guvern.. În prima zi când plec de la Cotroceni, plec din viaţa politică. A fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea. Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilinţă a vieţii mele. Am fost un om demn care a fost jignit întruna. Ce s-a întâmplat din 2007 încoace, jignirile de dimineaţă până seara, m-au umilit. Totul are o limită. Preşedinţii nu pot să abdice”. Nu discutăm despre domnul Băsescu, ci despre un principiu de viaţă, despre o atitudine , despre un fel de a trăi: poţi fi demn şi în acelaşi timp jignit întruna?  Sau cu alte cuvinte, întruna din accepţiunile DEX-ului: poţi fi respectabil, capabil, destoinic, şi cu toate astea să fi umilit şi jignit  permanent?

Pentru mine e o mare dilemă astă întrebare, mai ales că încerc să gândesc scriind  din postură de creştin. Şi când spun acest lucru, mă gândesc la faptul că cel mai demn, integru, respectabil OM care a trăit vreodată pe pământ a fost Domnul Isus Hristos, şi cu toate astea a fost înjosit, scuipat, răstignit, umilit. Şi atunci normal că răspunsul meu, unul din ele, ar fi: da se poate să fii demn şi în acelaşi timp umilit. Dar…doar dacă eşti ISUS. Dacă sunt un simplu om, născut normal şi implicit supus morţii, pot fi demn în măsura în care îmi câştig acest drept. Dreptul de a fi respectat nu e unul care vine cu o funcţie, fie ea şi de preşedinte al unei ţări, ci e unul care se câştigă prin comportament, prin purtare, printr-o relaţionare corectă la toţi semenii. E cât se poate de clar, că voi avea contestatari oricât de demn aş fi, voi avea parte de umilinţe din partea unora sau altora, dar ceea ce rămâne grăitor, pentru statistică şi urmaşi, e cum am fost perceput de majoritatea semenilor.
  Undeva, cândva, e posibil ca în viaţa mea să se producă un „scurtcircuit”, să aibă loc o întorsătură, care din „vrednic de respect” să mă coboare în postura de „vrednic de dispreţ”, de la statutul de „respectabil”, să mă azvârle la statutul de „demn de plâns”. Iar în acest caz, nu cei care mă dispreţuiesc sunt de vină, ci eu care m-am schimbat, eu care am făcut ca viaţa mea să nu mai fie vrednică de respectat ci vrednică de hulit, comportamentul meu să nu mai fie demn de urmat ci de condamnat! Dar la fel de posibil, e ca niciodată să nu fi fost demn, respectabil ori destoinic, ci doar comparându-mă cu altul mai rău, eu să fi fost considerat mai bun. Doar eu să am impresia că sunt respectat, când de fapt eu nu îmi câştigasem respectul, ci doar primisem un „cec în alb”, care urma să fie completat ulterior.
 Istoria ne dă exemple, nu doar pentru statistică ci pentru a fi urmate ori evitate. Atât timp cât ştiu că am fost demn, am trăit oferind respect şi având un comportament civilizat, nimeni şi nimic nu mă poate umili, nimic nu poate fi înjositor pentru mine, orice reacţie ar avea adversarii. Pot trăi demn până în ultima clipă a vieţii, pot părăsi viaţa cu fruntea sus, totul depinde de mine!
Anunțuri
Comentarii
  1. psi spune:

    e de gândit răspunsul, aşa că voi reveni cu el mai târziu! 🙂

  2. shogunu' spune:

    Dacă eşti demn şi dovedeşti ce eşti „demn derespect” nu te va umili nimeni, niciodată! Asta-i părerea mea. Se vor găsi tembeli care să încerce să te umilească jignindu-te. Dar demnitatea te ajută să treci peste şi să nu reacţionezi, iar ei vor renunţa. Un om demn nu se plînge de jigniri. Nu le bagă în seamă. Dar poate reacţiona cînd cineva de lîngă el e jignit. De aia noi sîntem nişte „porci abjecţi”. Băsescu nu-i abject…
    Banzai!

    • Marius Bota spune:

      Si mie, asa ca si tie, mi se pare normal ca demnitatea te ajuta sa treci „demn” peste orice umilinta, pentru ca stii de ce esti demn, si de ce respecti, si de ce te porti intr-un anume fel.

  3. psi spune:

    voi eluda puţin ceea ce a generat această postare, declaraţia prezidenţială, spunând doar că în românia instituţia prezidenţială nu se respectă. un soi de balcanism şi o democraţie ajustabilă după interesul de moment ne permite ca şi presă, ca şi oameni, mari sau mici, să ne tragem de şireturi cu cel aflat într-un moment sau altul la cotroceni. nu vorbesc despre omul aflat acum, în urmă cu n ani sau cel care ve veni acolo, ci despre instituţia în sine. este o stare de fapt care durează de mulţi ani şi nu ne face cinste.

    despre demnitate şi umilinţă…
    vezi, marius, umilinţa nu este un păcat. cel smerit urmează îndemnul lui Iisus, căci vanitatea este de fapt unul din marile păcate ale omului. smerenie pentru darul vieţii, pentru bucuriile ei, nu este ceva greşit, chiar şi pentru cineva care nu este creştin.
    demintatea ca şi rang temporar, oferit de oameni, este o iluzie efemeră. când ea nu este însoţită de smerenie, cade în vanitate, în emfază şi implicit apare şi lipsa de respect venită din partea celorlalţi. iar lipsa de respect… apare mai cu seamă când omul nu este congruent cu el însuşi, când între zisele şi acţiunile lui este nu un defazaj, ci o contradicţie pe care celălalt (sau ceilalţi) îl sancţionează instinctiv.
    însă…mai există lipsa de respect voluntară, bazată pe invidie şi chiar pe ură, acea atitudine de căţelandru în faţa dulăului sau de vulpe tânjind la struguri, de capră a vecinului este atât de des întâlnită, este atât de firească naturii umane încât nu cred că ne-ar ajunge timpul să încercăm să-i dăm măcar un contur, fără a încerca să atingem de fapt profunzimea ei.
    demnitatea ca stare a omului aparţine acelor oameni buni, speciali, care au în ei o doză de smerenie, o doză zdravănă de bun simţ, multă decenţă. iar oamenii buni sunt… ca aurul în nisip: strălucesc oricum.
    sper că am reuşit să fiu suficient de explicită. 🙂

    • Marius Bota spune:

      Wow! Un comentariu, la subiect, explicit, si la care doar daca as vrea sa continui discutia, s-ar mai putea spune ceva. „Aurul in nisip, care oricum straluceste”- sa dea bunul Dumnezeu sa fim o generatie care sa putem straluci, pentru a schimba cumva fata Romaniei. Multumesc, PSI.

      • psi spune:

        să fii bine, marius. mă bucur că m-ai găsit! 🙂 cea care mulţumeşte sunt eu… m-ai provocat să gândesc.

  4. Doru spune:

    Am revenit, am recetit (îmi place mult forma veche a cuvântului) textul …
    Şi prima dată şi a doua oară aproape m-a intimidat echilibrul postării!
    Respectul meu, Marius!

  5. ACIDUZZU spune:

    Este oare tot demnitate, „abilitatea” de a carmui vasul aflat in deriva, ca un plaur plutitor ? Singura demnitate este „Capitanul paraseste vasul ultimul ! Asta da, demnitate ! Sa devii erou scufundandu-te odata cu nava (nationala)! Cel de pe „titanic” s-a salvat pe sine (din cate stiu) renuntand astfel la demnitatea-i de comandant…suprem !

  6. ACIDUZZU spune:

    „de pe „Titanic”…

  7. Nicu Lupsa spune:

    Vreau sa te surprind, Marius. Adica nu am sa scriu prea mult despre frustrarile presedintelui. Cred insa ca in ceea ce ma priveste, fac parte si nu ma mandresc) din cei care l-au umilit pe presedinte. Fac o paranteza si spun ca prin umilinta nu inteleg in acest caz, smerenie. Asa ca am sa fac un copy/paste de la o postare a mea de zilelel trecute de pe un alt blog:

    „Da’ si eu l-am umilit pe Traian Basescu!

    -Pentru ca nu l-am votat niciodata;

    -Pentru ca-l fac pervers si nemernic de cate ori am prilejul;

    -Pentru ca-l dau exemplu negativ fiicei mele;

    -Pentru ca mi-am atarnat la poarta casei, un baner pe care am scris “Accesul strict oprit pentru lingaii lui Basescu”.

    …si-ar mai fi, dar cred ca v-am edificat si cu-atat!”

  8. Nicu Lupsa spune:

    …nu ma pot insa abtine si…vazandu-ti postarea cu poezia lui voiculescu, am gasit si eu cateva versuri tot ale lui, ce se potrivesc aici:

    „Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfâsii bârfitorii?

    Unde-ai vazut tu leul vânând gândaci sau poame? „

  9. Dudas Danut spune:

    Demn pana in ultima clipa si dincolo de ea. Da poti fi DEMN si jignit tot timpul de catre cei la care le incurci socotelile. Jignirea este in firea celor fara argumente , cei care nu pot convinge argumentat pentruca nu le au recurg la mizerii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s